Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului; pericol concret pentru ordinea publică; înlocuirea măsurii
Codul de procedură penală: art. 145 ind. 1; art. 136 lit. c); art. 148 lit. f); art. 139 alin. 1
Inexistenţa probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică constituie temei pentru înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi ţara.
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 492 din 29 septembrie 2008
Dosar penal nr. 7096/99/2008
Prin încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. 7096/99/2008, în baza art. 300 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.C. şi F.I.-D.
În baza art. 300 ind. 1 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 10 ind. b alin. 3 Cod procedură penală a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Au fost respinse ca nefondate cererile formulate de inculpaţi, prin apărători, de înlocuire a măsurii cu obligarea de a nu părăsi ţara.
În pronunţarea acestor încheieri instanţa a reţinut următoarele:
Faţă de împrejurarea că întreg materialul probator administrat în prima etapă procesuală de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Iaşi relevă, fără dubiu, existenţa unor date şi indicii convergente ce justifică bănuiala rezonabilă că inculpaţii C.C. şi F.I.-D. ar fi săvârşit faptele prevăzute de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 71 alin.1 din O.U.G. nr. 105/2001- fapte sancţionate de legiuitor cu pedepse cuprinse între 5 ani -20 ani şi respectiv 2 ani-7 ani.
Constatând că acelaşi probatoriu demonstrează şi probează existenţa a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor – pericol ce este apreciat, în speţă, prin raportare la toate datele şi elementele cauzei penale de faţă respectiv natura şi gravitatea faptelor despre care se prezumă că au fost săvârşite de inculpaţi, vasta activitate infracţională în legătură cu care se prezumă că au fost implicaţi – constând în recrutarea, cazarea şi îndrumarea mai multor cetăţeni moldoveni contra unor sume de bani în vederea tranzitării teritoriului României şi trecerii frauduloase a frontierei de stat a României pe baza unor acte de identitate false, aspecte ce reclamă necesitatea unei reacţii ferme şi eficiente a autorităţilor judiciare în privinţa persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuţie, în sensul stopării ori eliminării fenomenului infracţional,
Cum temeiurile de fapt şi drept avute în vedere la luarea şi prelungirea măsurii arestării preventive subzistă şi în acest stadiu procesual al cauzei, şi constatând că au fost respectate toate cerinţele de fond şi formă impuse de legiuitor în materia arestării preventive.
Faţă de necesitatea derulării cu celeritate a procesului penal în sensul arătat în art. 136 alin.1 şi 8 Cod procedură penală.
Constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive dispusă împotriva inculpaţilor C.C. şi F.I.-D.
Totodată, constată, potrivit considerentelor de mai sus, că se impune menţinerea,în continuare, a stării de deţinere preventivă a inculpaţilor C.C. şi F.I.-D.
Pentru aceleaşi considerente au fost respinse ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii C.C. şi F.I.-D., prin apărători, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Dispoziţia din încheiere privind menţinerea stării de arest preventiv a fost recurată de inculpaţi.
Prin apărători s-a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate în sensul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 136 Cod procedură penală, întrucât nu există fapte sau indicii cum că inculpaţii ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau că s-ar sustrage de la judecată.
Au fost audiaţi în timpul urmării penale atât inculpaţii cât şi un număr mare de martori, s-au efectuat expertize tehnice.
S-a mai arătat că cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală nu sunt îndeplinite, iar lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi ţara fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 145 ind. 1 Cod procedură penală.
În examinarea recursurilor, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, detenţia preventivă trebuie să aibă caracter excepţional starea de libertate fiind starea normală şi nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa din pedeapsă în condiţiile în care inculpaţii au comis faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă şi răspund penal.
Aprecierea limitelor rezonabile urmează a se face şi funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte.
De asemenea art. 5 alin. 3 din C.E.D.O. stipulează şi dreptul persoanei private de libertate de a fi eliberată pe durata procedurii, iar instanţa este obligată să analizeze în ce măsură este suficientă existenţa unei garanţii care să asigure prezenţa persoanei în cauză la judecată.
Codul de procedură penală prevede în mod expres – art. 136 alin. 1 – că măsurile preventive au ca scop o bună desfăşurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpaţilor de la judecată sau executarea pedepsei.
În cauză se constată că inculpaţii C.C. şi F.I.-D. au fost arestaţi preventiv la 29 mai 2008, conform mandatelor nr. 16/4 şi 17/4 – din aceeaşi dată.
Prin rechizitoriul din 19 septembrie 2008 întocmit de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Iaşi – dat în dosarul nr. 22/D/P/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.
După înregistrarea dosarului la instanţă în baza dispoziţiilor art. 300 ind. 1 Cod procedură penală s-a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive constatându-se – prin încheierea recurată – că temeiurile iniţiale se menţin şi impun în continuare privarea de libertate.
În speţă, în adevăr, se menţin dispoziţiile art. 148 lit. f din Codul de procedură penală sub aspectul cuantumului de pedeapsă prevăzut de lege, în schimb, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpaţii dacă ar fi lăsaţi în libertate s-a diminuat corespunzător.
Detenţia preventivă nu mai este legitimă în contextul în care nu mai există dovezi de natură să arate că libertatea acestora ar tulbura în mod real ordinea publică.
Este de precizat faptul că urmărirea penală a fost finalizată fiind adunate şi evaluate probele ce au constituit temei cu privire la trimiterea în judecată.
În coroborarea dispoziţiilor art. 136 alin. 1 Cod penal cu reglementările internaţionale – art. 5 lit. c din C.E.D.O. privarea de libertate este condiţionată de scopul instituit pentru menţinerea măsurii cât şi de existenţa unor date, informaţii care să convingă un observator obiectiv că autorul faptelor va fugi după săvârşirea infracţiunii.
Având în vedere durata detenţiei, lipsa de probe care să ateste pericolul concret pentru ordinea publică, cât şi finalizarea anchetei penale prin trimiterea în judecată a inculpaţilor, măsura arestului preventiv se poate înlocui cu măsura obligării de a nu părăsi ţara conform dispoziţiilor art. 145 ind. 1 şi art. 136 lit. c din Codul de procedură penală.
