Pe rol fiind judecarea cererii formulată de inculpatul D.D.L., de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv Tg Mureş.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpatul D.D.L. în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales V.C..
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se acoperă lipsa de procedură cu inculpatul prin prezenţa acestuia în sala de judecată, adus fiind din Arestul Ipj Mureş.
Se constată că prin încheierea camerei de consiliu din data de 24 noiembrie 2010 a fost soluţionată declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător O.V., în sensul respingerii acesteia.
În temeiul art. 318 C.pr.pen. s-a procedat la identificarea inculpatului, căruia i se pune în vedere că dreptul la apărare îi este garantat pe tot cursul procedurilor, inculpatul făcând uz de acest drept, prin angajarea apărătorului ales.
Instanţa constată că este sesizată cu cererea formulată de inculpatul D.D.L., de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv Tg Mureş.
Întrebaţi fiind, domnul avocat şi domnul procuror arată că nu au cereri de formulat
Nefiind cereri de formulat, instanţa acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii.
Domnul avocat V.C. subliniază că nu a cerut revocarea măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul D.D.L., ci înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, apreciind că scopul bunei desfăşurări a procesului penal poate fi atins şi prin luarea unei măsuri mai blânde. Inculpatul se află în arest preventiv de 90 de zile, iar până la acest moment s-a cristalizat ceea ce se numeşte probaţiune, iar dacă până la acest moment nu erau clar conturate toate aspectele, la acest moment sunt.
Inculpatul a dat declaraţii sincere, clare, de recunoaştere, au rămas doar câteva persoane de audiat, nu mai are nici un interes să influenţeze părţile sau martorii, respectiv să încerce zădărnicirea aflării adevărului. Nu există nici pericolul ca inculpatul să mai comite infracţiuni, în condiţiile în care, în timpul petrecut în arest preventiv a înţeles gravitatea faptelor comise şi consecinţele acestora.
În opinia domnului avocat, înlocuirea măsurii arestării preventive se impune şi în vederea respectării principiului proporţionalităţii având în vedere şi faptul că ceilalţi participanţi, cum ar fi domnii Simon, Bokor, Lutsch, care au 20 de fapte în formă continuată, sunt în libertate. De reţinut că domnul D.D.L. a participat la două infracţiuni de înşelăciune, una de sprijinire şi aderare la grup infracţional, un fals şi un uz de fals. Nu sunt încă date certe cu privire la clarificarea laturii civile a cauzei, deoarece una dintre maşini nu a fost finanţată, iar în privinţa acesteia nu putem vorbi de infracţiune consumată, ci de tentativă.
Domnul avocat arată că măsura arestării preventive se ia ţinând seama de scopul acestei măsuri, dar şi de alte chestiuni. Actele contabile pe care inculpatul le-a trimis au fost făcute de domnul Codo, inculpatul D.D.L. acceptând să facă unele lucruri în schimbul unor sume nu de mare amploare.
Înlocuirea măsurii arestării preventive nu ar putea impieta bunul mers al urmăririi penale. Nu putem vorbi nici de rezonanţă negativă, nici de pericol pentru ordinea publică întrucât aceste fapte s-au comis într-un cerc restrâns. Din punctul d evedere al domnului avocat, obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, de a nu face nicio activitate economică, se circumscrie în măsura cerută.
Se poate observa că inculpatul a „intrat” în aceste lucruri foarte târziu, în anul 2010. nici vorbă de grup organizat, de relaţii, de raporturi dintre inculpaţi. La percheziţia informatică nu s-a găsit nimic care ar conduce la concluzia că este vorba de ceva făcut frecvent.
Inculpatul este inginer, are studii superioare, a regretat cele întâmplate, vrea să minimalizeze consecinţele faptelor sale, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, se va prezenta la fiecare chemare a organelor judiciare.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că cererea inculpatului D.D.L. este formulată în temeiul art.139 alin.1 Cod pr.penală, text de lege care prevede că măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, însă o analiză a acestor temeiuri s-a făcut recent şi asupra posibilităţii schimbării acestora s-a făcut, cu ocazia cererii parchetului de prelungire a măsurii arestului preventiv, când s-a constatat că temeiurile care au fost avute la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi nu s-au modificat iar aspectele invocate azi de apărare sunt anterioare cererii parchetului de prelungire a măsurii arestului preventiv şi nu sunt de natură să ducă la concluzia că acestea s-au schimbat, temeiurile fiind cele prev.de art.148 lit.d şi f Cod pr.penală.
Nu contestă sinceritatea inculpatului, nici că urmărirea penală este spre finalizare, însă motivele de fapt şi de drept avute în vedere la luarea şi prelungirea măsurii preventive subzistă în continuare, în sarcina inculpatului s-au reţinut 10 acte materiale. De asemenea, în cauză sunt participanţi care s-au implicat, dar au renunţat din propria iniţiativă încă în anul 2009, iar ceilalţi au încetat doar la intervenţia organelor judiciare.
Pentru motivele expuse, domnul procuror apreciază că cererea inculpatului D.D.L. nu este fondată, solicitând respingerea ca atare.
Domnul avocat V.C., în replică, subliniază că la momentul luării măsurii arestării preventive poate puteam vorbi de rezonanţă negativă, dar în momentul de faţă nu putem, nici de existenţa pericolului pentru ordinea publică.
Inculpatul D.D.L. regretă cele întâmplate şi îi pare rău unde a ajuns.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub numărul 4.778/102/2010 (nr. în format vechi 8.604/2010) din data de 24 noiembrie 2010, inculpatul D.D.L. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă şi prelungită împotriva sa, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Din analiza lucrărilor şi materialului dosarului, precum şi din susţinerile procurorului, ale inculpatului şi ale apărătorului acestuia, instanţa constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 86/C din data de 10 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul 3.100/102/2010, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.D.L. pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 10 septembrie 2010 până la data de 8 octombrie 2010, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de :
– înşelăciune sub formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (două acte materiale);
– aderare la un grup infracţional organizat – prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 38/2003.
În fapt s-a reţinut că, începând cu anul 2008, inculpatul a aderat la un grup infracţional organizat şi a acţionat în cadrul acestuia, săvârşind infracţiuni grave contra patrimoniului, cu scopul obţinerii de importante beneficii materiale şi financiare, desfăşurându-şi activitatea în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, în calitate de reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale sau prin persoane interpuse, prejudiciind bugetul consolidat al statului prin nedeclararea activităţilor comerciale desfăşurate în cadrul societăţii, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor aferente şi inducând în eroare mai multe societăţi de leasing. Acestea erau induse în eroare prin încheierea unor contracte de leasing în numele societăţilor controlate de membrii grupării, folosindu-se de documente contabile false, de creşterea valorii autovehiculelor finanţate prin vânzarea succesivă pe mai multe societăţi aparţinând membrilor grupării sau prin obţinerea unor documente de identitate (CIV-uri) cu ani de fabricaţie falsi, fără a exista intenţia de a achita ratele de leasing, banii obţinuţi prin înşelarea operatorilor de leasing fiind folosiţi în interes personal de membrii grupării, prin ridicarea acestora în numerar sau achitarea de sume în conturile unor persoane fizice, sumele ilicite obţinute astfel fiind transferate în alte conturi, comiţându-se astfel şi infracţiunea de spălare de bani.
Ca temeiuri legale ale luării măsurii arestării preventive au fost reţinute dispoziţiile art. 143 şi art. 148 alin. 1 literele c şi f din Codul de procedură penală.
A fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 53 din data de 10 septembrie 2010.
Prin încheierile penale nr. 92/C din 5 octombrie 2010 şi nr. 98/C din 1 noiembrie 2010, măsura arestării preventive a fost prelungită cu câte 30 de zile.
Analizând cererea inculpatului, prin prisma lucrărilor şi materialului dosarului de urmărire penală, a susţinerilor procurorului, ale apărătorului inculpatului şi ale inculpatului, precum şi prin prisma dispoziţiilor legale ce se referă la instituţia înlocuirii măsurilor preventive, judecătorul delegat constată următoarele:
Potrivit art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În privinţa temeiului prevăzut de art. 143 din Codul de procedură penală, respectiv existenţa unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nu s-a schimbat nimic între timp, pentru că aceste probe şi indicii temeinice, conform accepţiunii din dispoziţiile art. 681 din Codul de procedură penală, există, chiar inculpatul recunoscând participarea sa la săvârşirea unora dintre faptele cuprinse în dosarul de urmărire penală.
Dimpotrivă, în urma administrării şi a altor probe, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, se poate trage chiar concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă agravantă şi continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi de aderare la un grup infracţional organizat de care este acuzat.
Aşa cum s–a arătat mai sus, alte temeiuri ale arestării, şi apoi ale prelungirii măsurii arestării preventive, au constatat în existenţa cazurilor prevăzute de art. 148 alin. 1 literele c şi f din Codul de procedură penală.
Dacă la momentul luării măsurii arestării preventive şi, eventual, la cel al primei prelungiri cu 30 de zile a măsurii, se mai putea accepta că temeiul constând în existenţa datelor că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni era de actualitate, în prezent, după ce inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv circa 2 luni şi jumătate, acesta şi-a pierdut actualitatea. Nici nu poate fi conceput cum ar putea inculpatul pregăti săvârşirea unei alte infracţiuni în condiţiile în care libertatea de mişcare i s-a îngrădit drastic, iar din zona locului de arest preventiv nu au parvenit informaţii, sau cel puţin nu au fost relevate asemenea informaţii, că inculpatul ar întreprinde asemenea demersuri.
Rămâne, aşadar, de analizat, actualitatea cazului prevăzut de art. 148 alin. 1 litera f din Codul de procedură penală, şi, din cadrul acestuia, doar componenta pericolului concret pentru ordinea publică, pentru că în privinţa componentei referitoare la limitele pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile de care este acuzat, nu se pune vreo problemă.
La stabilirea existenţei sau actualităţii pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere mai multe aspecte, unele dintre ele legate de modalităţile şi împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor, altele legate de circumstanţele personale ale inculpatului şi altele legate de rezonanţa negativă produsă în rândul societăţii ca urmare, pe de o parte, a comiterii unor infracţiuni grave, iar pe de altă parte, ca urmare a cercetării sau judecării inculpatului în stare de libertate.
În cazul inculpatului, care este lipsit de antecedente penale, care are un anumit grad de instruire, care este integrat corespunzător în societate şi care a avut o atitudine corespunzătoare pe parcursul procesului penal, până în acest moment, recunoscând comiterea faptelor şi manifestându-şi disponibilitatea, în continuare, de a colabora cu organele de urmărire penală pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor cauzei, se apreciază că, din acest punct de vedere al circumstanţelor personale, nu s-ar mai putea vorbi de existenţa acestui pericol.
În privinţa modalităţilor şi a împrejurărilor concrete în care au fost săvârşite faptele de care este acuzat inculpatul se poate accepta că acestea au avut un ecou negativ în rândul membrilor societăţii, atât prin ingeniozitatea mijloacelor şi metodelor folosite la săvârşirea faptelor, cât şi prin prisma sumelor vehiculate ca reprezentând prejudicii, însă, la acest moment, acest ecou s-a mai temperat, şi chiar organele de urmărire penală au observat, într-un fel, acest aspect, micşorând numărul inculpaţilor faţă de care s-a solicitat prelungirea arestării preventive ultima dată.
În opinia acestei instanţe, ecoul negativ a fost provocat de cauză în ansamblul ei, aşa cum a fost mediatizată, nu de către un anumit inculpat luat izolat.
Este adevărat că la momentul ultimei prelungiri a măsurii arestări preventive, la data de 1 noiembrie 2010, judecătorul delegat care a dispus prelungirea a constatat că toate temeiurile care au stat la baza luării măsurii existau, însă nu trebuie omis că de la acel moment au trecut încă 25 de zile, timp care a fost de natură să aducă modificări în privinţa actualităţii pericolului concret pentru ordinea publică, inculpatul aflat la dispoziţia organelor de urmărire penală, prin comportarea sa sinceră, dând dovadă că înţelege consecinţele a ceea ce a întreprins, iar societatea nu a reacţionat ca urmare a lăsării unor inculpaţi în libertate.
Desigur că, pe lângă cele arătate mai sus, trebuie avut în vedere şi scopul măsurilor preventive, aşa cum rezultă acesta din dispoziţiile art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Mai precis, în lumina practicii CEDO, organele judiciare trebuie să analizeze de fiecare dată dacă scopul măsurilor preventive nu poate fi atins şi printr-o altă măsură mai puţin severă, doar restrictivă şi nu privativă de libertate, cum este cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Potrivit unei definiţii din doctrină, dată măsurilor preventive, acestea sunt măsuri procesuale prevăzute de lege, cu caracter de constrângere, prin luarea cărora organele judiciare urmăresc privarea de libertate sau restrângerea libertăţii de mişcare a învinuitului sau inculpatului, în scopul de a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori de a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Aceste deziderate menţionate mai sus, pot fi realizate fără nici un fel de probleme şi dacă faţă de inculpatul D.D.L. s-ar lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea, măsurile de supraveghere instituite într-un asemenea caz, cumulate cu riscurile la care se expune inculpatul în cazul neonorării obligaţiilor impuse fiind suficiente garanţii că nu se va împieta nici asupra bunei desfăşurări în continuare a procesului penal şi nici nu s-ar crea premisele sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
În fine, într-un caz de complexitatea celui de faţă, nu trebuie omise nici chestiunile legate de echitate sau egalitate de tratament între diferiţii participanţi la săvârşirea infracţiunilor.
În prezenta speţă, s-au efectuat cercetări faţă de mai multe persoane, dar măsura arestării preventive a fost solicitată, la început, de procuror, apoi a fost dispusă de judecător, doar faţă de 5 inculpaţi.
Între timp, faţă de unii inculpaţi nu s-a mai solicitat prelungirea măsurii arestării preventive, printre cei rămaşi în stare de arest preventiv aflându-se şi inculpatul D.D.L..
Legat de acest aspect, trebuie notat că este dreptul procurorului de a organiza şi desfăşura urmărirea penală după cum consideră că este mai bine, stabilind faţă de care inculpaţi se impune a se propune arestarea sau prelungirea arestării preventive şi faţă de care nu, însă şi ceilalţi inculpaţi au dreptul de a cere tratament egal la situaţii asemănătoare.
La o simplă analiză comparativă a conţinutului propunerii de arestare preventivă se poate observa că, în timp ce inculpatului D.D.L. i s-au adus acuze referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave sub formă continuată (două acte materiale), a unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură continuată (trei acte materiale) şi a unei infracţiuni de aderare la grup infracţional organizat, persoane în privinţa cărora s-au identificat fapte mult mai numeroase decât faţă de acest inculpat (exemplu: Walter Lutsch Martin – 17 infracţiuni, inclusiv înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 sau Simo Bela Szilard – 18 infracţiuni, inclusiv înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003), nu au fost propuse spre a fi arestate preventiv, iar alte persoane, după ce au fost arestate preventiv, nu s-a mai solicitat prelungirea măsurii.
Acceptând motivaţia procurorului, potrivit căreia cele două persoane menţionate mai sus, faţă de care nu s-a propus deloc arestarea preventivă, au încetat activitatea infracţională din proprie iniţiativă, denunţându-i pe inculpaţi, contribuind astfel la lămurirea cauzei, tot aşa ar trebui acceptată şi poziţia procesuală a inculpatului D.D.L. care, după ce a încetat activitatea infracţională ca urmare a intervenţiei organelor de urmărire penală, şi-a arătat întreaga disponibilitate de a contribui la aflarea adevărului, iar diferenţa dintre inculpat şi celelelalte persoane a fost deja înlăturată prin cele două luni şi jumătate de arest preventiv suportate de acest din urmă inculpat. Oricum faptele rămân fapte, indiferent de modalitatea de încetare a activităţii infracţionale, cu excepţia situaţiilor reglementate de art. 22 alin. 1 din Codul penal (desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului), de poziţia procesuală a fiecăruia dintre inculpaţi urmând a se ţine seama la individualizarea pedepselor.
Situaţia inculpatului D.D.L. nu este asemănătoare nici cu a co-inculpaţilor XXXXX şi XXXXX care se mai află în stare de arest preventiv, şi în privinţa cărora, la datele de 22 şi 23 noiembrie 2010, Tribunalul Mureş a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, întrucât primul inculpat amintit a fost iniţiatorul şi conducătorul grupului infracţional organizat, având participări la majoritatea faptelor infracţionale descrise în propunerea de arestare preventivă, el fiind, practic, coordonatorul tuturor activităţilor infracţionale desfăşurate atât de către inculpaţi cât şi de către persoanele indicate în aceeaşi propunere, iar faţă de cel de-al doilea a fost adusă acuza săvârşirii a nu mai puţin de 12 infracţiuni, între care se includ 7 înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave şi o infracţiune de constituire grup infracţional organizat.
Faţă de cele de mai sus, instanţa urmează a admite cererea inculpatului D.D.L. şi, pe cale de consecinţă:
În baza art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 145 din Codul de procedură penală, se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă şi prelungită faţă de inculpatul D.D.L. (fiul lui Petruţ şi Livia-Florentina, născut la data de 25 februarie 1980 în Tg-Mureş, jud. Mureş, domiciliat în Tg-Mureş, B-dul Pandurilor nr. 137 ap. 5, jud. jud. Mureş, CNP 1800225260059, în prezent deţinut în arestul I.P.J. Mureş) cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
În baza art. 145 alin. 11 din Codul de procedură, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul va fi obligat să respecte următoarele obligaţii:
– să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
– să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
– să se prezinte la organul de poliţie, respectiv la Poliţia municipiului Tg-Mureş, desemnată cu supravegherea de către instanţa de judecată, conform planului de supraveghere întocmit de acest organ;
– să se prezinte la organul de poliţie, respectiv la Poliţia municipiului Tg-Mureş, desemnată cu supravegherea de către instanţa de judecată, conform planului de supraveghere întocmit de acest organ;
– să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
– să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 145 alin. 12 din Codul de procedură penală, pe durata măsurii obligării de nu părăsi localitatea, se va impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii:
– să nu se apropie de inculpaţii din prezenta cauză: Codo Sandor-Robert, XXXXX Chibelean Claudiu şi Buruian Ovidiu Răzvan, de reprezentanţii părţilor vătămate, precum şi de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia în mod direct sau indirect;
– să nu se afle în locuinţele sau sediile persoanelor menţionate mai sus;
– să nu se afle în locuinţele sau sediile persoanelor menţionate mai sus;
– să nu desfăşoare activităţi comerciale de natura celor ce au stat la baza săvârşirii faptelor.
– să nu desfăşoare activităţi comerciale de natura celor ce au stat la baza săvârşirii faptelor.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă, fapt care conduce la luarea din nou a măsurii arestării preventive, în ceea ce-l priveşte.
Se va dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 53 din data de 10.09.2010 emis de Tribunalul Mureş, în dosar nr. 3.100/102/2010, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă acesta nu este arestat sau deţinut în altă cauză.
Prezenta încheiere se va comunica instituţiilor indicate la art. 145 alin. 21 din Codul de procedură penală, tot după rămânerea sa definitivă, iar inculpatului de îndată.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E :
Admite cererea formulată de inculpatul D.D.L. şi, în consecinţă:
În baza art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 145 din Codul de procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă şi prelungită faţă de inculpatul D.D.L. (fiul lui XXXXXX jud. Mureş, domiciliat în Tg-Mureş, , în prezent deţinut în arestul I.P.J. Mureş) cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
În baza art. 145 alin. 11 din Codul de procedură, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
În baza art. 145 alin. 12 din Codul de procedură penală, pe durata măsurii obligării de nu părăsi localitatea, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii:
– să nu se apropie de inculpaţii din prezenta cauză: XXXXXXXX, de reprezentanţii părţilor vătămate, precum şi de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia în mod direct sau indirect;
Atrage atenţia inculpatului asupra încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă, fapt care conduce la luarea din nou a măsurii arestării preventive, în ceea ce-l priveşte.
Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 53 din data de 10.09.2010 emis de Tribunalul Mureş, în dosar nr. 3.100/102/2010, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă acesta nu este arestat sau deţinut în altă cauză.
Prezenta încheiere se comunică instituţiilor indicate la art. 145 alin. 21 din Codul de procedură penală, tot după rămânerea sa definitivă, iar inculpatului de îndată.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în 24 de ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2010, orele 15:00.
