Arestarea preventiva. Mentinerea masurii arestarii preventive. Pericolul concret pentru ordinea publica.
Art.143 din Codul de procedura penala – probe sau indicii temeinice ca a savârsit o fapta prevazuta de legea penala.
Art.148 lit.f din Codul de procedura penala – inculpatul a savârsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Art.136 alin.8 din Codul de procedura penala – alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face tinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, vârsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura.
Sintagma “pericol pentru ordinea publica” desemneaza o stare ce ar putea periclita pe viitor buna desfasurare a relatiilor sociale. Acest pericol rezida nu numai din natura ?i gravitatea infrac?iunii, ci ?i din modul de desfa?urare a activita?ii infrac?ionale, urmarile produse, temerea de a fi reluata de catre inculpat si sentimentul de insecuritate pe care comiterea unei fapte penale
(Curtea de Apel Bucuresti, sectia I penala, decizia penala nr.629/21.03.2011)
Prin încheierea din data de 10 martie 2011, pronuntata în Dosarul nr.4858/116/2010, Tribunalul Calarasi a mentinut starea de arest preventiv a inculpatului S.M.L. (fiul lui P.si F., nascut la data de 31 … 1995, CNP 19…..).
Pentru a pronunta aceasta încheiere, Tribunalul a constatat ca, prin rechizitoriul nr.416/P/2010 din data de 05 noiembrie 2010, inculpatul (minor) a fost trimis în judecata, alaturi de alti inculpati (majori), fiind acuzat de savârsirea infractiunilor de omor calificat, încaierare, lovire sau alte violente, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, violare de domiciliu, distrugere si amenintare.
Analizând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul a apreciat oportuna mentinerea inculpatului în stare de arest preventiv, având în vedere gradul ridicat de pericol social al infractiunilor pentru care este judecat, modalitatea concreta de comitere a faptelor, efectul letal al actiunii sale asupra victimei, care a fost lovita cu o teava metalica, în mod repetat, chiar daca doar în zona picioarelor, dupa cum a declarat acesta.
În acelasi timp, Tribunalul a constatat ca nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea masurii arestarii preventive si nici nu s-au administrat probe care sa configureze o alta situatie de fapt decât cea retinuta la momentul dispunerii acestei masuri, care a fost descrisa în mod identic si în actul de sesizare a instantei.
Împotriva încheierii Tribunalului, a declarat recurs în termenul legal (la data de 11 martie 2011) inculpatul S.M.L..
Recursul inculpatului (nemotivat în scris) a fost înaintat de Tribunal si înregistrat pe rolul acestei Curti la data de 11 martie 2011.
La primul termen, stabilit în data de 14 martie 2011, judecarea recursului a fost amânata pentru data de astazi, ca urmare a lipsei dosarului de fond.
Cu ocazia dezbaterilor de acest termen (consemnate în practicaua deciziei), inculpatul, care a beneficiat de asistenta juridica a unui avocat desemnat din oficiu, a solicitat punerea sa în libertate, învederând ca este minor, vârsta nepermitându-i sa înteleaga pe deplin consecintele faptelor sale si ca a manifestat o conduita procesuala sincera, recunoscând savârsirea infractiunilor de care este acuzat, cu exceptia celei de omor calificat, întrucât, desi a exercitat si el acte de violenta asupra victimei, acestea nu au vizat zone vitale, astfel ca decesul persoanei agresate nu a survenit ca urmare a acelor acte.
Analizând încheierea atacata, în raport cu actele si lucrarile dosarului, cu motivele anterior mentionate, precum si din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedura penala, sub toate aspectele cauzei, Curtea constata ca recursul cu care a fost sesizata este nefondat, pentru considerentele ce se vor arata în cele ce urmeaza:
Inculpatul recurent a fost arestat preventiv la data de 26 octombrie 2010, pe temeiul art.143 si art.148 lit.f din Codul de procedura penala, sub acuzatia savârsirii infractiunilor de lovire sau alte violente, încaierare, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii publice, omor calificat, violare de domiciliu, distrugere si amenintare, prevazute de art.180 alin.1, art.322 alin.1, art.321 alin.1, art.174 alin.1 rap. la art.175 lit.i, art.192 alin.2, art.217 alin.1 si art.193 din Codul penal, toate cu aplic. art.33 lit.a si art.99 si urm. din Codul penal, pedepsibile cu închisoare de pâna la 12 ani si 6 luni.
În fapt, s-a retinut ca, în noaptea de 22/23 octombrie 2010, în timp ce se afla în fata unui bar din comuna S., satul P., judetul C., împreuna cu coinculpatii G.M., G. V., B.M., S.G. si I.M., inculpatul (zis “S.”) i-a aplicat victimei D. A. doua lovituri, cu ajutorul membrelor. Dupa circa o ora, victima a revenit în fata acelui bar, împreuna cu unchii sai, D.M. C. si D. N., înarmati cu obiecte contondente (bâte si bucati de lemn), între cele doua grupuri având loc o încaierare în cadrul careia participantii s-au lovit reciproc si au creat scandal public. În timpul altercatiei, inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri, cu o bara metalica, în zona capului si hemitoracelui, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia, dupa care, împreuna cu alti coinculpati din grupul sau, i-au urmarit pe membrii grupului advers, care locuiau împreuna cu mama lor, D.F. si au intrat în domiciliul acesteia, unde inculpatul a lovit-o cu o uluca din gard si a amenintat-o cu moartea, cerându-i sa le spuna fiilor ei sa iasa din încaperile în care se ascunsesera, iar, împreuna cu ceilalti membri ai grupului, au provocat distrugeri (uluca rupta si geamuri sparte), dupa care s-au retras.
Ulterior, respectiv la data de 05 noiembrie 2010, inculpatul a fost trimis în judecata, sub aceleasi acuzatii, iar, în declaratia pe care a dat-o în fata instantei de fond la termenul din data de 13 ianuarie 2011 (fila 140, d.f.), acesta a recunoscut savârsirea infractiunilor anterior mentionate, cu exceptia celei de omor calificat, sustinând ca nu el, ci coinculpatul G. M. a omorât-o pe victima, lovind-o în mod repetat cu o teava de metal pe care o avea asupra sa, precizând totodata ca si el a lovit-o pe aceasta cu un obiect asemanator, însa doar în zona picioarelor, de trei-patru ori, la îndemnul aceluiasi coinculpat.
Pornind de la aceste premise, Curtea constata, în aplicarea dispozitiilor art.3002 rap. la art.160b alin.3, art.160e alin.2 si art.160h alin.2 din Codul de procedura penala, ca instanta de fond a apreciat în mod corect asupra mentinerii temeiurilor care au determinat arestarea preventiva a inculpatului si care fac necesara, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Astfel, Curtea constata, pe baza probatoriului administrat pâna în prezent, ca subzista banuiala legitima ca inculpatul a savârsit faptele de care este acuzat, ce au presupus, între altele, acte grave de violenta fizica (recunoscute chiar de acesta), comise atât asupra victimei D.A., cât si asupra bunicii acestuia, D. F., în propria locuinta, participatia sa concreta urmând a fi stabilita cu certitudine la finalul cercetarii judecatoresti.
Totodata, Curtea constata ca fiind actual pericolul pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publica lasarea în libertate a inculpatului, având în vedere atât gravitatea faptelor pe care se presupune ca acesta le-a savârsit si rezonanta lor în rândul comunitatii locale, ce determina un risc major ca, prin eliberarea sa, starea conflictuala între familiile celor implicati în faptele respective sa fie exacerbata, putând da nastere la noi acte de violenta, cât si datele personale ale inculpatului, constând în abandon scolar, parasiri repetate ale domiciliului, lipsa autoritatii paterne, crize clastice si heteroagresivitate, consum excesiv de tigari (câte 20 pe zi) si, mai ales, de alcool (chiar acesta a recunoscut ca, în pofida minoratului, la data faptei, ingerase o cantitate apreciabila de bautura), fiind, de altfel, diagnosticat cu “intoxicatie acuta etanolica”, dar si cu “tulburare de conduita” (desi s-a concluzionat, prin raportul de expertiza medico-legala psihiatrica, ca a avut discernamântul pastrat), toate aceste împrejurari facând rezonabila temerea ca, aflat în libertate, el ar putea comite si alte fapte antisociale.
Raportat la aceleasi împrejurari, analizate prin prisma dispozitiilor art.136 alin.8 din Codul de procedura penala, dar si la durata arestarii preventive (care nu depaseste un termen rezonabil), Curtea constata ca luarea fata de inculpat a unei alte masuri preventive, neprivativa de libertate, nu este justificata si nici oportuna.
Fata de considerentele mai sus expuse, deoarece încheierea atacata este legala si temeinica, neexistând motive pentru casarea acesteia, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedura penala, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.L.
În temeiul art.192 alin.2 rap. la art.189 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistenta juridica obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justitiei.
