Menţinerea arestării preventive. Condiţia pericolului concret pentru ordina publică. Egalitate de tratament. Înţeles.
Sub aspectul existenţei probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier, modificarea continuă a rutelor utilizate de traficanţii de persoane, extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul ţării, natura şi gravitatea faptelor săvârşite, circumstanţele de săvârşire (în mod premeditat şi organizat, având susţinerea mai multor persoane, prin cumpărarea părţii vătămate şi exploatarea sa sexuală în scopul plăţii preţului acesteia), iar, pe de altă parte, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale şi, deşi are studii superioare, nu le-a valorificat în vederea obţinerii unui loc de muncă sau unei surse licite şi stabile de venituri, optând să recurgă la obţinerea mijloacelor materiale necesare pe căi ilicite, existând riscul real că, o dată pus în libertate, să săvârşească fapte ilicite pentru a-şi asigura existenţa şi să împiedice buna desfăşurare a procesului penal prin influenţarea declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorilor.
Cât priveşte aplicarea unui tratament egal cu cel al unui coinculpat liberat provizoriu în cauză, acest principiu presupune aplicarea unui tratament juridic similar persoanelor aflate în situaţii similare. La aprecierea situaţiei premisă nu poate fi avută în vedere exclusiv fapta care a fost săvârşită de inculpaţi, ci şi participarea efectivă la comiterea acestuia, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
– art. 3002 şi art.160b C. pr. pen.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ,
DECIZIA NR. 1105/R din 29.05.2012)
Asupra recursului penal de faţă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15.05.2012, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia Penală, în temeiul art.3002 raportat la art.160b Cod procedură penală, a fost menţinută măsura arestării preventive faţă de inculpatul C.M.C.
Prin încheierea nr. 4/ 01.02.2012 a Tribunalului Teleorman s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.M.C. pentru 29 zile, respectiv pe perioada 01.02.2012 – 29.02.2012, respingându-se propunerea de arestare preventivă a inculpatului Dinu Mihai Robert. Recursul declarat de Parchet a fost admis, CAB prin încheierea nr. 59/13.02.2012 a casat parţial încheierea de mai sus, dispunând arestarea preventivă şi a inculpatului D.M.R. pe o durată de 29 zile, cu începere de la data încarcerării.
La luarea măsurii arestării preventive, instanţele au reţinut că din probatoriul administrat în cauză până la acel moment, respectiv declaraţiile părţii vătămate R.G.I., declaraţiile martorilor D.C.A., A.L., L.L.G., D.F., D.C. şi C.V., declaraţiile inculpaţilor C.M.C. şi D.M.R., procese-verbale de verificare şi de identificare, procese verbale de redare a notelor de interceptare a convorbirilor telefonice, se desprind indicii temeinice, în accepţiunea art. 68/1 Cpp., că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.
De asemenea, s-a constatat că sunt întrunite cerinţele impuse de art. 143, 146 şi art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că infracţiunile respective sunt pedepsite cu închisoarea mai marea de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
În cauză, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOOT, Biroul Teritorial Teleorman din 23.02.2012 s-a reţinut că prezenta cauză a fost disjunsă din rechizitoriul nr. 55 D/P/2011 din 21.12.2011 al aceluiaşi DIICOT- Biroul Teritorial Teleorman, prin care inculpaţii L.L.G., I.Ghe. şi P.C. au fost trimişi în judecată pentru crearea unui grup infracţional organizat, având ca scop comiterea de infracţiuni de trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism, grupare coordonată de inculpatul L.L.G., care, în perioada mai 2010 – noiembrie 2011, prin inducere în eroare, răpire şi ulterior, prin exercitarea de ameninţări repetate şi profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, a racolat, transportat, transferat şi a oferit cazare părţilor vătămate minore A.L. şi D.C.A., precum şi părţii vătămate R.G.I., neezitând să le transporte pe teritoriul altor state, urmărind obţinerea de venituri din exploatarea sexuală a celor trei tinere.
S-a reţinut prin rechizitoriu că în luna noiembrie 2011, numitul L.L.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul Dinu Mihai Robert, în vederea intermedierii unei întâlniri cu inculpatul C.M.C., zis „M”, despre care cunoştea că este interesat în preluarea de tinere, în scop de exploatare sexuală, în afara teritoriului ţării, informând-o pe partea vătămată R.G.I. că urmează să plece în Marea Britanie, pentru a practica prostituţia pentru un alt bărbat.
În urma întâlnirii lor, L.L.G. a stabilit preţul „vânzării” fetei la suma de 2.000 euro şi convenind ca plata să-i fie efectuată de inculpatul C.M.C., prin intermediul inculpatului D.M.R., săptămânal, în tranşe, de câte 500 euro, care să-i fie expediate din Marea Britanie, pe măsură ce vor fi obţinute beneficii din prestarea prostituţiei. În acest context, deoarece numitul L.L.G. şi-a exprimat neîncrederea cu privire la seriozitatea respectării promisiunii, inculpatul D.M.R. a afirmat că garantează pentru acesta şi că va achita personal „datoria”, în situaţia în care prietenul său nu va trimite banii.
În noaptea următoare, în jurul orelor 1:00 – 2:00, inculpatul C.M.C. şi partea vătămată R.G.I. s-au deplasat la Aeroportul Băneasa, fiind transportaţi cu autoturismul marca Porsche, condus de inculpatul D.M.R., până în parcarea aeroportului.
Inculpatul C.M.C. a transportat pe partea vătămată R.G.I., în Marea Britanie, cazând-o în hoteluri din oraşele N. şi C., exploatând-o sexual şi însuşindu-şi sumele de bani încasate. Inculpatul i-a cumpărat lenjerie intimă, fotografiind-o în mai multe ipostaze şi postând imaginile fotografice pe un site, împreună cu un număr de telefon de contact, necesar pentru comenzi pe internet şi i-a adus la cunoştinţă tarifele pe care urma să le practice pentru serviciile sexuale, respectiv de 50 lire pentru o durată de 30 minute şi 90 lire, pentru o oră.
S-a mai reţinut că inculpatul C.M.C. a expediat două tranşe de câte 500 euro, inculpatului D.M.R., sume pe care acesta le-a înmânat numitului L.L.G.
Întrucât la sfârşitul lunii noiembrie 2011, inculpatul C.M.C. a fost apelat telefonic de martorul D.F., tatăl minorei D.C.A., care i-a spus că numitul L.L.G. a fost arestat şi că fiica sa este acasă, solicitându-i să o trimită şi pe partea vătămată R.G.I., în ţară, acesta s-a conformat.
Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.M.C. în raport de dispoziţiile art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală, tribunalul a constatat că sunt întrunite cerinţele impuse de art. 143 Cpp, existând probe ce justifică presupunerea rezonabilă că a săvârşit infracţiunile pentru care este trimis în judecată (trafic de persoane şi proxenetism în formă continuată), acestea sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mult de 4 ani şi există dovezi că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind întrunite dispoziţiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Din probele administrate la urmărirea penală (procese-verbale de verificare şi de identificare, procese verbale de redare a notelor de interceptare a convorbirilor telefonice, declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor), se evidenţiază pericolul social concret pentru ordinea publică ce îl poate reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere gravitatea faptelor în participaţie, modul de săvârşire – „cumpărarea” victimei şi transportul ei pe teritoriul altui stat, concomitent cu „garantarea preţului vânzării” şi plata efectivă, în tranşe, tocmai din sumele obţinute din exploatarea sexuală a părţii vătămate, instanţa apreciind că se menţine incidenţa dispoziţiilor art.148 lit.f Cod procedură penală.
În cauză, cercetarea judecătorească, este la început, fiind audiaţi inculpaţii, instanţa acordând două termene la cererea părţilor (lipsă apărare) sau a apărătorilor lor (imposibilitate de prezentare). Inculpatul C.M.C. a recunoscut parţial faptele, dar le-a justificat prin acordul părţii vătămate.
Partea vătămată R.G. a expediat o adresă instanţei, motivându-şi absenţa de la judecată prin aceea că se exercită presiuni asupra sa, dar îşi menţine în totalitate declaraţiile date la urmărirea penală, constituindu-se şi parte civilă.
Instanţa de fond a constatat că există riscul ca prin lăsarea în libertate a inculpatului să fie împiedicată buna desfăşurare a procesului penal, existând posibilitatea influenţării de către acesta atât a victimei cât şi a martorilor.
Arestarea preventivă a inculpatului C.M.C. datează de la 1 februarie 2012, astfel că nu este depăşit un termen rezonabil al măsurii privative de libertate.
În condiţiile în care probatoriul administrat la urmărirea penală îl indică pe inculpat drept autorul faptelor, dată fiind gravitatea infracţiunilor pentru care este trimis în judecată inculpatul C.M.C., se apreciază că în acest moment procesual nu este oportună înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, buna desfăşurare a procesului penal, tocmai pentru motivele sus-menţionate, impunând menţinerea sa în stare de detenţie preventivă, inculpatul având posibilitatea de a-şi proba nevinovăţia în cursul judecăţii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.M.C., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea de domiciliu.
Prin apărător, inculpatul a mai solicitat a se avea în vedere vârsta fragedă, faptul că are studii superioare şi că face parte dintr-o familie bine închegată.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât şi din oficiu, Curtea în temeiul dispoziţiilor art.3856 alin.2 şi 3 Cod procedură penală, constată recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele următoarele:
Potrivit art.3002 C.p.p. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160b C.p.
Conform art.160ind.b alin.3 C.p.p. când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată ca temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului C.M.C. nu s-au schimbat ( 148 lit. f si art 143 C.p.p) şi justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, Curtea constată că probele administrate în cauză până în prezent relevă indicii temeinice, în sensul art.143 alin.1 C.p.p. şi art.68 ind.1 C.p.p., din care rezultă presupunerea rezonabilă că este posibil ca inculpatul să fi săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, după cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate R.G.I., declaraţiile martorilor D.C.A., A.L., L.L.G., D.F., D.C. şi C.V., declaraţiile inculpaţilor C.M.C. şi D.M.R., procese-verbale de verificare şi de identificare, procese verbale de redare a notelor de interceptare a convorbirilor telefonice.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art.148 lit.f C.p.p., de asemenea, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ impuse de acest text de lege, atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, cât şi sub aspectul existenţei probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei din urmă condiţii, Curtea are în vedere amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier, modificarea continuă a rutelor utilizate de traficanţii de persoane, extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul ţării, natura şi gravitatea faptelor săvârşite, circumstanţele de săvârşire (în mod premeditat şi organizat, având susţinerea mai multor persoane, prin cumpărarea părţii vătămate şi exploatarea sa sexuală în scopul plăţii preţului acesteia, inculpatul a întrerupt activitatea infracţională ca urmare a impactului avut de arestarea inculpatului L.), iar pe de altă parte, persoana inculpatului care nu are antecedente şi, deşi are studii superioare, nu le-a valorificat în vederea obţinerii unui loc de muncă sau unei surse licite şi stabile de venituri, optând să recurgă la obţinerea mijloacelor materiale necesare pe căi ilicite, existând riscul real ca, o dată pus în libertate, să săvârşească fapte ilicite pentru a-şi asigura existenţa şi existând posibilitatea împiedicării bunei desfăşurări a procesului penal prin influenţarea declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorilor (partea vătămată a expediat o adresă instanţei, motivându-şi absenţa de la judecată prin aceea că se exercită presiuni asupra sa).
Curtea are în vedere că la acest moment, în prezenta cauză inculpatul este cercetat din data de 01.02.2012 în stare de arest preventiv. Raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a afirmat în mod constant că durata rezonabila a privării de libertate nu poate fi analizata in abstracto, ci in fiecare caz in parte in raport de particularităţile cauzei. Astfel, s-a aratat ca la mentinerea masurii arestarii preventive trebuie analizata persistenta motivelor care justifica privarea de libertate a inculpatului, apreciind ca dupa o anumita perioada de timp motivele existente la luarea măsurii nu mai sunt suficiente pentru a justifica continuarea măsurii privative decat daca există indicii concrete in sensul existentei unui interes public ce prevaleaza, în ciuda existentei prezumtiei de nevinovatie, regulii respectarii libertatii individuale (W c. Elvetiei, Hotararea din 26 ianuarie 1993).
Curtea constata că in raport de circumstantele concrete ale cauzei în care sunt cercetaţi doi inculpaţi, având ca obiect acte efectuate în străinătate, fără a se constata perioade mari de inactivitate din partea organelor judiciare, care au luat toate măsurile pentru asigurarea dreptului la apărare al inculpaţilor, detenţia provizorie a inculpatului nu se întinde dincolo de limite rezonabile. Astfel, după sesizarea instanţei de judecată cauza s-a amânat de două ori ca urmare a lipsei de apărare a inculpaţilor şi a imposibilităţii de prezentare a apărătorilor aleşi.
Cât priveşte aplicarea unui tratament egal cu cel al unui coinculpat liberat provizoriu în cauză, Curtea apreciază că acest principiu presupune aplicarea unui tratament juridic similar persoanelor aflate în situaţii similare. Or, la aprecierea situaţiei premisă nu poate fi avută în vedere exclusiv fapta care a fost săvârşită de inculpaţi, ci şi participarea efectivă la comiterea acesteia (inculpatul C. a cumpărat partea vătămată şi a exploatat-o direct şi stabilindu-i tarifele pe care urma să le practice pentru serviciile sexuale), precum şi circumstanţele personale ale acestora (inculpatul nu este integrat în societate, obţinând venituri de astfel de venituri ilicite ca urmare a exploatării altor persoane). Prin urmare, având în vedere aceste criterii, Curtea apreciază că în cauză nu este îndeplinită condiţia premisă a situaţiei similare, astfel încât punerea în libertate a unui coinculpat nu poate duce la admiterea cererii formulate de inculpatul C.
În concluzie, Curtea a reţinut că încheierea recurată este legală şi temeinică şi nu sunt elemente care să ducă la admiterea recursului formulat de inculpatul C.M.C., considerente faţă de care, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b C. pr. pen., va respinge recursul ca nefondat, iar conform art.192 al.2 C. pr. pen., va obliga recurentul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 50 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei
