Arestare preventivă. Procedură.
C. pr. Pen., art. 1491
Omisiunea audierii inculpatului de către procuror în prezenţa apărătorului, anterior formulării propunerii de arestare preventivă, atrage nulitate absolută a propunerii, în conformitate cu dispoziţiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Prin încheierea penală nr.90/2 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Harghita, s-a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului D.M. privind luarea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
S-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita şi, în consecinţă:
În baza art. 136 alin. 5, art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.M. pentru 29 de zile, începând cu data de 2 mai 2010 şi până la data de 30 mai 2010, inclusiv.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Harghita a reţinut următoarele:
Prin propunerea înregistrată la această instanţă sub. 189/96 din 2 mai 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a solicitat arestarea preventivă a inculpatului D.M. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 al. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
În motivarea propunerii s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 143 şi art. 148 alin. 1 lit. f C. procedură penală.
Tribunalul a mai reţinut că prin Ordonanţa din 2 mai 2010 în dosarul nr. 240/P/2010, s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul D.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
Inculpatul a fost reţinut pe 24 de ore, începând din 2 mai 2010, orele 02,00.
Din actele dosarului a rezultat că în seara zilei de 1 mai 2010, inculpatul i-a aplicat lovituri cu un cuţit victimei G.Şt., cauzându-i acesteia leziuni traumatice corporale care au avut ca urmare decesul subiectului pasiv.
Potrivit concluziilor provizorii medico-legale, moartea victimei a fost cauzată de stop cardiac după plagă împunsă-penetrantă a hemitoracelui stâng cu lezarea cordului şi tanatogenerant pericardic consecutiv imediat. Leziunea de violenţă constatată s-a putut produce prin lovire directă cu un instrument tăietor-înţepător. Moartea victimei a fost violentă, între leziunile traumatice şi decesul victimei există legătură directă de cauzalitate.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, susţinând că a fost atacat de victimă, care l-a lovit de mai multe ori cu o creangă şi a acţionat în apărare.
Din datele dosarului a rezultat că locul faptei se află pe raza comunei Şoimoşu Mic, jud. Harghita, pe drumul public.
Susţinerea inculpatului că a acţionat în apărare este infirmată de declaraţia unui martor, care a văzut cele întâmplate din geamul locuinţei sale, dar şi de faptul că victima era în vârstă de 77 de ani.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mare de 4 ani închisoare, respectiv de la 15 ani la 25 ani închisoare.
Lăsarea în libertate al inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Inculpatul nu are antecedente penale, însă modalitatea comiterii indică un grad de pericol social sporit, astfel prezenţa acestuia în comunitate ar putea genera alte incidente.
Pentru aceste motive, luarea unei alte măsuri preventive, tribunalul a considerat că nu s-ar justifica.
Văzând circumstanţele faptei, urmările produse şi pericolul concret ce o reprezintă, instanţa a apreciat că subzistă temeiul de arestare prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C. procedură penală.
În consecinţă, cererea a fost admisă şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.M., pe o perioadă de 29 zile.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art.1491 alin.13 Cod procedură penală a declarat recurs inculpatul, care solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs şi în conformitate cu art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale este reglementată de art.146, respectiv de art.1491 Cod procedură penală.
Potrivit acestor texte de lege, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea învinuitului sau inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive.
În speţă, din actele dosarului rezultă că în data de 1 mai 2010, orele 21,30 s-a început urmărirea penală împotriva învinuitului D.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzute de art.174 alin.1, art.175 lit. i Cod penal, reţinându-se în rezoluţie că, în seara de 1 mai 2010, după orele 19,00, cu ajutorul unui cuţit i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdomenului victimei G.St., ce se afla în faţa locuinţei sale din comuna Săcel, pe drumul public, în urma cărora a decedat.
În data de 2 mai 2010, ora, 02,00 s-a dispus reţinerea învinuitului D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzute de art.174 alin.1, art.175 lit. i Cod penal.
Înainte de a fi reţinut, învinuitul a fost audiat. Cu toate că în declaraţia luată se indică că a fost dată în calitate de inculpat, din conţinutul declaraţiei rezultă că audierea a început la ora 1,00 şi s-a finalizat la ora 1,30 în data de 2 mai 2010, iar ordonanţa de reţinere a fost emisă în data de 2 mai 2010, orele 2,00, aşadar D.M. a fost audiat în calitate de învinuit, în conformitate cu art.143 Cod procedură penală.
Ulterior reţinerii învinuitului, s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestuia, tot în data de 2 mai 2010, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzute de art.174 alin.1, art.175 lit. i Cod penal, învinuitul dobândind de la această dată calitatea de inculpat.
Din actele dosarului nu rezultă că, după ce s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului i s-a adus la cunoştinţă acest lucru şi nici nu rezultă că inculpatul a fost audiat în prezenţa apărătorului aşa cum prevăd în mod expres dispoziţiile art.1491 alin.1 Cod procedură penală, ci doar faptul că procurorul a formulat propunere de arestare preventivă.
Având în vedere că inculpatul nu a fost audiat în prezenţa apărătorului înainte de a se formula propunerea de arestare preventivă, în conformitate cu art.1491 alin. 1 Cod procedură penală, propunerea este lovită de nulitate absolută potrivit art.197 alin.2 Cod procedură penală.
Ascultarea inculpatului în prezenţa apărătorului este obligatorie întrucât textul de lege prevede în mod expres acest lucru, astfel că, neprocedând în acest fel procurorul a formulat o propunere care nu respectă dispoziţiile legale şi care trebuia sancţionată de către judecătorul care a analizat propunerea de arestare preventivă.
Prin urmare, având în vedere că neascultarea inculpatului în prezenţa apărătorului este sancţionată cu nulitatea absolută nu se mai impune examenul celorlalte condiţii privind arestarea preventivă, întrucât după ce aceste acte vor fi refăcute, dacă va fi cazul, ele pot fi analizate în cadrul altei propuneri de arestare preventivă făcută în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Mai trebuie avut totuşi în vedere faptul că declaraţiile martorilor sunt luate de către organele de poliţie cu toate că în cazul de faţă urmărirea penală trebuie efectuată în mod obligatoriu de către procuror şi nu s-a dispus prin ordonanţă ca anumite acte să fie efectuate de către organele poliţiei judiciare, în conformitate cu disp.art.217 alin.4 Cod procedură penală, iar dacă se aprecia că suntem în situaţia reglementată de art.213 Cod procedură penală, nu există la dosar adresa prin care aceste declaraţii au fost trimise procurorului.
De asemenea, unele declaraţii de martori nu cuprind ora începerii şi ora încheierii ascultării, în conformitate cu dispoziţiile art.86 alin.3 raportat la art.73 alin.1 Cod procedură penală.
Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art.1491 alin.13 Cod procedură penală a admis recursul inculpatul D.M., a casat integral încheierea atacată şi în urma rejudecării cauzei, a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita privind arestarea preventivă a inculpatului D.M. şi a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă acesta nu este arestat în altă cauză, precum şi anularea mandatului de arestare preventivă nr.5 din 2 mai 2010.
Notă: În aceeaşi manieră, s-a pronunţat Curtea de Apel Tg.-Mureş prin înch. pen. nr. 199/R/7 mai 2010.
a) Arestarea preventivă a unei persoane trebuie să intervină ca o măsură procesuală excepţională pe parcursul procesului penal, numai cu respectarea strictă a cerinţelor de formă şi de fond impuse de lege şi în cazurile în care desfăşurarea în bune condiţii a formelor procesuale impune privarea de libertate a acuzatului.
Asupra cerinţelor de formă, procedura arestării preventive se declanşează, în faza de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 1491 C. pr. Pen., în faţa procurorului care supraveghează sau efectuează personal urmărire penală. Alineatul 1 al textului legal arătat obligă procurorul ca, anterior prezentării dosarului cu propunerea de arestare preventivă, să asculte inculpatul, cu excepţia cazului când arestarea se propune în contumacie. În timp, ascultarea trebuie să aibă loc după punerea în mişcare a acţiunii penale şi înainte de prezentarea dosarului împreună cu propunerea de arestare preventivă, preşedintelui instanţei. Exprimarea folosită de legiuitor (“numai după ascultarea…”) îndreptăţeşte interpretarea după care dispoziţia privind ascultarea acuzatului este imperativă, iar sancţiunea omisiunii ascultării inculpatului după formularea acuzei este nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. 2 C. pr. Pen., aceasta întrucât ascultarea presupune prezenţa celui ascultat la efectuarea actului, asistat de un avocat.
În cauzele enunţate anterior, o ascultare a avut loc, dar anterior punerii în mişcare a acţiunii penale şi legat de o altă procedură şi alte aspecte, impuse de reţinerea învinuitului şi nu de formularea propunerii de arestare preventivă. În aceste împrejurări, fiind consecinţa unei nulităţi absolute, la rândul său propunerea procurorului este lovită de nulitate absolută şi l-a luat prin surprindere pe inculpat, procurorul recurgând la tehnici contrare legii şi loialităţii, fapt care nu poate fi tolerat.
Totodată, o hotărâre de arestare preventivă dată în urma unei proceduri lovite de nulitate absolută, este la rândul său nulă absolut.
b) Arestarea preventivă a unui inculpat trebuie să aibă la bază probe care, pe de o parte, duc la bănuiala rezonabilă că acuzatul şi nu o altă persoană a comis fapta care formează obiectul procedurilor, iar, pe de altă parte, susţin cel puţin unul din temeiurile de drept ale privării de libertate prevăzute în mod limitativ de art. 148 C. pr. pen. Asemenea dovezi, deşi nu trebuie să aibă forţa probantă a unei hotărâri de condamnare, ele trebuie culese cu respectarea strictă a legalităţii.
În cazul infracţiunilor de omor, urmărirea penală este proprie a procurorului, ceea ce înseamnă că toate actele specifice fazei prealabile judecăţii trebuie efectuate de acesta, sub sancţiunea nulităţii absolute. De la această regulă, două excepţii sunt permise şi privesc actele procedurale şi nu pe acelea procesuale: este vorba de îndeplinirea actelor care implică urgenţă, potrivit art. 213 C. pr. pen., şi delegarea.
În cele două cauze care au determinat admiterea recursurilor inculpaţilor împotriva încheierilor de arestare preventivă, probele, cu excepţia declaraţiei de învinuit, au fost strânse cu încălcarea regulilor privind competenţa după materie, de către organul de cercetare penală, fără ca ele să reclame urgenţă şi în absenţa unei dispoziţii exprese de delegare emanând de la procurorul competent.
