Prelungirea duratei arestării preventive. Respingerea propunerii. Înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea (Codul de procedură penală, art. 136 alin. 4, art. 139 alin. 1, art. 148 lit. „f” şi art. 159 C.pr.pen.)
Potrivit art. 139 alin. 1 C.pr.pen., măsura preventivă luată poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea celei dintâi măsuri.
Ca atare, măsura arestării preventive luate în temeiul art. 148 lit. „f „ C.pr.pen. poate fi înlocuită cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, numai în cazul în care lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică ori s-au schimbat celelalte temeiuri ale arestării prevăzute de lege.
Curtea de Apel Iaşi, încheierea penală nr. 102 din 5 noiembrie 2007
Tribunalul Iaşi, prin încheierea de şedinţă nr. 135 din 31 octombrie 2007, a admis propunerea formulată de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi şi, în baza art. 155 şi 159 C.pr.pen., a prelungit măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii C.F., O.F. şi A.C., pe o durată de 30 zile.
Apreciată fiind ca netemeinică, încheierea a fost recurată de inculpaţi, care au solicitat casarea acesteia şi în rejudecare, respingerea sesizării procurorului privind prelungirea stării de arest preventiv.
Curtea de Apel a constatat că recursul inculpaţilor este fondat pentru următoarele motive:
Inculpaţii C.F., O.F. şi A.C. sunt cercetaţi în dosarul D.I.I.C.O.T. al Serviciului Teritorial Iaşi nr. 81 d/P/2007 pentru săvârşirea infracţiunilor de „iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional organizat”, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003, „furt calificat” prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 2 ind. 1 lit. „a” C.pen.; „spălare de bani” prin dobândirea, deţinerea şi folosirea unor bunuri, cunoscând că acestea provin din infracţiuni, prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 656/2002 şi „deţinere, comercializare sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin şi care au fost exportate ilegal”, faptă prevăzută de art. 70 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 182/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. „a” C.pen.
Prin propunerea formulată de procuror s-a arătat că inculpaţii, împreună cu alte persoane, în perioada 1997-2007 au iniţiat un grup infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave contra patrimoniului, intrând astfel, ilegal, în posesia mai multor bunuri culturale mobile din state membre U.E. cu valoare foarte mare, provenite din infracţiuni de furt, bunuri pe care le-au transportat şi introdus în România, deţinut şi în prezent, şi le-au oferit spre vânzare.
Au fost identificate şapte statuete realizate de Salvador Dali şi cinci tablouri realizate de Felix Tabasco şi Juan Ismael.
Bănuit de sustragerea acestor bunuri este inculpatul A.C., împrejurare ce rezultă din declaraţia (plângere) formulată de J.F.O.O. din Spania, la Judecătoria de instrucţie nr. 5.
Activitatea infracţională vizează furtul statuetelor şi al tablourilor – în număr de 12 – din locuinţa acesteia în data de 12 iunie 2002, în condiţiile în care inculpatul fusese angajat prin intermediul centrului de la I., în scopul întreţinerii imobilului şi a grădinii casei, locuind în aceeaşi unitate locativă cu proprietarul.
În data de 05 octombrie 2007, în urma unui flagrant organizat de D.I.I.C.O.T., au fost depistaţi inculpaţii C.F. şi O.F. care încercau să comercializeze respectivele obiecte de artă.
Prin încheierea penală nr. 122/06 octombrie 2007 a Tribunalului Iaşi a fost admisă propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Iaşi şi în baza art. 149 ind. 1 C.pr.pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 29 zile.
La propunerea de arestare preventivă s-au avut în vedere condiţiile esenţiale ce trebuie îndeplinite la luarea măsurii, respectiv existenţa indiciilor privitoare la săvârşirea infracţiunilor indicii ce s-au regăsit în probele administrate, sancţionarea cu închisoare a faptelor şi existenţa temeiului prevăzut de art. 148 lit. „f” C.pr.pen.
Referitor la temeiurile prevăzute de art. 148 lit. „f” C.pr.pen. s-a reţinut că durata pedepselor este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe care atestă că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol pentru ordinea publică a fost apreciat atât prin prisma gravităţii faptelor şi a modalităţii de comitere cât şi prin atingerea adusă drepturilor patrimoniale şi a ordinii publice în ansamblul ei.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 C.pr.pen., prelungirea duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale se poate dispune motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice această măsură.
În cauză, procurorul a propus prelungirea stării de arest preventiv a inculpaţilor justificat de necesitatea depunerii rapoartelor de expertiză, sosirea relaţiilor de la autorităţile spaniole privind valoarea de patrimoniu a operelor de artă cât şi prezentarea materialului de urmărire penală.
Din actele dosarului rezultă că procurorul a solicitat Ambasadei Spaniei sprijinul în efectuarea unei expertize de către un expert spaniol care să stabilească dacă statuetele sunt creaţia lui Salvador Dali, iar picturile sunt creaţia autorilor a căror semnătură o poartă, valoarea de piaţă a acestora şi dacă se înscriu în categoria bunurilor culturale mobile ce fac parte din patrimoniul cultural al Spaniei.
S-a solicitat de asemenea sprijinul în transferarea procedurilor penale în România – cu referire la dosarul nr. 22.169/2002 – cât şi efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialişti din cadrul Muzeului Naţional de Artă a României.
Administrarea acestor probatorii sunt necesare instrucţiei penale şi conduc în mod evident şi la calificarea juridică – ipotetică în acest moment – cu privire la faptele pentru care sunt bănuiţi inculpaţii că le-au săvârşit.
Pe de altă parte, inculpaţii aflaţi în arest provizoriu sau în libertate nu au posibilitatea zădărnicirii în vreun mod a efectuării expertizelor sau influenţării organelor judiciare spaniole în transferul de proceduri.
De asemenea, nu se poate aprecia nici durata în timp a administrării acestor probe utile cauzei.
Dacă în cauză limitele speciale ale pedepselor ce vizează infracţiunile pentru care sunt cercetaţi sunt mai mari de 4 ani, cu privire la cea de-a doua condiţie, nu se constată existenţa unor temeiuri sau probe pentru a se aprecia că urmărirea penală a inculpaţilor în stare de libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru a se constata existenţa sau inexistenţa acestei condiţii cerute de art. 148 lit. „f” C.pr.pen., se porneşte de la pericolul social al infracţiunilor de a cărei comitere sunt bănuiţi inculpaţii, însă apare imperios necesară şi existenţa unor date şi probe care să convingă că, pentru siguranţa publică se impune privarea de libertate a acestora.
În aceste condiţii, în lipsa unei perseverenţe infracţionale a inculpaţilor, a comportamentului corespunzător în societate, raportat şi momentului sustragerii bunurilor – iunie 2002 – cât şi în lipsa unor date că aceştia ar putea încuraja şi alte persoane să comită fapte asemănătoare, în temeiul dispoziţiilor art. 139 alin. 1 C.pr.pen. măsura preventivă a arestării preventive poate fi înlocuită cu măsură obligării de a nu părăsi localitatea conform art. 145 C.pr.pen., în scopul asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal.
