Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsă. Confirmarea arestării preventive luate în lipsă anterior datei de 1 februarie 2014 față de un învinuit.
C. pr. pen., art. 231, art. 203, art. 223
C. pr. pen. din 1968, art. 146, art. 147, art. 148
Dacă în vechea reglementare procesual penală, măsura arestării preventive putea fi luată şi faţă de învinuit, potrivit art. 146 şi art. 147 C. pr. pen. din 1968, în actualul Cod de procedură penală nu se mai regăsesc norme privitoare la arestarea preventivă a suspectului, această măsură putând fi luată doar faţă de un inculpat, aşa cum rezultă din dispozițiile art. 223 şi urm. raportate la art. 203 alin. 3 C. pr. pen.
A confirma măsura arestării preventive dispuse în lipsă faţă de o persoană care a avut doar calitatea de învinuit și față de care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală după prinderea sa, echivalează cu încălcarea normelor procesual penale din actualul Cod de procedură penală privind măsurile preventive, norme care sunt de imediată aplicabilitate.
Prin încheierea penală din 27.06.2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş, s-a constatat că măsura arestării preventive a învinuitului, în prezent suspect, L. Z. a fost dispusă prin încheierea penală nr. 90/C din 29.10.2012, pronunţată de judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Mureş, în dosarul penal nr. 7744/102/2012 (număr în format vechi 9989/2012), în lipsa acestuia, pe o perioadă de 10 zile, începând cu data prinderii.
A fost confirmată arestarea preventivă dispusă prin încheierea enunţată şi executarea mandatului de arestare preventivă emis în baza acesteia având nr. 39 din data de 29 octombrie 2012, începând cu data pronunţării prezentei.
S-a constatat că, potrivit art. 231 alin. 4 din Codul de procedură penală, învinuitul a fost condus la judecătorul delegat în vederea ascultării la data de 27.06.2014, iar în temeiul art. 231 alin. 7 din Codul de procedură penală s-a procedat la ascultarea acestuia.
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În motivarea acestei dispoziţii, se arată că prin încheierea penală nr. 90/C din 29 octombrie 2012, pronunţată de judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Mureş, s-a admis în parte propunerea de arestare preventivă formulată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg-Mureş şi s-a dispus, în baza art. 146 pct. 9, art.143 din Codul de procedură penală, a art. 148 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală şi a art. 150 din Codul de procedură penală, arestarea preventivă în lipsă a învinuitului L. Z. pe o perioadă de 10 zile, începând cu data prinderii, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 39 din 29 octombrie 2012.
Pentru a proceda astfel, judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Mureş a avut în vedere următoarele:
Prin rezoluţia din data de 12 septembrie 2012, pronunţată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg-Mureş în dosarul nr. 113/D/P/2012, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului L. Z., sub acuza săvârşirii infracţiunii de trafic de minori – prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 678/2001, reţinându-se că acesta, în perioada lunilor noiembrie 2011-martie 2012, a racolat-o pe minora T.A., pe care a cazat-o la reşedinţa sa, iar prin diverse ameninţări la adresa ei, a determinat-o să desfăşoare activităţi de prostituţie în folosul său.
În fapt, s-a reţinut că persoana vătămată a fost deposedată de actele de identitate , agresată fizic de învinuit şi obligată astfel să accepte desfăşurarea unor activităţi de prostituţie în folosul suspectului până în cursul lunii martie 2012 , când victima a reuşit să scape, plecând de la reşedinţa acestuia cu ajutorul martorului S.F.C..
Potrivit dispoziţiilor art. 231 alin. 7 din Codul de procedură penală, când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului şi când mandatul a fost emis fără ascultarea acestuia, acuzatul va fi ascultat imediat ce va fi prins ori s-a prezentat, fiind condus de organul de poliţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a emis mandatul.
Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație suspectul L.Z., criticând-o pentru motive legate de netemeinicie.
Analizând contestaţia formulată, prin prisma materialului aflat la dosarul de urmărire penală şi la cel al judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş, a motivelor invocate, a concluziilor apărătorului contestatorului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele investirii date şi de neagravarea situaţiei în propria cale de atac, s-au reţinut următoarele:
În soluţionarea contestaţiei, s-a constatat că judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Mureş a dispus arestarea în lipsă a învinuitului L. Z. pe o perioadă de 10 zile de la data prinderii, prin încheierea penală din 29.10.2012.
Propunerea parchetului a fost admisă doar în parte, în sensul că nu a fost reţinut temeiul de drept al arestării prev. da art. 148 alin. 1 lit. a din vechiul C. pr. pen, în sensul că nu s-a făcut dovada sustragerii învinuitului de la urmărirea penală.
La data luării măsurii arestării preventive a învinuitului, respectiv 29.10.2012, singurul temei de drept reţinut de judecătorul delegat pentru admiterea propunerii parchetului, a fost cel prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f din vechiul C. pr. pen, constând în pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta învinuitul lăsat în libertate.
S-a analizat contestaţia prin prisma modificărilor legislative intervenite ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri la data de 01.02.2014, prin raportarea situaţiei învinuitului (actual suspect) la normele de procedură penală aplicabile în prezent, dar şi pe fondul temeiniciei şi oportunităţii menţinerii măsurii arestării preventive.
Astfel, s-a reţinut că prin rezoluţia din 12.09.2012 a fost începută urmărirea penală faţă de L. Z. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001, acesta dobândind calitatea de învinuit, potrivit dispozițiilor art. 229 din vechiul C. pr. pen, calitate regăsită în actualul C. pr. pen în dispozițiile art. 77, aceea de suspect.
Până la data soluţionării prezentei contestaţii, împotriva contestatorului nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, astfel încât acesta nu are calitatea de inculpat.
Dacă în vechea reglementare măsura arestării preventive putea fi luată şi faţă de învinuit, potrivit dispozițiilor art. 146 şi art. 147 din vechiul C. pr. pen., în actualul Cod de procedură penală nu mai regăsim norme privitoare la arestarea preventivă a suspectului, această măsură putând fi luată doar faţă de un inculpat, aşa cum rezultă din dispozițiile art. 223 şi urm. raportat la art. 203 alin. 3 C. pr. pen.
Desigur că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală „Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile …”.
Aceasta înseamnă că încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a învinuitului în lipsă din 29.10.2012 şi mandatul de arestare preventivă emis la aceeaşi dată, fiind îndeplinite cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii lor, au rămas valabile.
Însă, odată ce învinuitul arestat în lipsă a fost prezentat în faţa autorităţilor, era imperios necesar a se stabili dacă acesta a dobândit sau dobândeşte calitatea de inculpat şi, dacă se aprecia că sunt întrunite cerinţele art. 202 C. pr. pen. privind scopul măsurilor preventive, să se dispună sau să se solicite luarea unei asemenea măsuri. Dacă însă acesta are doar calitatea de suspect, nu pot luate faţă de el măsurile preventive prev. de art. 202 alin. 4 lit. b-e C. pr. pen.
A menţine în continuare măsura arestării preventive, dispuse în lipsă, faţă de o persoană care a avut doar calitatea de învinuit, echivalează cu încălcarea normelor procesual penale din actualul Cod de procedură penală privind măsurile preventive, norme care sunt de imediată aplicabilitate.
Analizând şi temeinicia luării măsurii arestării preventive, s-a constatat că la momentul emiterii mandatului de arestare preventivă, respectiv 29.10.2012, s-a avut în vedere doar temeiul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f din vechiul Cod de procedură penală privind pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta învinuitul lăsat în libertate. Judecătorul delegat a apreciat că acest pericol rezultă din împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, etatea victimei, brutalităţile la care a fost supusă şi menţiunile din fişa de cazier.
Nu a fost contestată existenţa pericolului concret la data de 29.10.2012, însă, în lipsa probelor care să justifice în prezent existenţa unei stări de pericol pentru ordinea publică şi pentru înlăturarea căreia este necesară privarea de libertate (a inculpatului şi nu a fostului învinuit sau a suspectului, ca în prezenta speţă), în sensul art. 223 alin. 2 teza finală C. pr. pen, s-a constatat că măsura preventivă a fostului învinuit L. Z. nu poate fi menţinută, soluţia ce se impune fiind aceea a revocării măsurii arestării preventive.
S-a subliniat că, potrivit dispozițiilor art. 231 alin. 7 teza finală C. pr. pen, după ascultarea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a inculpatului arestat în lipsă, se poate dispune înlocuirea arestării preventive cu una dintre măsurile preventive prev. de art. 202 alin. 4 lit. b-d C. pr. pen.
În prezenta cauză nu s-a putut analiza oportunitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile preventive prev. de art. 202 alin. 4 lit. b-d C. pr. pen, deoarece nu este îndeplinită o cerinţă esenţială, aceea de a avea un inculpat în cauză.
S-a precizat că deşi prin încheierea atacată s-a confirmat măsura arestării preventive a învinuitului, s-a constatat că dispozițiile art. 4251 C. pr. pen. privind contestaţia, nu fac trimitere la dispozițiile art. 417 C. pr. pen. privind efectul devolutiv şi limitele sale, astfel încât, în cadrul contestaţiei a fost analizată măsura arestării preventive sub toate aspectele, cu atât mai mult cu cât însăşi judecătorul delegat care procedează la audierea inculpatului arestat în lipsă, poate dispune revocarea măsurii preventive, potrivit dispozițiilor art. 231 alin. 7 C. pr. pen.
Aşadar, pe de o parte, menţinerea în continuare în stare de arest preventiv a fostului învinuit arestat în lipsă, contravine normelor procesual penale, care nu reglementează arestarea preventivă a suspectului, decât a inculpatului.
Pe de altă parte, neavând calitatea de inculpat, în privinţa suspectului L. Z. nu poate fi dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile preventive prevăzute de art. 202 alin. 4 lit. b-d C. pr. pen, deoarece nu este îndeplinită o cerinţă esenţială, aceea de a avea un inculpat în cauză.
Faţă de cele reţinute, a urmat ca, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a raportat la art. 204 alin. 6 şi următoarele C. pr. pen, să se admită contestaţia formulată de învinuitul (actual suspect) L. Z. împotriva încheierii penale dată în şedinţa camerei de consiliu din 27.06.2014 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş.
S-a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi soluţionându-se cauza:
În baza art. 242 alin. 1 raportat la art. 231 alin. 7 C. pr. pen, a fost revocată măsura arestării preventive a suspectului L. Z., dispusă prin încheierea penală nr. 90/C/29.10.2012 pronunţată de judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Mureş şi confirmată prin încheierea penală dată în şedinţa camerei de consiliu din 27.06.2014 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş.
În baza art. 242 alin. 1 C. pr. pen, s-a dispus punerea de îndată în libertate a suspectului L. Z. de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 39/29.10.2012 emis de judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Mureş în baza Încheierii penale nr. 90/C/29.10.2012 în dos. nr. 7744/102/2012, dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei încheieri.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei.
