Prin decizia nr. 786/R/5.12.2004 a Curtii de Apel Tg.Mures, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Mures, împotriva încheierii de sedinta din 3 decembrie 2004, pronuntata de Tribunalul Mures în dosarul penal nr. 1405/2004, s-acasat în parte încheierea atacata si rejudecând cauza pe fond, s-a dispus mentinerea starii de arest a inculpatului I. T. în prezent detinut în Penitenciarul Tg.-Mures si s-a respins dispozitia de înlocuire a masurii arestului preventiv a inculpatului cu masura obligarii de a nu parasi tara. S-au mentinut restul dispozitiilor încheierii atacate.
S-a respins ca inadmisibil recursul declarat de partea civila SC J. SRL . Iar cheltuielile judiciare avansate în recurs au ramas în sarcina statului.
Curtea legal sesizata, verificând temeinicia si legalitatea recursurilor declarate precum si întreg probatoriul administrat pâna la data de 5 decembrie 2004, retine urmatoarele :
Inculpatul I. T. este judecat în stare de arest pentru savârsirea în concurs a mai multor infractiuni care cad si sub incidenta legii speciale 22/1969.
Starea de arest a inculpatului a fost verificata la fiecare termen de judecata, instantele (atât cea de fond cât si cea de recurs) pronuntându-se asupra existentei si mentinerii în actualitate a temeiurilor care au condus la arestarea sa preventiva.
La termenul de judecata din 3 decembrie 2004, instanta de fond, a apreciat ca datorita complexitatii cauzei care impune administrarea unui probatoriu vast (martori, expertize, contraexpertize), se încalca termenul rezonabil privind desfasurarea procesului penal. Acest aspect coroborat cu probele certe existente la dosar referitoare la starea precara a sanatatii inculpatului precum si cu diminuarea gradului de pericol social al infractiunilor peste care este judecat inculpatul au condus la aplicarea prevederilor art. 139 alin. 1 Cod procedura penala, respectiv la dispozitia de înlocuire a masurii arestului preventiv cu cea a obligarii de a nu parasi tara.
Aceleasi considerente au fost avute în vedere si la dispozitia de respingere a cererii formulate de procuror, privind mentinerea în continuare a starii de arest preventiv. Surprinzatoare în acest context, apare dispozitia instantei de respingere a cererii formulate de însasi inculpatul T. I., de a i se înlocui masura arestarii preventive cu cea a obligarii de a nu parasi localitatea. Diferenta între “parasirea localitatii” si “parasirea tarii” este una doar de natura spatiala, teritoriala si nu o diferenta de fond.
Astfel, potrivit art. 139 Cod procedura penala înlocuirea sau revocarea masurilor preventive intervine atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
Evident revocarea nu se poate confunda cu înlocuirea masurii, revocarea intervenind la cerere sau chiar din oficiu, atunci când nu mai exista temeiuri care sa justifice mentinerea masurii preventive.
Asa cum s-a precizat, inculpatul nu a declarat recurs în cauza, drept pentru care, dispozitiile de respingere a cererilor formulate de el nu vor face obiectul acestui recurs, potrivit limitelor prevazute de art. 385 ind. 5 Cod procedura penala, recursurile declarate de partile recurente fiind recursuri declarate “in melius” în defavoarea inculpatului.
In ceea ce priveste recursul declarat de Parchet, acesta prezinta doua aspecte criticabile si anume primul referitor la înlocuirea nefondata a masurii arestarii preventive si cel de-al doilea referitor la respingerea cererii de mentinere a starii de arest preventiv al inculpatului.
Potrivit art. 141 Cod procedura penala, încheierea data de prima instanta si în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care se constata încetarea de drept a arestarii preventive, poate fi atacata separat cu recurs de procuror sau inculpat.
Asa fiind, daca sub aspectul doi criticat de parchet, sustinerile avocatului inculpatului privind inadmisibilitatea recursului declarat sunt pertinente, sub primul aspect criticat, recursul declarat nu numai ca este admisibil, dar pe fond este si fondat.
Astfel, fara posibilitate de tagada, cauza referitoare la inculpatul I. T. este complexa, cel putin administrarea unor probe cu martori din alte localitati si efectuarea expertizelor solicitate în cauza, trenând solutionarea cauzei.
Astfel aspect însa, nu se poate raporta la termenul rezonabil invocat de catre instanta de fond, care trebuie aplicat cu referire la norma interna cuprinsa în art. 140 alin. 2 Cod procedura penala, ci la lipsa de diligenta a instantei de fond care, potrivit complexitatii cauzei trebuie sa-si administreze probele cu celeritate, organizat, în termene scurte si cu folosirea tuturor posibilitatilor legal prevazute în codul de procedura pentru impulsionarea administrarii probelor.
La fel, starea de sanatate a inculpatului trebuie sa fie un criteriu care sa oblige instanta sa solutioneze cât mai urgent posibil, cauza pe fond.
Pentru înlocuirea unei masuri preventive, trebuie stabilita o stare care sa conduca neconditionat la aplicarea prevederilor art. 139 alin. 8 Cod procedura penala.
Însa atâta vreme cât subzista si în prezent temeiurile avute în vedere la luarea masurii arestului preventiv faptele deduse judecatii prezinta elementele unor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani, iar în concret lasarea în libertate a inculpatului prezinta pentru ordinea publica un pericol iminent raportat la nemultumirile acumulate în rândul colectivitatii din care provine inculpatul, ca urmare a activitatii sale infractionale, înlocuirea masurii arestului preventiv este nefondat.
Pentru cele ce preced, recursul parchetului va fi admis si dupa casarea încheierii, pe fond se va mentine starea de arest preventiv a inculpatului si se va respinge înlocuirea masurii arestului preventiv cu cea a obligarii de a nu parasi localitatea.
In cauza s-a invocat si expirarea termenului de arest preventiv, prin aceea ca, instanta de fond s-a pronuntat conform art. 300 ind. 2 Cod procedura penala raportat la art. 160 indice b Cod procedura penala, cu privire la starea de arest la data de 6 octombrie 2004. Dupa calculele inculpatului termenul de verificare a legalitatii mentinerii starii de arest preventiv, cel de 6 zile a fost depasit la data de 5 decembrie 2004. Nici sub acest aspect critica invocata de inculpat, într-o cale de atac inexistenta, nu este fondata. Inculpatul a omis sa observe prevederile art. 188 Cod procedura penala raportat la art. 416 alin. 1 pct. 6 Cod procedura penala, încheierea din 6 octombrie 2004, fiind atacata cu recurs.
In ceea ce priveste recursul partii civile, instanta potrivit prevederilor exprese ale art. 141 Cod procedura penala derogatorii de la prevederile aart.385 ind. 1 Cod procedura penala raportat la art. 362 Cod procedura penala, constata ca legiuitorul a acordat privilegiul recursului la hotarârile prin care instanta se pronunta asupra masurilor preventive, doar procurorului si inculpatului.
Asa fiind, se va face aplicarea prevederilor art. 385 ind. 15 alin. 1 pct. 1 lit. c Cod procedura penala.
