Garantarea dreptului la apărarea inculpaţilor arestaţi preventiv (art.6 alin.5 din Codul de procedură penală, art.171 alin.4/1 şi art.172 din Codul de procedură penală, combinat cu art.385/9 pct.6 din acelaşi cod şi art.6 paragraful 3 lit.c din Conve…


CURTEA DE APEL ORADEA

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

Garantarea dreptului la apărarea inculpaţilor arestaţi preventiv (art.6 alin.5 din Codul de procedură penală, art.171 alin.4/1 şi art.172 din Codul de procedură penală, combinat cu art.385/9 pct.6 din acelaşi cod şi art.6 paragraful 3 lit.c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Soluţionarea cauzei în lipsa apărătorului ales fără ca acesta să fie încunoştinţat cu privire la propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului, precum şi cu privire la termenul fixat pentru soluţionarea propunerii parchetului, produce o vătămare a intereselor inculpatului, respectiv a dreptului la apărare, vătămare sancţionată cu nulitate absolută prevăzută de art.197 al.2 din Codul de procedură penală.

Încheierea penală nr.59/I.R./02.09.2008

(dosar nr.3247/83/2008)

Prin încheierea penală nr.54/CC din 25 august 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr.3247/83/2008, în baza art.159 Cod procedură penală raportat la art.155 Cod procedură penală, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul S. E., pe o durată de 30 de zile, de la 29.08.2008 până la 27.09.2008 inclusiv.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului şi s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul S. E., fiind îndeplinite condiţiile art.148 lit.f Cod procedură penală, motiv pentru care a admis propunerea parchetului şi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S. E. solicitând admiterea acestuia, casarea şi modificarea hotărârii atacate în sensul de a se dispune respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestului preventiv, în principal, pe motiv că s-a încălcat dreptul său la apărare, avocatul ales neavând posibilitatea să studieze dosarul cauzei şi nefiind încunoştinţat de termenul fixat pentru soluţionarea cauzei. În subsidiar, inculpatul a solicitat reformarea hotărârii primei instanţe, întrucât temeiurile care au determinat arestarea iniţială s-au modificat şi nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală şi art.385/14 combinat cu art.155 şi urm. Cod procedură penală, curtea a constatat că aceasta este nelegală şi netemeinică, iar recursul formulat apare ca întemeiat şi, în consecinţă, în baza dispoziţiilor art.385/15 pct.2 lit.a raportat la art.159 alin.10 Cod procedură penală combinat cu art.140/3 alin.7 Cod procedură penală, a admis recursul, a casat şi modificat hotărârea recurată în sensul că a respins propunerea formulată de parchet privind prelungirea măsurii arestării preventive, cu consecinţa punerii de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Din actele şi lucrările aflate la dosar, rezultă că la data de 22.08.2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a formulat propunere de prelungire a arestării preventive prin care a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului S. E. pe motiv că la dosarul cauzei nu s-a depus expertiza medico-legală dispusă la solicitarea inculpatului şi urmează a se prezenta materialul de urmărire penală.

Instanţa de fond a stabilit un termen pentru soluţionarea recursului la data de 25.08.2008, când s-a soluţionat cauza în lipsa apărătorului ales, care nu a fost încunoştinţat cu privire la termen, dar în prezenţa unui avocat din oficiu ( a se vedea delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.1645 emisă în aceeaşi zi, 25.08.2008).

Potrivit împuternicirii avocaţiale nr.133 din 8.08.2002 emisă de Cabinet Avocaţial P. V., inculpatul şi-a angajat avocat ales pentru a-i reprezenta interesele pe tot parcursul urmăririi penale, în faţa organelor de urmărire penală şi instanţele de judecată. Cu toate acestea, astfel cum am reliefat anterior, instanţa de fond a soluţionat cauza în lipsa apărătorului ales, fără ca acesta să fie încunoştinţat conform exigenţelor impuse de art.6 alin.5 Cod procedură penală, art.171 alin.4/1 şi art.172 Cod procedură penală şi art.6 paragraful 3 lit.c din Convenţia de la Strasbourg.

Prevederile legale menţionate reglementează asistenţa juridică a inculpatului şi drepturile apărătorului, care sunt obligatorii atât pentru organele de urmărire penală cât şi pentru instanţa de judecată.

Este de observat că prin Legea nr.356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală s-au adus modificări în materia asistenţei juridice, iar prin Legea nr.57/2008 s-a modificat textul art.172 Cod procedură penală intitulat „drepturile apărătorului”, în sensul obligativităţii încunoştinţării avocatului cu privire la orice act de urmărire penală, pentru a se asigura o apărare efectivă şi reală a inculpatului, în concordanţă cu exigenţele europene în materie.

Asigurarea unui conţinut real dreptului la apărare al inculpatului înseamnă înlăturarea restrângerii aplicării prevederilor legale referitoare la asigurarea asistenţei juridice.

În contextul tuturor normelor de procedură penală care se referă la asistenţa juridică efectivă a inculpatului şi la drepturile apărătorilor, nu se poate susţine teza că asistenţa juridică este asigurată şi din oficiu, în condiţiile în care inculpatul are avocat ales iar acesta nu a fost încunoştinţat cu privire la propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, precum şi cu privire la termenul fixat pentru soluţionarea propunerii parchetului, neavând posibilitatea de a-i formula o apărare pertinentă inculpatului. Nu există nici o raţiune pentru a se susţine o asemenea teză, dat fiind dispoziţiile legale naţionale şi europene obligatorii în materie.

În caz de nesocotire a normei privind asigurarea asistenţei juridice se produce o vătămare a intereselor inculpatului, respectiv a dreptului la apărare, vătămare sancţionată cu nulitatea absolută prev. de art.197 alin.2 Cod procedură penală.

Contrar dispoziţiilor legale sus menţionate, organul de urmărire penală nu l-a încunoştinţat pe avocatul ales  al inculpatului S. E. despre împrejurarea că a formulat propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, de asemenea nici instanţa de judecată, trecând la soluţionarea cauzei cu un avocat din oficiu, a cărui delegaţie a fost emisă în aceeaşi zi în care s-a soluţionat propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive. Maniera în care a procedat instanţa de fond nu satisface cerinţa asigurării efective a dreptului la apărare a inculpatului, existând o îndoială cu privire la apărarea reală de care trebuie să beneficieze inculpatul în tot cursul procesului penal.

În aceste condiţii, încheierea de prelungire a măsurii arestării preventive este lovită de nulitate absolută – art.197 alin.2 Cod procedură penală, fiind incident în speţă motivul de casare prevăzut de art.385/9 pct.6 Cod procedură penală şi, întrucât, măsura arestării preventive a expirat la data de 28 august 2008 ( a se vedea încheierea de arestare preventivă din 31.08.2008 pe baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.16 din 31.VII.2008, pe o durată de 29 zile, de la 31.07.2008 până la 28.08.2008), urmează a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Având în vedere nulitatea absolută a hotărârii atacate, celelalte aspecte reliefate de inculpat prin recursul depus în scris nu vor fi analizate de către instanţa de control judiciar.