Dosar nr.21661/3/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ
I N C H E I E R E
Sedinţa din Camera de Consiliu din data de 30.04.2010
PRESEDINTE: CAMELIA BOGDAN
GREFIER: LAURA SÎRBOIU
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost reprezentat de procuror Voicu Sorin Cezar.
Pe rol judecarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatii IFB şi SM formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns inculpatul IFB, personal, aflat în stare de reţinere şi asistat de apărători aleşi, avocat III cu împuternicire avocaţială nr.126/30.04.2010 depusă la dosar şi inculpatul SM, personal, aflat în stare de reţinere şi asistat de apărători aleşi, avocat Ilie III cu împuternicire avocaţială nr.126/30.04.2010 depusă la dosar şi avocat DG şi CF cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul de urmărire penală.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,
Tribunalul aduce la cunoştinţa inculpaţilor faptele care formează obiectul dosarului, dreptul de a avea apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-li-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor.
Inculpatii IFB şi SM, personal, având pe rand cuvântul, arată că doresc să dea declaraţie în prezenta cauză.
Tribunalul, în conformitate cu art.150 Cod proc. penală, procedează la audierea inculpaţilor IFB şi SM, la luarea unui supliment de declaraţii acestora, fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei.
Tribunalul nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, se acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public în sustinerea propunerii privind luarea măsurii arestării preventive.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prev. de art.149 ind.1 C.p.p., în sensul existenţei de probe cu privire la săvârşirea de către inculpatul SMs a infracţiunilor de luare de mită, sustragere sau distrugere de înscrisuri, infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 254 alin 1 şi 2 Cp rap la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, art. 242 Cp şi art. 272 Cp şi săvârşirea de către inculpatul IFB a infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art 189 alin. 1,2 Cod penal, ultraj, prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal, favorizarea infractorului, prev. de art. 264 Cod penal rap. la art. 17 lit. a din Legea nr. 78/2000, luare de mită prev. art. 254 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 Cod penal toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal infracţiuni de sunt descrise pe larg în referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive de la dosarul cauzei. După prezentarea succintă a situaţiei de fapt, consideră că în cauză sunt îndeplinite temeiurile prev. de art.148 lit.f C.p.p. pentru ambii inculpaţi, motiv pentru care se impune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului SM pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la data de 30.04.2010 până la data de 28.05.2010, inclusiv şi a inculpatului IFB pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 30.04.2010 p ână la data de 29.05.2010, inclusiv.
Apărătorul ales al inculpatilor IFB şi SM învederează că reprezentantul MiniSterului Public a invocat ca temei al măsurii arestării preventive dispoz. art.148 lit.f C.p.p.. În asemenea context, textul de lege se referă strict la două condiţii, care ar trebui să fie îndeplinite respectiv prima condiţie ca pedepsele prev. de către lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de către cei doi inculpaţi să depăşească maximul de 4 ani de zile situaţie care se regăseşte în prezenta cauză. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie şi anume ca la dosarul cauzei să fie depuse de către organul de urmărire penală probe concrete care să dovedească pericolul concret pentru ordinea publică solicită să se constate că nu este îndeplinită această condiţie. Avea obligaţia parchetul să depună la dosarul cauzei o serie de probe care să dovedească că anterior presupusei săvârşire a faptei penale cei doi inculpaţi din prezenta cauză au reprezentat pentru comunitatea românească un pericol concret cum spune textul de lege. Solicită instanţei să se constate că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al oricărei infracţiuni care reprezintă o trăsătură definitorie şi despre care legiuitorul a făcut vorbire în momentul în care a admis pedepsele pentru fiecare infracţiune din partea specială. Ca atare, din punct de vedere procesual, conform textului de lege actual, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie şi pe cale de consecinţă se impune respingerea propunerii parchetului de emitere a mandatului de arestare preventivă. De asemenea, invocă disp. art.5 paragraful 1 lit.c din CEDO care arată foarte clar în ce condiţii se poate emite mandatul de arestare preventivă şi în ce condiţii se poate prelungi acest mandat de arestare preventivă într-o asemenea fază. Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii din legislaţia internă atunci în mod inevitabil există o lipsă de conformitate între dispoziţiile de natură internă şi eventuala emitere a mandatului de arestare preventivă. Cu referire la inculpatul SM arată că s-a încercat un flagrant, dar flagrantul respectiv nu s-a consumat. În momentul de faţă inculpatul apare ca un autor care a săvârşit infracţiunea de luare de mită, că s-a consumat infracţiunea. Dar, din moment ce inculpatul nu a primit nici o sumă până în momentul de faţă conform susţinerilor parchetului şi nu a pretins nici o sumă de bani susţine faptul că propunerea este rău intenţionată. Constată, dacă ne raportăm la textele de lege că nu avem infracţiune, solicită să se constate că nu sunt probe sau indicii pentru propunerea parchetului. De asemenea cu privire la inculpatul IFB încadrările sunt nefondate.
Al doilea apărător ales al inculpatului SM consideră că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prev. de disp. art.149 ind.1 C.p.p., solicită să se aprecieze că în dosar nu sunt probe sunt simple susţineri şi consideră că nu sunt îndeplinite nici cond. prev. de art.143, 68 ind.1 şi nici art.148 lit.f teza II C.p.p., acel pericol pentru ordinea publică pe care ar trebui să-l presupună lăsarea în libertate a inculpaţilor. Solicită instanţei să se observe că în faţa instanţei nu se află nişte traficanţi de droguri sau nişte tâlhari ci două persoane cu notorietate în comună, care de 6 ani au reuşit să funcţioneze acea comună, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au copii, sunt căsătoriţi, apreciază că nici art.148 lit.f C.p.p. nu este îndeplinit, solicitând să se aibă în vedere şi disp. art.136 alin. final C.p.p.. Caracterul de excepţie astfel cum reglementează legislaţia europeană nu se regăseşte la cei doi, motiv pentru care solicită judecarea în stare de libertate a celor doi inculpaţi.
Al treilea apărător ales al inculpatului SM solicită instanţei să observe că flagrantul a fost forţat, motiv pentru care procurorul deşi avea timp să obţină un mandat de interceptare a discuţiilor sau a convorbirilor telefonice a înţeles să o facă pe cale de ordonanţă motivând că nu a fost timp suficient. Solicită a se observa că denunţul este depus la parchet în data de 23.04.2010 iar flagrantul a fost realizat abia în data de 29.04.2010 şi în opinia sa 6 zile ar fi fost timp mai mult decât suficient pentru a obţine o astfel de autorizaţie în măsura în care lucrurile menţionate de denunţătoare în acel denunţ ar fi avut suport real dar sunt o serie de neclarităţi şi în acesta. De asemenea, în ziua organizării flagrantului solicită a se observa că ulterior efectuării acelor acte pentru care susţine parchetul că domnul SM ar fi pretins acele foloase, acea mită, deşi este rugat cu bani de către denunţătoare refuză să-i primească. Mai arată că a fost prejudiciul pretins denunţătoarei de către primărie, această sumă urma să ajungă la primărie pentru a se acoperi daunele suferite de această primărie. Pentru aceste motive solicită respingerea propunerii parchetului întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.148 lit.f C.p.p. teza II şi depune în circumstanţiere două înscrisuri, respectiv certificatul de naştere al copilului.
Inculpatul IFB personal, în ultimul cuvânt arată că nu este o persoană care să reprezinte un pericol pentru ordinea publică şi îi pare rău de ce s-a întâmplat.
Inculpatul SM personal, în ultimul cuvânt solicită respingerea propunerii parchetului.
JUDECĂTORUL,
Prin propunerea nr. 1561/P/2010, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.04.2010, Ministerul Public – Parchetul de pe Tribunalul Bucureşti a solicitat arestarea preventivă a inculpatului SM pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30.04.2010 până la data de 28.05.2010 şi a inculpatului IFB pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 30.04.2010 până la data de 29.05.2010
În drept, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a propus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul SM, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, precum şi infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 254 alin 1 şi 2 Cp rap la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, art. 242 Cp şi art. 272 Cp, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. şi faţă de inculpatul IFB, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art 189 alin. 1,2 Cod penal, ultraj, prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal şi favorizarea infractorului, prev. de art. 264 Cod penal rap. la art. 17 lit. a din Legea nr. 78/2000.
Ab initio, în cuprinsul referatului cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive întocmit în dosarul de urmărire penală în data de 23.04.2010, se precizează aspectul că prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din aceeaşi dată, s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de CVL, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. 1,2 Cod penal; ultraj, prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal; favorizarea infractorului, prev. de art. 264 Cod penal rap. la art. 17 lit. a din Legea nr. 78/2000. Din ansamblul probator rezultă că învinuitul CVL a stabilit care este cuantumul prejudiciului cauzat de denunţătoare şi i-a îndemnat pe inculpaţii IFB şi SM să îi pretindă acesteia suma respectivă.
Însă, învinuitul CVL a avut o atitudine sinceră cu prilejul audierii sale, arătând că nu a intenţionat să lipsească de libertate organele de urmărire penală şi nici procurorul de caz, justificând atitudinea sa prin aceea că dorea să se convingă de veridicitatea susţinerilor părţilor vătămate.
Astfel, în declaraţia dată în calitate de învinuit, CVL a arătat că suma de 10.000 lei pretinsă de la martora-denunţătoare reprezenta prejudiciul real cauzat de acesta prin consumul de apă necontorizat şi nefacturat, considerând că prejudiciul stabilit prin nota de constatare ( 1562,75 lei ) este o batjocură. Învinuitul a precizat că pentru această sumă urma să i se elibereze chitanţă denunţătoarei.
De aceea, în ceea ce-l priveşte pe învinuitul CVL, procurorul de caz a dispus faţă de acesta luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.
În fapt, se învederează, în cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii preventive, împrejurarea că la data de 23.04.2010 numita PVD a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art .254 Cod penal de către numitul SM, angajat în cadrul Primăriei Dobroieşti, jud. Ilfov.
Din denunţul şi declaraţiile denunţătoarei reiese că la data de 14.04.2010, numitul SM, referent în cadrul Primăriei Dobroeşti, jud. Ilfov i-ar fi pretins suma de 10.000 lei, pentru a nu-i întocmi acte de constatare cu privire la branşamentul şi consumul neautorizat la reţeaua de apă curentă, branşament pe care aceasta l-ar fi avut realizat la locuinţa sa situată în aceeaşi comună, str. Copacul cu Flori, nr. 16.
Din cercetările efectuate în cauză a reieşit că la data de 13.04.2009 s-a încheiat între Serviciul Public de Alimentare cu Apă şi Canalizare al com. Dobroieşti, reprezentată de CVL, în calitate de primar şi de SM, referent la Primăria Dobroieşti , în calitate de operator pe de o parte şi numita PVD, în calitate de utilizator pe de altă parte, un contract de prestări servicii de alimentare cu apă şi de canalizare, pe o durată nedeterminată.
Până la data de 13.04.2010 nu au fost probleme în derularea acestui contract, însă la data susmenţionată, când s-au prezentat la imobilul denunţătoarei angajaţii Primăriei Dobroeşti, aceştia ar fi constatat că s-a realizat un branşament ilegal la reţeaua de apă curentă, astfel încât consumul de apă nu ar mai fi fost înregistrat de către contor.
În acest context, în aceeaşi zi denunţătoarea ar fi fost contactată telefonic de către SM, referent în cadrul Primăriei Dobroeşti, solicitându-i să se prezinte a doua zi la acesta la birou, pentru a discuta în legătură cu problema ivită. La data de 14.04.2010 denunţătoarea PVD s-a prezentat la Primăria Dobroieşti, ocazie cu care numitul SM a invitat-o într-o sală de şedinţe, unde i-a comunicat că pentru fapta sa riscă amendă sau chiar închisoare dar dacă îi va da suma de 10.000 lei va rupe actele de constatare şi nu va mai sesiza organele de poliţie.
Iniţial numitul SM i-a solicitat denunţătoarei să se prezinte cu suma pretinsă până la data de 23.04.2010, lucru pe care aceasta nu l-a făcut, sesizând Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Ulterior la data de 28.04.2010 numitul SM s-a întâlnit întâmplător cu fostul soţ al denunţătoarei, respectiv numitul PM care locuieşte în acelaşi imobil cu denunţătoarea.
Cu această ocazie numitul Sabău Marius i-ar fi spus lui PM să-1 sune în cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 17.00-18.00, pentru a-i comunica la ce oră să se prezinte a doua zi la primărie, împreună cu numita PVD, pentru „a rezolva” problema.
Având în vedere că la data de 29.04.2010 urma să aibă loc întâlnirea dintre denunţătoarea PVD şi fostul soţ PM cu numitul SM, precum şi faptul că din denunţul susnumitei rezultau date şi indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 254 din Cod penal, infracţiune gravă de corupţie, şi ţinând seama de faptul că întârzierea obţinerii autorizaţiei prevăzute de art. 9lx al. 1 şi 2 din C.pr.pen., ar fi adus grave prejudicii activităţii de urmărire penală, prin ordonanţa din data de 29.04.2010, ora 08.00 a fost autorizată înregistrare audio video a convorbirilor purtate în mediul de denunţătoarea PVD şi fostul soţ PM, pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 29.04.2010, ora 8.00 până la 01.05.2010, ora 08.00.
În aceste împrejurări, la data de 29.04.2010, orele 12.00, s-a organizat o acţiune de flagrant, după ce în prealabil fusese predată denunţătoarei din fondurile Ministerului Public suma de 5.000 lei RON, bani care au fost înseriaţi, conform procesului verbal de înseriere şi predare bancnote.
La data de mai sus, în jurul orelor 10.00, organele de anchetă s-au deplasat în com. Dobroieşti, în apropierea sediului primăriei, unde urma să aibă loc întâlnirea dintre denunţătoare şi numitul SM.
În sediul primăriei martora-denunţătoare s-a întâlnit cu inculpatul IFB care i-a comunicat că SM nu se află în incinta primăriei. Din discuţia purtată de cei doi cu acest prilej rezultă că inculpatul IFB cunoştea faptul că denunţătoarei i se pretinsese suma de 10.000 lei de către inculpatul SM. Mai mult, denunţătoarea s-a oferit să plătească suma de 5000 de lei pe care o avea asupra sa, inculpatul IFB spunându-i că este insuficient întrucât primarul comunei, învinuitul CVD stabilise că suma ce trebuia plătită de denunţătoare este de 10.000 lei. în timpul discuţiei, martora-denunţătoare îl apelează telefonic pe soţul său, căruia îi relatează spusele inculpatului IFB, discuţia telefonică continuând între inculpat şi numitul PM. Cel dintâi reia aspectele referitoare la necesitatea achitării întregii sume pretinse.
Ulterior, în jurul orelor 12.30 are loc o a doua întâlnire între denunţătoare şi numitul SM, iar din discuţia purtată între cei doi, înregistrată audio-video, reiese că acesta din urmă i-a spus susnumitei că trebuie să dea suma de 10.000 lei, aşa cum se înţeleseseră anterior, dacă voia să nu mai sesizeze organele de poliţie despre pretinsa faptă de consum ilegal de apă, nefiind suficientă suma de 5.000 lei RON, cât i-a precizat denunţătoarea că a reuşit să facă rost până la acel moment.
De asemenea numitul SM i-a spus denunţătoarei că dacă până la ora 16.00 nu face rost de toată suma, respectiv 10.000 lei RON, “va da drumul la dosar.”
În acest context, s-a mai predat denunţătoarei de către organele de anchetă, pe bază de proces verbal, încă 5.000 lei, având loc o a doua întâlnire între aceasta şi numitul SM, în aceeaşi zi, la orele 15.50, în Primăria corn. Dobroieşti.
Cu această ocazie, denunţătoarea i-a comunicat numitului Sabău Marius faptul că a reuşit să facă rost de toată suma pretinsă, respectiv 10.000 lei RON, context în care susnumitul i-a spus că în acest caz s-a rezolvat problema, că până miercuri va fi rebranşată, rupând în faţa denunţătoarei dosarul cu actele întocmite pe numele său.
Totodată numitul SM i-a comunicat denunţătoarei să meargă la casierie, să lase banii acolo, din discuţia anterioară cu denunţătoarea, respectiv de la orele 12.00 , reieşind că pentru a fi „acoperit”,urma să-i fie eliberată o chitanţă în care se menţiona,, consum apă” , „ pentru că aşa cum face chitanţă pentru 3.000 lei , poate să facă o chitanţă şi pentru 10.000″.
După terminarea discuţiei, organele de anchetă au intrat în holul Primăriei com. Dobroeşti, unde se aflau denunţătoarea precum şi numitul SM, care avea în mână mai multe bucăţi rupte de documente.
După ce s-a constatat acest aspect, organele de anchetă i-au adus la cunoştinţă susnumitului că s-a organizat un flagrant, în urma unui denunţ formulat de numita PRD. Cu această ocazie, susnumitul a precizat că documentele rupte din mâna sa reprezintă dosarul de constatare al denunţătoarei, pentru branşament ilegal la reţeaua de apă potabilă.
Totodată fiind întrebat numitul SM pe ce temei şi în baza cărui document i s-a solicitat numitei PVD suma de 10.000 lei, acesta a precizat că nu există un document în acest sens şi că nu s-a făcut un calcul al consumului pe care se pretinde că l-ar fi consumat ilegal aceasta.
Documentele rupte de inculpat în faţa denunţătoarei şi recuperate de organele de anchetă reprezentau o notă de constatare înregistrată la Primăria Dobroeşti prin care se stabilea faptul că prejudiciul cauzat de martora-denunţătoare, prin consumul de apă necontorizat este în cuantum de 1562,75 lei.
În timpul constatării infracţiunii flagrante, în încăperea în care se aflau procurorul de caz, partea vătămată AN, ofiţerii de poliţie judiciară şi martorii asistenţi, a intrat primarul comunei Dobroeşti, învinuitul CV care a cerut lămuriri cu privire la cele întâmplate. Procurorul de caz şi-a declinat identitatea şi i-a adus la cunoştinţă acestuia motivul prezentei organelor de urmărire penală în sediul primăriei, respectiv constatarea unei infracţiuni flagrante. Din acest moment, învinuitul CVD a continuat să solicite informaţii, împiedicând desfăşurarea normală a activităţii judiciare, iar la finalul acesteia, a împiedicat organele de urmărire penală să părăsească încăperea în care se aflau. în acest timp, învinuitul CVD a apelat numărul de urgenţă 112 şi a solicitat sprijinul organelor de poliţie. În încăperea respectivă au intrat şi alţi angajaţi ai primăriei printre care şi viceprimarul, inculpatul IFB, acesta manifestându-se violent atât în limbaj cât şi în gesturi.
În momentul în care echipa operativă a reuşit să părăsească încăperea respectivă, învinuitul CVL a alergat spre uşa de acces a primăriei, i-a solicitat paznicului să încuie uşa şi a păstrat cheile asupra sa. Timp de aproximativ 15 minute echipa operativă şi procurorul de caz au fost în imposibilitatea de a părăsi imobilul, fiind reţinuţi în holul de intrare al sediului primăriei.
La sosirea organelor de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Dobroeşti, primarul comunei a permis unui angajat să descuie uşa de acces. în momentul în care procurorul de caz, partea vătămată AN a încercat să iasă din sediul primăriei, a fost bruscată de inculpatul IFB care nu i-a permis acesteia să părăsească sediul.
Se subliniază şi faptul că în tot intervalul de timp în care organele de urmărire penală au fost lipsite de libertate, atât lucrătorii de poliţie cât şi procurorul au încercat în repetate rânduri să explice angajaţilor primăriei că aceştia săvârşesc o infracţiune, şi-au prezentat legitimaţiile de serviciu şi au motivat prezenţa în sediul primăriei, subliniind că sunt în executarea unei activităţi judiciare legale.
Viceprimarul comunei, inculpatul IFB a avut un limbaj violent, ridicând tonul în repetate rânduri şi cerând explicaţii şi informaţii suplimentare cu privire la sesizarea în urma căreia s-a ajuns la organizarea unei acţiuni de prindere în flagrant. De asemenea, acesta cerea lucrătorilor de poliţie să o cerceteze penal pe denunţătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (subliniem că sesizarea organelor competente sub acest aspect era în sarcina angajaţilor primăriei).
Faţă de inculpaţi s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-au emis ordonanţe de reţinere pe o perioadă de 24 de h.
Examinând ansamblul actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul are în vedere următoarele :
Din analiza dispoziţiilor legale incidente în materia măsurii arestării preventive, Tribunalul reţine că, potrivit disp. art.149/1 C.pr.pen., pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, în cauză trebuie să fie întrunite condiţiile prev. de art.143 C.pr.pen. şi să existe în mod corespunzător unul din cazurile prev. de art.148 C.pr.pen.
Altfel spus, pentru a se dispune arestarea preventivă trebuie să fie întrunite cumulative următoarele cerinţe: 1. să existe condiţiile prevăzute de art.143 C.pr.pen. privind existenţa în cauză a probelor şi indiciilor temeinice (în sensul art.681 C.pr.pen.) din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta prevăzută de legea penală pentru care este cercetat; 2. să existe condiţia prevăzută de art. 136 alin. 6 C.pr.pen., respectiv ca pentru infracţiunea săvârşită legea să prevadă doar pedeapsa închisorii şi 3. să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 C..pr.pen., dispoziţiile procedurale sus menţionate fiind compatibile cu prevederile art. 5 parag.1 lit. c şi parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (C.E.D.O.).
Examinând propunerea formulată în raport cu actele şi lucrările dosarului, dar şi cu dispoziţiile legale în materie, se constată că aceasta este neîntemeiată, în cauza nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C.p.p. şi art. 148 lit. f C.p.p.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art.143 C.pr.pen, Tribunalul reţine că în cauză există probe directe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit unele dintre faptele prevăzute de legea penală sub aspectul cărora sunt cercetaţi.
Totuşi, trebuie precizat că deşi s-a reţinut în sarcina unora dintre inculpaţi săvârşirea infracţiunilor pentru care se solicită şi arestarea lor preventivă, la dosar nu există indicii temeinice – cu atât mai puţin probe – care să justifice cea mai drastică măsură preventivă; aceste indicii există doar pentru unele dintre faptele săvârşite de inculpaţi, neputându-se lua în seamă – în considerarea măsurii cerute de parchet – încadrările juridice la care se face referire în propunerea de arestare.
Dacă este evident că în acest cadru procesual judecătorul nu poate antama problema schimbării încadrării juridice, la fel de adevărat este şi faptul că, fiind chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri preventive, este dator să arate temeiurile concrete şi să respecte exigenţele impuse de art.137 alin.1 C.proc.pen.
Având în vedere că judecătorul, respingând propunerea parchetului privind luarea măsurii preventive faţă de inculpaţi, a instituit faţă de aceştia luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, va arăta că faptele care justifică luarea acestei măsuri faţă de inculpatul SN sunt cele de pretindere a sumei de 10000 lei, pentru a nu înainta organelor competente notele de constatre a unei infracţiuni şi de rupere a acestor documente, fapte care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de luare de mită, precum şi de reţinere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 254 alin 1 şi 2 Cp rap la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000 şi art. 272 Cp, pedepsite cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, respectiv cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
În speţă, există indicii concrete, de natură să convingă un observator obiectiv că fapta funcţionarului SM realizează prima modalitate normativa de săvârşire a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, constând in fapta de a pretinde bani sau alte foloase necuvenite.
A pretinde înseamnă a cere, a formula o anumita pretenţie.
Pretinderea , ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective a luării de mita, înseamnă pretenţia , cererea formulata de către subiectul activ de a i se da bani sau alte foloase necuvenite, in împrejurările si scopurile prevăzute de lege. Ea poate fi realizata prin cuvinte, scrisori, prin orice mijloc de comunicare, gesturi, semne, comunicare înţeleasa de cel căruia ii este adresata, putând fi atât expresa cat si aluziva, ocolitoare. În raport de împrejurările si mijloacele folosite, pretinderea a fost inteligibilă pentru cea căreia i s-a adresat. Aceasta a înţeles nu numai ca s-a formulat o cerere, o pretenţie de a da funcţionarului bani sau alte foloase, dar si ca acestea sunt necuvenite.
In oricare din formele de realizare a pretinderii, aceasta trebuie sa fie neechivoca, manifestând intenţia funcţionarului de a condiţiona de ea îndeplinirea ori întârzierea efectuării unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, sa ajungă la conştiinţa celui căruia ii este destinata si sa fie înţeleasa de acesta. Destinatarul pretenţiei formulata de funcţionarul corupt nu trebuie sa înţeleagă semnificaţia penala a faptei, dar el trebuie sa ştie ca prin aceasta pretindere se condiţionează îndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu de către acesta.
Atitudinea destinatarului pretenţiei – de acceptare sau respingere a cererii formulata de către funcţionarul corupt, după recepţionarea si înţelegerea acesteia –nu influenţează asupra existentei elementului material al laturii obiective a infracţiunii in aceasta modalitate.
O alta condiţie esenţiala consta in aceea ca actul pentru a cărui îndeplinire ,
neîndeplinire etc. se pretinde, se primeşte, se accepta sau nu se respinge promisiunea unor foloase, sa facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică sa fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri .
Îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sunt definite ca fiind tot ceea ce cade in seama acestuia in conformitate cu normele care reglementează, guvernează serviciul respectiv ori este inerent naturii acestuia.
Prin „a nu îndeplini un act” se înţelege neefectuarea acestuia, a unei activităţi, acţiuni care trebuie îndeplinita in temeiul îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului, subiect activ al infracţiunii de luare de mita. Ea se poate realiza prin neîndeplinirea actului, lăsarea in nelucrare, nedefinitivarea unui act care trebuie finalizat, refuzul de a da curs dispoziţiilor ori cererilor primite, rămânerea in pasivitate fata de acestea, ea putând fi totala sau parţiala, definitiva sau temporara, dar in acesta împrejurare, raportat la termenul stabilit pentru executare.
În speţă, actul contrar îndatoririlor de serviciu se realizează printr-o încălcare a dispoziţiilor legale, printr-o rezolvare arbitrara a unui conflict juridic şi printr-o falsa constatare si apreciere a unei situaţii de drept si de fapt. Toate acestea fac ca actul sa devina contrar îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului.
Acţionând in acest fel, in legătura cu efectuarea unui act de serviciu, făptuitorul are, implicit, reprezentarea pericolului creat pentru activitatea organizaţiilor de stat si publice care presupune cu necesitate prestarea serviciului de către funcţionari si alţi salariaţi, in conditii de probitate si legalitate.
Pentru a-şi întemeia decizia cu privire la necesitatea restrângerii de mişcare a Inculpatului SM prin instituirea măsurii de prevenţie a obligării de a nu părăsi ţara, judecătorul are în vedere că inculpatul nu a putut să ofere o explicaţie plauzibilă cu privire la cuantumul prejudiciului pretins a fi cauzat prin săvârşirea infracţiunii de furt calificat de către denunţătoare ( a se vedea declaraţia dată de inculpat în camera de consiliu, care, după ce a fost asigurat de judecător că se poate verifica în funcţie de elementele oferite de el cu privire la cei 1700 metri cubi care s-au pierdut cu închiderea şi descărcarea reţelei de alimentare cu apă că se poate stabili pe baza REGULII DE TREI SIMPLĂ contravaloarea prejudiciului cauzat de reclamantă, a arătat că a făcut şi calcul exact pe o ciornă care s-a pierdut şi că la calcul i-ar fi dat chiar cu 100 lei mai mult decât i-ar fi pretins denunţătoarei, pe care a omis să-i ,,solicite” la plată, deoarece, în opinia sa, prejudicierea bugetului primăriei cu această sumă este minimă).
Cu privire la faptele care realizează conţinutul constitutive al infracţiunii de reţinere şi distrugere de înscrisuri de către inculpatul SM (nu şi pe cel al sustragerii sau distrugerea de înscrisuri, însă judecătorul, neputând dispune, în acest moment procesual, schimbarea de încadrare juridică, apreciază că nu se justifică cenzurarea propunerii de arestare preventivă sub acest aspect ), acestea rezultă din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, cât şi din înscrisurile aflate la filele 34-50 din dosar constând în înscrisurile rupte.
Faptele care justifică luarea acestei măsuri faţă de inculpatul SM sunt cele de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art 189 alin. 1,2 Cod penal şi ultraj, prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal, pedepsite cu închisoarea de la 7 la 15 ani, respectiv cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani şi şase luni sau cu amendă. În opinia instanţei, împrejurarea că în propunerea de arestare se precizează că acesta este cercetat atât sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, cât şi a celei de favorizare a infractorului, constituie o simplă inadvertenţă, de vreme ce, în sistemul nostru de drept, auto-favorizarea nu este incriminată.
Din declaraţiile părţii vătămate AN precum şi a marorilor audiaţi în cauză rezultă împrejurarea că în momentul în care procurorul de caz, partea vătămată AN a încercat să iasă din sediul primăriei, a fost bruscată de inculpatul IFB care nu i-a permis acesteia să părăsească sediul, deşi atât acesta, cât şi ofiţerii DGA şi-au prezentat legitimaţiile de serviciu şi au motivat prezenţa în sediul primăriei, subliniind că sunt în executarea unei activităţi judiciare legale. Din aceleaşi mijloace de probă rezultă faptul că Viceprimarul comunei, inculpatul IFB a avut un limbaj violent şi a împiedicat organele judiciare să părăsească incinta camerei de consiliu a Primăriei Dobroieşti.
Instanţa apreciază că nu se impune luarea măsurii preventive faţă de inculpaţi pentru următoarele considerente:
În primul rand, ridică semne de întrebare modul în care au avut avut loc pregătirile în vederea constatării infracţiunii flagrante:
Din denunţul şi din declaraţiile denunţătoarei din data de 23 04 2010, nu se observă preocuparea procurorului de caz de a stabili profilul psihologic al numitei PVD, nu s-a insistat asupra clarificării tuturor aspectelor legate de faptă, de făptuitor, de împrejurările şi condiţiile în care urma să fie înmânate sumele de bani inculpatului SM.
Pe de altă parte, deşi prin ordonanţa din 23 04 20108 ( fila 15 dup), în mod corect s-a delegat ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DGA efectuarea de verificări cu privire la numitul SM şi la funcţia pe care o deţine în cadrul comunei Dobroieşti, din niciun act din dosarul de urmărire penală şi avem aici în vedere declaraţiile date în calitate de martor ale persoanelor care au realizat flagrantul ( filele 51-85 dup) nu rezultă că acestea ar fi fost preocupate să sublinieze modul în care au înţeles să determine modul de operare, a circumstanţelor în care se va comite infracţiunea sau că au cunoscut topografia imobilului unde-şi are sediul Primăria Comuna Dobroieşti.
Descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie presupune o urmărire penală completă, al cărui unic scop îl constituie aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările comiterii acestor infracţiuni, persoana făptuitorului. Pentru realizarea acestora este absolut necesar ca organul de urmărire penală să apeleze la toate mijloacele tehnico-ştiinţifice, tactice şi metodologice pe care le pune la îndemână ştiinţa Criminalisticii.
Folosirea eficientă a acestor instrumente nu poate fi însă concepută decât într-un mod organizat, printr-o planificare judicioasă, singura modalitate aptă să asigure un fundament ştiinţific urmăririi penale a celor corupţi.
Planificarea se materializează în obiectivele anchetei, versiunile şi problemele de clarificat, metodele şi mijloacele disponibile (E. Stelzer “Criminalistica, vol.I, Ed.ştiinţifică Germană, Berlin,1977 p.122.)
Întreaga organizare a cercetărilor, planificarea lor se cere înţeleasă într-un sens dinamic nu fixist, planul trebuind să se coreleze, în permanenţă, cu datele obţinute pe parcursul urmăririi penale.
Un loc important în desfăşurarea cercetărilor infracţiunilor de corupţie îl are planul de urmărire penală ale cărui elemente constitutive sunt versiunile şi problemele ce se cer rezolvate în verificarea fiecărei versiuni, precum şi activităţile întreprinse pe baza metodelor ştiinţifice criminalistice cu ajutorul cărora se rezolvă aceste probleme.
Fiecare plan de urmărire penala se întocmeşte luând în consideraţie momentele specifice cazului concret, locul efectuării actelor de investigare şi caracteristicile persoanelor participante la realizarea lor. O atenţie deosebită la planificarea întregului proces al cercetărilor sau a unor etape o cer problemele utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice (precum şi tehnicii speciale), necesare pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii.
Atenţia sporită se datorează faptului, că cele mai valoroase urme se produc anume în momentul transmiterii ofertei, dării-luării de mită, un act de scurtă durată, şi urmele produse, de regulă, fără întârziere se distrug de infractori, sau se deformează.
De aceea, în plan trebuie de prevăzut cu exactitate maximă locul, timpul, procedura utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice, specialiştii executanţi.
Activităţile organului de urmărire penală în vederea investigării infracţiunilor de corupţie în mare masură sunt determinate de sarcinile care stau în faţa lui la diferite etape ale schemei metodologice de cercetare alese.
Astfel, sarcina înlăturării incertitudinii informaţionale prevede realizarea unor măsuri în scopul acumulării datelor necesare.
Pentru realizarea acestei sarcini organul judiciar apelează la sistemele de evidenţa aflate în exploatare, care permit completarea informaţiei privind persoanele bănuite, legaturile şi posibilităţile acestora.
Pentru a atribui cercetărilor un caracter strict orientat şi bineînţeles cât se poate de efectiv, investigatorul, evaluând materialele colectate elaborează versiunile de urmărire penală, prin care s-ar putea explica infracţiunea de corupţie, împrejurările în care s-a comis sau este pregătită, determinându-se faptele, problemele care trebuie clarificate, consecutivitatea masurilor ce ţin a fi întreprinse în acest scop.
Apreciind particularităţile locului şi timpului conceput de mituitor şi mituit pentru întâlnire, caracteristicile bunului, valorii ofertei, ce ţine a fi înmânată, experienţa participanţilor în acest domeniu, investigatorul prognozează posibila reacţie a mituitului, căile posibile de fugă a acestuia, precum şi eventualele acţiuni ale intermediarului, altor complici etc.
Reţinerea persoanelor corupte în flagrant delict impune consecutivitatea altor acţiuni de anchetă: o astfel de consecutivitate reiese din necesitatea acumulării sistematice şi neîntrerupte a materialului probatoriu.
Consecutivitatea corectă este o condiţie necesară pentru cercetarea completă a infracţiunii.
Caracterul sistematic al cercetărilor şi anume realizarea treptată a sarcinilor anchetei, pe etape, în scopul obţinerii unui probatoriu integru ar fi trebuit să fie condiţia suficientă în acest sens şi ar fi oferit investigatorului posibilitatea să concretizeze informaţia iniţială, să înlăture momentele contradictorii apărute în procesul cercetărilor.
Descoperirea asupra persoanei reţinute, în cadrul percheziţiei corporale a bancnotelor cu aceiaşi valoare, serii şi numere, fixate anterior în declaraţia reclamantului, ar fi trebuit să constituie un important mijloc de probă privitor la infracţiunea comisă.
Trebuie de subliniat că reţinerea în flagrant trebuie înfăptuită după un plan la întocmirea căruia se cere ca investigatorul să ia în consideraţie timpul şi locul înmânării mitei, trăsăturile cele mai evidente ale obiectului care v-a fi înmânat, procedeele de fixare a acţiunilor de dare – luare de mită.
Referitor la locul de înmânare este necesar să se arate detaliile topografice ale acestuia, cu anumite puncte de reper pentru orientare şi cu ascunzişurile ce pot fi improvizate în vederea observării şi fixării secvenţelor mai importante din momentul predării obiectului material al mitei iar timpul se specifică în ore şi minute. Este binevenit de a întocmi un desen – schiţă a locului.
Totodată sunt determinate obligaţiunile membrilor grupei de reţinere, se face instruirea lor, se selectează şi se pregătesc mijloacele tehnice necesare, inclusiv tehnica criminalistică, specială, de radio-recepţie, se soluţionează alte probleme de importanţă pentru realizarea cu succes a acestei operaţiuni tactice – coordonarea acţiunilor membrilor grupei de reţinere, participarea specialistului etc.
De regulă, reţinerea mituitului se înfăptuieşte atunci când el a luat obiectul mitei.
Este important, ca la realizarea reţinerii în flagrant să fie prevăzute anumite măsuri care ar exclude posibilitatea mituitului de a se elibera de obiectul mitei până la prinderea lui şi ca să nu poată inventa vre-o explicaţie potrivită existenţei asupra sa a banilor, bunurilor luate ca mită. Ţinând seama de natura faptei, persoana infractorului, organul judiciar poate să procedeze la reţinerea lui chiar în momentul prinderii în flagrant delict sau să-l lese liber, fără să ştie că este urmărit, spre a-i da ocazia să întreprindă şi alte activităţi, prin care s-ar crea probe noi şi, eventual, s-ar descoperi şi alţi participanţi, complici etc.
Un alt aspect discutabil este cel al fundamentării propunerii de arestare pe interceptările convorbirilor telefonice: libertatea organelor judiciare în administrarea probelor trebuie cantonată în echilibrul care trebuie să existe între principiul legalităţii, ce implică, în principal, respectarea legii formale, al cărui câmp a fost extins în România o dată cu ratificarea Convenţiei europene a drepturilor omului (integrată în mod direct în ordinea juridică internă) şi celelalte principii fundamentale ale procesului penal, între care dreptul la un proces echitabil este de o importanţă primordială: se arată, în cuprinsul referatului cu propunerea de luare a măsurii preventive (p.5), că din înregistrările audio-video efectuate cu acest prilej rezultă că primarul şi viceprimarul cunoşteau obiectul denunţului formulat împotriva inculpatului SM, aspect confirmat de aceştia în declaraţiile date în calitate de învinuit. Coeziunea psihică între inculpaţii SM şi IFB, CONDIŢIE SINE QUA NON pentru reţinerea în sarcina celui din urmă a infracţiunii de luare de mită , este demonstrată de organele de anchetă în acest stadiu procesual doar cu aceste mijloace de probă. De aceea, judecătorul care va dispune obligarea inculpatului IFB de a nu părăsi ţara nu va face referire în cuprinsul încheierii şi la fapta care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită.
Ţinând cont de mijloacele tehnice moderne de investigaţie, în procesul penal, respectarea intimităţii vieţii private a dobândit o importanţă crescândă. O dovadă elocventă în acest sens o reprezintă împrejurarea că, în practică, părţile invocă în mod frecvent violarea art.8 al Convenţiei europene a drepturilor omului pentru a solicita anularea unei probe produse de către o parte sau printr-un act de administrare a probei. Atât particularii, cât şi agenţii autorităţilor publice, trebuie să respecte viaţa privată a persoanei în administrarea probelor. Sub acest aspect, în art. 8 alin.2, Convenţia europeană a prevăzut, ca o excepţie de la principiu, facultatea pentru un stat membru de a autoriza o „ingerinţă a autorităţii publice în exerciţiul acestui drept”, sub rezerva ca ea să fie necesară. Aşa cum s-a remarcat în doctrină, protecţia intimităţii vieţii private este asigurată suficient prin însăşi crearea cadrului legal de administrare a probelor, existând posibilitatea ca o probă obţinută cu violarea intimităţii vieţii private să poată fi cenzurată prin prisma principiului legalităţii. Curtea de la Strasbourg a admis că existenţa unor dispoziţii legale care să permită interceptarea corespondenţei în situaţii excepţionale este necesară într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice şi prevenirii săvârşirii de infracţiuni, însă realizarea unor interceptări ale convorbirilor telefonice comportă nu doar riscul producerii de prejudicii unei anumite persoane, ci poate avea consecinţe negative pentru societatea democratică în ansamblul său. De aceea, garanţiile împotriva interceptărilor abuzive sunt indispensabile. Conform art.8 par.2 din Convenţie, ingerinţele autorităţilor publice trebuie să fie prevăzute de lege şi să fie necesare într-o societate democratică pentru atingerea unui scop legitim. O a treia condiţie – ingerinţa să fie proporţională cu scopul urmărit – este o creaţie a jurisprudenţei organelor Convenţiei, care a condus la formularea unui nou principiu în materie – cel al proporţionalităţii. Acesta presupune determinarea existenţei unei nevoi sociale imperioase care a impus ingerinţa în dreptul la corespondenţă.
În acest sens, în două cauze împotriva Franţei, Kruslin şi Huvig, Curtea a apreciat că sistemul francez de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice nu oferă reclamanţilor garanţii adecvate contra unor abuzuri ce puteau fi comise, deoarece nu erau definite persoanele care puteau fi supuse interceptării convorbirilor telefonice în cadrul procedurii judiciare, nici natura infracţiunilor care îndreptăţeau practicarea lor; nu erau prevăzute limite cu privire la durata măsurii, dacă aceasta era dispusă de judecătorul de instrucţie; nu existau prevederi cu privire la modalitatea de redactare a procesului-verbal privind conversaţiile interceptate şi măsurile ce trebuiau avute în vedere pentru ca înregistrările realizate să fie comunicate intact şi complet către judecător (care nu putea controla numărul şi lungimea benzilor înregistrate originale) şi apărare; nu erau definite modalităţile în care benzile cu înregistrările practicate puteau fi distruse.
Instanţa învestită cu propunerea de arestare preventivă nu are abilitarea cerută de disp.art. 91 ind 2 alin 3 C.pr.pen să verifice legalitatea şi temeinicia ordonanţei motivate, dispuse de procuror, cu titlu provizoriu, în data de 29.04.2010 (filele 19-20 dosar dup). Pe de altă parte, unele din probele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă se referă chiar la aceste interceptări, aspect care îndrituieşte judecătorul chemat să dispună măsuri cu privire la starea de libertate a unor persoane să analizeze conţinutul acestora.
Chiar dacă astfel de înregistrări nu ar trebui, în acest moment, stricto sensu, să aibă valoare de procedeu probatoriu, neexistând ataşată dovada confirmării lor de către judecătorul la care face referire textul de lege susmenţionat până la momentul emiterii propunerii de arestare şi neexistând la dosar dovezi că procurorul care a autorizat interceptarea ar fi verificat dacă este necesară aplicarea dispoziţiilor art 91 ind1 alin.7 C.pr.pen., este neîndoielnic faptul că interceptările au prezentat un just temei pentru organizarea surprinderii făptuitorului în flagrant, în scopul verificării veridicităţii faptelor denunţate, în condiţiile în care cuprind date sau indicii privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu.
Pe de altă parte, unele din probele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă care se referă la aceste interceptări nu se coroborează cu declaraţiile martorei denunţătoare (chiar dacă nu este începută urmărirea penală faţă de această persoană, pretinsă făptuitoare a infracţiunii de furt calificat, în orice caz aceasta are cunoştinţa că a încălcat prin fapta sa regulile de convieţuire socială, adresându-se organelor de urmărire penală de abia în data de 23.04.2010, deşi pretinde că încă din data de 14.04.2010 s-a prezentat la Primăria Dobroieşti, ocazie cu care numitul SM a invitat-o într-o sală de şedinţe, unde i-a comunicat că pentru fapta sa riscă amendă sau chiar închisoare dar dacă îi va da suma de 10.000 lei va rupe actele de constatare şi nu va mai sesiza organele de poliţie, aspect care imprimă instanţei convingerea că însăşi martora denunţătoare este o persoană de probitate morală îndoielnică). Aceasta, în declaraţia dată în faţa procurorului în data de 29.04.2010(fila 7 dosar), subliniază că din discuţia purtată pe holul primăriei, în jurul orelor 10.20, cu inculpatul IFB, a înţeles că atât primarul cât şi inculpatul IFB cunoşteau problema ei şi că dacă nu va plăti suma de 10000 lei, vor sesiza organele de anchetă.
Astfel, în baza acestei convingeri a martorei denunţătoare, fără ca la dosarul de urmărire penală să existe declaraţia casierei IN, despre care inculpatul SM pretinde că i-ar fi spus să aştepte în acea zi la serviciu să primească suma de 10000 lei, la care s-ar fi adăugat şi taxa de reconectare la reţeaua de apă, respectiv suma de 1250 lei( a se vedea declaraţia martorei denunţătoare dată în faţa procurorului în data de 29.04.2010 la fila 13 dup).
De altfel, dacă echipa organizată pentru realizarea flagrantului ar fi aşteptat să vadă cu ce titlu ar fi urmat să fie eliberată acestă chitanţă, ar fi putut extinde cercetările şi pentru alte fapte care fac parte din sfera ilicitului penal care ar fi putut reţinute în sarcina inculpatului SM şi ar fi putut verifica modul în care înţelege să-şi respecte îndatoririle de serviciu casiera comunei, despre care inculpatul SM a afirmat, cu ocazia audierii sale în faţa judecătorului că putea emite chitanţe fără existenţa vreunei facturi şi fără să verifice, în prealabil, contravaloarea serviciului pentru care se percepea suma de bani. Ar fi fost util de ştiut pentru judecătorul propunerii de arestare şi dacă ar fi urmat să fie eliberată o singură chitanţă care să facă referire la întreaga sumă pretinsă, respectiv suma de 11250 sau două chitanţe pentru sumele pretinse cu racordarea de apă a comunei şi pentru ’’treaba cealălaltă’, care în accepţiunea martorei denunţătoare semnifică ruperea documentelor de constatare a infracţiunii pe care ea însăşi a săvârşit-o. În acest stadiu procesual, excede competenţei judecătorului verificarea modului în care suma pentru ’’treaba cealălaltă’’ar putea figura înregistrată în contabilitate sau în evidentele comunei.
Echipa a decis să intervină în momentul în care au fost rupte dosarele de constatare a infracţiunii de inculpatul SM : acesta, fiind întrebat de judecător de ce nu a înţeles să rupă documentele după ce numita PRD a depus banii la casierie şi, în accepţiunea acestuia, prejudiciul ar fi fost recuperat, a învederat că a vrut să fie un domn cu aceasta.
În acest context, judecătorul fondului este lipsit de posibilitatea de a verifica, din oficiu, în temeiul rolului activ, consacrat de disp.art. 4 şi 287 C.pr.pen., cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, incidenţa cazului de arestare prevăzut de art.148 lit.b) : astfel, deşi există temerea rezonabilă că, lăsaţi în libertate, inculpaţii ar putea influenţa pe numita IN, aceasta nu are calitate de martor în prezenta cauză, pentru a putea fi valabil acest temei al arestării ; nu există un minim de date în dosar care să permită judecătorului să-şi fundamenteze decizia pe acest temei : de aceea, în acest stadiu procesual, devine pertinentă concluzia « Idem est non esse, et non probari”.
Pe de altă parte, nu poate trece neobservat şi faptul că şi în privinţa primarului comunei ar există temerea rezonabilă că, lăsat în libertate, ar putea influenţa pe numita IN, însă împotriva acestuia procurorul de caz a decis luarea măsurii de prevenţie a obligării de a nu părăsi ţara.
Referitor la cazurile prevăzute de art.148 Cpp, Parchetul şi-a întemeiat propunerea pe lit.f a acestui text de lege; dacă prima condiţie este îndeplinită (pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare se verifică pentru unele din infrcaţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii), nu acelaşi lucru se poate susţine şi cu privire la a doua condiţie. Parchetul nu a adus probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, mergând doar pe ideea că gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor justifică măsura arestării preventive. În opinia instanţei, întemeierea propunerii parchetului de arestare preventivă pe litera f a art.148 din Codul de procedură penală este motivată generic, fără a se face referire la un minim de date şi la un suport probator care să justifice această măsură.
Nu este mai puţin adevărat că toţi inculpaţii sunt necunoscuţi cu antecedente penale, iar în ceea ce priveşte atitudinea inculpaţilor de nerecunoaştere a faptelor comise, pe lângă faptul că nu denotă decât că nu conştientizează gravitatea infracţiunilor de care sunt învinuiţi, împreună cu circumstanţele lor personale, vor fi avute în vedere şi la individualizarea judiciară a pedepselor, în măsura în care aceştia vor fi trimişi în judecată, iar instanţa se va orienta către o soluţie de condamnare.
Aceste aspecte nu îndreptăţesc însă concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, neputând genera, implicit, o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale.
Faţă de considerentele faptice expuse mai sus, tribunalul apreciază necesară luarea faţă de inculpaţi nu a măsurii arestării preventive, ci a unei alte măsuri.
Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal, persoanele care participă la activitatea procesual-penală sunt chemate să dea dovadă de loialitate, pe tot parcursul procesului, şi în special cu ocazia administrării probelor în vederea aflării adevărului şi a justei aplicări a legii penale sau civile.
Practic, prin recurgerea la instituţia măsurilor procesuale, se urmăreşte asigurarea unui climat de desfăşurare normală şi eficace a procesului penal, funcţionalitatea lor constând în a preveni sau înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condiţii a procesului penal.
Măsurile procesuale au caracterul unor activităţi adiacente celei principale în procesul penal, deoarece organele judiciare dispun luarea acestora în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze penale. Caracterul facultativ este impus de posibilitatea aprecierii de către organele judiciare dacă numai prin luarea unor măsuri procesuale s-ar putea realiza în mod corespunzător tragerea la răspundere penală şi civilă a persoanelor prevăzute de lege.
Instanţa apreciază că aceasta restrangere a libertăţii este necesară şi în interesul urmăririi penale, pentru buna desfăşurare a cercetărilor, motiv pentru care măsura obligării de a nu părăsi ţara– care implică în sarcina inculpaţilor mai multe obligaţii pe care trebuie să le respecte şi care asigură urmărirea îndeaproape a comportamentului viitor al acestora – este suficientă şi deplin justificată în cauză.
De vreme ce actele de la dosar justifică luarea unei măsui preventive, iar legea permite judecătorului a o aprecia, tribunalul va respinge propunerea parchetului şi va dispune luarea faţă de inculpaţi a măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de câte 30 zile, începând de azi 30.04.2010 şi până la data de 29.05.2010 inclusiv.
Urmează a se ţine cont de faptul că limitele aduse exercitării drepturilor persoanei sunt prevăzute şi strict determinate de lege, au caracter de excepţie, fiind instituite şi trebuind a fi folosite numai în cazuri de extremă necesitate, sunt proporţionale cu nevoile create de interesul superior, pe care îl deservesc, şi sunt de o interpretare restrictivă. Din cuprinsul articolului 136 din Codul de procedură penală care prevede că acestea se iau pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, astfel că, în concret, în cauza de faţă, nu este necesar a fi dispusă cea mai drastică măsură faţă de inculpaţi.
Va stabili în sarcina inculpaţilor să respecte obligaţiile prevăzute de art.145 alin.11 Cpp şi în plus, obligaţiile de a nu comunica direct sau indirect între ei şi de a nu conduce nici un vehicul.
Va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.145 alin.22 Cpp.
În temeiul disp. art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina Statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor IFB şi SM formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art.146 alin.11/1 rap. la art. 1451 C.p.p., dispune luarea fata de inculpaţii IFB şi SM a măsurii obligării de a nu părăsi România, fără încuviinţarea Tribunalului Bucureşti, pentru o perioadă de 30 de zile, începând de azi 30.04.2010 şi până la data de 29.05.2010 inclusiv.
În baza art. 1451 alin. 2) C.p.p. rap. la art. 145 alin. 11 C.p.p., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii sunt obligaţi să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organele de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori sunt chemaţi;
c) să nu îşi schimbe adresa la care locuiesc efectiv fără încuviinţarea Tribunalului Bucureşti;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
e) să nu intre în contact cu martora denunţătoare PVD, membrii familiei acesteia şi să nu comunice cu acestia direct sau indirect.
În baza art. 1451 alin. 2) C.p.p. rap. la art. 145 alin. 22) C.p.p., atrage atenţia inculpaţilor asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.04.2010, ora 23.15
PREŞEDINTEGREFIER
CAMELIA BOGDAN LAURA SÎRBOIU
