Cazurile prevăzute de art.148 alin.1
lit. d şi f Cod procedură penală. Lipsa incidenţei cazului prevăzut
la lit.d, respectiv lipsa pericolului concret pentru ordinea
publică. Aplicarea cazului de casare prev. de disp. art. 385 pct. 19
Cod procedură penală. Încheierea nr. 35 din 21.07.2010 pronunţată
în rec urs în dosarul nr. 1534/283/2010
Prin încheierea din şedinţa din Camera de consiliu din 13 iulie 2010, pronunţată în dosarul nr. 1453/283/2010, Judecătoria Pucioasa a dispus în baza art. 143, 148, 149 Cod procedură penală, respingerea propunerii de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, privind pe inculpatul M.I.C., pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art.86 alin.1 şi art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002. Totodată, s-a dispus punerea in libertate a inculpatului. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele :
Prin cererea adresată Judecătoriei Pucioasa şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1534/283/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa a solicitat în baza art.148 lit. d şi f Cod procedură penală şi art.5 lit. c din C.E.D.O., arestarea preventivă pe timp de 29 zile a inculpatului M.I.C. pentru infracţiunea prevăzută de art.86 alin.1 şi art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic.art.37 lit. a Cod penal.
În motivarea cererii s-a arătat că în ziua de 02.07.2010, inculpatul a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule, prezentând o concentraţie alcoolică de peste 3 ori mai mare decât limita valorică de incriminare, autoturism cu care a produs un accident de circulaţie, soldat cu avarierea a 3 autoturisme. De asemenea, s-a arătat că inculpatul se afla în termenul de încercare al pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, pentru infracţiunile de tăiere ilicită de arbori şi sustragere de material lemnos.
În consecinţă, parchetul a apreciat că sunt întrunite prevederile art.148 lit.d şi f Cod procedură penală şi art.5 lit. c din CEDO.
În ceea ce priveşte pericolul lăsării în libertate a inculpatului, parchetul a arătat că inculpatul prin conduita sa dovedeşte că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică şi că numai hazardul a fost acela urmare căruia nu s-au înregistrat victime, ci numai pagube materiale.
Prima instanţă, analizând propunerea procurorului a apreciat-o ca fiind netemeinică, motivând că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, dar lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului public.
De asemenea, s-a invocat jurisprudenţa CEDO, care a relevat constant caracterul excepţional al măsurii arestări preventive şi care trebuie dispusă în cazuri temeinic justificate, iar probele existente la dosar să indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică dacă s-ar lăsa un acuzat în libertate, dacă aceasta ar fi efectiv ameninţată, nu să fie invocată de o manieră abstractă şi bazată pe prezumţii şi presupuneri.
În continuare, motivându-şi soluţia dispusă, prima instanţă a observat că inculpatul s-a prezentat în faţa autorităţilor şi că la dosar nu sunt date că încearcă să zădărnicească aflarea adevărului şi nici dovezi că există temerea că inculpatul ar săvârşi alte fapte de acelaşi gen; în final, a apreciat că nu este îndeplinită în cauză condiţia prevăzută de art. 148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală.
Cu privire la cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. d Cod procedură penală, s-a apreciat că starea de recidivă în care se găseşte inculpatul ( în raport de faptul că se află în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepsei de 2 ani închisoare pentru infracţiuni silvice ), nu poate justifica luarea măsuri arestării preventive, inculpatul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie ( cauza Scundeanu contra României ).
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât situaţia de fapt aşa cum a fost relatată în propunerea de arestare preventivă şi rezultată din probele de la dosar, dovedesc că inculpatul este un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, inculpatul a condus un autoturism care a produs un accident de circulaţie, soldat cu avarierea a 3 autoturisme, paguba fiind de peste 13.000 euro, iar din buletinul de analiză toxicologică rezultă că acesta avea o îmbibaţie alcoolică de peste 3 ori mai mare decât valoarea de incriminare ( 2,75 g/l alcool pur în sânge, respectiv, 2,65 g/l alcool pur în sânge ).
Mai mult, acelaşi inculpat a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea declaraţiilor unor martori, în sensul că nu el este autorul accidentului de circulaţie.
Sub aspectul cazului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. d Cod procedură penală, procurorul a motivat că prin sentinţa penală nr. 97/30.01.2007, Judecătoria Târgovişte, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru două infracţiuni silvice, beneficiind de clemenţa suspendării executării pedepsei, dar a săvârşit alte fapte ( pentru care s-a cerut arestarea preventivă ) de extremă gravitate, în condiţiile speţei, autoturismul condus de inculpat reprezenta o adevărată armă de ucidere şi numai hazardul a determinat lipsa victimelor omeneşti.
Se solicită admiterea recursului şi pe fond arestarea preventivă pe timp de 29 de zile a inculpatului.
Tribunalul, examinând încheierea recurată, pe baza materialului probator administrat în cauză, în raport de criticile invocate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 18 Cod procedură penală şi de dispoziţiile art. 385 ind. 6 alin. 3 şi 385 ind. 14 Cod procedură penală, apreciază recursul declarat de procuror ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente :
Sub aspectul cazului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. d Cod procedură penală : Nu sunt incidente în speţă dispoziţiile legale mai sus arătate, fiindcă legiuitorul nu a avut în vedere situaţia când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, infractorul mai săvârşeşte o altă faptă penală, recidiva nemaifiind în legislaţia internă caz exclusiv de arestare preventivă.
Din materialul probator administrat de procuror rezultă că faptele care s-ar fi comis şi pentru care s-a propus arestarea preventivă au fost săvârşite în perioada termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 97/30.01.2007, prin care inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării, pentru infracţiuni silvice( conform fişă cazier – fila 64 dosar urmărire penală ).
Tribunalul apreciază că art. 148 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, poate fi aplicat numai în situaţia în care inculpatul aflat în stare de libertate într-o anumită cauză, săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, ceea ce nu este cazul în speţă.
Faţă de cele ce preced, în cauză nu sunt împrejurări de admitere a recursului procurorului şi în consecinţă de a dispune arestarea preventivă a inculpatului, motivele invocate fiind nefondate.
Sub aspectul cazului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală :
Într-adevăr, în cauză, sunt indicii temeinice în sensul prevăzut de art. 68 ind. 1 Cod procedură penală şi probe în sensul prevăzut de art. 143 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul MIC a săvârşit faptele pentru care s-a propus arestarea preventivă, prevăzute cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
În ziua de 2.07.2010, inculpatul, neposesor al permisului de conducere pentru vreo categorie de autovehicule şi prezentând o alcoolemie de 2,75 g/l alcool pur în sânge, respectiv, 2,65 g/l alcool pur în sânge ( conform buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 607/6.07.2010 emis de Serviciul Medicină legală Dâmboviţa – fila 81 dosar urmărire penală ), a condus pe drumurile publice din comuna V.P., judeţul Dâmboviţa, autoturismul marca Renault, cu numărul 1293 – XV – 93, aparţinând martorului S.I. a produs un accident de circulaţie, soldat cu avarierea a trei autoturisme ( paguba fiind estimată de procuror la 13.000 euro ), fapte ce constituie infracţiunile prevăzute de art. 86 alin. 1 şi 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Sub aspectul cazului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală , referitor la cea de-a doua condiţie a cazului de arestare preventivă, tribunalul apreciază că aceasta ( existenţa probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică ) nu este îndeplinită în cauză.
Într-adevăr, cum a apreciat şi prima instanţă, arestarea preventivă a unui inculpat este o măsură excepţională care privează de libertate o persoană şi care trebuie luată numai după ce se ajunge la concluzia că s-ar afecta grav buna desfăşurare a procesului penal şi ar avea urmări imediate, directe asupra ordinii publice.
Reprezentând o excepţie de la regula de bază a desfăşurării a procesului penal – starea de libertate, legea procesual penală a reglementat riguros şi limitativ condiţiile pentru luarea măsurilor preventive, garantând dreptul individului la libertate, stabilit în art. 23 din Constituţia României, cât şi exigenţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În fapt, inculpatul, reţinut 24 de ore, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 86 alin. 1 şi 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi pe care le-a recunoscut, constant ; mai mult, în cauză s-au administrat probe testimoniale suficiente ( declaraţii de părţi civile şi ale martorilor direcţi şi indirecţi ), probe ştiinţifice ( stabilirea alcoolemiei ), aşa încât nu se poate raţiona în sensul că s-ar afecta grav buna desfăşurare a procesului penal, lăsând inculpatul în libertate.
De asemenea, aprecierile procurorului în legătură cu rezonanţa faptei în colectivitate, cu sentimentul de insecuritate creat celor ce au asistat în mod direct la săvârşirea faptelor, nu pot fi deduse numai din împrejurările în care s-au comis faptele, natura şi gravitatea acestora, ci, trebuie avut în vedere existenţa unor probe certe din care să rezulte pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului, ceea ce nu este cazul în speţă.
Mai mult, atitudinea psihică şi comportamentul inculpatului care a recunoscut constant săvârşirea faptelor, a colaborat cu organele de urmărire penală, precizând în detaliu activitatea infracţională, şi acestea sunt aspecte care dovedesc că inculpatul, lăsat în libertate, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică ( aşa cum reiese şi din caracterizarea nr. 4350/21.07.2010 depusă la dosarul instanţei, emisă de Primăria comunei T. ).Faţă de toate aceste împrejurări, se constată că în cauză nu sunt temeiuri de admitere a recursului declarat de procuror, criticile fiind nefondate.
1
