Pericol concret pentru ordinea publică. Respingerea propunerii arestării preventive – art. 148 lit. h (f) din Codul de procedură penală
Încheierea penală nr. 172/9.08.2006
Prin încheierea de şedinţă din 4 august 2006 a Tribunalului Iaşi s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi privind arestarea preventivă a inculpatei P.C. deţinută în Penitenciarul Iaşi.
Pentru a pronunţa încheierea, instanţa a reţinut:
În reglementarea dispoziţiilor art. 136 Cod procedură penală, se determină scopul măsurilor preventive şi anume:
pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal;
pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Alegerea măsurii conform alin. 3 al aceluiaşi text se face ţinându-se seama de scopul acestea cât şi de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale şi alte situaţii privind persoana făptuitorului.
În raport de aceste dispoziţii şi având în vedere datele oferite de probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 136 Cod procedură penală, precum şi condiţiile stabilite de prevederile art. 148 lit. d şi h Cod procedură penală.
Simpla enumerare a dispoziţiilor acestui din urmă articol nu poate conduce, în mod automat, la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Faţă de împrejurările concrete în care se reţine comiterea prezentei fapte, imediat după naşterea neasistată medical a unui făt de către o femeie de 38 ani, singură şi aflată la prima naştere, de starea de depresie majoră „postpartum” acuzată de aceasta, instanţa a apreciat că arestarea preventivă a inculpatei nu se impune cu necesitate. Pe de altă parte, afirmaţia procurorului privind intenţia inculpatei de încerca să zădărnicească aflarea adevărului, nu este întemeiată pe nici un fel de dovezi concrete, fiind o simplă apreciere subiectivă şi percepţie a faptului că aceasta nu a indicat cu claritate locul unde a fost îngropat fătul. Atitudinea evazivă a inculpatei a putut fi determinată atât de starea de puternică tulburare psihică în care se afla cât şi starea fizică precară a acesteia – imediat după naştere inculpata aflându-se în şoc septic ca urmare a complicaţiilor intervenite.
Având în vedere şi faptul că în cauză nu au fost finalizate rapoartele medico-legale şi psihiatrice esenţiale pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-ar fi comis pretins faptă, Tribunalul a apreciat că propunerea formulată de procuror este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o, ca atare.
Împotriva încheierii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea recursului se susţine că inculpata este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat fapta sa constând în aceea că în ultima decadă a lunii iunie 2006 şi-a omorât noul-născut. Inculpata a rămas însărcinată, a ascuns sarcina şi după ce a născut neasistată într-o cameră dintr-un imobil aparţinând cumnatului său, a ascuns urmele naşterii: cearşaful pe care a născut, obiectele de îmbrăcăminte în care a înfăşurat noul-născut şi pe care le-a aruncat în W.C.-ul imobilului.
Respingerea cererii de arestare este netemeinică întrucât: pedeapsa este mai mare de 4 ani, modul de ascundere a urmelor infracţiunii pun în evidenţă faptul că inculpata a acţionat laborios pentru a nu fi identificată, a indus în eroare organele de urmărire privind locul unde a ascuns copilul, susţinând că l-a îngropat în grădina tatălui său, la audiere susţine că nu-şi aminteşte ce a făcut, a săvârşit fapta cu discernământ, iar lăsarea în libertate ar crea un precedent periculos asupra perceperii opiniei publice faţă de fapta gravă săvârşită.
Solicită arestarea preventivă a inculpatei.
Inculpata a fost audiată în recurs conform art. 140 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală.
Recursul declarat de procuror este nefondat.
Din probele cauzei administrate până în acest moment, aspecte de fapt esenţiale, nu sunt clarificate începând cu data naşterii noului-născut şi data săvârşirii presupusei infracţiuni raportat la momentul naşterii, circumstanţele în care a fost comisă raportat la starea inculpatei la acea dată, nu se cunosc cauzele morţii nou-născutului, din concluziile preliminare ale medicului legist rezultând că nou-născutul a fost născut viu şi cauza morţii va putea fi determinată cu certitudine după efectuarea examenelor complementare.
Cu privire la starea fizică şi psihică a inculpatei, din copia biletului de externare de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola, unde a fost internată în perioada 17 iulie 2006 – 4 august 2006, rezultă că prezintă diagnosticul de episod major reactiv (postpartum) cu ideaţie suicidă şi demodulări E.E.G., iar raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1022/IML din 24 iulie 2006 a I.M.L. Iaşi, rezultă că aceasta prezintă diagnostic episod depresiv major (postpartum) cu ideaţie suicidă şi demodulări E.E.G., fapta fiind comisă cu discernământ.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 1028/8 august 2006 a IML se concluzionează că inculpata a prezentat endometrită postpartum pentru care s-a practicat histerectomia totală, endometrită ce poate fi consecinţa naşterii neasistate ce poate data cu 10-14 zile anterior internării.
În cauză, prin rezoluţia din 4 iulie 2006, urmărirea penală a fost începută împotriva inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere şi prin ordonanţa din 4 august 2006 s-a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 174-175 lit. c şi d Cod penal pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală. Situaţia de fapt conturată până în acest moment, în lipsa unor date esenţiale de fapt şi circumstanţele nedovedite, creează dubiu important asupra posibilei calificări specifice infracţiunilor de pruncucidere şi, respectiv, de omor calificat, cu diferenţe importante de tratament sancţionar prevăzut de lege (limite de pedeapsă) care dau gradul de pericol social abstract al infracţiunilor, stabilit de legiuitor prin pedepse.
Cum infracţiunea este permisă şi situaţiei juridice de bază care poate determina arestarea preventivă faţă de dubiul creat, arestarea preventivă a inculpatei nu se impune la această dată.
Date fiind starea psihică a inculpatei, după naştere aflându-se în şoc septic ca urmare a complicaţiilor intervenite şi suferind apoi o histerectomie totală, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatei l-ar putea prezenta este inexistent.
Cazul prevăzut de art. 148 lit. h Cod procedură penală nu este îndeplinit în cauză sub aspectul pericolului social concret pentru ordinea publică.
Cazul prevăzut de art. 148 lit. d Cod procedură penală nu este dovedit cu nici o probă a cauzei că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea vreunui martor, expert, distrugere ori alterarea de mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.
Păstrând motivarea instanţei de fond se constată că soluţia pronunţată este legală şi temeinică, în cauză nefiind administrate raportul medico-legal de necropsie şi psihiatrice esenţiale pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a comis infracţiunea pentru care este cercetată inculpata şi alte probe pentru care determinarea datelor faptice neclarificate.
În ceea ce priveşte atitudinea şi conduita procesuală a inculpatei, declaraţiile pe care aceasta înţelege să le dea vor putea fi evaluate în cursul procesului, acestea neconstituind temei valid de arestare şi în beneficiul ei apreciind prezumţia de nevinovăţie care impune organelor judiciare să dovedească vinovăţia, infracţiunea şi faptele comise.
Aşa fiind, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat recursul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva încheierii de şedinţă din 4 august 2006 a Tribunalului Iaşi.
