Încetarea de drept a măsurii arestării preventive
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 12082/63/2010 inculpatul C.A. a formulat cerere de constatare a încetării de drept a măsurii arestului preventiv. În motivarea cererii, inculpatul a arătat că această măsură preventivă a expirat în data de 22.09.2010, iar recursul a fost judecat de către Curtea de Apel Craiova în data 23.09.2010.
A mai arătat, de asemenea că potrivit art. 159 C.p.p. alin. 8 încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi sau de la comunicare pentru cei lipsă, iar recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate. S-a invocat în susţinerea cererii formulate decizia nr. 25/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie Secţiile Unite prin care s-a admis recursul in interesul legii cu privire la interpretarea dispoziţiilor alin. 8 fraza a II-a din Codul de procedură penală referitoare la termenul de soluţionare a recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmării penale şi a stabilit că dispoziţiile art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că sintagma folosită de legiuitor “înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate” are caracter imperativ şi nu de recomandare, iar recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluţionat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.
S-a mai arătat că în cauza de faţă Curtea de Apel Craiova a judecat recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost prelungită măsura arestării preventive în data de 23.09.2010, după ce a expirat măsura arestării, în condiţiile în care această măsura a expirat în data de 22.09.2010.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa apreciază că, deşi aparent cererea formulată de inculpatul Cercelaru Andrei îndeplineşte condiţiile prev. de art. 140 C.p.p., totuşi, pe fond, nu constituie o cauză de încetare de drept a măsurii arestării preventive.
Astfel, potrivit art. 140 alin. 1 C.p.p., măsurile preventive încetează de drept în următoarele cazuri: la expirarea termenului prevăzut de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160b alin. 1 C.p.p., dacă instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen, în caz de scoatere de sub urmărire penală sau achitare, în cazul în care, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul măsurii.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată de Tribunalul Dolj la data de 17.09.2010 s-a soluţionat la data de 23.09.2010, dată ulterioară expirării duratei arestării preventive luate anterior în încheierea atacată, când s-a prelungit măsura arestării pentru 30 de zile, însă la stabilirea acestei perioade calendaristice s-a trecut din eroare data de 23.09.2010 în loc de 22.09.2010.
Prelungirea măsurii arestării se dispune pentru maxim 30 zile. Prin ambele încheieri ale tribunalului s-a prelungit măsura arestării preventiv “pe o durată de 30 zile”, termen care se calculează conform art. 188 C.p.p.. Precizarea duratei calendaristice nu este obligatorie pentru instanţă, iar Curtea de Apel a constatat această eroare, reformând hotărârea atacată. Dispoziţiile art. 159 alin. 6 C.p.p. prevăd că nu se poate dispune prelungirea decât pentru maxim 30 de zile – dispoziţie respectată de instanţa de fond. Numai dispoziţiile art. 149 alin. 1 C.p.p. arată că la calcularea duratei arestării preventive termenul curge de la data emiterii mandatului când arestarea a fost dispusă după ascultarea inculpatului sau de la data punerii în executare când arestare s-a dispus în lipsă. Observând dispoziţiile art. 151 alin. 3 C.p.p. nici în conţinutul mandatului de arestare nu se prevede că trebuie precizat modul în care se calculează calendaristic durata arestării preventive, respectiv precizarea datei de la care începe şi sfârşeşte calendaristic arestarea.
Critica inculpatului ar fi fost primită numai în situaţia în care la prelungire s-ar fi trecut exclusiv faptul că se prelungeşte măsura arestării de la data de 24 august până la data de 23 septembrie, situaţi în care prelungirea era pentru 31 zile.
Decizia nr. 25/2008 pronunţată de Î.C.C.J. instituie un termen imperativ cu privire la soluţionarea recursului şi nu prevedere o sancţiune referitoare la depăşirea acestui termen.
Or, aşa cum practica judiciară majoritară a arătat, din observarea dispoziţiilor art. 159 alin. 9 C.p.p., recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare, ceea ce înseamnă că o astfel de încheiere este executorie şi produce efecte imediat ce durata arestării preventive de 30 de zile – cauza în speţă – dispusă anterior şi calculată conform art. 188 C.p.p., a expirat.
Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 140 C.p.p., tribunalul apreciază că cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventiv este neîntemeiată, urmând să o respingă.
