Curtea de Apel Oradea
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Neaudierea învinuitului înainte de întocmirea propunerii motivate de luare a măsurii arestării preventive. Nelegalitatea propunerii
-C.proc.pen., art.146 alin.1, art.150 alin.1, art.197 alin.2
Nerespectarea de către procuror a obligaţiei de audiere a învinuitului anterior sesizării judecătorului cu propunere de arestare preventivă atrage nulitatea absolută a propunerii de arestare preventivă, ca act de sesizare a instanţei, în condiţiile art.197 alin.2 Cod procedură penală.
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.2/PI/20.07.2012
Dosar nr. 364/35/2012
Prin sesizarea înregistrată la instanţă în data de 19 iulie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a solicitat instanţei arestarea preventivă a învinuitului R.A.T., pentru comiterea infracţiunii de braconaj, faptă prev. şi ped. de art. 42 alin. 1 lit. a/1, i, j alin. 2 lit. a şi art. 44 alin. 1 lit. b toate din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 34 Cod penal, pentru care pedeapsa cea mai mare este închisoare de la 3 la 10 ani, pe o durată de 10 zile.
În motivarea propunerii se arată că, din examinarea materialului de urmărire penală privind pe R.A.T., având calitatea de comisar şef de poliţie, I.I., R.R.F., S.M. şi F.E.F., faţă de care s-a început urmărirea penală în data de martie 2012, pentru infracţiunea de braconaj în forma coautoratului, rezultă că, în data de 05.02.2012, în jurul orei 15.00, au fost depistaţi braconând un cerb mascul, în valoare de 12.000 euro, aflat în administrarea părţii civile Asociaţia de vânătoare C.E.
S-a arătat că, potrivit anexei 1 la Legea nr. 407/2006, privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, cerbul comun, mascul, poate fi vânat în perioada 1 septembrie – 31 decembrie .
S-a reţinut în sarcina învinuiţilor că aceştia: fără autorizaţie de vânătoare legală; în afara perioadei legale de vânătoare; pe un alt fond de vânătoare; de către două sau mai multe persoane împreună; au transportat vânatul dobândit prin braconaj; ceea ce realizează toate trăsăturile şi elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art. 42 alin. 1 lit. a/1, i, j din Legea nr. 407/2006; art. 42 alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006, precum şi art. 44 alin. 1 lit. b din Legea nr. 407/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
S-a precizat că, în cauza aflată în faza de urmărire penală învinuitul R.A.T., folosindu-se de experienţa sa şi cunoştinţele de organ de poliţie judiciară creează dificultăţi şi greutăţi ale administrării probaţiunii necesare încheierii urmăririi penale şi aflării adevărului pe bază de probe juste şi neîndoielnice şi pentru că se profilează situaţia că, acesta uzând de calitatea şi cunoştinţele sale încearcă evitarea stabilirii adevărului în cauză, urmează să argumentăm, în cele de mai jos, necesitatea luării măsurii procesuale a arestării preventive a învinuitului R.A.T., pe o durată de 10 zile.
S-a mai arătat că, până în prezent învinuitul a întreprins o serie de demersuri care conduc la tergiversarea nejustificată a cauzei, cu toate că în faza de acte premergătoare invoca sub pretextul unor prejudicii de imagine necesitatea finalizării urgente a acestei cauze, iar în prezent acesta refuză să participe la completarea actelor de urmărire penală pentru care este necesară prezenţa lui la declaraţii, expertize şi alte activităţi judiciare necesare stabilirii adevărului în cauză. Mai mult, pentru a induce în eroare organele judiciare el furnizează mijloace de probă ticluite/contrafăcute care să creeze aparenţa că mijloacele pe care se bazează constatarea infracţiunilor care sunt obiectul prezentei cauze sunt incerte, nesigure, îndoielnice ori neserioase.
În acest context, s-a reţinut că este necesară în prezenta cauză alegerea unei măsuri preventive cu caracter de constrângere a învinuitului R.A.T., pentru a fi împiedicat să întreprindă şi alte activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal, respectiv asupra atingerii scopului procesului penal.
S-a arătat că, la alegerea propunerii de luare a unei măsuri preventive s-au avut în vedere următoarele aspecte de ordin probator care demonstrează că în prezent există un proces penal declanşat prin începerea urmăririi penale, la data de 5 martie 2012; obiectul procesului penal îl constituie o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa cea mai mare de 10 ani închisoare. La comiterea acestei infracţiuni participă un ofiţer de poliţie judiciară de rang înalt, raportat la comunitatea municipiului din care provine şi care a selectat în jurul său un grup de învinuiţi care se bazează pe aptitudinile acestui funcţionar public cu statut special în a împiedica normala desfăşurare a procesului penal şi în a scăpa de responsabilizarea penală.
A mai arătat parchetul că este implicit demonstrat faptul că doar constrângerea prin lipsire legală de libertate îl poate determina pe învinuit să fie prezent la efectuarea actelor de urmărire penală şi astfel să se asigure buna desfăşurare a procesului penal al cărui curs normal, în prezent, este obstaculat de manifestarea învinuitului.
S-a precizat că această măsură preventivă trebuie să fie aplicabilă, nediscriminatoriu, conform art. 16 alin. 1 şi art. 53 alin. 2 din Constituţie, fără excepţii şi fără privilegii. Aplicarea ei este făcută în aşa măsură încât să se perceapă ca fiind una minimă şi necesară în realizarea scopului procesului penal spre clarificarea obiectului cauzei şi nicidecum o măsură arbitrară, abuzivă, excesivă sau infamantă.
Examinând propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, curtea a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 15 martie 2012, ora 10,24, dată în dosarul nr. 37/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus de către procuror începerea urmăririi penale faţă de învinuitul R.A.T., comisar şef de poliţie, pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 42 alin. 1 lit. a/1, i, j, alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, prin aceeaşi rezoluţie dispunându-se şi începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii F.E.F., R.R.C., Ş.M. şi I.I., pentru infracţiuni similar de braconaj, constatând aceea că, la data de 5.02.2012, orele 15,00, cei cinci învinuiţi, folosindu-se de au autoturism de teren marca M., au braconat un cerb pe care l-au transportat cu ajutorul autoturismului până pe raza localităţii M. unde autoturismul s-a defectat, iar cerbul braconat a fost ascuns sub zăpadă.
În legătură cu această acuzare, învinuitul R.A.T. a fot audiat în prezenţa apărătorului său ales, la data de 7.03.2012 şi la data de 19.07.2012.
Potrivit art. 146 alin. 1 Cod procedură penală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, procurorul, din oficiu, sau la sesizarea organelor de cercetare penală, când consideră că arestarea învinuitului este necesară în interesul urmăririi penale, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de arestare preventivă a învinuitului.
Raportat la dispoziţiile legal mai sus arătate, curtea reţine că la data de 19 iulie 2012, învinuitul R.A.T. a fost audiat în continuarea declaraţiei de învinuit dată în 7.03.2012, ocazie cu care a arătat că nu mai doreşte ă dea declaraţii în cauză în calitate de învinuit pentru motivele pe care le-a arătat în memoriul şi în cererile în care şi-a expus punctele de vedere referitor la ancheta desfăşurată în cauză; a mai arătat învinuitul că are suspiciuni privind obiectivitatea experţilor din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, desemnaţi pentru realizarea expertizei fotografice dispusă în cauză, motiv pentru care a formulat o cerere de recuzare, care a fost respinsă şi a solicitat totodată ca expertiza să fie realizată la un alt laborator de expertize criminalistice.
Învinuitul a arătat că nu este de acord să se prezinte la data de 26.07.2012 la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara şi nu doreşte să dea alte declaraţii.
Audierea învinuitului a început la ora 9,15 şi s-a încheiat la ora 9,30.
La ora 9,30 a fost emisă de către procuror ordonanţa de reţinere, prin care s-a depus reţinerea învinuitului R.A.T. pe o durată de 24 de ore, cu începere de la data de 19.07.2012, ora 9,30.
Potrivit art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, măsura reţinerii poate fi luată de procuror sau de organul de cercetare penală, faţă de învinuit numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă penală.
În aceste condiţii, este evident că audierea învinuitului R.A.T. la data de 19 iulie 2012 între orele 9,15-9,30 s-a făcut în vederea luării faţă de acesta a măsurii preventive a reţinerii, dispusă împotriva sa începând cu ora 9,30 (deci, la terminarea audierii acestuia).
Ulterior luării acestei măsuri, învinuitul nu a mai fost audiat, iar declaraţia dată de aceasta în calitate de învinuit anterior reţinerii sale nu echivalează cu îndeplinirea de către procuror a obligaţiei instituite în sarcina sa de textele legale citate, întrucât, în funcţie de poziţia adoptată de învinuit, de a da sau nu declaraţii ori de informaţiile furnizate de acesta, procurorul întocmeşte sau nu propunerea de arestare preventivă.
Ca urmare, procurorul trebuia să-l informeze pe învinuitul R.A.T. că doreşte să-l audieze în vederea întocmirii propunerii de arestare preventivă, indicându-i şi temeiurile de drept prevăzute de art. 1458 Cod procedură penală, pentru ca acesta să fie în măsură a se apăra în concret şi a combate lipsa de temeinicie a acestora.
Nu are relevanţă împrejurarea că învinuitul R.A.T. a arătat cu ocazia audierii sale de către procuror că nu doreşte să dea alte declaraţii, câtă vreme acesta, raportat la noua împrejurare ivită – formularea unei propuneri de arestare preventivă – avea dreptul de a-şi preciza poziţia procesuală în sensul de a da sau nu declaraţii în cauză. De altfel, învinuitul a dat declaraţie cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă.
De asemenea, a apreciat Curtea că în cauză nu are relevanţă nici împrejurarea că s-a solicitat arestarea în calitate de învinuit a lui R.A.T., iar declaraţia din 19.07.2012 a fost dată de acesta tot în această calitate.
Jurisprudenţa CEDO a arătat în mod constat că privarea de libertate a unei persoane se face doar cu îndeplinirea tuturor condiţiilor de fond şi de formă impuse de legea naţională, deoarece numai astfel se poate asigura o protecţie eficientă a persoanelor împotriva detenţiilor şi arestărilor arbitrare.
Faţă de cele ce preced, s-a constatat că parchetul nu a respectat obligaţia de audiere a învinuitului R.A.T. anterior sesizării judecătorului cu propunere de arestare preventivă, încălcarea acestei obligaţii atrăgând nulitatea absolută a propunerii de arestare preventivă, ca act de sesizare a instanţei, în condiţiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Pe de altă parte, Curtea a considerat că, în situaţia în care s-ar aprecia că motivele de nelegalitate mai sus arătate ar atrage doar nulitatea relativă a propunerii de arestare preventivă formulată, aceasta este netemeinică. Curtea a apreciat că nu există nicio probă care să suţină motivele inserate în propunerea de arestare preventivă cu privire la existenţa cazului prevăzut de art.148 lit.b Cod procedură penală.
Pentru toate motivele mai sus arătate, curtea a constatat că, propunerea de arestare preventivă formulată de către Curtea de Apel Oradea cu privire la învinuitul R.A.T. este în principal nelegală, sesizarea fiind lovită de nulitate absolută în condiţiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, iar în subsidiar (în măsura în care s-ar putea aprecia că nulitatea sesizării instanţei este una relativă) aceasta este netemeinică, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 148 lit. b şi f Cod procedură penală pentru luarea acestei măsuri.
Astfel fiind, în baza art. 146 Cod procedură penală,Curtea a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu privire la învinuitul R.A.T pentru comiterea infracţiunii de braconaj, prev. şi ped. de art. 42 alin. 1 lit. a/1, i, j.i alin. 2 lit. a şi art. 44 alin. 1 lit. b din Legea nr. 407/2006 cu aplicarea art. 33 lit. a şi 34 Cod penal.
