Prelungirea duratei măsurii arestării preventive. Legalitatea dispoziţiei de arestare preventivă. Competenţa după materie a organului de urmărire penală.
C. pr. Pen., art. 155 şi urm.
Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 5 par. 1
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Calmanovici contra României
Obiect al unei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive nu-l poate constitui decât o arestare preventivă de inculpat, arestare care să fie în fiinţă şi care să fi fost luată cu respectarea strictă a formelor şi condiţiilor prescrise de art. 1491 Cod procedură penală.
Dacă măsura arestării preventive nu a fost luată cu respectarea strictă a formelor şi condiţiilor legale, privarea de libertate este lovită de nulitate şi, în consecinţă, nu poate fi prelungită.
Prin încheierea penală nr. 65/C/9 iulie 2010, judecătorul delegat de la Tribunalul Mureş în temeiul art. 155 raportat la art. 159 alin. 7 Cod procedură penală, a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, având ca obiect prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor V.K. şi G.L.
În temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, a respins cererile formulate de apărătorul inculpatului G.L. şi personal de acuzatul V.K. referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura restrictivă de libertate a obligării inculpaţilor de a nu părăsi localitatea de domiciliu, iar în baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî în acest mod, judecătorul delegat a reţinut următoarele:
Prin ordonanţele emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş la data de 27 mai 2010, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva fiecărui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave (trei acte materiale) şi proxenetism fapte prev. de art. 323 alin.1 C.pen., art. 215 alin.1, 3 şi 5 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art.3 29 alin.1 C.pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., în cazul inculpatului V.K. şi
– asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave (două acte materiale) şi instigare la proxenetism fapte prev. de art. 323 alin.1 C. pen., art. 215 alin.1, 3 şi 5 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25 raportat la art. 329 alin.1 C.pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., în situaţia inculpatului G.L.
Anterior acestui moment, prin rezoluţia emisă la data de 11 decembrie 2009 şi confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, la aceeaşi dată s-a dispus începerea urmăririi penale, faţă de cei doi inculpaţi, urmărire penală care ulterior a fost extinsă şi pentru alte fapte, în cazul acestora.
Aşa cum a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, prin ordonanţa din 29 iunie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în dosarul nr. 6.232/P/2009, s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din data de 8 iulie 2010 s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, reţinute în sarcina inculpaţilor V.K. şi G.L., din infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune în formă continuată şi instigare la proxenetism fapte prev. de art. 323 alin.1 C.pen., art. 215 alin.1 şi 3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25 raportat la art. 329 alin.1 C.pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. în infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave şi instigare la proxenetism fapte prev. de art. 323 alin.1 C.pen., art. 215 alin. 1, 3 şi 5 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25 raportat la art. 329 alin.1 C.pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
Prin încheierea penală nr. 55/R din 14 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, în urma admiterii recursului declarat de procuror, împotriva încheierii penale nr. 34 din 28 mai 2010, pronunţată de judecătorul delegat de la Judecătoria Târgu-Mureş, instanţa a admis, în parte, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor V.K. şi G.L. pe o durată de 29 zile, temeiul de drept al luării măsurii privative de libertate fiind reprezentat de prevederile art.148 lit. f Cod procedură penală.
În soluţionarea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, judecătorul a reţinut, pentru început, că obiect al unei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive nu-l poate constitui decât o arestare preventivă de inculpat, arestare care să fie în fiinţă şi care să fi fost luată cu respectarea strictă a formelor şi condiţiilor prescrise de art. 1491 Cod procedură penală.
În cauza de faţă, de la momentul formulării propunerii de arestare preventivă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi până în prezent, starea de fapt reţinută nu a suferit niciun fel de modificări.
Atât la acel moment, cât şi la cel al sesizării judecătorului delegat de la Tribunalul Mureş, s-a pus problema cuantificării prejudiciului cauzat în urma ilicitului penal desfăşurat de cei doi acuzaţi şi care s-ar circumscrie sferei infracţiunii de înşelăciune, pentru a se determina competenţa materială, atât a organelor de urmărire penală cât şi, implicit, a instanţei de judecată.
În speţă, inculpaţii V.K. şi G.L. sunt cercetaţi, pe lângă alte infracţiuni, şi pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, iar din cuprinsul înscrisurilor întocmite cu ocazia urmăririi penale, a rezultat că sunt acuzaţi că au cauzat un prejudiciu care, în dauna părţii civile P.P., a reprezentat valoarea unui apartament. Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1962/2009, valoarea acestui imobil ar reprezenta 40.000 de euro, din care s-ar scădea suma de 950 de lei. În dauna părţilor civile C.E. şi C.L. jr., paguba s-ar ridica la suma de 100.000 de euro, din care s-ar scădea de asemenea câteva sute de lei, iar în dauna părţii civile S.A., prejudiciul s-ar ridică la 60.000 de lei, date care rezultau şi la momentul formulării propunerii de arestare preventivă.
Adunând aceste sume, prejudiciul total depăşeşte 200.000 de lei, situaţie în care competenţa de a efectua urmărirea penală revenea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, potrivit art. 146 C.pen., raportat la art. 27 pct.1 lit. a şi coroborat cu art. 209 alin. 4 Cod procedură penală, iar, în acord cu dispoziţiile art.1491 alin. 2 Cod procedură penală, propunerea de arestare trebuia soluţionată de un judecător delegat din cadrul Tribunalului Mureş.
Potrivit datelor dosarului de urmărire penală, apărea a fi adevărat că Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, prin ordonanţa emisă la data de 29 iunie 2010, atunci când s-a apreciat că totalul prejudiciului cauzat depăşeşte 200.000 lei, însă contravaloarea totală a prejudiciului arătat rezulta cu aceeaşi certitudine şi la data de 27 mai 2010, data formulării propunerii de arestare preventivă. În aceeaşi ordine de idei, între data de 27 mai 2010 şi 29 iunie 2010, nu s-a identificat nicio probă administrată şi care să ducă la concluzia potrivit căreia, doar la data de 29 iunie 2010 s-a putut stabili cu certitudine contravaloarea prejudiciului şi că aceasta la data de 27 mai 2010 era sub valoarea anterior indicată.
Aşadar, propunerea de arestare preventivă formulată în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, era nulă, fiind formulată de un organ necompetent material, şi a fost soluţionată de un judecător necompetent şi prin urmare potrivit art.197 alin. 2 Cod procedură penală, nelegalitatea sesizării şi necompetenţa după materie a instanţei, respectiv a judecătorului delegat, erau motive de nulitate absolută, iar potrivit alineatului 3 ele nu pot fi acoperite în niciun mod.
Faptul că în cauză măsura privativă de libertate a fost dispusă faţă de cei doi inculpaţi de tribunal, în urma soluţionării căii de atac declarate de procuror, împotriva soluţiei de respingere a luării măsurii arestării preventive nu putea să conducă la o altă concluzie şi nici nu era în măsură să acopere nulitatea mai sus semnalată.
Tribunalul putea să dispună în mod legal arestarea, ca instanţă competentă, doar în complet constituit dintr-un singur judecător delegat, a cărui hotărâre era atacabilă în faţa Curţii de Apel, în ipoteza în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş îşi declina competenţa, materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi această din urmă instituţie ar fi formulat propunerea de luare a măsurii arestării preventive.
Nelegalitatea propunerii de arestare şi implicit a luării măsurii privative de libertate nu pot fi acoperite în nici un mod, deoarece prevederile art. 197 alin.3 Cod procedură penală, prevăd în mod expres acest lucru.
Pe lângă nerespectarea normelor procedurale interne, luarea măsurii privative de libertate faţă de inculpaţii V.K. şi G.L. nu satisface standardul de legalitate impus de art. 5 par.1 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea fiind contrară jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea acestui text.
Curtea a arătat, spre exemplu în hotărârile Khudoyorov contra Rusiei şi Calmanovici contra României, că scopul acestui standard este protejarea persoanei de a fi privată de libertate, în mod arbitrar, iar pentru respectarea lui, este, în mod special, important să fie respectat principiul certitudinii juridice, ceea ce înseamnă că legea şi aplicarea ei în practică să fie suficient de predictibile. Curtea a făcut o distincţie fundamentală între dispoziţiile de arestare care sunt anulabile, dar sunt prima facie valabile, şi cele care sunt din principiu invalide, indicând, în mod expres, dispoziţia unei instanţe luată prin depăşirea competenţei ca făcând parte dintre acestea din urmă şi a arătat, în mod concret, că validarea retroactivă a unei arestări preventive, dispusă de o instanţă necompetentă, încalcă nu doar dreptul intern român, ci şi principiul legalităţii care decurge potrivit celor de mai sus din Convenţia europeană.
Aşadar, în contextul arătat, măsura arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi nu a fost luată cu respectarea strictă a formelor şi condiţiilor legale, motiv pentru care este nulă şi în consecinţă, nu putea fi prelungită o măsură privativă de libertate lovită de această sancţiune.
Un alt aspect semnalat de judecătorul delegat a vizat competenţa materială a organelor de urmărire penală, în ceea ce priveşte instrumentarea acestei cauze, în condiţiile în care cei doi acuzaţi sunt cercetaţi şi pentru comiterea infracţiunii de asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. 1 C. pen.
Art. 323 alin.1 C. pen. stipulează că: „fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.”
Potrivit art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 508/2004, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată infracţiunile prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
Art. 8 din Legea 39/2003 prevede că: „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din Codul penal.”
Se impune această subliniere întrucât în conţinutul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale în ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.K., procurorul, la descrierea faptei, a arătat că „…împreună cu ceilalţi coinculpaţi a constituit o grupare infracţională, având ca scop înşelarea, unor bătrâni, pentru a le vinde locuinţele în scopul obţineri de foloase materiale…” şi în această ipoteză, s-a opinat că s-ar impune clarificarea cu exactitate dacă nu cumva această activitate ilicită ar atrage competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în instrumentarea prezentei pricini.
Sintetizând cele anterior expuse, în temeiul art. 155, raportat la art. 159 alin. 7 Cod procedură penală, judecătorul a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, având ca obiect prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor V.K. şi G.L..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac şi reformării integrale a hotărârii judecătoreşti criticate, rejudecându-se cauza, să fie admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în sensul prelungirii cu încă 30 de zile a măsurii preventive a arestului iniţial dispuse faţă de inculpaţii V.K. şi G.L.
S-a invederat faptul că încheierea penală nr. 65/C/9 iulie 2010 a judecătorului din cadrul Tribunalului Mureş este nelegală, iar nelegalitatea ei ar decurge din greşita apreciere cu privire la incidenţa în cauză a nulităţii absolute rezultând din necompetenţa celor două organe judiciare.
Cauza fiind în faza de urmărire penală, încadrarea juridică a situaţiei de fapt reţinute în sarcina celor doi inculpaţi o face procurorul, în calitate de conducător al acestei faze procesuale. judecătorul sesizat în proceduri privind măsurile preventive, în faza de urmărire penală, nu are atribuţii legate de încadrarea juridică.
În raport de această încadrare, existentă la data formulării şi soluţionării propunerii de luare a măsuri arestării preventive, competenţa de formulare a propunerii aparţinea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, cu excluderea oricărei alte unităţi de parchet, iar cea de soluţionare a ei aparţinea judecătorului din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş, cu excluderea oricărui alt organ de jurisdicţie. Într-adevăr, nici înşelăciunea în convenţii, nici asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, nici proxenetismul, prevăzute de art. 215 alin. 1 şi 3, art. 323 şi art. 329 C. pen., nu atrag o altă competenţă, în afara aceleia de drept comun.
Mai mult, nu ar fi lipsită de interes împrejurarea că asupra chestiunii preliminare legate de competenţă, invocată în acelaşi mod şi cu aceleaşi argumente, s-au pronunţat anterior, cu caracter definitiv, atât instanţa de recurs care a dispus luarea măsurii arestării preventive, cât şi un alt judecător care a respins două cereri ale inculpaţilor, una de înlocuire iar alta de revocare a măsurii procesuale în discuţie. Este adevărat că dispoziţiile judecătorului sau ale instanţei nu au, în materia măsurilor preventive, autoritate de lucru judecat, dar o asemenea stare de lucruri s-ar referi numai la probleme legate de fond, care se modifică de la un moment la altul, modificare ce explică lipsa autorităţii de lucru judecat. Dar, chestiunile de procedură rămân aceleaşi, ele nu suferă schimbări, ceea ce înseamnă că inexistenţa autorităţii de lucru judecat, strict cu privire la procedură, nu îşi găseşte raţiune.
De aceea, s-a apreciat a fi greşită respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, atât timp cât această respingere se întemeia numai pe considerente care privesc procedura, considerente care, aşa cum s-a arătat, au mai fost ridicate, soluţionate şi înlăturate, în mod definitiv.
Analizând recursul astfel declarat prin prisma prevederilor art. 3859 Cod procedură penală, se constată că acesta este nefondat, pentru urm[toarele considerentele:
Judecătorul ]nvestit cu soluţionarea propunerii de prelungire a arestului preventiv faţă de inculpaţii V.K. şi G.L., a reţinut în mod corect că această propunere nefiind formulată de un organ competent material, se impune a fi respinsă.
Pe baza unei temeinice argumentaţii, judecătorului fondului a expus în mod explicit, clar care sunt temeiurile, reieşite dintr-o analiză temeinică a contextului real, în care se susţine că inculpaţii şi-ar fi desfăşurat activitatea infracţională imputată, context care impunea ca urmărirea penală în cauză să fie desfăşurată de o structură specializată, din cadrul Ministerului Public, în investigarea infracţiunilor de crimă organizată. Dacă la data de 29 iunie a.c., după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi-a declinat competenţa soluţionării dosarului nr. 6232/P/2009 în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, se observa cărui organ de urmărire penală îi revenea competenţa materială să efectueze urmărirea penală, atunci nu erau ignorate prevederile cu caracter imperativ ale art. 197 alin. 2 Cod procedură penală la momentul formulării propunerii de prelungire a măsurii preventive a arestului, faţă de inculpaţii V.K. şi G.L.
