Judecătorul care a admis propunerea de prelungire a arestului preventiv în cursul urmăririi penale, nu se mai poate pronunţa în cursul judecăţii cu privire la măsura arestării preventive conform art. 48 alin.1, lit.c C.p.p.


 

 Judecătorul care a admis propunerea de prelungire a arestului preventiv în cursul urmăririi penale, nu se mai poate pronunţa în cursul judecăţii cu privire la măsura arestării preventive conform art. 48 alin.1, lit.c C.p.p.

 Tribunalul Gorj, decizia penală nr. 18/19.01.2009

 Prin încheierea de şedinţă din data de 15 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 440/95/2009 a fost în baza art.3002 C.pr.pen. rap.la art. 160b al.3 C.pr.pen. menţinută arestarea preventivă a inculpatului P:S, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5 emis la data de 01.10.2008 de Judecătoria Tg-Cărbuneşti.

 S-a acordat un nou termen de judecată pentru a se trece cauza la completul C 6, cu termen de judecată la data de 5 februarie 2009.

 Pentru a pronunţa această încheiere instanţa de fond a constatat că temeiurile care au determinat arestarea acestuia, subzistă în continuare, existând indicii temeinice constând în presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile de ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului, conducerea unui autovehicul în perioada suspendării permisului de conducere şi părăsirea locului accidentului, fapte cu un grad de pericol deosebit de ridicat, iar pentru o parte din acestea codul penal prevede pedeapsa mai mare de 4 ani şi a considerat instanţa de fond că există probe certe că lăsarea sa în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constând în aceea că există posibilitatea ca inculpatul să urce din nou la volanul unor autovehicule şi să comită fapte similare, el fiind depistat şi anterior de organelor de poliţie conducând autoturismul sub influenţa alcoolului..

 În baza art. 3002  raportat la art. 160b alin. 3 Cod de procedură penală, instanţa a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

 Împotriva aceste încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a învedera motivele de recurs, iar prin decizia penală nr. 18/19.01.2009 pronunţată în dosarul nr. 440/95/2009 de Tribunalul Gorj, a fost admis recursul penal declarat de inculpatul P.S împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 ianuarie 2009, pronunţată de Judecătoria Tg.Cărbuneşti în dosar nr. 440/95/2009, a casat încheierea şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

 Tribunalul, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 38515 alin. 1 lit. d C.pr.pen. şi art. 197 alin. 2 C.pr.pen.,  respectiv art. 48 alin. 1 lit. a C.pr.pen.,

 Constatând că, prin încheierea nr. 16 din 24.10.2008, judecătorul S.D a admis propunerea procurorului şi a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului P. S în cauza având ca obiect cercetarea acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alineat 3 Cod penal, art. 86 alineat 2 şi art. 89 alineat 1 din OUG nr.195/2002 la data de 30.09.2008,

 De asemenea, constatând că prin încheierea din data de 15.01.2009 ce face obiectul prezentului recurs, pronunţată în dosarul nr. 4359/317/2008 al Judecătoriei Tg Cărbuneşti având ca obiect judecarea inculpatului P.S în cauza având ca obiect cercetarea acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alineat 3 Cod penal, art. 86 alineat 2 şi art. 89 alineat 1 din OUG nr.195/2002 la data de 30.09.2008, judecătorul S. D. a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul judecării cauzei şi a menţinut arestarea preventivă a acestuia,

 Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 197 alin. 2 C.pr.pen., constatând că s-a pronunţat o încheiere judecătorească cu încălcarea dispoziţiilor relative la compunerea instanţei, deci în condiţii de nulitate absolută a încheierii, recursul a fost  admis, iar încheierea casată, în vederea judecării cauzei.

JUDECĂTOR

Morega Romulus

1