O motivare sumară a hotărârii de arestare preventivă nu echivalează cu absenţa acesteia, cu atât mai mult cu cât elementele esenţiale care interesează argumentarea unei dispoziţii vizând starea de arest preventiv -temeiurile de fapt şi de drept ale arestării- au fost totuşi succint prezentate. În plus, recursul, când este singura cale ordinară de atac, se transformă într-un grad de jurisdicţie plin, ceea ce înseamnă că absenţa motivării hotărârii atacate, ori o motivare defectuoasă sau incompletă nu atrage de palno o casare cu trimitere spre rejudecare, ci angajează instanţa de recurs să procedeze ea însăşi la corectarea viciilor şi complinirea omisiunilor constatate.
C. pr. pen., art. 143, art. 148, art. 155 şi urm., art. 140 ind.3, art. 385 ind.15
Prin încheierea penală nr. 342/1 octombrie 2012, judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita şi, în baza art. 155 C. pr. pen., a prelungit cu 30 de zile durata măsurii arestării preventive a inculpatului K.S. I., începând cu data de 7 octombrie 2012, până la data de 5 noiembrie 2012.
În motivarea acestei încheieri, se arată, în esenţă, că temeiurile arestării preventive (atât cele de fapt, date de infracţiunea de omor deosebit de grav, cât şi cele de drept prev. de art. 148 lit. f C. pr. Pen.) sunt îndeplinite.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Din perspectiva legalităţii, inculpatul susţine că hotărârea judecătorului nu conţine motivele pe care se întemeiază dispozitivul, fiind incident astfel cazul de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 9 C. pr. pen. Sub aspectul temeiniciei, subliniază că, pe de o parte, la dosarul cauzei nu sunt probe care să confirme că el este autorul faptei de omor deosebit de grav, iar declaraţiile lui iniţiale nu pot fi luate în considerare, întrucât au fost date sub puterea constrângerilor fizice la care a fost supus de către organele de urmărire penală. Pe de altă parte, el nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, întrucât nu a avut nicicând vreun conflict cu legea penală, lucrează, iar, la locul de muncă a dat întotdeauna dovadă de seriozitate şi încredere. În plus, are probleme în familie pe care nu le poate rezolva decât dacă ar fi în libertate şi părinţii îi sunt bolnavi şi au nevoie de sprijinul lui. Totodată, procesul penal poate avea loc în bune condiţii şi cu el în libertate fiind.
Analizând recursul declarat prin prisma materialului aflat la dosarul nr. 3343/96/2012 al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
Dispoziţia judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, durata vizată, precum şi reţinerea temeiurilor prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f C. pr. Pen. sunt, în principiu, juste şi au fost emise cu respectarea legalităţii, astfel încât, în lipsa vreunui motiv de anulare a încheierii atacate, pe care să-l reţinem din oficiu, recursul promovat de acuzat este nefondat, atrăgând respingerea lui, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen.
Asupra susţinerilor inculpatului cu prilejul adresării în a doua instanţă, nu le vom primi, pentru următoarele considerente:
a) Este adevărat că judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a prezentat într-o manieră succintă motivele de fapt şi de drept ale arestării preventive a inculpatului şi a omis să facă referire la necesitatea care impune prelungirea duratei măsurii privative de libertate, dar o motivare sumară a hotărârii nu echivalează cu absenţa acesteia, cu atât mai mult cu cât elementele esenţiale care interesează argumentarea unei dispoziţii vizând starea de arest preventiv –avem în vedere temeiurile de fapt şi de drept ale arestării- au fost totuşi prezentate. În plus, recursul, când este singura cale ordinară de atac, se transformă într-un grad de jurisdicţie plin, ceea ce înseamnă că absenţa motivării hotărârii atacate, ori o motivare defectuoasă sau incompletă nu atrage de palno o casare cu trimitere spre rejudecare, ci angajează instanţa de recurs să procedeze ea însăşi la corectarea viciilor şi complinirea omisiunilor constatate. În continuare, această instanţă va dezvolta motivele care justifică prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului K. S. I.
b) Probele administrate până în acest moment al procedurilor (însemnând depoziţiile martorilor F. D., K. S. H.l, G. A., I. R., a martorilor asistenţi V. O., S. N., procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de percheziţie domiciliară, procesul verbal de redare a imaginilor ambientale, bonul fiscal, procesul verbal de reconstituire, constatările preliminarii medico-legale, declaraţiile inculpatului, văzând caracterul divizibil şi retractabil al declaraţiilor de inculpat) confirmă bănuiala legitimă că inculpatul a participat la comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav care formează obiectul acţiunii penale, cu precizarea că dovezile care stau la baza unei decizii asupra stării de arest preventiv nu trebuie să se ridice la nivelul de certitudine a celor care fundamentează o hotărâre asupra fondului litigiului, fiind suficiente să arunce o suspiciune rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta care i se reproşează. În aceiaşi ordine de idei, inculpatul susţine că declaraţiile lui, prin care a recunoscut comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, au fost luate sub presiunea constrângerii fizice la care a fost supus de către organele de anchetă. Până în acest moment, însă, nimic din datele dosarului nu confirmă teza constrângerii avansată de inculpat.
Motivul arestării preventive prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. Pen. este în continuare aplicabil în cauză. În acest sens, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor deosebit de grav este închisoare mai mare de 4 ani sau detenţiunea pe viaţă. Pericolul concret pentru ordinea publică este, la rândul lui, actual şi cert şi se deduce din conduita agresivă a inculpatului, din împrejurările concrete în care a înţeles să întreprindă activităţile ilicite care i se reproşează, modul de acţiune, perseverenţa lui deosebită în realizarea rezultatului letal dorit şi urmărit. Pentru conturarea profilului inculpatului, nu ignorăm nici plănuirea şi pregătirea minuţioase a activităţii sale violente, disproporţia de forţe dintre inculpat şi victimă, precum şi actele de cruzime efectuate împotriva subiectului pasiv.
Toate aceste aspecte dezvăluie o periculozitate publică ridicată a inculpatului şi impun în continuare reacţia fermă a autorităţilor pentru a proteja comunitatea în faţa unor comportamente antisociale, interesul public ca el să rămână în arest preventiv fiind prioritar celui particular invocat de d-l K. S. I., de a fi cercetat în libertate. Cât priveşte motivele familiale care, în opinia inculpatului ar trebui să atragă instituirea în sarcina lui doar a unei măsuri restrictive de libertate, constatăm că alegaţiile inculpatului sunt doar în stadiu de afirmaţii nesusţinute prin probe, că acuzatul oricum nu a specificat în ce constau problemele sale din familie şi care sunt afecţiunile părinţilor lui, dacă şi cum s-au agravat acestea în cursul detenţiei preventive, dacă ele sunt cauzate de privarea lui de libertate şi care sunt acele actele necesare remedierii acestor posibile probleme.
Pentru motivele expuse, în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi pornind de la nevoia protejării interesului public în faţa unor conduitele violente şi vădit antisociale, este necesară prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului.
