Luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

CURTEA DE APEL ORADEA

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

În recursul inculpatului s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat şi în baza art.139 Cod procedură penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat nu mai impun în continuare privarea de libertate a acestuia, deoarece prin trecerea timpului s-a stins rezonanţa socială negativ produsă de săvârşirea faptelor imputate prin actul de inculpare, neexistând temeiuri care să justifice privarea de libertate. Având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, faptul că inculpatul a fost arestat preventiv pe o perioadă rezonabilă de timp, circumstanţele personale ale inculpatului, are 3 copii, este oportun a se institui o măsură mai blândă faţă de inculpat care să constituie o garanţie că inculpatul nu se va sustrage de la  judecată şi nici nu va încerca să influenţeze partea civilă sau martorii

DECIZIA PENALĂ NR. 1/R/8.01.2014

Dosar  nr. 9294/111/P/2013/a1

Prin încheierea penală din 30 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul B., în baza art. 3001 raportat la art. 160 lit. b Cod procedură penală s-a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului R.Ş.L., măsură dispusă prin încheierea nr. 54/2013 a Tribunalului B. în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.  45/2013.

S-a stabilit termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive privind inculpatul, nu mai târziu de 60 de zile, potrivit art. 160b al. 1 din Codul de procedură penală.

S-a stabilit termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive privind inculpatul, nu mai târziu de 60 de zile, potrivit art. 160b al. 1 din Codul de procedură penală.

În baza art. 139 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, s-a respins cererea inculpatului de revocare sau de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul B. a constatat că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial O. din 23.12.2013, înregistrat la instanţă la 23.12.2013, a fost trimis in judecată în stare de arest preventiv inculpatul R.Ş.L., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 12 al. 1 Legea nr. 678/2001, art. 2 al. 1 şi art. 3 din OUG 112/2001 modif., art. 26 rap. la art. 288 C.pen., art. 293 al. 2 C.pen., art. 134 din Legea nr. 295/2004, cu privire la măsura preventivă invocându-se incidenţa temeiului de arestare prev. de art.148 lit. f din Codul de procedură penală.

Din cuprinsul înscrisurilor existente la dosarul cauzei a rezultat că prin încheierea nr. 54/2013 a Tribunalului B. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, ulterior dispunându-se succesiv prelungirea măsurii preventive.

S-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 143 din Codul de procedură penală şi este incident temeiul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală.

Judecarea prezentei cauze s-a făcut în conformitate cu prev. art. 300 ind. 1 din Codul de procedură penală.

Instanţa, verificând din oficiu în cameră de consiliu legalitatea şi temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive a inculpatului, cu privire la temeiurile arestării, a apreciat următoarele:

Din rechizitoriu a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada 2009 – 2011, a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul unei relaţii apropiate, inclusiv cu promisiuni de căsătorie, pe partea civilă R.B. şi a constrâns-o, prin ameninţări şi violenţe, să practice prostituţia, exploatând-o, în acest fel, sexual,

În cursul anului 2012, a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul unei relaţii apropiate, inclusiv cu promisiuni de căsătorie, pe martora cu identitate protejată „P.A.” şi a constrâns-o, prin ameninţări şi violenţe, să practice prostituţia, exploatând-o, in acest fel, sexual,

În cursul anului 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a organizat şi a  desfăşurat împreună cu învinuiţii D.C.M. şi S.E. activităţi de racolare, îndrumare şi călăuzire a unor cetăţeni albanezi în scopul trecerii frauduloase a frontierelor unor state străine,

În cursul anului 2013, a iniţiat şi a constituit împreună cu învinuiţii D.C.M. şi S.E. o asociere în scopul racolării, îndrumării şi călăuzirii unor cetăţeni albanezi în scopul trecerii frauduloase a frontierelor unor state străine,

În cursul anului 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procurat cărţi de identitate romaneşti de la numiţii A.C.N., A.F.C. şi T.V.I. şi le-a încredinţat pentru a fi folosite fără drept de cetăţeni albanezi la trecerea frauduloasă a frontierelor unor state străine,

În perioada aprilie-mai 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înlesnit contrafacerea unei cărţi de identitate pe numele B.D.P., a înlesnit contrafacerea în mai multe rânduri a unei cărţi de identitate cu fotografia unei persoane de sex feminin a cărei identitate nu a fost stabilită, şi a înlesnit contrafacerea unui permis de conducere cu datele de identitate ale făptuitorului N.D., comandând documentele falsificate, dând instrucţiuni privind realizarea acestora, facilitând punerea la dispoziţia falsificatorului de fotografii şi date de identitate şi achitând costul actelor false,

A deţinut fără drept în perioada 2012 – 2013 un pistol marca „Bruni”, model P4, cal. 8mm, armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

A deţinut fără drept în perioada 2012 – 2013 un pistol marca „Bruni”, model P4, cal. 8mm, armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

Potrivit practicii CEDO şi dispoziţiilor art. 5 alin. 3 din Convenţie, instanţa este obligată să examineze toate circumstanţele de natură a indica sau îndepărta existenţa interesului general de menţinere a arestării şi să le menţioneze expres în hotărârile referitoare la măsurile preventive (cauza Vrencev c. Serbiei, Jaworski c.Poloniei, Kalay c. Turciei).

Argumentele pro şi contra menţinerii în detenţie nu trebuie să fie generale şi abstracte, deoarece caracterul rezonabil al unei perioade de detenţie nu poate fi apreciat în abstract. Mai mult, Convenţia Europeană impune şi luarea în considerare a unor măsuri alternative celei a arestului.

Văzând Hotărârea CEDO în cauza Affaire Chesne c. France, Tribunalul B. a analizat oportunitatea menţinerii măsurii preventive fără a se îndepărta de simpla reţinere a unei stări de suspiciune, şi fără a trage concluzii categorice ce ar putea conduce la concluzia ca instanţa nu s-a limitat la o apreciere sumara a faptelor ci a făcut aprecieri care au legătură mai degrabă cu existenta elementului de culpabilitate, de vinovăţie a inculpatului.

Nu este admisă confundarea probelor pentru lămurirea chestiunilor legate de fondul cauzei penale cu cele care explică prezenţa sau absenţa pericolului pentru ordinea publică.

Tribunalul a constatat că temeiul prevăzut de art. 148 al.1 lit.” f” din Codul de procedură penală, avut în vedere de către instanţă la luarea măsurii arestului preventiv subzistă şi în prezent şi impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, neintervenind nici o modificare. Astfel, în cauză există probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lui.

În acest sens, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele ce formează obiectul judecaţii sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret  pentru ordinea publică.

Instanţa – estimând riscul lăsării în libertate a inculpatului, conform jurisprudenţei CEDO, care a dezvoltat 4 motive în baza cărora arestarea preventivă este considerată ca justificată:

– pericolul de fugă din partea acuzatului (Stögmuller c. Autriche, 1969) ;

– riscul ca acuzatul , odată pus în libertate să împiedice buna administrare a justiţiei (Wemhoff c. Allemagne, 1968),

– ori să comită noi infracţiuni (Matzenetter c. Autriche, 1969)

– existenţa unui pericol pentru ordinea publică (Letellier c. France, 1991),  § 51, série A no 207 et Hendriks c. Pays-Bas (déc.), no 43701/04, 5 juillet 2007), a apreciat că există indicii legitime şi rezonabile în sensul art. 5 din CEDO şi prev. de art. 68 ind. 1 din Codul de procedură penală, că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, iar privarea lui de libertate este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal şi, având în vedere modul de acţiune al acestuia, pentru a-l împiedica să continue activitatea infracţională.

Tribunalul a apreciat că infracţiunile de genul celor reţinute în sarcina inculpatului au un impact puternic în rândul opiniei publice, motiv pentru care se impune o reacţie promptă a autorităţilor care să conducă la arestarea preventivă a persoanelor bănuite de comiterea unor astfel de infracţiuni, pentru înlăturarea temerii colective, dovedind că împotriva unor fapte periculoase, instituţiile statului acţionează în mod eficient, iar legea este aplicată cu hotărâre.

În această situaţie, arestarea preventivă doar pentru perioada scursă până în prezent nu este în măsură a diminua impactul social al unor asemenea fapte şi nici de a cataloga reacţia autorităţilor ca fiind fermă.

Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, stare generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni cu rezonanţă socială deosebită, sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.

Pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanţele reale ale comiterii faptelor ce prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Analizând oportunitatea menţinerii măsurii arestului inculpatului prin prisma exigenţelor CEDO, instanţa a apreciat că referirea la pericolul pentru ordinea publică nu este invocată în cauza de faţă de o manieră abstractă, prin urmare că se bazează pe probe, nu pe prezumţii şi presupuneri.

Tribunalul a apreciat că la dosar există probe care indică magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, pericol care în cazul de faţă evidenţiază şi justifică o suspiciune rezonabila, măsura arestării fiind proporţionala cu gravitatea faptelor, ceea ce face ca celelalte masuri să nu fie suficiente.

Instanţa a reţinut că temeiul avut în vedere la luarea măsurii preventive în cauză nu s-a schimbat, există în continuare şi impune privarea de libertate a inculpatului.

Probele administrate până la acest moment sunt tot atâtea probe din care rezultă presupunerea rezonabilă şi suspiciuni justificate că inculpatul ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina lui.

În plus, nicio probă administrată de la data luării măsurii arestării preventive, cât şi de la data prelungirii acesteia, nu vine să infirme acuzările ce i se aduc de către procuror ori să ridice semne de întrebare cu privire la bănuielile puternice ce planează asupra acestuia cu privire la implicarea  în activitatea infracţională pentru care este cercetat.

Argumentele aduse în apărare, deşi serioase, nu sunt de natură a justifica judecarea în stare de libertate a inculpatului.

Tribunalul a constatat că nu se impune luarea unei măsuri alternative prevăzute de lege, neprivative de libertate, deoarece conduita inculpatului pe care acesta înţelege să o adopte în societate este certă, fiind justificată necesitatea protejării ordinii publice. Prin urmare nu poate fi dispusă măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.

În speţă, au fost respectate şi prevederile art. 5 par. 3 şi 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că reţinerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu dispune starea de arest a acestuia.

Rezultă aşadar că au fost furnizate motive pertinente şi suficiente pentru a justifica necesitatea menţinerii inculpatului în arest, respectiv neluării unei măsuri preventive alternative în cauză.

Cu privire la executarea în continuare a măsurii arestului preventiv, cât şi în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul, dar şi pentru acordarea nediscriminatorie a tuturor drepturilor de care pot beneficia arestaţii preventiv în cursul judecăţii, s-a dispus ca I.P.J. B. să aplice de îndată prev. art. 81 al. 1 teza II rap. la art. 82 al. 5 din Legea 275/2006 în ce priveşte deţinerea inculpatului arestat preventiv aflat în cursul judecăţii.

Potrivit art. 81 al. 1 teza II din Legea 275/2006, „(…) arestarea preventiva în cursul judecaţii se executa în secţiile speciale de arestare preventiva din penitenciare sau în centrele de arestare preventiva de pe lângă penitenciare, care se organizează si funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”.

Potrivit art. 82 al. 5 din Legea 275/2006, Executarea reţinerii si a arestării preventive, „dispoziţiile din titlul IV cap. III-VII, referitoare la condiţiile de detenţie, drepturile si obligaţiile persoanelor condamnate, munca, activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, recompensare, cu excepţia permisiunii de ieşire din penitenciar, si sancţiuni disciplinare se aplica în mod corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prevăzute în prezentul titlu”.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa a dispus după cum urmează:

În baza art. 3001 raportat la art. 160 lit. b Cod procedură penală s-a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului R.Ş.L., măsură dispusă prin încheierea nr. 81/07.12.2012 a Tribunalului B. în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.  59/07.12.2012.

În baza art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală, s-a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.Ş.L. solicitând admiterea acestuia, casarea şi modificarea hotărârii recurate în sensul de a se dispune în principal revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsura mai puţin restrictivă de libertate. În cu totul subsidiar a solicitat a se dispune casarea cu trimitere spre rejudecarea la instanţa de fond cu consecinţa punerii în libertate a inculpatului.

În motivare, inculpatul prin apărătorul său a arătat că a fost arestat pe o perioadă mare de timp, respectiv 166 zile, a fost sesizată instanţa cu rechizitoriu însă cu privire la infracţiunile mai grave reţinute în sarcina acestuia şi care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării s-a dispus disjungerea cauzei întrucât nu s-a putut dovedi cu probe vinovăţia inculpatului pentru aceste fapte. S-a mai arătat că a fost depăşită  durata rezonabilă a stării de arest preventiv motiv pentru care se poate lua faţă de inculpat o altă măsură neprivativă de libertate.

Cu privire la solicitarea privind casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, a arătat că între considerentele încheierii şi dispozitiv există neconcordanţe şi anume dacă în considerente s-a arătat că măsura arestării preventive a fost dispusă prin încheierea cu nr. 81 din 07.12.2012 a Tribunalului B., în dispozitiv se arată că măsura arestării preventive a fost luată prin încheierea nr. 54/2013 a Tribunalului B..

Curtea, verificând încheierea recurată şi actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate precum şi din oficiu, conform articolului 385/6 alineatul 3 şi articolul 385/9 alineatul 3 din Codul de procedură penală constată următoarele:

În ce priveşte  critica inculpatului vizând existenţa unei contradicţii între considerentele hotărârii şi dispozitiv, curtea apreciază că menţionarea greşită în considerente a numărului încheierii prin care s-a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive este o greşeală materială care nu poate determina casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanţa de fond.

Cu privire la critica de netemeinicie a hotărârii se constată:

În cauza de faţă, faţă de inculpatul R.Ş.L. prin încheierea nr. 54 din 11.07.2013 a Tribunalului B. s-a luat măsura arestării preventive pe o  durată de 29 zile cu începere de la data de 11.07.2013 până la data de 08.08.2013 pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, prevăzută de alineatele 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001, proxenetism, prevăzută de articolul 329 alineatele 1 şi 2 din Codul penal, iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de articolul 7 alineatul 1 din Legea nr. 39/2003, falsificare de valori străine, prevăzută de articolul 284 raportat la articolul 282 din Codul penal, trafic de persoane, prevăzută de articolul 12 alineatele 1 şi 2 litera a din Legea nr. 678/2001, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de articolul 26 raportat la articolul 288 din Codul penal cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 din Codul penal precum şi pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de articolul 2 din O.U.G 112/2011 modificat cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 din Codul penal şi articolul 3 din O.U.G nr. 112/2011 modificat.

La luarea măsurii arestării preventive, prin încheierea penală nr. 54/2013 pronunţată de Tribunalul B. s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 143 din Codul de procedură penală, existând probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit toate faptele pentru care a fost cercetat, acesta aflându-se în situaţia prevăzută de articolul 148 litera f din Codul de procedură penală.

Se impune a fi precizat că prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial O.  emis la 23 decembrie 2013 înregistrat la instanţă la 23 decembrie 2013 inculpatul R.Ş.L. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru infracţiunile prevăzute de articolul 12 alineatul 1 din Legea nr. 678/2001, articolul 2 alineatul 1 din O.U.G nr. 112/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 252/2002 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 din Codul penal, articolul 3 din O.U.G nr. 112/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 252/2002, articolul 26 raportat la articolul 288 din Codul penal cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 din Codul penal, articolul 293 alineatul 2 din Codul penal  cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 din Codul penal, articolul 134 din Legea nr. 295/2004, cu privire la celelalte infracţiuni pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă disjungându-se cauza.

Prin actul de inculpare s-a reţinut în sarcina inculpatului în esenţă următoarele:

În perioada 2009 – 2011, a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul unei relaţii apropiate, inclusiv cu promisiuni de căsătorie, pe partea civilă R.B. şi a constrâns-o, prin ameninţări şi violenţe, să practice prostituţia, exploatând-o, în acest fel, sexual;

În cursul anului 2012, a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul unei relaţii apropiate, inclusiv cu promisiuni de căsătorie, pe martora cu identitate protejată „P.A.” şi a constrâns-o, prin ameninţări şi violenţe, să practice prostituţia, exploatând-o, in acest fel, sexual;

În cursul anului 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a organizat şi a  desfăşurat împreună cu învinuiţii D.C.M. şi S.E. activităţi de racolare, îndrumare şi călăuzire a unor cetăţeni albanezi în scopul trecerii frauduloase a frontierelor unor state străine;

În cursul anului 2013, a iniţiat şi a constituit împreună cu învinuiţii D.C.M. şi S.E. o asociere în scopul racolării, îndrumării şi călăuzirii unor cetăţeni albanezi în scopul trecerii frauduloase a frontierelor unor state străine;

În cursul anului 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procurat cărţi de identitate romaneşti de la numiţii A.C.N., A.F.C. şi T.V.I. şi le-a încredinţat pentru a fi folosite fără drept de cetăţeni albanezi la trecerea frauduloasă a frontierelor unor state străine;

În perioada aprilie-mai 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înlesnit contrafacerea unei cărţi de identitate pe numele B.D.P., a înlesnit contrafacerea în mai multe rânduri a unei cărţi de identitate cu fotografia unei persoane de sex feminin a cărei identitate nu a fost stabilită, şi a înlesnit contrafacerea unui permis de conducere cu datele de identitate ale făptuitorului N.D., comandând documentele falsificate, dând instrucţiuni privind realizarea acestora, facilitând punerea la dispoziţia falsificatorului de fotografii şi date de identitate şi achitând costul actelor false;

Aşadar inculpatul este arestat preventiv şi până în prezent nu s-a reuşit decât administrarea probatoriului şi trimiterea în judecată a inculpatului doar pentru o parte din infracţiunile de care este bănuit, sesizarea instanţei făcându-se doar cu privire la aceste infracţiuni aşa cum s-a menţionat mai sus.

În ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de fond că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, curtea reţine că dacă la momentul luării măsurii arestării preventive prin gravitatea acuzelor ce plana asupra inculpatului recurent, trafic de minori, infracţiune prevăzută de articolul 13, alineatele 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001, infracţiunea prevăzută de articolul 2 din O.U.G. nr. 112/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 252/2002 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 din Codul penal, infracţiunea prevăzută de articolul 3 din O.U.G. nr. 112/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 252/2002; complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de articolul 26 raportat la articolul 288 din Codul penal, cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 din Codul penal, trafic de persoane, prevăzută de articolul 12 alineatele 1 şi 2, litera a din Legea nr. 678/2001, proxenetism, prevăzută de articolul 329, alineatele 1 şi 2 din Codul penal, iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de articolul 7, alineatul 1 din Legea nr. 39/2003, falsificare de valori străine, prevăzută de articolul 284 raportat la articolul 282 din Codul penal şi prin reacţia publicului faţă de gravitatea lor s-a produs o anumită tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie o anumită perioadă de timp, în prezent din actele dosarului nu se mai poate considera că eliberarea inculpatului recurent ar constitui în mod real o tulburare a opiniei publice în accepţiunea textului de lege.

Curtea constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat nu mai impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deoarece prin trecerea timpului s-a stins rezonanţa socială negativă produsă de săvârşirea faptelor imputate prin actul de inculpare neexistând temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

În aprecierea pericolului pentru ordinea publică, a lăsării în libertate a inculpatului trebuie avute în vedere regulile de principiu stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat „ că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte – prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni suscită o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă, însă doar pe un termen limitat şi în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menţinerea este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv ameninţată.”

În speţă, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, faptul că inculpatul a fost arestat preventiv pe o perioadă rezonabilă de timp, circumstanţele personale ale inculpatului, are trei copii minori, curtea apreciază că în raport de dispoziţiile articolului 136 din Codul de procedură penală, referitoare la scopul şi categoriile măsurilor preventive nu mai este necesară privarea de libertate a inculpatului, procesul penal putând continua şi cu acesta în stare de libertate, însă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi în concret pentru a-l împiedica pe inculpat să întreprindă activităţi care sar putea răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal, curtea apreciază că este oportun a se institui o măsură restrictivă mai blândă faţă de inculpat şi care să constituie, în acelaşi timp o garanţie că inculpatul nu se va sustrage de la judecată şi nici nu va încerca să influenţeze partea civilă sau martorii.

Pentru toate aceste considerente, curtea  a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au modificat, astfel că în baza art. 385/15 punctul 2 litera d Cod procedură penală, a fost admis recursul penal declarat de inculpatul recurent R.Ş.L., împotriva încheierii penale din data de 30 decembrie 2013 pronunţată de către Tribunalul B. pe care a casat-o şi a modificat-o în sensul că a înlăturat dispoziţia privind menţinerea arestării preventive a inculpatului  R.Ş.L. conform art. 3001 Cod procedură penală raportat la art. 160 litera b din Codul procedură penală, precum şi pe cea privind respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

A admis cererea formulată de inculpat şi în baza art.139 din Cod de procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul R.Ş.L., deţinut în Penitenciarul O. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 din Cod de procedură penală fără încuviinţarea instanţei.

În baza art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală a impus inculpatului să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la  instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, respectiv IPJ B. conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c)să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

d)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

Pe durata luării măsurii de a nu părăsi localitatea inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii prevăzute de articolul 145 alineatul 1/2 din Codul de procedură penală: – să nu se apropie de inculpaţii din cauză, de partea civilă, de membrii familiei acesteia, de martorii din cauză, să nu intre în legătură şi să comunice cu aceştia, direct sau indirect.

În baza art. 145 alin.22 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

În baza art.145 alin.21 o copie a prezentei încheieri a fost comunicată inculpatului, Poliţiei I.P.J B., Jandarmeriei B., Poliţiei O., Serviciului Paşapoarte B. şi Poliţiei de Frontieră Română în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin, respectiv în vederea refuzului eliberării paşaportului sau după caz a ridicării provizorii a paşaportului pe durata măsurii.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului R.Ş.L., deţinut în Penitenciarul O., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 45/2013, emis în baza încheierii nr. 54/11.07.2013 de către Tribunalul B., dacă nu este arestat  în altă cauză.

Luarea faţă de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pe durata desfăşurării procesului penal şi a celorlalte prevederi legale care au fost dispuse se circumscrie articolului 5 paragraful 3 din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În baza art.193 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.