Arestarea preventivă a inculpatului. Înţelesul noţiunii „pericol concret pentru ordinea publică” prevăzută de art. 148 lit. f) teza a II-a C. pr. pen. ca şi condiţie pentru luarea măsurii arestării preventive
– Codul de procedură penală: art. 143, art. 146, art. 149 indice 1, art. 148 lit. f)
– Convenţia europeană asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului: art. 5
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele pentru care s-a pus în mişcarea acţiunea penală împotriva acestora, respectiv tentativă de omor, şantaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, aderare şi constituire a unei organizaţii criminale.
Totodată, în cauză sunt incidenţa dispoziţiile art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală, acuzele ce planează asupra acestora vizează infracţiuni ce sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanţele reale reţinute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia şi rezonanţa publică, modul de percepere al activităţii ilicite de către comunitatea în care aceştia locuiau, caracterul organizat al presupusei activităţi ilicite ce implică participarea unui număr însemnat de persoane, ferocitatea celor implicaţi şi care presupune comiterea unor acte din cele mai dure pentru asigurarea supremaţiei în cadrul grupului.
Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv vieţii persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului. În condiţiile speţei, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecţia cetăţenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează viaţa.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,
Decizia penală nr. 884/R din 7 iunie 2012, dr. M.B.
Prin încheierea penală nr. 14/30.05.2012, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2542/115/2012, în baza art. 136, art. 146, art. 148 lit. f) şi art. 149 indice 1 şi art. 151 C. pr. pen., a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor: B.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale in vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 şi 4 din Legea nr. 39/2003; T.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4 si 6 din Legea nr. 39/2003; infracţiunea de tentativă la omor calificat faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.; infracţiunea de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută şi pedepsită de art. 279 alin. (1) şi art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; R.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 39/2003; infracţiunea de tentativă la omor calificat faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.; infracţiunea de şantaj, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută şi pedepsită de art. 279 alin. (1) şi art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; Ş.S., pentru săvârşirea infracţiunilor, de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 si 4 din Legea nr. 39/2003, pe o durată de 29 zile, începând cu data de 30.05.2012 şi până la 27.06.2012 inclusiv.
S-a dispus emiterea în mod corespunzător a mandatelor de arestare preventivă.
Din analiza actelor şi lucrărilor de la dosar, prima instanţă a reţinut că:
Prin rezoluţia din 24.05.2012 dată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, emisă în dosarul nr. 23-D/P/2012, s-a început urmărirea penală, iar prin ordonanţa din data de 29.05.2012, faţă de inculpaţii: B.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 si 4 din Legea nr. 39/2003; T.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare si constituire a unei asocieri infracţionale in vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 39/2003; infracţiunea de tentativă la omor calificat faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.; infracţiunea de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, prevăzută şi pedepsită de art. 279 alin. (1) şi art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; R.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare si constituire a unei asocieri infracţionale in vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj si omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 39/2003; infracţiunea de tentativă la omor calificat faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a), C. pen.; infracţiunea de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, prevăzută şi pedepsită de art. 279 alin. (1) şi art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; Ş.S., pentru săvârşirea infracţiunilor, de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 şi 4 din Legea nr. 39/2003; U.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 1 şi 4 din Legea nr. 39/2003, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., constând în aceea că, în contextul ideii de a-şi asigura supremaţia în lumea interlopă din oraş, supremaţie care în mod cert ar atrage avantaje pecuniare ca urmare a posibilităţii implicării în profitul unor acte infracţionale desfăşurate de alte persoane şi totodată pe fondul unor conflicte de natură financiară avute cu numiţii R.L.C., I.G. zis „T.” şi persoane din anturajul acestora, numitul B.B. a organizat activităţi de intimidare şi ulterior anihilare a concurentei folosindu-i în aceste activităţi în principal pe inculpaţii: R.T., R.C., U.F. şi S.S. precum si alte persoane utilizate punctual.
Începând cu luna martie a anului 2012 această grupare a organizat si executat mai multe acte de violenţă având ca ţintă pe numitul R.L.C., patronul mai multor localuri publice din R. şi pe prietenul acestuia I.G. zis „T.” consideraţi de gruparea susmenţionată ca fiind principalii lideri ai lumii interlope din R.
Astfel la mijlocul lunii martie a anului 2012, într-o dimineaţă în jurul orelor 5 a luat foc autoturismul marca Porsche aparţinând numitului R.L.C.. Pompierii chemaţi la faţa locului au considerat că incendiul s-a datorat unui scurt circuit. Imediat după sărbătorile pascale, tot într-o dimineaţă, în jurul orelor 5 au fost sparte geamurile locuinţei lui R.L.C., cu trei bucăţi de cărămidă. La scurt timp au fost distruse trei autoturisme aparţinând numiţilor R.L.C. şi I.G. zis „T.” staţionate în staţia de benzină OMV din cartierul T. din R.
În acelaşi context de anihilare a numitului R.C. şi I.G. zis „T.”, B.B. şi oamenii acestuia au desfăşurat începând cu luna martie şi până în prezent acte de intimidare/atragere de partea lor a unor persoane cunoscute ca fiind prieteni cu susnumiţii.
Astfel în cursul lunii aprilie 2012 R.C. l-a contactat sub pretextul unor zvonuri privind conflicte existente, pe numitul B.G. zis „B.” faţă de care a executat acte de şantaj, respectiv solicitându-i să rupă orice legătură cu R.C. şi T. şi să treacă de partea grupării lui B.B., în caz contrar dându-i de înţeles că va exercita acte de violenţă asupra familiei sale. La începutul lunii mai 2012 T.R. l-a contactat sub pretextul unor zvonuri privind conflicte existente pe numitul C.R. zis „P.” faţă de acesta executând acte de intimidare şi ameninţare, respectiv solicitându-i să treacă de partea grupului condus de B.B., să nu mai lucreze în localurile patronate de R.L.C. (B. şi M.), în caz contrar dându-i de înţeles că maşina personală va sări în aer.
Toate aceste activităţi violente au culminat cu tentativa de asasinat a numitului R.L.C. din data de 23.05.2012.
Astfel în zilele premergătoare datei de 23.05.2012 numitul B.B. aflat pe raza municipiului Bucureşti a coordonat toate activităţile necesare pregătirii acţiunii: obţinerea de date privind deplasarea ţintelor; pregătirea autoturismului care urma să fie folosit în vederea evitării oricăror posibilităţi a organelor statului de a-l identifica (un autoturism necunoscut în oraş cu numere false de Spania); asigurarea intrării în oraş fără a se cunoaşte de către nimeni acest fapt, având în vedere că datorită evenimentelor anterioare descrise mai sus avea convingerea că va fi principalul suspect.
În dimineaţa zilei de 21.05.2012 numitul B.B. împreună cu T.R. au venit în oraş luându-şi măsuri de precauţie, sens în care U.F. s-a deplasat cu un autoturism în gara B.H. de unde i-a preluat şi au venit la R. pe drum ocolitor respectiv pe ruta B.A.
La R. s-au deplasat într-o garsonieră pregătită de S.S.
În data de 22.05.2012 B.B. a executat personal pânde la domiciliul numitului R.C., aşa cum reiese din indicaţiile date în data de 23.05.2012 lui T.R.
În după-amiaza zilei de 23.05.2012 în jurul orelor 17:00 numiţii T.R. şi R.C. s-au deplasat cu autoturismul de Spania cu numere false într-o parcare de lângă bloc, cu vizibilitate spre scara în care locuieşte R.L.C., au acoperit parbrizul autoturismului cu un parasolar pentru a crea impresia că nu este nimeni în autoturism, stând în maşină şi aşteptând apariţia „ţintei” R.L.C., având asupra lor arme letale şi neletale.
Această stare de fapt este dovedită în sensul existenţei indiciilor temeinice din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, de declaraţiile martorilor audiaţi, de procesele verbale de percheziţie, probe existente în dosarul de urmărire penală.
Analizând probele existente, prima instanţă a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 149 indice 1 C. pr. pen. referitoare la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, reţinând că, potrivit art. 1491 C. pr. pen., pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului, trebuie să fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. pr. pen. şi să existe în mod corespunzător vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 C. pr. pen.
Tribunalul a constatat că în cauză există suficiente probe şi indicii temeinice, în accepţiunea dată acestor noţiuni prin dispoziţiile art. 143 alin. (1) raportat la art. 68 indice 1 C. pr. pen., care îndreptăţesc şi la acest moment procesual presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care împotriva lor s-au formulat acuzaţii de natură penală, relevante în acest sens fiind declaraţiile martorilor care, aşa cum s-a mai menţionat, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză până la acest moment procesual, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de percheziţie toate aflate la dosarul de urmărire penală.
În acelaşi sens, şi în jurisprudenţa CEDO, s-a statuat în mod constant că datele şi informaţiile care susţin bănuielile pe care se întemeiază măsura arestării preventive nu trebuie să prezinte acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit condamnarea unei persoane. Probele şi indiciile temeinice pot conduce la reţinerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenţei unor date, informaţii care să convingă un observator obiectiv şi imparţial că este posibil ca o persoană să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens CEDO în cauza Fox, Campbell şi Hartley c. Marii Britanii, Hotărârea din 30 august 1990, par. 31-32).
Aşadar, este de netăgăduit existenţa în cauză cel puţin a unor indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au fost săvârşite în condiţii care să atragă incidenţa dispoziţiilor legii penale, aşa cum cer dispoziţiile art. 143 raportat la art. 68 indice 1 C. pr. pen.
Pe de altă parte, pentru a fi în prezenţa prevederilor art. 148 lit. f) C. pr. pen. trebuie îndeplinite cumulativ cele doua condiţii, respectiv pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existenţa probelor certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ce priveşte limitele de pedeapsă acestea sunt clare şi nu există nici un fel de dubiu, faptele presupuse a fi săvârşite de inculpaţi sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc cu mult limita impusă de Codul de procedură penală, conform art. 148 lit. f).
În ce priveşte pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în liberate a inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere în special natura şi gravitatea semnificativă a faptelor pe care se presupune că aceştia le-au săvârşit, pusă în evidenţă nu numai de regimul juridic sancţionator sever pe care legiuitorul l-a stabilit pentru infracţiunea de aderare şi constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunii de şantaj şi omor calificat, şi, respectiv pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, dar şi de modalitatea de săvârşire a faptelor – fiind vorba de acte repetate, de o periculozitate deosebită ce implică posesia şi folosirea armelor.
Totodată, săvârşirea repetată de către inculpaţi a mai multor fapte constând în organizarea şi executarea mai multor acte de violenţă având ca ţintă pe numitului R.L.C., patronul mai multor localuri publice din R. şi pe prietenul acestuia I.G. zis „T.” consideraţi de gruparea susmenţionată ca fiind principalii lideri ai lumii interlope din R., desfăşurate în mod coordonat în cadrul unei grupări de criminalitate organizată anume constituită în acest scop, relevă că aceste fapte nu s-au circumscris unor întâmplări ci, prin însăşi repetabilitatea şi amploarea lor deosebită, ele constituie o dovadă a perseverenţei inculpaţilor în sfera aceluiaşi ilicit penal şi denotă capacitatea redusă a autorilor lor de estimare a consecinţelor antisociale ale comportamentului lor infracţional, această implicare a inculpaţilor, activă şi conştientă, în activităţile infracţionale fiind de natură să justifice în mod rezonabil şi temerea că, aflaţi în libertate, aceştia ar putea comite şi alte fapte penale de aceeaşi natură.
Prima instanţă a avut în vedere la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică şi natura şi gravitatea faptelor, modalitatea în care se presupune că au acţionat inculpaţii. Fapte de natura celor de care sunt acuzaţi inculpaţii presupun o puternică rezonanţă socială negativă, o stare de indignare, de dezaprobare publică.
Ordinea publică se asigură prin respectarea drepturilor cetăţenilor, prin menţinerea siguranţei acestora, iar în momentul în care acestea sunt afectate ca urmare a săvârşirii unor fapte cu un grad ridicat de pericol social, trebuie luate măsuri împotriva infracţionalităţii.
Astfel, prima instanţă a apreciat că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. pr. pen.
Pentru toate aceste considerente legate de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor B.B., T.R., R.C., Ş.S. (atitudinea acestora din faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată de a nu colabora cu organele de cercetare pentru aflarea adevărului), s-a reţinut că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar măsurile alternative la detenţie ar fi insuficiente pentru a înlătura această stare de pericol.
Prima instanţă a considerat că măsura arestării preventive a inculpaţilor B.B., T.R., R.C., Ş.S. se impune şi în contextul unei mai bune desfăşurări a procesului penal, conform art. 136 alin. (1) C. pr. pen.
Împotriva încheierii penale nr. 14/CC/30.05.2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr.2542/115/2012 au declarat recurs inculpaţii T.R., B.B., Ş.S. şi R.C., în termen legal, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timişoara la data de 5.06.2012.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum şi din oficiu conform art. 385 indice 6 alin. (3) C. pr. pen., instanţa de recurs apreciază că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 143 alin. (1) C. pr. pen. şi 148 C. pr. pen., precum şi art. 5 din Conventia europeana a drepturilor omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiţionat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare, expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. pr. pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenţiei europene a drepturilor omului, la acestea s-a adăugat şi condiţia conformităţii dreptului intern cu exigenţele art. 5 par. 1 lit. c) al Convenţiei, precum şi cu jurisprudenţa CEDO, dată în aplicarea acesteia.
Dispoziţiile Convenţiei fac trimitere, în primul rând, în ceea ce priveşte luarea măsurii arestării preventive, la legislaţia naţională, consacrând obligaţia de a fi respectate atât normele de fond, cât şi cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenţiei, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispoziţiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenţiei, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deşi nu le enunţă expres, le conţine în mod implicit.
În mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 143 alin. (1) şi art. 148 lit. f) C. pr. pen., respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârşirea de către inculpaţi a unor fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele pentru care s-a pus în mişcarea acţiunea penală împotriva acestora, respectiv tentativă de omor, şantaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor,aderare şi constituire a unei organizaţii criminale .Indiciile temeinice privind comiterea faptei rezultă din declaraţiile martorilor, ale părţilor vătămate. În acest sens, mai trebuie reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 68 indice 1 C. pr. pen., art. 139 şi 160 indice b C. pr. pen., măsurile preventive necesită existenţa presupunerii rezonabile privind săvârşirea faptelor imputate inculpaţilor, iar faţă de probatoriul administrat până în acest moment există date care susţin acest fapt. Astfel, din actele de urmărire penală administrate până în prezent, în principal din declaraţiile martorilor şi a interceptărilor convorbirilor telefonice rezultă cu certitudine că gruparea infracţională a fost organizată pe principii mafiote cu reguli stricte de conspirativitate şi sarcini precise pentru fiecare membru, reţinându-se în acest sens: neafişarea împreună în locuri publice, folosirea unor mijloace de comunicare considerate sigure, neutilizarea în comunicare a unor date concrete (mărci, culori, numere de maşini, ore şi locuri de întâlnire, nume de persoane); membrii grupării şi-au tatuat pe braţe chipuri de oameni cu gura legată cu sârmă, semnificând „Omerta”; au preluat idei din filme cu mafioţi la iniţierea noilor membrii (în cursul anului 2011 inculpatul T.R. a fost împuşcat în picior de membrii reţelei, iar în faţa poliţiei a inventat o poveste cu răpiri, dovedindu-şi astfel loialitatea faţă de grup prin nedenunţarea membrilor; inculpatul R. după aderarea la grup în vederea intimidării unei persoane cu care liderul grupării avea diferende financiare, a tăiat capul câinelui acestuia, pe care mai apoi l-a pus pe maşina acestuia).
În ceea ce priveşte depoziţiile martorilor, C.R.M. a arătat că ştie că din grup fac parte B.B. care este considerat liderul grupării, R.T., un anume C. al cărui frate- M. lucra la sala de jocuri. În acelaşi sens, martorul S.R.F. a arătat că după revenirea sa în ţară a aflat că numitul B.B. este liderul grupului, şi în ultima perioadă a ameninţat mai mulţi prieteni de-ai săi, auzind de la o persoană T. că gruparea lui B.B. doreşte să devină „stăpânii oraşului”. Martorul B.G. a declarat că ştie despre faptul că R.C. este prieten cu B.B. şi T.R. şi că aceştia au afirmat în mai multe locuri că doresc stăpânii oraşului şi că sunt adevăraţi mafioţi şi a văzut personal pe braţul lui R. un tatuaj cu chipul lui legat cu sârmă simbolizând legea tăcerii. Martorul I.G. a arătat că a discutat cu diverse persoane despre B.B., despre care a aflat că a racolat mai mulţi tineri cu care voia să dezvolte o grupare mafiotă, sens în care şi-au tatuat pe mâini figuri cu buzele legate cu sârmă reprezentând semnul tăcerii, şi-au cumpărat arme şi echipamente militare desfăşurând antrenamente pe dealurile din împrejurimile R. şi au stabilit tot felul de reguli de conspirare întâlnindu-se doar în anumite locuri.
Totodată, în cauză sunt incidenţa dispoziţiile art. 148 lit. f) C. pr. pen., acuzele ce planează asupra acestora vizează infracţiuni ce sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanţele reale reţinute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia şi rezonanţa publică, modul de percepere al activităţii ilicite de către comunitatea în care aceştia locuiau, caracterul organizat al presupusei activităţi ilicite ce implică participarea unui număr însemnat de persoane, ferocitatea celor implicaţi şi care presupune comiterea unor acte din cele mai dure pentru asigurarea supremaţiei în cadrul grupului. Este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală – şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaţilor şi din consecinţele acesteia. Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv vieţii persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului. În condiţiile speţei, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecţia cetăţenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează viaţa.
Astfel fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pr. pen. instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de inculpaţii T.R., B.B., S.S. şi R.C., împotriva încheierii penale nr. 14/30.05.2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2542/115/2012.
Pagina 1 din 6
