Prin incheiere a fost admisa propunerea Parchetului si s-a dispus arestarea preventiva a inculpatilor, pentru comiterea infractiunii de furt calificat prevazuta de art.208 al.1 rap.la art.209 al.l lit.a,e,g si i cod penal cu aplicarea art.41 al.2 cod penal si art.75 lit.c cod penal pe durata de 29 de zile.
In fapt s-a retinut ca patru inculpati din care doi minori, au sustras din 5 autoturisme parcate , pe timp de noapte si prin fortarea incuitorilor diverse bunuri si bani.
Prin incheiere s-a dispus prelungirea arestarii preventive a celor doi inculpati pe durata de 30 zile.
Masura arestarii preventive cit si prelungirea acestei masuri a fost intemeiata pe prevederile art.148 lit.f cod procedura penala.
Potrivit art.300 indice 1 cod procedura penala dupa inregistrarea dosarului la instanta in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest instanta este datoare sa verifice din oficiu in camera de consiliu legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive inainte de expirarea duratei arestarii preventive.
Când instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate instanta mentine prin cerere motivata arestarea preventiva.
Din probele administrate pina in acest moment de catre organele de urmarire penala rezulta o banuiala legitima ca inculpatii sunt autori infractiunii pentru care s-a luat masura arestarii preventive, respectiv cei doi inculpati impreuna cu alti 2 inculpati minori au sustras bunuri si bani din 5 autoturisme aflate in parcari, prin fortarea dispozitivelor de inchidere.
Instanta retine ca exista in continure temeiurile ce au determinat luarea masurii arestarii preventive a inculpatilor in baza art.148 lit.f cod procedura penala , faptele deduse judecatii fiind sanctionate cu pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani iar lasarea lor in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica.
In speta pericolul social concret se apreciaza in raport cu comportamentul inculpatilor care s-au deplasat, pregatiti anume pentru a comite furturi din autoturisme, au antrenat in activitatea infractionala alti doi inculpati minori, cit si reactia opiniei publice fata de rezonanta faptelor comise tinind cont de frecventa sporita privind spargerile de autoturisme pe raza aceluiasi municipiu.
Fata de cele expuse instanta constata legala si temeinica masura arestarii preventive privind pe cei doi inculpati.