Înlocuirea măsurii arestării preventive – cererea de înlocuire respinsă de instanţa de fond; recursul declarat împotriva acestei soluţii este inadmisibil întrucât este interzis de lege.
Prin încheierea penală pronunţată de Judecătoria Iaşi în data de 18.04.2011 în dosarul nr. 12530/245/2011 s-au dispus, printre altele, următoarele:
„S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul B.C. de înlocuire a măsurii arestării preventive luate faţă de acesta prin încheierea pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 23.03.2011, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Definitivă.”
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut următoarele:
„Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2011, inculpatul B.C., aflat în stare de arest preventiv, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. În motivarea cererii, acesta a invocat situaţia sa familială, arătând că mama sa este bolnavă de inimă, tatăl său este bolnav de cancer şi nu mai suportă regimul de detenţie din cauza faptului că este abuzat sexual de ceilalţi deţinuţi. De asemenea, şi-a luat angajamentul de a se prezenta la toate termenele de judecată ce vor fi stabilite.
La solicitarea judecătoriei a fost ataşat dosarul de fond.
Analizând cererea formulată, prin prisma motivelor invocate de către inculpat, prima instanţă a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
S-a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din data de 23.03.2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi, instanţa constatând că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art.143 şi 148, lit. f C.pr.pen.. Astfel, instanţa a apreciat că din probele administrate în cauză până în acel moment există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin încheierea din data de 13.04.2011, procedând în conformitate cu prevederile art.300, ind.1 C.pr.pen., instanţa a verificat şi a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpat, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpat subzistă şi justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Ţinând seama de împrejurarea că temeiurile avute în vedere de către instanţă atât la luarea măsurii arestării preventive, cât şi la menţinerea acesteia la primirea dosarului nu s-au schimbat, având în vedere şi gravitatea sporită a faptei presupus a fi săvârşită de inculpat, persoana acestuia care a mai suferit anterior condamnări pentru fapte de acelaşi gen, judecătoria a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.”
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, oral, inculpatul B.C..
La primul termenul de judecată, tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii declarării prezentului recurs, excepţie care este întemeiată. Astfel, din analiza coroborată a art. 38515 pct. 1 lit. a cu referire la art. 141 alin. 1 teza a II-a C. pr.pen. rezultă că recursul este inadmisibil fie atunci când se declară cu depăşirea ori încălcarea limitelor legale în care se poate declara de către diferiţii titulari, fie în cazuri neprevăzute de lege (adică în cazuri şi condiţii neprevăzute de lege).
În concret, recurentul-inculpat a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 18.04.2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 12530/245/2011 prin care i s-a respins o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Această încheiere este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs.
Într-adevăr, potrivit art. 141 alin. 1 teza a II-a Cod pr. penală intitulat marginal „calea de atac pronunţată de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive” : <<încheierea prin care prima instanţă sau instanţă de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac>>”. Curtea Constituţională a confirmat, prin mai multe decizii, constituţionalitatea acestei prevederi.
Faţă de toate cele mai sus-arătate, tribunalul constată că recursul declarat de inculpatul B.C. a fost declarat în condiţii nelegale, adică într-o situaţie neprevăzută de lege. De aceea, el este inadmisibil şi, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. „a” Cod pr. pen., urmează a fi respins ca atare.
