Singură cetăţenia inculpatului, în absenţa oricăror alte date că inculpatul s-a ascuns sau ar încerca să fugă, în scopul sustragerii de la procedurile penale declanşate împotriva lui în România, nu este suficient de convingătoare ca să ducă la reţinerea motivului privării de libertate prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. a C. pr. Pen.
Prin încheierea penală nr. 282/5 septembrie 2012, judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita:
– a respins cererea formulată de inculpat prin apărător de luarea a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
– a admis propunerea Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita şi în consecinţă:
– în baza art. 149/1 alin. 9, 10 Cod procedură penală, raportat la art. 136 alin. 5, art. 148 alin. 1 lit. a şi f Cod procedură penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatului F.I., pentru 29 de zile, începând cu data de 6 septembrie 2012 şi până la data de 4 octombrie 2012, inclusiv.
În motivarea acestor dispoziţii, se arată, în esenţă, că temeiurile arestării preventive (atât cele de fapt, date de presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunile de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, de introducere în ţară, fără drept de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cât şi temeiurile de drept, prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. a şi f C. pr. Pen.) sunt îndeplinite, iar buna administrare pe mai departe a procesului penal impune privarea de libertate cu caracter preventiv a inculpatului.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul.
În motivarea căii de atac promovate, este contestată temeinicia hotărârii judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita, de arestare preventivă. Menţionează că, în cauză, nu sunt incidente nici temeiurile de fapt ale privării de libertate, inculpatul nefiind vinovat de comiterea infracţiunii care i se reproşează, şi nici temeiurile de drept. În acest sens, doar cetăţenia lui, în absenţa oricărui alt element care să susţină ideea că inculpatul se va sustrage procedurilor, nu poate sta la baza motivului arestării preventive prevăzut de art. 148 lit. a C. pr. pen. De asemenea, la dosar nu există dovezi din care să rezulte că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, iar procesul penal poate avea loc în bune condiţii şi dacă va fi lăsat în libertate.
Analizând recursul declarat prin prisma materialului dosarului nr. 3045/96/2012 al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, susţinerilor şi concluziilor inculpatului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele investirii date de efectele devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
Recursul inculpatului este fondat, iar aspectele pe care le vom dezvolta mai jos vor determina, în temeiul art. 1403 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. Pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele casării în parte a încheierii penale nr. nr. 282/5 septembrie 2012 pronunţate de judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita în dosarul nr. 3045/96/2012 şi rejudecării cauzei în următoarele limite:
a) În primul rând, în ceea ce priveşte temeiurile de drept ale arestării preventive, în acord cu inculpatul, subliniem şi noi că cel oferit de art. 148 alin. 1 lit. a C. pr. Pen. nu are actualitate şi nici nu poate justifica, prin particularităţile prezentei pricini, o dispoziţie de luare a măsurii arestării preventive. În considerarea acestei idei, singură cetăţenia inculpatului, în absenţa oricăror alte date că inculpatul s-a ascuns sau ar încerca să fugă, în scopul sustragerii de la procedurile penale declanşate împotriva lui în România, nu este suficient de convingătoare ca să ducă la reţinerea motivului privării de libertate supus discuţiei. Aspectul semnalat determină înlăturarea temeiului arestării prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. a C. pr. Pen. de către instanţa de recurs, în urma admiterii căii de atac promovate de inculpat.
b) În al doilea rând, remarcăm o problemă ţinând exclusiv de motivarea încheierii de arestare preventivă, care nu atrage, din această perspectivă, o reformare a hotărârii în discuţie, întrucât vizează doar considerentele încheierii, iar acestea vor fi corectate în al doilea grad, prin prezenta hotărâre, dat fiind specificul judecăţii în recurs. În acest sens, în ceea ce priveşte infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa prevăzută în textul incriminator este închisoare de la 6 luni la 2 ani, alternativ cu amenda, situaţie în care, date fiind imperativele art. 136, alin.6 şi art. 148 alin. 1 lit. f prima teză şi alin. 2 C. pr. pen., este exclusă orice decizie de arestare preventivă a inculpatului, având la bază acest temei de fapt.
În schimb, contrar alegaţiilor acuzatului, celelalte temeiuri de fapt ale arestării preventive şi temeiul de drept consacrat de art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen. sunt incidente în cauză, iar buna desfăşurare a procesului penal impune privarea de libertate, cu caracter preventiv, a d-lui F.I. Astfel, probele administrate până la acest moment al procedurilor (însemnând procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, depoziţiile martorilor I.E.I., R.V. şi V.A., precum şi declaraţiile inculpatului, văzând caracterul divizibil al declaraţiilor de inculpat) confirmă bănuiala legitimă că inculpatul a participat la comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi contrabandă cu droguri de risc, prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, care formează obiectul acţiunii penale puse în mişcare faţă de d-l F.I..
În aceeaşi ordine de idei, motivul arestării preventive prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. Pen. este în fiinţă. În acest context, mai întâi, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc şi contrabandă cu droguri de risc, este închisoare mai mare de patru ani. Apoi, în ipoteza suspectării unui acuzat de comiterea unor infracţiuni de natura celor pentru care poartă acuza, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. Pen. este argumentată de protejarea interesului colectiv împotriva unor comportamente deosebit periculoase, care ar pune în primejdie imediată valorile morale şi sociale ale comunităţii. În speţă, probele aflate la dosarul de urmărire penală afirmă un pericol public accentuat al inculpatului, în această fază a procesului penal actual şi cert, concretizat în atingerea adusă sănătăţii publice, prin introducerea pe piaţă a substanţelor catalogate ca droguri de risc, având consecinţe dintre cele mai nefaste asupra evoluţiei fizice şi psihice a celor care le consumă. La aceste aspecte, pentru conturarea pericolului pentru ordinea publică pe care acuzatul îl prezintă, se adaugă şi modalitatea concretă de acţiune, perseverenţa inculpatului în realizarea urmărilor voite ale actelor sale, cantitatea de droguri vehiculată, amploarea activităţii ilicite care i se reproşează, ilustrată de caracterul transfrontalier al acesteia, precum şi de implicarea şi participarea şi a altor persoane la derularea acestei activităţi. În prezenţa acestor realităţi, nevoia protejării interesului public este prioritară interesului particular al acuzatului de a fi cercetat în libertate şi impune arestarea preventivă a acestuia.
