În data de 06.06.2012 a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Bihor referatul DIICOT Serviciul Teritorial Oradea privind propunerea de arestare preventiva a inculpaţilor GG şi AICI, în condiţiile în care, anterior s-a mai formulat o propunere de arestare preventiva a aceloraşi doi inculpaţi pentru acelaşi temei soluţionata prin încheierea nr. 5/08.02.2012.
De altfel, conţinutul acelui referat şi cel cu care a fost sesizata instanţa în prezenta cauza coincide atât sub aspectul considerentelor avute în vedere de către procuror cât şi sub aspectul dispozitivului.
Singura diferenţa identificata este menţiunea întocmirii unui proces verbal de căutare a inculpatului ACI din data de 05.03.2012.
De asemenea, nici în cuprinsul materialului de urmărire penala aflat în dosarul nr. 23D/P/2010 al DIICOT Serviciul Teritorial Oradea nu au fost identificate noi acte procesual penale (cu excepţia celui mai sus menţionat) efectuate intre momentul soluţionării propunerii procurorului din data de 06.02.2012 prin încheierea nr. 5/08.02.2012 a Tribunalului Bihor şi data sesizării instanţei în prezenta cauza.
În considerentele acestei încheieri, prin care s-a respins propunerea de arestare a celor doi inculpaţi s-a arătat ca nu este realizata condiţia existentei vreunuia din temeiurile de arestare prevăzuta de art. 148 Cod de procedură penală. Astfel, în ce priveşte cazul prev de art 148 lit f C.pr.pen., instanţa a constatat că faptele imputate inculpaţilor datează din perioada 24.02-26.02.2010, fapte descoperite la data de 26.02.2010, odată cu surprinderea inculpatului GG în Vama Halmeu, cu autocamionul şi semiremorca din care lipsea cantitatea de 1024 baxuri ţigarete (ce trebuia supusă tranzitului vamal), că tot atunci organele de constatare au reuşit să citească tahografele pe care inculpatul GG a încercat să le distrugă şi care indicau un cu totul alt traseu decât cel care trebuia în mod firesc urmat pe ruta Curtici, jud Arad – Vama Halmeu, jud Satu Mare (tahografele arătând că autocamionul, din momentul încărcării baxurilor în zona liberă Curtici, a circulat în intervalul 24-26.02.2010 pe ruta Deva, Calafat, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Zalău, Satu-Mare) şi că tot atunci a dat o declaraţie olografă inculpatul GG. Ulterior, pentru dovedirea acestora au fost efectuate un număr însemnat de acte premergătoare toate până la data de 23.03.2010, inclusiv stabilirea hărţilor infracţionale, dar şi descoperirea cantităţilor de ţigarete marca Capital la domiciliul numitului CN din loc GM (localitate în care locuieşte tatăl inculpatului ACI), cunoscându-se încă din 30.07.2010 prejudiciul cauzat prin faptele inculpaţilor (la acea dată ANAF – Autoritatea Naţională a Vămilor a comunicat organelor judiciare prejudiciul cauzat – în cuantum de 4.200.161 lei – , constituindu-se partea civilă cu suma de 200.161 lei, diferenţa fiind achitată de SC RST SRL, în calitate de obligat principal şi solicitând obligarea numitului GG şi a celorlalţi la plata acestor sume). Pentru aceste fapte, procurorul a întocmit la data de 23.03.2010 procesul verbal de constatare a unor acte premergătoare, întocmind rezoluţiile de începere a urmăririi penale încă din 24.03.2010 faţă de GG (la fel şi faţă de ceilalţi membrii ai grupării infracţionale organizate) şi din 21.09.2011 faţă de ACI. De asemenea, probele care susţin presupunerea rezonabilă a participaţiei inculpatului ACI la săvârşirea faptelor ce fac obiectul dosarului de urmărire penală nr 23/D/P/2010 au fost administrate în cea mai mare parte în perioada iunie-septembrie 2011 (inclusiv întocmirea proceselor verbale şi audierea martorilor, probe care susţin implicarea inculpatului ACI în încercarea sa de a „rezolva” tranzitul vamal formal al celor 1024 de baxuri ţigarete descărcate în zona Craiova).
Ori deşi încă din anul 2010 existau indiciile temeinice prevăzute de art 143 alin 1 C.pr.pen., indicii care au fost întărite de probele administrate în perioada iunie-septembrie 2011, nici la momentul descoperirii faptelor – 2010 şi nici ulterior – în cursul anului 2011, nu s-a apreciat că inculpaţii ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, din moment ce nu s-a formulat propunere de luare a unei măsuri preventive pe temeiul prev de art 148 lit f C.pr.pen. Abia în luna februarie 2012, când faţă de inculpaţii GG şi ACI s-a pus în mişcare şi acţiunea penală, s-a formulat propunerea de arestare preventivă faţă de aceştia, deşi nu au mai intervenit elemente noi care să determine în mod semnificativ, o reapreciere a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cei doi inculpaţi. Faptul că la data de 03.02.2012 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia, la aproape doi ani (în cazul inculpatului GG) respectiv la aproape 5 luni (în cazul inculpatului ACI) de la data începerii urmăririi penale pentru aceleaşi fapte, nu poate avea o astfel de semnificaţie. Această cronologie şi întindere în timp a actelor procesuale efectuate – avute în vedere prin prisma complexităţii cauzei – au fost apreciate de instanţă, la momentul soluţionării primei propuneri de arestare preventiva, ca esenţiale, luând în considerare că temeiul invocat, în susţinerea propunerii, vizează pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpaţii, pericol evidenţiat din date şi elemente care se regăseau la dosarul de urmărire penală încă din anii 2010-2011.
Atâta timp cât nici în perioada imediată săvârşirii ori descoperirii faptelor şi nici ulterior, în momentul administrării majorităţii probelor, nu s-a apreciat că există un pericol concret pentru tulburarea ordinii publice, care să justifice arestarea preventivă, cu atât mai puţin în prezent, la aproape 2 ani de la data faptelor, după ce s-a administrat o mare parte a probatoriului în cauză, s-a mia arătat în încheierea amintita, un astfel de pericol nu poate determina arestarea preventivă a inculpaţilor.
În ce priveşte temeiul prev de art 148 alin 1 lit a C.pr.pen., aceeaşi instanţa a arătat ca acest temei presupune ca inculpatul să fi fugit ori să se fi ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori să existe date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Pentru a fi aplicabil acest temei, este necesar să existe un proces penal început, ca inculpatul să fi cunoscut acest lucru, să existe dovezi certe şi neechivoce din care să rezulte că inculpatul ar fi fugit ori s-ar fi ascuns ori că va încerca să fugă sau să se sustragă de la urmărire şi este necesar să existe dovezi certe că astfel de acţiuni au fost realizate cu scopul sustragerii de la desfăşurarea urmăririi penale. Or, în cauza, nu existau asemenea date la dosar. Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul GG, rezultă că acesta nu mai locuieşte la adresa cunoscută din Republica Moldova, autorităţile moldovene comunicând imposibilitatea efectuării comisiei rogatorii (formulată la data de 14.07.2010 şi suplimentul la data de 09.08.2010) datorită faptului că GG nu se mai află pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, din cuprinsul procesului verbal de executare a mandatului de aducere din data de 06.07.2010 rezultă că acesta nu locuieşte şi nu a locuit niciodată la adresa din Bucureşti. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul ACI, rezultă că acesta a părăsit domiciliul conjugal din Bucureşti (unde în prezent locuiesc soţia sa şi fiul inculpatului, în vârstă de 3 ani) , fără a se putea cunoaşte noua sa adresă, soţia acestuia arătând încă din data de 19.10.2011 că inculpatul nu a mai revenit la locuinţă, că nu răspunde la numărul său de telefon şi că nu mai ştie nimic de acesta. Existenţa unor astfel date în privinţa celor doi inculpaţi, nu a fost suficientă în aprecierea instanţei, pentru a caracteriza, în mod neechivoc, dincolo de orice dubii, aplicabilitatea în cauză a temeiului prev de art 148 alin 1 lit a C.pr.pen. Simpla emitere a unor mandate de aducere succesive faţă de inculpaţi, urmată de constatarea lipsei acestora de la domicilii şi de imposibilitatea identificării noilor locaţii, deci constatarea de către organul de urmărire penală a imposibilităţii asigurării prezenţei inculpaţilor în faţa procurorului, nu determină, ea însăşi, aplicarea automată a cazului prev de art 148 alin 1 lit a C.pr.pen. şi nici întrunirea condiţiilor prescrise de lege pentru aplicarea acestui temei. A interpreta altfel, s-a mai arătat, ar determina aplicarea automată a cazului prev de art 148 alin 1 lit a C.pr.pen. de îndată ce nu s-ar executa mandatul (sau mandatele) de aducere, emis în condiţiile art. 183 alin 2 C.pr.pen., datorită lipsei (chiar şi repetate) persoanei căutate de la domiciliu. Cazul prev de art 148 alin 1 lit a C.pr.pen. nu devine aplicabil, chiar în prezenţa unor astfel de constatări, cât timp din datele de la dosar nu rezultă ca vreunul din cei doi inculpaţi să aibă cunoştinţă de faptul că împotriva sa s-a început urmărirea penală (niciunuia din aceştia nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea) şi cât timp din datele de la dosar nu rezultă, în mod univoc, ca vreunuia din cei doi inculpaţi să i se fi comunicat efectiv că este obligat să se prezinte în faţa procurorului (nu rezultă ca aceştia să fi primit efectiv vreo citaţie sau să fi fost încunoştiinţaţi efectiv despre vreunul din mandatele de aducere emise), lipsa unor astfel de date suplimentare determinând existenţa echivocului cu privire la faptul că plecarea lor de la domicilii s-a realizat cu scopul sustragerii de la urmărire penală. În plus, toate aceste date privitoare la imposibilitatea asigurării prezenţei inculpaţilor în faţa procurorului, datorată faptului că nu mai pot fi găsiţi, existau la dosar încă din cursul anului 2010 (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul GG), respectiv octombrie 2011 (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul ACI), fiind consemnate în procesele verbale de neexecutare a mandatelor de aducere succesive dispuse, fiind doar reiterate şi confirmate în cursul anului 2012 (faţă de acest din urmă inculpat).
Aceasta încheiere a rămas definitiva prin respingerea recursului declarat de către DIICOT Serviciul Teritorial Oradea prin încheierea nr. 7/IR/16.02.2012 a Curţii de Apel în cuprinsul căreia s-a arătat ca hotărârea atacata este legala şi temeinica, iar criticile aduse prin motivele de recurs nefondate.
Prin referatul DIICOT cu care a fost sesizata instanţa în prezenta cauza, au fost reluate argumentele deja analizate în încheierea din data de 08.02.2012, fără a se invoca noi elemente de fapt sau de drept.
Împrejurarea ca inculpatul ACI a fost din căutat din nou de către organele de urmărire penala în data de 05.03.2012 nu este de natura sa facă aplicabil textul art. 148 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală câtă vreme, în continuare, nu a fost înlăturat echivocul ce persista asupra scopului plecării celor doi inculpaţi de la domicilii.
De asemenea, nu se poate reţine ca prin simpla trecere a unei perioade de circa 1 luna (de la data respingerii propunerii anterioare de arestare preventiva), au survenit modificări esenţiale în ce priveşte temeiul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală, gradul de pericol concret pentru ordinea publica fiind acelaşi, astfel încât propunerea DIICOT va fi respinsa.
Apărătorii celor doi inculpaţi au solicitat instanţei ca propunerea DIICOT de luare a măsurii arestării preventive sa fie respinsa ca inadmisibila în condiţiile în care, aşa cum s-a şi arătat mai sus, anterior, a mai fost formulata o alta propunere cu acelaşi conţinut, iar încheierea din data de 08.02.2012 ar fi dobândit autoritate de lucru judecat. Însă, aceasta apărare nu este fondata. Chiar daca anterior, instanţa s-a pronunţat asupra existentei temeiurilor arestării preventive, nimic nu poate împiedica apariţia unei situaţii de fapt noi (dovedita prin mijloace noi de proba) care sa justifice atât reţinerea faptului ca inculpaţii s-ar ascunde în scopul de a se sustrage de la urmărire penala, cât şi existenta pericolului pe care cei doi inculpaţi l-ar reprezenta pentru ordinea publica (pericol ce ar trebui sa fie reliefat însă de cu totul alte împrejurări decât cele deja analizate prin încheierea rămasa definitiva).
