Prin încheierea de şedinţa de la 24 ianuarie 2006 Tribunalul Olt a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor PM şi TCA, cu obligarea de a nu părăsi tara. Inculpaţii au fost trimişi în judecata în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzuta şi pedepsita de art. 209 alin. 1 lit. a, e, g s i Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, întrucât au intervenit schimbări în temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
S-a reţinut astfel că, cei doi inculpaţi au dat dovada de o atitudine procesuală cooperantă prin recunoaşterea faptelor penale, iar prin durata arestării preventive, aceştia au suferit o privare de libertate suficientă pentru realizarea scopurilor educative ale acestei măsuri. Desfăşurarea în continuare a procesului penal nu va fi împiedicată, fiind posibilă o completă administrare a probelor, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 13/2006 Curtea de Apel Craiova – secţia pentru minori şi familie, s-a admis recursul parchetului ca fondat, s-a casat încheierea şi s-a dispus menţinerea arestării preventive a celor doi inculpaţi.
Pentru a se pronunţa astfel, au fost avute în vedere următoarele considerente:
În speţă, s-a ales ca fiind adecvată scopului urmărit, măsura arestării preventive a celor doi inculpaţi, stabilindu-se ca sunt îndeplinite cerinţele legale prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, cu privire la existenta unor indicii temeinice din care rezulta presupunerea că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecata, existând cazul prevăzut de art. 148 lit. h Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa închisorii este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publica.
În mod greşit tribunalul a concluzionat că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv că lăsarea în libertate a inculpaţilor nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Instanţa de recurs a constatat că exista în continuare elemente care conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, modul organizat de săvârşire a faptelor prin constituirea unui grup infracţional, împrejurările concrete în care s-au derulat activităţile infracţionale, urmările acestora în raport cu valoarea prejudiciului produs.
Durata arestului preventiv în ceea ce-i priveşte pe cei doi inculpaţi nu poate justifica prin ea însăşi o alta concluzie, neputând fi apreciata ca suficientă în realizarea scopului preventiv şi educativ al acestei măsuri. S-a avut în vedere şi faptul că cei doi inculpaţi nu sunt la primul conflict cu legea penală, împrejurare ce ridică semne de întrebare asupra disponibilităţii acestora de a conştientiza pe deplin urmările unui comportament antisocial, raportat atât la valorile comunităţii din care fac parte, cât şi la propria persoană, prin adoptarea unei conduite corespunzătoare, de conformare şi respect al normelor legale.
