Faţă de inculpatul care nu şi-a respectat cu rea-credinţă obligaţiile stabilite prin încheierea de înlocuire a măsuri arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, respectiv nu respectat programul de supraveghere, a dispărut de la domiciliu şi nu s-a prezentat la un termen de judecată, în apel sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 203 alin. 3, 6, art. 215 alin. 7, art. 223 alin. 1 lit. a, art. 223 alin. 2 şi art. 238 Cod pr. pen. C. pr. pen. privind înlocuirea obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive.
C. pr. pen., art. 418, art. 362, art. 203, art. 215, art. 223, art. 238
Legea nr. 255/2013, art. 16
Prin încheierea din 5 februarie 2014, instanţa de apel a constatat că, deşi inculpatul M.F. cunoştea obligaţiile impuse prin d.p. nr. 197/R/24.07.2013 a Tribunalului Mureş, acesta totuşi le-a încălcat. Astfel, potrivit sesizării Poliţiei mun. Reghin şi actelor anexate, inculpatul nu a mai respectat, începând din data de 14.01.2014, programul de supraveghere impus de Poliţie şi a dispărut de la domiciliu. Această din urmă constatare se coroborează cu susţinerile de la termenul de judecată din apel ale fratelui său, coinculpatul M.C.V. În plus, nu s-a prezentat la termenul de judecată din apel, care i-a fost dat în cunoştinţă. În acest fel, a încălcat trei dintre obligaţiile impuse de instanţă cu ocazia dispunerii măsurii preventive: acelea de a se prezenta la instanţa de judecată de câte ori este chemat, de a se prezenta la Poliţia mun. Reghin conform programului de supraveghere şi de a nu-şi schimba locuinţa fără încuviinţarea instanţei.
Încălcările nu sunt benigne şi lipsite de semnificaţie, fiindcă în acelaşi timp inculpatul este învinuit de reluare a comportamentului infracţional prin comiterea unei tâlhării, conform rezoluţiei din 24.10.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, în care se menţionează actele care sprijină această acuzaţie.
Într-o asemenea constelaţie de împrejurări, instanţa de apel a constatat că este pusă în situaţia de a pierde orice control asupra inculpatului în cursul judecării sale pentru comiterea celor două infracţiuni de şantaj pentru care deja a fost condamnat în primă instanţă, în baza probelor din dosar, între care propria declaraţie de recunoaştere. În lipsa luării unei măsuri preventive ferme, nu mai există vreo garanţie că procesul se va desfăşura în condiţii de ordine publică, ordine care implică înlăturarea riscului ridicat de reluare a comportamentului infracţional pus de lăsarea în libertate a inculpatului.
În concluzie, instanţa a reţinut că în cauză sunt întrunite atât condiţiile pentru înlocuirea măsurii neprivative de libertate cu măsura arestului preventiv, cât şi condiţiile de fond ale arestării preventive: existenţa probelor şi indiciilor care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile din cauză, şi existenţa unor împrejurări legate de persoana inculpatului din care rezultă necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică, ambele condiţii fiind prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod pr. pen., aplicabil inculpaţilor acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de şantaj. Arestul la domiciliu ar fi, în opinia instanţei, ineficient, din moment ce inculpatul a dispărut de acasă.
Ca urmare, în baza art. 16 alin.1, 3 din Legea nr. 255/2013 şi art. 362 rap. la art. 203 alin. 3, 6, art. 215 alin. 7, art. 223 alin. 1 lit. a, art. 223 alin. 2 şi art. 238 Cod pr. pen. instanţa a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de acest inculpat prin d.p. nr. 197/R/24.07.2013 a Tribunalului Mureş cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile. S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă. S-a respins ca neîntemeiată cererea de luare faţă de inculpat a măsurii arestului la domiciliu.
Notă (judecător Mihaela Vasiescu): În lipsa apelului declarat în defavoarea inculpatului de către procuror sau de alte părţi care pot face apel în ce priveşte latura penală, în cursul judecării apelului declarat numai de inculpat, instanţa nu poate dispune arestarea sa preventivă deoarece ar încălca prevederile art. 418 C. pr. pen., creându-i o situaţie mai grea în propriul apel .
Această regulă esenţială a căilor de atac vizează nu numai aplicarea de către instanţele de control a normelor de drept material, ci şi pe acelea de procedură şi se referă nu numai la soluţia adusă căii de atac, ci şi la rezolvarea altor aspecte anterioare adiacente, cum este luarea sau înlocuirea în detrimentul celui vizat a măsurilor preventive care, prin consecinţele lor, înrăutăţesc situaţia acestuia.
În prezenta cauză, împotriva sentinţei penale nr. 256/18 octombrie 2013a Judecătoriei Reghin, doar inculpaţii M.F. şi M.C.V. au declarat apel. Astfel, regula neagravării situaţiei în propria cale de atac se opunea ca instanţa de control să dispună înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată în prim grad de jurisdicţie faţă de inculpat cu măsura arestării lui preventive.
