Arestare preventivă. Soluţionarea propunerii în absenţa inculpaţilor. Inculpat fără antecedente penale, grad mai mic de participare la săvârşirea infracţiunii.
Prin încheierea nr. 4 pronunţată în data de 17.06.2010, în baza art. 149¹ Cod de procedură penală, instanţa a admis propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti şi, în consecinţă, a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul major AD – pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 182 alin. 2, art. 180 alin. 2, art. 321 alin. 2 Cod penal şi art. 11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b, art. 33 lit. a şi art. 75 lit. a Cod penal şi faţă de inculpatul major AS – pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 180 alin. 2, art. 321 alin. 2 Cod penal şi art. 11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 75 lit. a Cod penal.
Prin aceeaşi încheiere s-a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că inculpaţii se află în situaţia prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. a şi f din Codul de procedură penală, întrucât aceştia s-au ascuns şi s-au sustras de la urmărirea penală, iar din probele existente la dosar rezultă faptul că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că se impune arestarea preventivă a acestora.
Instanţa a apreciat că propunerea de arestare preventivă poate fi soluţionată şi în absenţa inculpaţilor, care nu au fost găsiţi de lucrătorii de poliţie nici la domiciliile lor şi nici în locurile pe care le frecventează pe raza oraşului Găeşti şi a comunelor arondate, condiţii în care instanţa a constatat că inculpaţii se sustrag de la urmărirea penală.
Împotriva încheierii de mai sus au declarat recurs inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar Tribunalul Dâmboviţa, prin încheierea nr. 31 din data de 9 iulie 2010, a admis recursurile, a casat încheierea atacată şi rejudecând, a revocat măsura arestării preventive luate faţă de inculpaţi, trimiţând cauza în vederea rejudecării propunerii formulate de procuror aceleiaşi instanţe – Judecătoria Găeşti.
De asemenea, instanţa de recurs a anulat mandatele de arestare preventivă emise pe numele inculpaţilor, dispunând punerea lor de îndată în libertate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a apreciat că, în cauză, se regăseşte motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 din Cod procedură penală, situaţie care atrage desfiinţarea încheierii recurate şi reluarea judecăţii de către aceeaşi instanţă, întrucât judecătorul fondului a soluţionat propunerea de arestare preventivă în condiţiile neîndeplinirii procedurii de citare a inculpaţilor, conform art. 175 şi următoarele din Cod procedură penală.
Ca urmare a pronunţării încheierii nr. 31 din data de 9 iulie 2010 de către Tribunalul Dâmboviţa, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Găeşti în vederea rejudecării.
Prin încheierea din data de 12.07.2010, Judecătoria Găeşti, după ascultarea inculpaţilor, a admis propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti şi, în consecinţă, a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul major AD – pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 182 alin. 2, art. 180 alin. 2, art. 321 alin. 2 Cod penal şi art. 11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b, art. 33 lit. a şi art. 75 lit. a Cod penal şi faţă de inculpatul major AS – pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 180 alin. 2, art. 321 alin. 2 Cod penal şi art. 11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 75 lit. a Cod penal.
Instanţa a constatat că, din probele administrate în cauză, reiese că la data de 15.06.2010, aflându-se în incinta piscinei SC V. SRL din Găeşti, inculpaţii au provocat scandal, tulburând grav ordinea şi liniştea publică, au purtat cuţit şi au lovit părţile vătămate DP, DI şi DS cu scaune şi picioare de masă din mobilierul din incinta piscinei, iar inculpatul AD a aplicat părţilor vătămate DP şi DI, în spate, câte o lovitură cu cuţitul pe care îl avea asupra sa.
De asemenea, şi partea vătămată DS a fost tăiată în zona feţei cu cuţitul, iar după încetarea altercaţiei – care a durat câteva minute, inculpaţii împreună cu cei care îi însoţeau, au părăsit în fugă incinta piscinei.
Judecătorul fondului a reţinut că leziunea produsă părţii vătămate DI, prin lovire cu obiect ascuţit de tip tăietor înţepător, necesită 25 de zile de îngrijiri medicale şi i-a pus acesteia viaţa în primejdie, iar leziunile produse în acelaşi mod părţilor vătămate DP şi DS necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa a mai constatat că, la ora producerii altercaţiei, în incinta piscinei se aflau aproximativ 250 de persoane, asupra cărora cele petrecute au avut un puternic impact negativ, incidentul provocând în rândurile acestora panică, multe persoane încercând să părăsească, speriate, incinta piscinei.
Judecătorul fondului a arătat că este adevărat că judecarea în libertate a unui inculpat trebuie să fie regula, iar excepţia să o reprezinte judecarea în stare de arest preventiv.
În acest sens, art. 5 din CEDO garantează dreptul la libertate şi siguranţă şi prevede posibilitatea unei ingerinţe în exercitarea acestui drept numai dacă persoana a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Judecătorul fondului a apreciat că, din situaţia de fapt rezultată din probele existente la dosar, se desprinde existenţa unor indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, dar şi concluzia că lăsarea acestora în libertate pe parcursul urmăririi penale ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică, pericol reliefat de comportamentul extrem de violent al inculpaţilor, manifestat într-un loc public destinat petrecerii timpului liber şi într-un moment în care acest spaţiu era frecventat de un număr mare de persoane.
Instanţa de fond a mai arătat că portul de cuţite într-un spaţiu foarte aglomerat, cum este de regulă o piscină într-o zi de vară la ora 17,00 şi lovirea şi înjunghierea părţilor vătămate de către inculpaţi în aceste condiţii sunt fapte care urmăresc intimidarea membrilor comunităţii şi generarea unei stări de teamă şi îngrijorare cu privire la siguranţa persoanelor, dovadă în acest sens fiind declaraţiile martorilor care au arătat că multe persoane, printre care femei şi copii, au încercat să părăsească speriate incinta piscinei, la declanşarea altercaţiei.
Judecătorul fondului a mai constatat că inculpaţii au dat declaraţii contradictorii şi că după incident au fugit, încercând astfel să zădărnicească mersul anchetei.
Faţă de toate aceste argumente, instanţa a apreciat că inculpaţii AD şi AS se află în situaţiile prevăzute de art. 148 lit. a şi f Cod procedură penală, întrucât au fugit în scopul de a se sustrage de la urmărire, au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a mai reţinut totodată de către instanţă că inculpatul AD nu este la primul conflict cu legea penală, constatându-se perseverenţa lui în săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate extremă, cu violenţă, ceea ce, în opinia judecătorului fondului, întăreşte argumentele în susţinerea existenţei pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea acestuia în libertate.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că inculpatul AD se află şi în situaţia prevăzută de art. 148 lit. d Cod de procedură penală, respectiv a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune.
În consecinţă, în baza art. 149¹ Cod de procedură penală, instanţa de fond a admis propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti şi a luat faţă de inculpaţii majori AD şi AS măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, în acest sens fiind emise şi mandatele de arestare preventivă.
Împotriva încheierii de mai sus a Judecătoriei Găeşti, din data de 12.07.2010, inculpaţii au declarat recurs.
Tribunalul Dâmboviţa, prin încheierea nr. 34 din data de 16 iulie 2010, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul AD, însă a admis recursul declarat de inculpatul AS, casând în parte încheierea atacată – în privinţa acestui inculpat.
De asemenea, rejudecând, instanţa de recurs a revocat măsura arestării preventive a inculpatului AS, dispusă faţă de el la data de 12.07.2010 şi a luat faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 25 de zile, impunând inculpatului, pe această perioadă, conform art. 145 alin. 11 şi art. 145 alin. 12 Cod de procedură penală, respectarea mai multor obligaţii.
Ca urmare, instanţa de recurs a anulat mandatul de arestare preventivă emis pe numele inculpatului AS, dispunând punerea lui de îndată în libertate.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, deşi nu se poate minimaliza implicarea în scandal şi a inculpatului AS, totuşi gradul de participare la incident a acestui inculpat este mai mic.
În plus, deşi se susţine că şi inculpatul AS ar fi purtat asupra sa în mod nelegal un cuţit, niciuna dintre persoanele vătămate nu l-a acuzat de săvârşirea vreunei agresiuni.
Mai mult decât atât, arată instanţa de recurs, el nu are antecedente penale, neexistând date care să îl caracterizeze ca o persoană cu manifestări violente şi care să impună intervenţia severă a organelor judiciare pentru izolarea lui din comunitate.
Tribunalul a reţinut şi aspectul că, deşi iniţial inculpatul AS a fugit în scopul de a se ascunde şi sustrage de la urmărirea penală, el s-a prezentat totuşi de bună voie după trei săptămâni, în faţa organelor de anchetă, la fel ca şi inculpatul AD.
În consecinţă, în privinţa inculpatului AS, instanţa de recurs a apreciat că scopul procesului penal poate fi atins şi prin dispunerea unei măsuri restrictive de libertate, apte să asigure desfăşurarea în bune condiţii a anchetei, cum este cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
O asemenea măsură, prin obligaţiile pe care le presupune şi care incumbă inculpatului, este de natură să determine prezentarea lui la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată şi să-i impună o anumită conduită a cărei nerespectare va atrage luarea din nou a măsurii arestării preventive faţă de inculpat.
