PROCEDURĂ PENALĂ
MENŢINEREA MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 118/CC/12 august 2014
Dosar nr. 3916/111/2014/a1
CURTEA DE APEL ORADEA
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
În contestaţia D.I.I.C.O.T. s-a constatat ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului A. L.O. care a fost menţinută.
Potrivit art. 242 Cod procedură penală măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 Cod procedură penală.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel a constatat existenţa unor probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul A. L.O. împreună cu inculpata V. A.L. la începutul anului 2011 au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să producă o rezonanţă socială negativă extrem de puternică, să inducă opiniei publice convingerea că autorităţile judiciare nu reacţionează suficient de ferm împotriva infracţiunilor care privesc bugetul de stat şi ale căror consecinţe se răsfrâng asupra tuturor membrilor societăţii şi ar putea încuraja alte persoane să se implice în activităţi infracţionale similare.
Prin încheierea penală din data de 06.08.2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară a Tribunalului B., în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, rap. la art. 215 Cod procedură penală, s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului A. L.O. cu măsura controlului judiciar.
În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie respectiv Postul de poliţie al comunei N., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, i s-a impus inculpatului să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească raza teritorială a judeţului B., decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi – persoane fizice şi de martorii G. I., C. G.M., B. C.S. şi B. M. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv administrator al SC F. I. SRL; să comunice periodic, respectiv lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, i s-a impus inculpatului să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească raza teritorială a judeţului B., decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi – persoane fizice şi de martorii G. I., C. G.M., B. C.S. şi B. M. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv administrator al SC F. I. SRL; să comunice periodic, respectiv lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul de cameră preliminară a Tribunalului B. a reţinut următoarele:
Cu privire la măsura preventivă luată faţă de inculpatul A. L.O., prin prisma prev. art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, s-a apreciat, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, că măsura preventivă a controlului judiciar a fost la acel moment suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Probele administrate în cauză au susţinut suspiciunea rezonabilă că inculpatul A. L.O. ar fi participat la săvârşirea faptelor descrise în cuprinsul actului de sesizare.
În esenţă s-a reţinut în sarcina acestuia că la începutul anului 2011 ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, împreună cu inculpata V. A.L., în vederea comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, înţelegere în baza căreia ar fi evidenţiat operaţiuni fictive, achiziţionarea respectiv livrarea acelor cantităţi de stick-uri de memorie, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, că ar fi transferat diferite sume de bani cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în scopul disimulării originii lor ilicite, prin întocmirea în fals a mai multor chitanţe şi dispoziţii de plată, reţinându-se în sarcina acestuia şi că ar fi întocmit în fals mai multe facturi fiscale de livrare a stick-urilor şi dispoziţii de plată.
În legătură cu aceste fapte, atitudinea inculpatului a fost una de recunoaştere parţială, acesta descriind modul de derulare a activităţilor infracţionale, recunoscând că aceste fapte reprezintă fapte de evaziune fiscală şi asumându-şi răspunderea pentru săvârşirea acestora.
Pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că activitatea infracţională s-a desfăşurat în cursul anului 2011, limitată la achiziţia şi revânzarea fictivă a unor stick-uri de memorie şi exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului (în contextul în care firma al cărei administrator era inculpatul achiziţionase carne din spaţiul intracomunitar având deci obligaţia de plată a TVA-ului aferent) şi la disimularea provenienţei ilicite a sumelor de bani obţinute în urma circuitului evazionist creat, activitate infracţională care, din cuprinsul dosarului, nu rezultă să fi fost precedată sau urmată de fapte similare, săvârşite în acelaşi scop.
S-a mai avut în vedere faptul că în vederea garantării recuperării prejudiciului reţinut în sarcina tuturor inculpaţilor, s-au instituit măsuri asigurătorii.
În mod incontestabil faptele de care inculpatul este acuzat sunt grave, dar modul şi circumstanţele concrete în care acestea s-ar fi săvârşit (astfel cum acestea rezultă din dosarul cauzei), perioada de timp în care activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat, perioada scursă de la data faptelor până în prezent, scopul desfăşurării acestor activităţi infracţionale (expus de inculpat), faptul că pentru repararea prejudiciilor reţinute în sarcina inculpaţilor s-au instituit măsuri asigurătorii menite să garanteze recuperarea acestora, toate raportate la stadiul procesual, la atitudinea procesuală a inculpatului, la conduita sa anterioară şi ulterioară faptelor de care este acuzat, la durata măsurii arestării preventive, sunt circumstanţe concrete menite să determine judecătorul de cameră preliminară să aprecieze că la acest moment măsura preventivă a controlului judiciar este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin 1 Cod procedură penală.
Au fost avute în vedere şi celelalte circumstanţe personale ale inculpatului, anume că nu este cunoscut cu antecedente penale şi nici nu rezultă să fie implicat în alte activităţi infracţionale similare şi că are o situaţie familială şi ocupaţională stabilă, elemente în raport de care s-a apreciat că, prin prisma obligaţiilor care-i pot fi impuse şi a sancţiunilor nerespectării lor, măsura controlului judiciar ar asigura realizarea scopului prev. de art. 202 alin 1 Cod procedură penală.
În raport de toate aceste criterii, s-a apreciat că nu a mai subzistat temeiul de arestare prev. de art. 233 alin 2 Cod procedură penală.
În condiţiile în care se apreciază ca fiind suficientă măsura controlului judiciar, nu se mai impune o analiză distinctă a cererii inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
În consecinţă, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, rap. la art. 215 Cod procedură penală, s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului A. L.O., cu măsura controlului judiciar.
În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va trebui să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie respectiv Postul de poliţie al comunei N., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal prevăzut de lege, a formulat contestaţie DIICOT – Serviciul Teritorial O. solicitând admiterea acesteia şi desfiinţarea încheierii atacate. S-a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 242 alineatul 2 din Codul de procedură penală şi anume împrejurările concrete ale faptei şi conduita procesuală a inculpatului pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. S-a învederat că faptele de care este acuzat inculpatul sunt grave, cauzându-se un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 500.000 Euro, prejudiciu nerecuperat, iar din conduita şi atitudinea inculpatului nu reiese faptul că se impune luarea unei măsuri mai uşoare faţă de acesta. S-a arătat că unul din motivele pentru care inculpatul doreşte să fie cercetat în stare de libertate este acela că doreşte să-şi desfăşoare în continuare activitatea la societatea comercială pe care o deţine cu scopul recuperării prejudiciului. Însă, există o contradicţie între voinţa inculpatului şi obligaţia impusă de judecătorul de cameră preliminară a Tribunalului B., în sensul că din dispozitivul încheierii atacate reiese în mod evident faptul că inculpatul nu are voie să-şi exercite profesia, meseria sau să desfăşoare activitatea în sarcina căreia a săvârşit fapta.
Examinând contestaţia formulată prin prisma motivelor invocate şi a actelor şi materialului din dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:
Prin încheierea penală nr. 47/DL din data de 21.05.2014 a Tribunalului B. sa fost admisă în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT – Serviciul Teritorial O. şi în baza art. 202, 226 raportat la art. 223 alin.2 Cod de procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. L.O. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 367 Cod penal, art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, art. 29 alin.1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 322 alin. 1 Cod penal.
Pentru a dispune această măsură, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului B. a reţinut în esenţă că din probele administrate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile de care este acuzat iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică constând în principal în riscul transmiterii în rândul opiniei publice a percepţiei că faptele de natura celor comise de inculpat şi care aduc un prejudiciu important bunăstării cetăţenilor sunt tolerate iar organele judiciare nu reacţionează împotriva lor.
Prin rechizitoriul nr. 6/D/P/4.08.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT – Serviciul Teritorial O. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. L.O. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 367 Cod penal, art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, art. 29 alin.1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 322 alin. 1 Cod penal alături de alţi inculpaţi persoane fizice şi juridice.
În cadrul procedurii de cameră preliminară la momentul examinării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului s-a apreciat prin încheierea penală din data de 06.08.2014 că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin punerea inculpatului sub control judiciar, motiv pentru care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura prevăzută de art. 211 din Codul de procedură penală.
În dezacord cu argumentele expuse de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului B., în prezenta cauză s-a reţinut că temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi impun în continuare privarea de liberate a acestuia, scopul măsurii preventive neputând fi realizat prin punerea acestuia sub control judiciar, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.242 alin.2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 Cod procedură penală.
Din conţinutul textului legal evocat se desprinde în mod clar concluzia că pentru a putea fi pusă în discuţie înlocuirea măsurii preventive sunt necesare două condiţii, respectiv să existe o măsură preventivă în vigoare şi a cărei înlocuire se solicită şi, în al doilea rând, să fi intervenit modificări ale temeiurilor care au justificat adoptarea acesteia. Aceeaşi concluzie derivă în mod logic şi din faptul că măsura preventivă în vigoare a fost deja supusă examenului de proporţionalitate şi al caracterului necesar, astfel încât, fiind vorba de o solicitare de înlocuire cu o măsură preventivă mai uşoară, acelaşi examen trebuie reluat prin prisma noilor împrejurări apărute.
Totodată, textul art.242 alin.2 Cod procedură penală, obligă instanţa să realizeze un nou examen al necesităţii adoptării unei măsuri preventive mai uşoare, prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei şi la conduita procesuală a inculpatului, pentru a se verifica suficienţa acesteia pentru realizarea scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală.
Potrivit dispoziţiilor art.202 din noul Cod de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana acuzată a săvârşit infracţiunea şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.
Totodată, conform alineatului 3 al aceluiaşi articol, orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
În cazul măsurii arestării preventive, dincolo de condiţiile stabilite prin dispoziţiile textului legal menţionat, art.223 Cod procedură penală impun ca instanţa să constate pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia , a anturajului şi a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, prin dispoziţiile legale evocate, pe lângă scopul măsurilor preventive au fost prevăzute şi principiile proporţionalităţii şi cel al caracterului necesar al acestora, prevederi legale care sunt în acord şi completează reglementarea anterioară.
În cauza de faţă, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel a constatat existenţa unor probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul A. L.O. împreună cu inculpata V. A.L. la începutul anului 2011 au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. În aceleaşi împrejurări, inculpatul a determinat atragerea in activitatea infracţională a mai multor societăţi comerciale şi a racolat mai multe persoane fizice, context în care a evidenţiat în evidenţe contabile operaţiuni fictive privind achiziţionarea şi respectiv livrarea unor cantităţi semnificative de stick-uri de memorie întocmind în fals facturi de livrare a acestora de către SC I. V. SRL către SC F. I. SRL şi de la acesta către unele societăţi comerciale din U. şi S., operaţiuni prin care a fost produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 6.917.351 lei. Consecutiv, inculpatul a realizat mai multe operaţiuni de transfer a sumelor de bani obţinute cunoscând că acesta proveneau din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi urmărind disimilarea originii ilicite a acestora prin întocmirea in fals a unor chitanţe şi dispoziţii de plată.
În raport de situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei şi având în vedere caracterul rezonabil al suspiciunii că inculpatul a săvârşit faptele de care este acuzat, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prezintă o gravitate deosebită atât din cauza complexităţii mecanismului de eludare a reglementărilor în materie fiscală, cât şi al cuantumului prejudiciului presupus a fi fost cauzat prin acţiunile inculpatului conjugate cu cele ale participanţilor la grupul infracţional pe care îl conducea, al întinderii în timp al activităţilor infracţionale desfăşurate şi al numărului mare de persoane fizice şi juridice implicate, aspecte care coroborate cu limitele de pedeapsă ridicate prevăzute de lege justifică în prezenta cauză concluzia că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţie şi necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală, respectiv buna desfăşurare a procesului penal.
Buna desfăşurare a procesului penal la care se face referire de art. 202 alineatul 1 Cod de procedură penală implică pe de o parte asigurarea celerităţii desfăşurării procesului dar totodată şi înlăturarea pericolului potenţial pentru ordinea publică pe care l-ar implica lăsarea in libertate a persoanei acuzate corelativ cu prevenţia generală a comiterii de infracţiuni şi educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor. Or, în cauza de faţă, pentru realizarea scopului constând în buna desfăşurarea procesului penal privarea de libertate in continuare a inculpatului este necesară.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut prin prisma argumentelor expuse anterior legate de gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul că lăsarea acestuia in libertate este de natură să producă o rezonanţă socială negativă extrem de puternică, să inducă opiniei publice convingerea că autorităţile judiciare nu reacţionează suficient de ferm împotriva infracţiunilor care privesc bugetul de stat şi ale căror consecinţe se răsfrâng asupra tuturor membrilor societăţii şi ar putea încuraja alte persoane să se implice în activităţi infracţionale similare.
Aceste aspecte care justifică privarea de libertate a inculpatului A. L.O. şi care de altfel au fost avute în vedere şi la momentul dispunerii măsurii iniţiale nu au suferit modificări în prezenta cauză. Rezonanţa socială negativă a faptelor de care este acuzat inculpatul nu este în prezent estompată iar durata privării de libertate nu a depăşit un termen rezonabil aşa cum s-a susţinut de acesta prin apărător. De altfel, această rezonanţă socială negativă şi posibilă încurajare a altor persoane să comită infracţiuni de natură fiscală, spălare de bani sau de constituire a unui grup infracţional organizat constituie o ,,tulburare socială” în sensul la care se face referire in jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Letellier contra Franţei) şi justifică în prezent menţinerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
Pentru aceleaşi considerente, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că scopul măsurii preventive nu ar putea fi realizat prin luarea unor măsuri mai puţin severe cum ar fi cea a controlului judiciar. Aspectele legate de conduita procesuală adoptată de inculpat, intenţia acestuia de a se prevala de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei şi respectiv existenţa unor măsuri asiguratorii instituite în vederea recuperării prejudiciului nu aduc atingere caracterului necesar al privării de libertate a persoanei acuzate, ci vor constitui împrejurări care vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei în fond. Pe de altă parte, aşa cum s-a susţinut de către inculpat posibilitatea acordată acestuia prin adoptarea măsurii controlului judiciar de a coordona prin intermediul altor persoane activitatea societăţii comerciale care îi aparţine ar contraveni spiritului interdicţiei impuse în baza art. 215 alin. 2 Cod de procedură penală. În condiţiile in care inculpatul este acuzat că a comis infracţiuni de natură economică şi fiscală în administrarea activităţii unei societăţi comerciale este inadmisibil ca acesta să aibă posibilitatea, fie şi prin intermediar, de a continua să desfăşoare activităţi similare. În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului în sensul că lăsarea sa în libertate i-ar da posibilitatea de a contribui efectiv la recuperarea prejudiciului întrucât societatea sa are de recuperat debite de la mai mulţi parteneri de afaceri, judecătorul de cameră preliminară le apreciază ca fiind nefondate, procedurile legale de recuperare a unor asemenea sume fiind realizabile şi în lipsa sa.
În consecinţă, constatând că temeiurile care au determinat iniţial privarea de libertate a inculpatului subzistă şi nu au suferit modificări, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 205 din Codul de procedură penală raportat la art. 4251 alin. 7 punctul 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis contestaţia declarată de DIICOT – Serviciul Teritorial O. împotriva încheierii penale din data de 06.08.2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară a Tribunalului B. pe care a desfiinţat-o în întregime şi judecând, în temeiul art. 207 Cod de procedură penală raportat la art. 348 Cod de procedură penală a constatat ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului A. L.O., dispusă prin încheierea penală nr. 47/DL/21.05.2014 a Tribunalului B. pe care a menţinut-o. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
