Inadmisibilitatea recursului formulat împotriva încheierii prin care prima instanţă a respins cererea de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive
Decizia penală nr.303/2008 pronunţată în dosar nr.4281/107/2008 al Tribunalului Alba
Prin încheierea din data de 26.08.2008 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. 2956/176/2008 a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpaţii B C T, B A şi B S şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpaţii B C T şi B S.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă că lăsarea în libertate a inculpaţilor a inculpaţilor prezintă un pericol evident pentru ordinea publică raportat la natura faptelor comise de cei în cauză, modul de operare, persistenţa infracţională a inculpatului B A care a fost liberat condiţionat anterior având un rest de executat de 585 zile. Instanţa de fond a mai reţinut că sunt indicii că inculpaţii au intenţionat să se sustragă judecăţii, toate acestea fiind de natură să inducă o rezonanţă socială negativă, interesul public al menţinerii ordinii sociale şi publice având întâietate faţă de dreptul particular al inculpaţilor la libertate.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea încheierii atacate şi punerea lor în libertate.
În motivarea orală a recursului formulat s-a arătat că s-a încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor prin aceea că doamnei avocat i s-a solicitat în timpul şedinţei de judecată să limiteze în timp dezbaterea, împrejurare faţă de care aceasta a refuzat să-şi mai susţină pledoaria, s-a îngrădit dreptul apărătorului de a pune întrebări inculpaţilor (art.322-323 C.pr.pen.), iar inculpaţilor, care sunt şi părţi civile în cauză, nu li s-a acordat cuvântul cu privire la constituirea de părţi civile, instanţa refuzând practic să le ia declaraţii în acest sens.
S-a mai arătat că motivarea instanţei privind măsurile preventive este formală, nefiind motive temeinice pentru a respinge cererea de înlocuire a măsurii, la acest moment reţinerea instanţei că măsura preventivă este menţinută şi în scopul împiedicării inculpaţilor de a se sustrage judecăţii nu se justifică, cercetarea judecătorească fiind începută. Invocă totodată hotărârea CEDO cauza Muller, săvârşirea de noi infracţiuni, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă. Motivele menţinerii măsurii şi-au pierdut însemnătatea faţă de cele din cursul urmăririi penale, devenind insuficiente. La momentul părăsirii ţării, inculpaţii nu se aflau sub puterea nici unui mandat, legal nu aveau nici o interdicţie de a părăsi ţara. Nu există nici o probă certă care să justifice respingerea cererii de revocare a măsurii şi înlocuirea cu una mai puţin restrictivă pentru inculpaţi.
Examinând recursul formulat de inculpaţi toţi aflaţi în prezent în Penitenciarul Aiud împotriva încheierii din data de 26.08.2008 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. 2956/176/2008 Tribunalul constată că este inadmisibil având în vedere următoarele aspecte:
I .Cu privire la calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive, art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală prevede că încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau menţinerea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat.
În acelaşi articol se mai stipulează că încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac. Prin urmare, art. 141 nu prevede o cale de atac separată şi împotriva încheierii date în primă instanţă sau în apel, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a unei măsuri preventive, inclusiv a arestării preventive, şi, ca atare, această încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs, în condiţiile art. 141 din Codul de procedură penală.
În raport cu prevederile art. 141 din Codul de procedură penală, a recunoaşte calea de atac a recursului separat, împotriva încheierii pronunţate în primă instanţă prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, înseamnă a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar fi contrar art. 23 alin. (7) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În acelaşi timp s-ar încălca art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, în temeiul căruia încheierile care nu pot fi atacate, separat, cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată.
Raţiunile pentru care în art. 141 din Codul de procedură penală nu a fost reglementat recursul împotriva încheierilor prin care în cursul judecăţii în primă instanţă a fost respinsă cererea de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive constau, pe de o parte, în faptul că o nouă cerere de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, pentru motive noi, poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
Pe de altă parte, prin dispoziţiile art. 146 alin. 12, art. 1491 alin. 13, art. 159 alin. 8, art. 160^a alin. 2 şi art. 160^b din Codul de procedură penală, se asigură atât controlul judiciar imediat, realizat de către o instanţă ierarhic superioară, asupra legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în cursul urmăririi penale cât şi verificarea periodică a legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri preventive în cursul judecăţii.
Totodată, lipsa posibilităţii de a ataca, separat, cu recurs încheierea pronunţată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel, prin care a fost respinsă cererea de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive, nu contravine art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia “orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală”. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 5 paragraful 4 din Convenţie nu garantează dreptul la o cale de atac împotriva hotărârilor privitoare la arestarea preventivă, ci garantează un grad de jurisdicţie, reprezentat de o instanţă independentă, pentru luarea, prelungirea sau menţinerea arestării preventive.
II. Referitor la celelalte critici referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de apărare al inculpaţilor în cursul şedinţei de judecată din data de 26.08.2008 prin limitarea timpului acordat avocaţilor în cadrul dezbaterilor şi respingerea întrebărilor care nu sunt pertinente, Tribunalul reţine că aceste critici vor putea fi formulate în calea de atac a apelului împotriva sentinţei ce va fi pronunţată în cauză de instanţa de fond conform art. 361 al. 3 C.p.p. şi nu pe calea recursului separat.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 385/1 al. 2 C.p.p. în conformitate cu care încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Or încheierea de la termenul din data de 26.08.2008 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. 2956/176/2008 nu poate fi atacată separat cu recurs.
Având în vedere cele mai sus expuse Tribunalul a respins recursul formulat de inculpaţii B C T, B A şi B S împotriva încheierii din data de 26.08.2008 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. 2956/176/2008.
