Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze de minori şi familie, decizia penală nr. 1373 din 3.11.2008, secţia a II-a penală
Apel – prezenţa obligatorie a inculpatului. Discutarea stării de arest preventiv în cursul judecăţii – prezenţa obligatorie a inculpatului. Consecinţe.
1. Dispoziţiile art. 375 alin. (4) C.proc.pen. potrivit cărora judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare deţinere, se referă la toate termenele de judecată în faţa instanţei de apel şi nu doar la termenul la care au loc dezbaterile asupra apelului.
2. Discutarea stării de arest preventiv în baza art. 3002 C.proc.pen. nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, dispoziţiile art. 159 alin. (4) C.proc.pen. fiind aplicabile în cursul judecăţii numai la procedura verificării stării de arest la primirea dosarului, conform art. 3001 alin. (3) teza finală.
art. 3002 C.proc.pen.
art. 375 alin. (4) C.proc.pen.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a apelantului inculpat M.D. şi s-a menţinut starea de arest a acestuia constatându-se că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive se menţin.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, invocând două cazuri de nulitate absolută a acesteia, respectiv lipsa de la dosar a minutei prin care la data de 20.10.2008 s-a menţinut starea de arest a inculpatului, cât şi împrejurarea că la termenul la care s-a pus în discuţie starea de arest a inculpatului procedura de citare cu acesta nu a fost legal îndeplinită. În subsidiar, s-a solicitat să se constate că nu se mai menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurii, fiind arestat preventiv de aproximativ 1 an de zile.
Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea constată că recursul este întemeiat.
În ceea ce priveşte prima critică adusă încheierii, respectiv lipsa minutei prin care s-a dispus asupra stării de arest, susţinerile apărării sunt nefondate, căci minuta din data de 20.10.2008 în care se consemnează rezultatul deliberării instanţei de apel în ceea ce priveşte starea de arest a inculpatului M.D. se găseşte la fila 3 (verso) a dosarului de apel.
Recursul este însă întemeiat în raport de ce-l de-al doilea motiv invocat. Curtea constată că la termenul din data de 20.10.2008 procedura de citare cu inculpatul M.D. nu a fost legal îndeplinită, inculpatul – arestat preventiv în cauză, nefiind adus de la locul de detenţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 375 alin. (4) C.proc.pen., judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare deţinere. Aplicarea dispoziţiei legale nu poate fi restrânsă doar pentru termenul la care au loc dezbaterile asupra apelului, căci aceasta se referă la toate termenele de judecată în faţa instanţei de apel.
De asemenea, Curtea reţine că discutarea stării de arest a inculpatului în baza dispoziţiilor art. 3002 C.proc.pen. nu poate avea loc decât în prezenţa acestuia, dispoziţiile art. 159 alin. (4) C.proc.pen. fiind aplicabile în cursul judecăţii numai la procedura verificării stării de arest la primirea dosarului, astfel cum rezultă din art. 3001 alin. (3) teza finală.
Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. care sancţionează cu nulitatea nerespectarea dispoziţiilor privitoare la prezenţa inculpatului atunci când aceasta este obligatorie potrivit legii, Curtea constată că sancţiunea ce intervine în cauză este nulitatea absolută a încheierii.
Este adevărat că după acordarea termenului de judecată, inculpatul a fost adus în faţa instanţei de apel, şi, astfel cum rezultă din referatul întocmit de grefier, i s-au adus la cunoştinţă concluziile puse de apărătorul său, concluzii cu care acesta a fost de acord.
Curtea apreciază că, procedând în acest fel, instanţa nu a acoperit nulitatea absolută, căci tribunalul trebuia să dispună reluarea dezbaterilor asupra stării de arest în prezenţa inculpatului, a procurorului şi a apărătorului.
Faţă de aceste considerente, Curtea a admis recursul, a casat în parte încheierea recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea stării de arest la aceeaşi instanţă.
2
