Art. 242 alin. 1 lit. a teza finală rap. la art. 234 C. pr. pen.
Prelungirea măsurii arestării preventive nu poate veni decât în continuare duratei arestării anterioare. Orice discontinuitate între măsura preventivă în fiinţă şi aceeaşi măsură subsecventă poate implica doar o nouă dispoziţie de luare a măsurii preventive, dacă sunt îndeplinite condiţiile, şi nicidecum o dispoziţie de prelungire a măsurii preventive iniţiale.
Prelungirea măsurii arestării preventive nu poate veni decât în continuare duratei arestării anterioare. Orice discontinuitate între măsura preventivă în fiinţă şi aceeaşi măsură subsecventă poate implica doar o nouă dispoziţie de luare a măsurii preventive, dacă sunt îndeplinite condiţiile, şi nicidecum o dispoziţie de prelungire a măsurii preventive iniţiale.
Asupra căilor de atac de faţă,
1. Prezentarea sesizărilor. Prin cererile înregistrate la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Tg.-Mureş sub nr. 900/102/2015/16 aprilie 2015, inculpatul M. J. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie au formulat contestaţie împotriva încheierii penale nr. 27/DL/15 aprilie 2015 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş în dosarul nr. 900/102/2015.
În motivarea contestaţiei, procurorul critică legalitatea încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului începând cu data de 19 aprilie 2015, în loc să dispună prelungirea acestei măsuri începând cu data de 17 aprilie 2015, aşa cum era corect.
În motivarea contestaţiei sale, inculpatul critică legalitatea şi temeinicia încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, calculate începând cu data de 19 aprilie 2015. Sub aspectul legalităţii, inculpatul susţine că la data de 16 aprilie 2015, ora 24,00, măsura arestării preventive a inculpatului a încetat de drept, iar încheierile de îndreptare a erorii materiale pronunţate abia în 17 aprilie 2015 nu sunt apte să producă efectul juridic al menţinerii inculpatului în arest preventiv după momentul la care măsura preventivă a încetat de drept. În ceea ce priveşte temeinica hotărârii contestate, inculpatul susţine că judecătorul care a soluţionat propunerea procurorului nu a analizat în substanţă condiţiile prevăzute de art. 234 C. pr. pen. şi nu a răspuns apărărilor esenţiale pe care le-a prezentat în prim grad. Menţionează că, în cauză, nu mai subzistă motivele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice o asemenea măsură, dimpotrivă noile probe administrate lipsesc de eficienţă cele reţinute prin încheierea din 18 martie 2015 prin care controlul judiciar a fost înlocuit cu arestarea preventivă. Astfel, în esenţă, inculpatul precizează că infracţiunea de abuz în serviciu nu există din moment ce dreptul de concesiune asupra terenului nu a fost dat în 2013, ci acest drept a ieşit din patrimoniul societăţii SC „M.” SRL încă din anul 2006, prin falsificarea unei hotărâri, dar nu de către inculpat, care pe atunci nu era primar al municipiului Gheorgheni, ci de către altcineva. În plus, prin emiterea hotărârii din 2013, nu s-a cauzat nici un prejudiciu şi nu au fost lezate în nici un fel interesele legitime ale SC „M.” SRL care şi în prezent foloseşte imobilul. Mai mult, infracţiunea de şantaj este construită ca urmare a provocării venite din partea denunţătorului, iar instigarea la infracţiunea de delapidare nu a îndeplinit niciodată tipicitatea acestei infracţiuni şi oricum nu este o infracţiune de o asemenea gravitate încât să justifice arestarea preventivă pe mai departe. De asemenea, deşi a depus la dosar o cerere în probaţiune cu mai bine de două săptămâni în urmă, procurorul nu s-a aplecat asupra acesteia, ci s-a preocupat mai mult să găsească noi acuze în sarcina inculpatului.
Analizând contestaţiile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 900/102/2015 al Tribunalului Mureş, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpatului, precum şi din oficiu, în limitele investirii date de efectul devolutiv specific, s-au reţinut următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin încheierea penală nr. 27/DL/15 aprilie 2015, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş:
-în baza art. 236 Cod procedură penală, a admis propunerea de prelungirea măsurii arestării preventive, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, în dosarul nr. 142/P/2014.
-în temeiul dispoziţiilor art. 236 alin. 2,3 Cod procedură penală a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19 aprilie 2015 şi pînă la data de 18 mai 2015, inclusiv, faţă de inculpatul M. J., cercetat în dosarul nr. 142/P/2014 al DNA – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. 1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, instigare la delapidare prevăzută şi pedepsită de art. 47 Cod penal, raportat la art. 295 Cod penal.
-în baza art. 242 alin. 5 Cod procedură penală, a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu cea a controlului judiciar, formulată de inculpatul M. J..
-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Printr-o primă încheiere din 17 aprilie 2015, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş a dispus, în temeiul art. 278 C. pr. pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea penală nr. 20, în sensul că: „În temeiul dispoziţiilor art. 236 alin. 2,3 Cod procedură penală dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 18 aprilie 2015 şi pînă la data de 17 mai 2015, inclusiv”.
Printr-o altă încheiere de îndreptare a erorii materiale pronunţate la aceeaşi dată -17 aprilie 2015, a dispus, în temeiul art. 278 C. pr. pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea penală nr. 20, în sensul că: „În temeiul dispoziţiilor art. 236 alin. 2,3 Cod procedură penală dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 17 aprilie 2015 şi pînă la data de 16 mai 2015, inclusiv”.
În motivarea încheierii contestate, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut în esenţă că temeiurile care au determinat arestarea iniţială sunt actuale şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a mai constatat că iniţial inculpatul nu a fost supus celei mai severe dintre măsuri, ci s-a luat cea mai uşoară dintre ele, cu impunerea unor obligaţii aduse la cunoştinţa sa în mod ferm, măsură pe care acesta nu a respectat-o, motiv pentru care a fost înlocuită cu arestarea preventivă. Din acest punct de vedere, continuarea detenţiei se justifică în speţă, prin prisma indiciilor temeinice mai-sus arătate, dar şi a cerinţei interesului public care este necesar a fi protejat în raport cu interesul particular al inculpatului, chiar şi în condiţiile în care la dosarul cauzei au fost depuse acele tabele cu semnăturile cetăţenilor în favoarea inculpatului. Trebuie specificat faptul că în prezenta cauză inculpatul este cercetat punctual, pentru faptele descrise mai sus, nicidecum pentru întreaga sa activitate, în condiţiile în care este evident faptul că a realizat şi lucruri bune pentru comunitate, aspect care nu poate fi trecut cu vederea de către membrii comunităţii. Pe de altă parte proiectele iniţiate în urmă cu 2 luni pot fi continuate şi de cei care asigură la acest moment conducerea administrativă a municipiului Gheorgheni, nefiind reală afirmaţia potrivit căreia aceste proiecte s-ar bloca în lipsa inculpatului.
Faptele inculpatului, descrise mai sus, sunt deosebit de grave, mai ales prin prisma calităţii sale, calitate în care se şi reţine că a comis faptele, a susţinerilor că au fost comise în exerciţiul funcţiunii respective, iar acest pericol concret pentru ordinea publică poate fi anihilat prin menţinerea inculpatului M. J., la acest moment procesual, departe de comunitate, prin menţinerea măsurii arestării preventive, măsură care corespunde atât exigenţelor de oportunitate cât şi de proporţionalitate, putându-se prognoza un risc inacceptabil pentru ordinea publică în cazul în care el nu ar fi ţinut aproape autorităţilor. Prin reţinerea acestui temei concret se justifică şi condiţia prevăzută de art. 202 alin. 1,3 Cod procedură penală, şi anume că luarea, respectiv menţinerea unei măsuri preventive – în cursul urmăririi penale – se ia în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi dacă sunt necesare în acest scop, urmând ca organele de urmărire penală să administreze materialul probator necesar finalizării acestei faze procesuale.
Corespunde adevărului că infracţiunile amintite, prin natura şi prin gradul de pericol social abstract pe care îl implică, creează un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere şi calitatea specială a inculpatului – aceea de primar, în exerciţiul funcţiunii căreia se susţine că au fost comise faptele, dar şi prin gravitatea acestui fenomen infracţional şi limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege, elemente de natură a stârni o reacţie de oprobriu general puternică, astfel încât se poate justifica privarea de libertate a unui inculpat. Evident, acest pericol abstract trebuie examinat atât prin prisma datelor concrete ale cauzei, cât şi prin prisma persoanei celui în cauză. În speţă, este vorba de o persoană cu studii superioare, lipsită de antecedente penale, integrată în societate şi care s-a prevalat de statutul şi funcţia sa în comiterea faptelor, în pofida faptului că activitatea sa ilicită nu este caracterizată de nici un fel de violenţe fizice sau psihice, iar inculpatul potrivit fişei de cazier judiciar, este la primul contact cu legea penală.
Cu privire la durata măsurii, respectiv caracterul rezonabil al acesteia, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că nu a fost depăşit, având în vedere şi criteriile stabilite de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Referitor la împrejurarea că cererile de probaţiune formulate de către inculpat încă nesoluţionate de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că faza de urmărire penală nu este finalizată, astfel încât ele pot şi trebuie analizate şi soluţionate în acord cu prevederile procedurale specifice procedurilor din stadiul menţionat.
3. Considerentele judecătorului de drepturi şi libertăţi investit cu soluţionarea contestaţiilor procurorului şi inculpatului.
3.1. Asupra propunerii procurorului de prelungire a arestării preventive a inculpatului M. J. şi necesităţii luării unei măsuri alternative la detenţia preventivă, a constatat pentru început, în acord cu judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş, că probele administrate până în acest moment al procedurilor, aşa cum au fost expuse în considerentele încheierii atacate, justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul a participat la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. 1, 2 şi 3 C. pen. şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 cu referire la art. 295 C. pen., în concurs real. În acest context, a subliniat din nou că probele care stau la baza suspiciunii rezonabile că faptele au fost comise de către persoana inculpată nu trebuie să atingă greutatea şi gradul de certitudine a celor care stau la baza unei hotărâri asupra fondului, fiind suficient să fundamenteze o suspiciune rezonabilă şi sub nicio formă o certitudine că cel acuzat este implicat în săvârşirea infracţiunilor care constituie obiectul procedurilor penale. În acest fel, este satisfăcut şi principiul prezumţiei de nevinovăţie, şi în plus, în orice cauză penală, prin urmare şi în prezenta speţă, oricând după o hotărâre de plasare a inculpatului sub puterea unei măsuri preventive există posibilitatea ca dovezile pe care s-a întemeiat acea hotărâre să fie răsturnate de noi probe sau să fie combătute în mod convingător de către inculpat. În cauza de faţă, dincolo de faptul că apărările inculpatului asupra infracţiunii de abuz în serviciu, aşa cum au fost expuse în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi formulate prin cererea de probaţiune depusă în 6 aprilie 2015, urmează să fie cercetate în amănunt de către procuror, în prezent nu există elemente noi care să demonteze acuzele care i se aduc d-lui M. J..
Astfel, a reluat cele subliniate prin încheierea din 10 aprilie 2015 şi a menţionat o dată în plus că pentru existenţa infracţiunii în discuţie nu trebuie să existe vreo conivenţă între subiectul activ şi beneficiarul actului îndeplinit de către acesta în mod defectuos. Mai mult, îndeplinirea defectuoasă a actului pe tărâmul art. 297 C. pen. nu este legată de primirea de către subiectul activ a unui folos necuvenit, deoarece, dacă s-ar pune problema pretinderii ori primirii unui asemenea folos, în discuţie ar fi infracţiunea de luare de mită şi nu cea de abuz în serviciu, or luarea de mită nu formează obiectul urmăririi penale îndreptate împotriva inculpatului M. J.. Cu privire la pasivitatea procurorului de a trata cererea în probaţiune depusă de inculpat, judecătorul a constatat că o asemenea cerere a fost depusă la data de 6 aprilie 2015. Tot atunci, inculpatul s-a adresat judecătorului de drepturi şi libertăţi cu cererea de revocare sau de înlocuire a arestării preventive, iar în 7 aprilie 2015, dosarul de urmărire penală a fost trimis judecătorului. Dosarul a rămas la masa judecătorului de drepturi şi libertăţi deoarece, între timp, a fost înregistrată propunerea procurorului de prelungire a arestării preventive. În aceste împrejurări, o întârziere de 11 zile în soluţionarea cererii este rezonabilă şi justificată de parcursul dosarului de urmărire penală.
Referitor la infracţiunea de şantaj, nimic din piesele dosarului nu imprimă la acest moment al procedurilor existenţa vreunei provocări din partea denunţătorului şi a organelor de urmărire penală, sub puterea căreia inculpatul să fi comis actele care pot constitui elementul material al acestei infracţiuni.
Relativ la instigarea la infracţiunea de delapidare, în încheierea de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi a indicat deja probele care susţin suspiciunea rezonabilă că inculpatul a participat la săvârşirea acesteia. Tot atunci, judecătorul a răspuns alegaţiilor privind inexistenţa vreunui prejudiciu în cazul infracţiunii de delapidare. De la acea dată nu a intervenit nimic nou care să schimbe concluzia formulată în 18 martie 2015. Asupra apărărilor inculpatului, judecătorul menţionează că, din moment ce presupusa instigare la delapidare a avut loc în contextul în care inculpatul şi-a încălcat obligaţia aferentă controlului judiciar –de a nu exercita activitatea specifică funcţiei de primar, şi nu s-a comportat ca un cetăţean al localităţii dornic să obţină o copie după suporţii optici pe care s-au înregistrat dezbaterile şedinţelor Consiliului Local, este mai puţin important că la nivelul Primăriei municipiului Gheorgheni nu sunt clar stabilite procedurile pentru eliberarea, la cererea verbală a celui interesat, a unei copii şi nu a originalului casetelor audio-video. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, scopul obţinerii casetei nu a fost acela al unui bun cetăţean preocupat de soarta municipiului, ci al cetăţeanului urmărit penal şi căruia i-a fost interzis să exercite activitatea vremelnică de primar, de a verifica soarta scrisorii pe care o iniţiase şi maniera în care demersul său a eşuat printre consilierii locali. Chiar dacă, cu prilejul activităţilor efectuate în vederea obţinerii originalului casetei, inculpatul şi-a arogat calitatea sa de primar, nu trebuie omis că el se afla sub puterea interdicţiei impuse prin încheierea din 30 ianuarie 2015 şi a acţionat în contra acestei interdicţii. În acest fel, la data faptei, inculpatul nu avea dreptul să manipuleze bunurile primăriei şi totuşi a făcut-o, putând astfel să fie subiect activ al instigării la delapidare.
În privinţa temeiurilor de drept prevăzute de art. 223 alin. 1 lit. d şi alin. 2 C. pr. pen., reţine integral cele notate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din prim grad, ale cărui considerente nu au putut să fie înlăturate de către inculpat, şi a subliniat că aceste temeiuri sunt suficiente pentru impunerea pe mai departe a unei măsuri procesuale preventive.
La alegerea măsurii preventive optime în cauză, trebuie evaluat însă dacă, în raport cu circumstanţele reale ale faptelor şi cu cele persoane ale inculpatului ordinea publică nu ar putea să fie apărată, iar riscul continuării activităţii infracţionale nu ar putea să fie înlăturat şi prin impunerea unei măsuri preventive mai puţin incisive decât arestarea preventivă.
O asemenea evaluare este necesară cu atât mai mult cu cât de la data la care controlul judiciar a fost înlocuit cu măsura arestării preventive s-a scurs deja o perioadă de 30 de zile, probele esenţiale au fost administrate, urmărirea penală apropiindu-se de final, inculpatul nu este acuzat de infracţiuni cu violenţă, este bine integrat în familie şi comunitate, iar efectuarea a constatării tehnico-ştiinţifice dispuse prin ordonanţa din 20 martie 2015 poate avea loc în bune condiţii şi nu poate să fie influenţată în vreun fel dacă inculpatul ar fi supus unei măsuri preventive mai blânde decât arestarea preventivă, dar care să asigure că d-l M. J. nu va interveni în vreun fel să împiedice aflarea adevărului, nu va continua activitatea infracţională şi va fi ţinut aproape autorităţilor judiciare.
În considerarea acestor idei şi luând în calcul finalitatea pe care o are în procesul penal o măsură de prevenţie –buna desfăşurare a procedurilor, împiedicarea sustragerii inculpatului de la proces ori prevenirea riscului comiterii de noi infracţiuni, precum şi asigurarea proporţiei între măsura impusă şi efectul urmărit, observând totuşi că măsura preventivă a controlului judiciar a fost lipsită de eficienţă în cazul d-lui M. J., judecătorul de drepturi şi libertăţi nu a identificat care este nevoia procesuală imperioasă care să justifice necesitatea prelungirii arestării preventive şi nici motivele pentru care arestul la domiciliu însoţit de obligaţiile prevăzute de art. 221 alin. 2 C. pr. pen., în particular aceea de a nu lua legătura cu suspecta B. E. C. şi cu martorii din cauză, nu este o măsură preventivă necesară şi suficientă în acest stadiu al procedurilor. Luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu este posibilă în contestaţia procurorului şi permisă de art. 204 alin. 11 C. pr. pen. Impunerea acestei măsuri abia în calea de atac nu înfrânge dreptul inculpatului de a o contesta, din moment ce poate apela la o cerere de revocare ori de înlocuire a arestului la domiciliu, remediu procesual suficient care îi permite să conteste legalitatea şi temeinicia noii măsuri.
3.2. Asupra încetării de drept a măsurii arestării preventive, a constatat că mandatul de arestare preventivă nr. 1/UP/18 martie 2015 a fost pus în executare la aceeaşi dată. Astfel, din 18 martie 2015, se calculează cele 30 de zile de arest preventiv stabilite prin încheierea nr. 11/CU/DL a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Tg.-Mureş, iar perioada arestării preventive iniţiale a expirat la 16 martie 2015.
În prezenta cauză, calculul eronat al detenţiei preventive iniţiale, precum şi faptul că acest calcul nu a fost corectat în timp util, încât să nu se ajungă la expirarea faptică a măsurii preventive dispuse în 18 martie 2015, nu pot duce decât la concluzia că durata arestării preventive impuse prin încheierea nr. 11/CU/DL a luat final în 16 aprilie 2015, iar o prelungire a detenţiei preventive începând cu data de 19 aprilie este lipsită de eficienţă juridică, de vreme ce nu au intervenit motive noi care să justifice o dispoziţie de rearestare preventivă a inculpatului. Este adevărat că voinţa motivată a judecătorului a fost de prelungire a măsurii arestării preventive, însă între dispoziţia de prelungire a detenţiei -exprimată şi motivată în încheierea contestată mod defectuos cu privire la durata avută în calcul, aşa încât două zile au rămas neacoperite de un titlu judiciar valabil de detenţie- şi principiul libertăţii persoanei primează principiu amintit. Altfel spus, o eroare de calcul este covârşitoare atunci când această eroare se repercutează asupra libertăţii individului şi dacă nu a fost corectată la timpul ei, remediul este încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
În lumina considerentelor expuse, atât contestaţia procurorului, cât şi a inculpatului declarate împotriva încheierii penale nr. 27/DL/15 aprilie 2015 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş sunt fondate, urmând ca, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C. pr. Pen cu referire la art. 204 alin. 11 şi 12 C. pr. pen. să fie admise cu consecinţele desfiinţării în parte a hotărârii atacate şi soluţionării cauzei după cum urmează:
În baza art. 204 alin. 12 C. pr. pen. cu referire la art. 237 alin. 1 C. pr. pen., a respins propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş, de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului M. J..
În temeiul art. 241 alin. 1 lit. a C. pr. pen., a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului M. J..
A fost dispusă punerea de îndată în libertate a inculpatului M. J., dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/UP/18 martie 2015 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Tg.-Mureş în baza încheierii penale nr. 11/CU/CDL/18 martie 2015 în dosarul nr. 571/102/2015.
În baza art. 204 alin. 11 cu referire la art. 218 şi urm. C. pr. pen., s-a luat faţă de inculpatul M. J. măsura procesual preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 17 aprilie 2015, până la data de 16 mai 2015.
Potrivit art. 221 alin. 1 C. pr. pen., inculpatul M. J. a fost obligat ca, pe perioada de 30 de zile menţionată mai sus a arestului la domiciliu, să nu părăsească imobilul situat în xxx, fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza.
Conform art. 221 alin. 2 C. pr. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul trebuie sa respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu suspecta B. E. C. şi cu martorii V. Z., V. J., P. C., I. A., L. L., N. I., N. F., Ţ. M., C. T., M. A., S. H. N. V., W. R., K. Z., P. A. I., T. K. J., S. M., B. L., K. K. J., S. T., B. L., C. G., S. H., C. T. A., L. K., A. E., K. A.
În baza art. 221 alin. 4 Cod pr. pen., i s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 221 alin.5 Cod pr. pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul poate părăsi imobilul indicat mai sus pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora.
Poliţia municipiului Gheorgheni, jud. Harghita a fost desemnată ca organ de supraveghere a respectării măsurii arestului la domiciliu şi a executării obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului.
Câte o copie a prezentei hotărâri va fi comunicată organelor menţionate în art. 221 alin. 8 C. pr. pen. C. pr. pen.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din încheierea contestată vizând respingerea cererii inculpatului de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar şi privind aplicarea prevederilor art. 275 alin. 3 C. pr. pen.
4. Cheltuielile judiciare. Văzând soluţia principală adusă căilor de atac, potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. pen., vor rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat în soluţionarea contestaţiilor.
