Asupra recursului penal.
Prin încheierea de şedinţă din 02.02.2010 judecătoria …a dispus, în temeiul art. 300/2 rap. la art.160/b cod proc.penală menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor M. V. N. şi I.I..
Totodată, instanţa a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul M. V. N., în temeiul art. 160/8a alin.6 cod proc.penală.
s-a reţinut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive faţă de inculpaţi iar din modalitatea în care se pretinde în actul de sesizare al instanţei că a fost săvârşită infracţiunea de furt calificat rezultă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor.
Cât priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul M. V. N. s-a reţinut că este neîntemeiată întrucât inculpatul a dovedit perseverenţă infracţională în acelaşi gen de infracţiuni astfel încât nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza respingerii anterior a cererii de liberare provizorie.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.V. N. care a susţinut că nu se mai impune menţinerea stării de arest preventiv, că au dispărut temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii preventive astfel încât se impune înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă prevăzută de lege.
Tribunalul, verificând încheierea recurată pe baza materialului şi lucrărilor din dosar, motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 385/6 cod proc.penală va reţine că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Măsura arestului preventiv s-a dispus faţă de inculpatul M. V. N. la 25.07.2009, în temeiul art. 148 lit.d) şi f) cod proc.penală reţinându-se că inculpatul a comis cu intenţie o nouă infracţiune iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol determinat de rezonanţa pe care faptele săvârşite o produc în rândul colectivităţii precum şi temerea ce se creează atunci când împotriva unor astfel de persoane periculoase, organele judiciare nu reacţionează eficient.
Judecătoria … a fost sesizată la data de 10.08.2009 prin Rechizitoriul parchetului de pe lângă aceeaşi instanţă în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M. V. N. pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat şi infracţiunea de port fără drept de armă albă, prev. de art. 26 cod penal rap. la art. 208 alin.1 .- 209 alin.1 lit.a,e,g,i, cod penal şi art. 1/1 alin.1 pct.1 din Legea 61/1991, cu aplicarea art.37 lit. b cod penal şi art.33 lit.a cod penal.
În fapt s-a reţinut că inculpatul a asigurat paza şi a înlesnit sustragerea de către inculpatul Iacob Ioan, în noaptea de 24/25.07.2009 a mai multor bunuri din incinta SC … SRL Buzău şi a deţinut asupra sa, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a unui cuţit tip stilet.
Starea de arest preventiv a inculpatului s-a menţinut reţinându-se că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive.
Tribunalul constată că recurentul este arestat preventiv de peste 6 luni de zile astfel încât se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi ţara prev. de art. 145/1 cod proc.penală.
Art.148 alin.ş1 lit.f cod proc.penală prevede că măsura arestului preventiv se poate lua sau menţine faţă de inculpat dacă există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Această referire la pericolul pentru ordinea publică nu trebuie invocată într-o manieră abstractă ci trebuie să rezulte din probele dosarului şi să indice, totodată, gradul acestui pericol concret pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate.
În cauză, nu s-au invocat aspecte concrete, determinate de conduita inculpatului, ori alte împrejurări ce ar justifica constatarea că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
În consecinţă, constatându-se că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpat se va dispune în temeiul art. 139 alin.1 cod proc.penală înlocuirea măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul M. V. N. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 145/1 cod proc.penală.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul este va fi obligat : să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea ori de câte ori este chemat, conform programului de supraveghere; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Va atrage atenţia inculpatului, în conformitate cu art. 145/1 alin.2 rap. la art. 145 alin.2/2 asupra încălcării cu rea credinţă a obligaţiilor impuse ce determină luarea măsurii arestului preventiv.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 49/25.07.2009 emis de către Judecătoria Buzău, dacă nu este arestat în altă cauză.
Copia dispozitivului prezentei decizii se va comunica inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte ( …), jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră.
Copia dispozitivului prezentei decizii se va comunica inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte ( …), jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră.
Văzând şi disp. art. 192 al.3 cod proc.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către inculpatul M. V. N., (,în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, împotriva încheierii pronunţată de Judecătoria … la data de 02.02.2010.
Casează în parte încheierea de şedinţă din 02.02.2010, pronunţată de către Judecătoria …
În baza art. 139 al.1 cod proc.penală dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul M.V. N. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 145/1 cod proc.penală, fără încuviinţarea instanţei de judecată.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul este obligat :
– să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
– să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea ori de câte ori este chemat, conform programului de supraveghere;
– să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Atrage atenţia inculpatului, în conformitate cu art. 145/1 alin.2 rap. la art. 145 alin.2/2 asupra încălcării cu rea credinţă a obligaţiilor impuse ce determină luarea măsurii arestului preventiv.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 49/25.07.2009 emis de către Judecătoria …, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu apărător din oficiu de 100 lei rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi …
1