Prin încheierea nr. 1 din 14 februarie 2013, Judecătoria Videle a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor B.M.O. şi F.G.M., cercetaţi pentru infr. prev. de art. 208 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp.
S-a dispus împotriva lor măsura obligării de a nu părăsi ţara, pentru o perioadă de 29 de zile.
În temeiul art.145/1 Cpp., rap. la art.145 alin. 1/1 şi alin. 1/2 Cpp.,
S-a stabilit ca pe durata măsurii de a nu părăsi ţara, inculpaţii să respecte următoarele obligaţii:
– să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
– să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
– să se prezinte la organul de poliţie din localităţile de domiciliu conform programului de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemaţi;
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
– să nu intre în legătură directă sau telefonică unul cu celălalt, precum şi cu părţile vătămate şi martorii din dosar.
S-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
S-a reţinut de prima instanţă că în cauză există probe şi indicii temeinice, potrivit art. 143 Cpp., rap. la art. 681 Cpp., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapta pentru care sunt cercetaţi, iar din perspectiva dispoziţiilor art. 148 Cpp., s-a constatat că faptele sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani.
Cât priveşte însă condiţia referitoare la existenţa în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică – art. 148 lit.f Cpp., precum şi existenţa unor probe şi indicii temeinice că inculpaţii încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor, martorilor (art. 148 lit. b Cpp.) instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt îndeplinite.
Din economia dosarului de urmărire penală nu rezultă potenţialul risc al afectării societăţii, în mod critic, nici desfăşurarea normală a urmăririi penale dacă inculpaţii ar fi cercetaţi în stare de libertate.
Măsura de arestare preventivă, în contextul existentei prezumţiei de nevinovăţie dar şi al reglementărilor art. 5 din CEDO, reprezintă o măsură excepţională, care trebuie să dea eficienţă atât normelor dreptului intern (cele conţinute în legile penale şi în Constituţia României), dar şi art. 5, potrivit căruia nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, decât pentru motive întemeiate.
În cauză, Parchetul a motivat propunerea de arestare preventivă pentru cei 2 inculpaţi raportându-se generic la ideea că – fapta, prin conţinutul ei concret, modul în care a fost organizată activitatea infracţională, prin urmările produse si încercarea vădita a celor 2 inculpaţi de a zădărnici adevărul, prezintă un real pericol pentru ordinea publică şi înfăptuirea actului de justiţie. Se menţionează că cei 2 inculpaţi, deşi au recunoscut şi descris amănunţit faptele în prima fază, ulterior au revenit asupra declaraţiilor, schimbând rolul si contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii.
De asemenea, se arată că cei 2 inculpaţi, prin revenirea asupra declaraţiilor, au încercat să înfăţişeze că prin activitatea lor nu au săvârşit fapte cu caracter penal. Instanţa a constatat că aceste aspecte sunt contrazise de probatoriile administrate până în prezent, cei 2 inculpaţi recunoscând săvârşirea faptelor de furt din locuinţa părţii vătămate, atitudinea oscilantă a acestora vizând gradul de participare în concret al fiecăruia la activitatea infracţională. Acest aspect urmează însă să fie avut în vedere de judecătorul fondului, care va corobora declaraţiile inculpaţilor cu celelalte probe strânse în cursul urmăririi penale, pentru a reţine situaţia de fapt exactă. Inculpatul este liber să declare ceea ce doreşte şi poate reveni asupra declaraţiei de câte ori vrea, însă organul de urmărire penală şi apoi instanţa trebuie sa stabilească, prin coroborarea probelor, care este adevărul şi reala situaţie de fapt.
Este indubitabil faptul că infracţiunea săvârşita este gravă, dar aceste aspecte vor fi avute în vedere la momentul judecării fondului cauzei. Trebuie remarcate şi împrejurările şi circumstanţele săvârşirii faptei, respectiv relaţiile apropiate, chiar de rudenie în care se află inculpaţii cu partea vătămată, dar şi starea de ebrietate în care se aflau inculpaţii, stare în care consecinţele faptelor nu mai pot fi apreciate în mod adecvat. În acest context al desfăşurării activităţii infracţionale, instanţa a apreciat că lăsarea inculpaţilor în libertate nu prezintă un pericol real, concret pentru ordinea publică.
Cât priveşte urmările faptei, instanţa de fond a constatat că prejudiciul suportat de partea vătămată, rudă cu inculpatul F.G.I este unul redus ca valoare – 2500 lei şi a fost recuperat în întregime.
Cu privire la inculpatul F.G.I prima instanţă a apreciat că lăsarea lui în libertate nu prezintă un pericol real, concret pentru ordinea publică, conform analizei circumstanţelor referitoare la fapta sa, dar şi a persoanei inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, are o vârsta fragedă -18 ani (abia ieşit din minorat), este elev aflat în continuarea studiilor.
Nu a existat nici o dovadă că inculpatul s-ar sustrage de la urmărire penală sau de la judecată sau că ar săvârşi o nouă infracţiune, luând în considerare faptul că lipsirea de libertate prin dispunerea arestului preventiv este o măsură excepţională, care nu se justifică în privinţa sa faţă de comportamentul infracţional reţinut (acesta recunoscând fapta în faţa organelor de poliţie şi la instanţă, însă cu nuanţările ulterioare), rezumându-se în ceea ce îl priveşte un discernământ abia conturat, dar şi faptul că măsura ar produce o ruptură de mediul familial şi că nu există un interes public real care să aibă o greutate mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate (cauzele Labita c. Italiei, Neumeister c. Australiei).
Referitor la inculpatul B.M.O., deşi recidivist, această cauză de agravare nu trebuie să cântărească covârşitor în luarea unei anumite măsuri preventive, urmând a fi avută în vedere la soluţionarea fondului cauzei.
Luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 5 din Convenţie, stabilită prin hotărârile Letellier şi Kemmache c. Franţei, s-a apreciat că respingerea propunerii de arestare preventivă a acestui inculpat nu tulbură efectiv ordinea publică, acuzarea nedemonstrând că punerea lui în libertate ar tulbura, în mod real, regulile de convieţuire socială, iar pentru persoana cercetată, faţă de care s-a analizat natura faptelor săvârşite, privarea de libertate nu se justifică, ordinea publică nefiind ameninţată prin luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Acuzarea nu a prezentat probe din care să rezulte că inculpaţii zădărnicesc aflarea adevărului, se sustrag urmăririi penale, încearcă influenţarea martorilor şi urmărirea penală nu s-ar putea realiza cu ei în stare de libertate.
Împotriva încheierii nr. 1 din 14.02.2013 pronunţată de Judecătoria Videle a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 148 lit. b şi f Cpp. Astfel, inculpaţii au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin înţelegere cu privire la modul efectuării activităţilor concrete desfăşurate de fiecare în parte, în derularea întregii activităţi infracţionale.
De asemenea, a arătat Parchetul că fapta săvârşită de către inculpaţi prezintă în concret un pericol social sporit, atât prin modul în care a fost concepută şi derulată activitatea infracţională, cât şi prin urmările produse.
Analizând recursul, atât sub aspectul motivelor invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin.3 Cpp., tribunalul l-a apreciat întemeiat, fiind întrunite cerinţele art. 143, 146 şi 148 lit. f Cpp.
În cauză, din probatoriile administrate până la acest moment şi anume: procesele verbale încheiate de organul de poliţie, procesele verbale de confruntare, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, se desprinde presupunerea rezonabilă, în sensul dispoziţiilor art.681 Cpp., că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, constând în aceea că: în seara zilei de 12.02.2013, în intervalul orar 22,30-23,00, inculpatul B.M.O. in vârstă de 22 ani, recidivist, a pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate L.S.G din oraşul Videle, spărgând un geam termopan cu un ciocan luat de la locuinţa sa în acest scop şi dintr-un şifonier a sustras suma de 2500 lei in bancnote de 50 lei ce se afla într-o cutie metalică, cunoscând acest aspect de la inculpatul F.G.M, în vârstă de 18 ani, rudă cu partea vătămată, si care l-a ajutat pe primul inculpat să intre şi să iasă din casă, asigurând totodată paza, pentru a nu fi surprinşi.
Cei doi inculpaţi au fost ajutaţi, in calitate de complici, de învinuiţii: C.A.S. în vârstă de 25 ani, recidivist, care a şi fost iniţiatorul faptei, organizând modul de acţiune şi concubina acestuia, N.F.D. în vârstă de 27 ani, care i-a transportat pe inculpaţii B.M.O şi F.G.M. la şi de la locul faptei, cu autoturismul Dacia Supernova având cunoştinţă despre comiterea furtului banilor din locuinţa părţii vătămate.
Faptele, aşa cum au fost descrise întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 208 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cp., pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, aşa încât, prin condiţie prevăzută de legiuitor în cuprinsul art. 148 lit. f Cpp., este îndeplinită.
Apreciază Tribunalul că, în cauză este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de acelaşi text de lege iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din însăşi gravitatea faptelor comise, din modalitatea de săvârşire a acestora – cei doi inculpaţi au acţionat împreună, pătrunzând prin efracţie în locuinţa părţii vătămate, pe timp de noapte, spărgând un geam termopan, cu un ciocan pe care-l luaseră de la locuinţă, sustrăgând suma de bani despre care avea cunoştinţă de la ruda unuia dintre inculpaţi, fiind ajutaţi şi susţinuţi în activitatea lor infracţională de alţi doi învinuiţi, care au avut cunoştinţă despre comiterea furtului şi i-au transportat pe cei doi inculpaţi cu autoturismul de la locul faptei, la care de adaugă starea de insecuritatea care ar genera-o în rândul comunităţii lăsarea în libertate a celor doi inculpaţi şi oprobiul public, generat de faptul că organele statului nu au reacţie fermă atunci când trebuie să decidă cu privire la pericolul concret ce l-a prezenta lăsarea în libertate a unor persoane care au săvârşit fapte ce vizează patrimoniul şi siguranţa bunurilor.
Constată tribunalul că, în mod nejustificat instanţa de fond, după ce a reţinut că sunt indicii că cei doi inculpaţi au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, a apreciat că lăsarea în libertate a acestora nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că la luarea măsurii arestării preventive trebuie avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, însă acestea se analizează prin raportare la elementele ce privesc fapta săvârşită, gradul acesteia de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, dar şi urmările produse, aşa încât, în raport de toate aceste criterii, tribunalul apreciază că nu se impune cercetarea în stare de libertate a inculpaţilor.
Împrejurarea că unul dintre inculpaţi este elev, că în faţa instanţei cei doi inculpaţi au recunoscut săvârşirea faptelor, prezentată, este adevărat, într-o manieră favorabilă acestora, problemele familiale ale acestora, nu sunt suficiente şi nici de natură să conducă la concluzia că pot fi cercetaţi în stare de libertate.
Tribunalul nu a reţinut că sunt îndeplinite şi dispoziţiile art. 148 lit. b Cpp., neexistând probe care să conducă la concluzia că inculpaţii au încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unui martor, expert ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor materiale de probă.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cpp., tribunalul, a admis recursul Parchetului, a casat încheierea nr. 1 din 14.02.2013 pronunţată de Judecătoria Videle şi rejudecând, a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, în temeiul art. 149/1 Cpp., coroborat cu art. 148 lit. f, art. 146 şi art. 143 Cpp. pe o perioadă de câte 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă.
