Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 30 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr.762/230/2012, în baza art. 1491 C.p.p. rap. la art. 136 C.p.p., 143 C.p.p. , art. 148 lit. f C.p.p. s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi privind arestarea preventivă a inculpatulu PC I şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P C – I , pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 din Codul penal, pe o perioadă de 25 zile începând cu data 30.05.2012, până la 23.06.2012, inclusiv.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive din data de 30.05.2012 în dosarul de urmărire penală nr.522/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului P C I cercetat în dosarul de urmărire penală amintit, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prev. şi ped. de art.197 alin. 1 din Codul penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 762/230/2012.
Din referatul Parchetului s-a reţinut că în data de 29.05.2012, în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla pe marginea drumului judeţean DJ.606.B, între localităţile Bărboi şi Ţiu, inculpatul i-a propus părţii vătămate C S, în vârstă de 73 de ani, să întreţină raport sexual , după care, fiind refuzat , a purtat-o cu forţa , într-o zonă cu vegetaţie şi mărăciniş şi, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, a întreţinut raport sexual cu aceasta.
Inculpatul a recunoscut în mod constant, la organele de poliţie, fapta comisă, iar în faţa procurorului a refuzat să dea declaraţie.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţia părţii vătămate, fişa de constatare preliminară din 29.05.2012 întocmită de I.M.L. Craiova – Institutul de Medicină Legală, procesul – verbal de cercetare la faţa locului din data de 29.05.2012, declaraţii de martori; proces-verbal din data de 29.05.2012 în care este consemnat examinarea sumară a vestimentaţiei purtată de partea vătămată în ziua de 29.05.2012, planşa cu fotografii judiciar – operative, declaraţii inculpat.
S-a arătat că, din probele administrate anterior coroborate cu declaraţia dată in fata instanţei rezultă că inculpatul se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, întrucât există indicii temeinice că a săvârşit infracţiunea de viol iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea amintită este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Din probele administrate s-a reţinut existenţa acestor indicii temeinice, în sensul că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este cercetat, fiind îndeplinite exigentele art.143 din Codul de procedură penală. Astfel, însuşi inculpatul a recunoscut că i-a cerut părţii vătămate să aibă relaţii sexuale cu el şi mai mult, în prima declaraţie dată la politie recunoaşte că a constrâns-o .
S-a apreciat de către prima instanţă că o atare recunoaştere se coroborează cu concluziile fişei de constatare preliminară întocmită de către I.M.L. Craiova, potrivit cărora s-a constatat că partea vătămată prezintă leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, iar cele de la nivelul braţului drept prin comprimare.
Aceeaşi fişă concluzionează că leziunea de la nivelul coapsei drepte 1/3 medie intern s-a putut produce în condiţiile unui raport sexual cu forţa ; H.pen mic vaginală poate fi consecinţa unui raport sexual recent.
Ori, s-a reţinut că astfel de concluzii pledează clar că în cauză există indicii temeinice cu privire la faptul că inculpatul ar fi întreţinut un raport sexual prin constrângere cu partea vătămată.
În acelaşi sens s-a apreciat a fi şi declaraţiile date de martorul P I M care a arătat că l-a văzut pe inculpat discutând cu partea vătămată pe marginea drumului judeţean şi că aceasta a refuzat să meargă cu el în căruţa în satul Ţiu , precum şi de martorii B V şi C I – A care au declarat la poliţie că partea vătămată imediat după incident le-a povestit acestora circumstanţele producerii faptei şi indicării făptuitorului.
Astfel, condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a considerat a fi întrunită în prezenta cauză, astfel încât s-au avut în vedere toate probele existente în dosarul de urmărire penală, precum şi declaraţiile date în cauză chiar de către inculpat.
În ceea ce priveşte existenţa probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o infracţiune, s-a reţinut că, potrivit art. 681 C.p.p. sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.
In sensul art. 63 C.p.p., prin probe se înţelege orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
În concluzie , instanţa a reţinut că în acest moment organele de urmărire penală au strâns suficiente dovezi care fac rezonabilă presupunerea că actul sexual pe care inculpatul l-a avut cu partea vătămată a fost prin constrângere. De altfel, instanţa a constatat că sunt întrunite in cauză şi condiţiile speciale prev. de art. 148 lit. f) C.pr.pen. privind pericolul social concret pentru ordinea publică, respectiv că lăsarea în libertate a inculpatului ar constitui un asemenea pericol. O atare concluzie s-a desprins şi urmare a examinării fişei de cazier judiciar a inculpatului(fila 52 din dosarul de urmărire penală) care evidenţiază faptul că acesta în timpul minorităţii a fost condamnat pentru săv . infr. prev. de art. 192 C.p. , respectiv art. 20 rap. la art. 197 alin. 1 şi 2 lit.a) C.P.
Instanţa a reţinut totodată că vârsta înaintată a victimei care o punea în imposibilitate de a se apăra, raportat la vârsta tânără a inculpatului, pentru acesta din urmă a constituit un avantaj în a-şi duce la îndeplinire intenţiile însă, în opinia instanţei, o asemenea stare de fapt nu poate fi calificată decât un motiv josnic .
S-a mai arătat că circumstanţele personale ale inculpatului, constând în atitudinea procesuala a acestuia, vârsta, situaţia familială sunt elemente care vor contribui la individualizarea sancţiunii penale si a modalităţii de executare.
În acelaşi timp, s-a apreciat că prin însăşi fapta săvârşită s-a încălcat o valoare fundamentală, respectiv aceea a inviolabilităţii persoanei, violul însuşi fiind o faptă foarte gravă, iar cel ce săvârşeşte o asemenea faptă prezintă întotdeauna pericol social.
În ceea ce priveşte pericolul pe care l-ar prezenta pentru societate lăsarea în libertate a unui inculpat trebuie sa fie de ordinul evidenţei şi mai ales nemijlocit dovedit. S-a considerat că există pericol pentru ordinea publică întrucât, din împrejurările care caracterizează persoana inculpatului şi circumstanţele în care se presupune că a fost comisă infracţiunea, este posibil să se producă o încălcare a regulilor de convieţuire socială ca urmare a activităţii infractorului, ocrotite prin dispoziţiile art. 1 din Codul de procedură penală, printre care figurează persoana.
Pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului este dat de starea de insecuritate publică pe care ar determina-o lipsa de reacţie preventivă şi fermă a autorităţii faţă de comiterea faptei ce aduce atingere relaţiilor sociale fundamentale şi faţă de persoana care le-a săvârşit descurajând în acelaşi timp pe cei predispuşi la comiterea de fapte similare.
Privitor la actul sexual in sine instanţa a apreciat că există suficiente indicii că partea vătămată nu l-a consimţit .
Mai mult, declaraţiile inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptei, s-au coroborat cu declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi cu fotografiile judiciare ataşate la dosarul de urmărire penală.
Instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 şi 148 alin.1 lit. f Cod pr. pen. întrucât există probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol pentru care este cercetat, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă este mai mare de 4 ani şi există totodată probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care, în temeiul art. 1491 C.p.p. rap. la art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului P C I pe o durată de de 25 zile începând cu data 30.05.2012, până la 23.06.2012, inclusiv.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs inculpatul, fără a-l motiva în scris.
Întrucât la data de 31.05.2012 partea vătămată C S şi-a retras plângerea prealabilă faţă de inculpat, prin ordonanţa din data de 31.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi s-au dispus, în baza art.10 alin.1 lit.h C.p.p. şi art.242 C.p.p., art.245 alin.3 C.p.p., art.246 C.p.p., art.11 pct.1 lit.c rap.la art.10 lit.h C.p.p., încetarea urmăririi penale faţă de inculpatul P C I pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art.197 alin.1 C.p., încetarea de drept a măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea din data de 30.05.2012, în dosarul nr.762/230/20122 al Judecătoriei Filiaşi, conform mandatului de arestare preventivă nr.23/30.05.2012 şi punerea de îndată în libertate a inculpatului P CI.
Examinând recursul declarat de către inculpatul P C I, în raport de actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 30 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr.762/230/2012, în baza art. 1491 C.p.p. rap. la art. 136 C.p.p., 143 C.p.p. , art. 148 lit. f C.p.p. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P C I pe o perioadă de 25 zile începând cu data 30.05.2012, până la 23.06.2012, inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art.197 alin.1 C.p., reţinându-se că, în data de 29.05.2012, în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla pe marginea drumului judeţean DJ.606.B, între localităţile Bărboi şi Ţiu, inculpatul i-a produs părţii vătămate C S, în vârstă de 73 de ani, să întreţină raport sexual, după care, fiind refuzat, a purtat-o cu forţa, într-o zonă cu vegetaţie şi mărăciniş şi, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, a întreţinut raport sexual cu aceasta.
Analizând încheierea Judecătoriei Filiasi prin care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului , instanţa de recurs retine următoarele :
Condiţiile prevăzute de lege, necesare luării măsurii arestării preventive sunt următoarele:
– sa se constate existenta unor indicii temeinice din care sa rezulte ca inculpatul a savarsit o fapta penala ( art 143 alin 1 Cpp) ;
– pedeapsa prevăzuta pentru fapta savarsita sa fie detenţiunea pe viata sau închisoarea, condiţia nefiind îndeplinita in cazul in care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii ( art 136 alin 1 si 6 Cpp) ;
– punerea in mişcare a acţiunii penale, in cauza fiind emisa ordonanţa de punere in mişcare a acţiunii penale din 30.05.2012.
– sa existe vreunul din cazurile prevăzute in art. 148;
– ascultarea inculpatului in prezenta aparatorului. Inculpatul a fost audiat conform prevederilor art. 149/1 alin 1 Cpp, in data de 30.05.2012 , dar si in fata judecătorului, conform art. 149/1 rap la art. 150 Cpp, declaraţia data in prezenta aparatorului fiind consemnata si ataşata la dosarul de urmărire penala.
– arestarea preventiva trebuie sa fie necesara pentru interesul bunei desfasurari a procesului penal si proporţionala cu scopul urmărit ( art 136 alin 1 si 8 Cpp) .
Pentru ca o măsură de reţinere sau arestare să fie dispusa trebuie să existe indicii temeinice , in sensul dat de prevederile art. 68/1 Cpp , adică – prin prisma Convenţiei Europene – “motive plauzibile” -noţiune autonomă dezvoltată de Curte în mai multe hotărâri. Ea depinde de circumstanţele particulare ale fiecărui caz.
Faptele pe care se bazează trebuie să fie nu doar sincere şi autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracţiune.
Faptele care au dat naştere la „bănuielile” ce constituie condiţia arestării, nu trebuie sa fie de acelaşi nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru fundamentarea unei acuzaţii, ceea ce se petrece intr-un stadiu ulterior al procesului penal. Daca la momentul punerii in discuţie a măsurii preventive ar exista probe din care sa rezulte in mod cert vinovatia inculpatului, s-ar impune pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, iar nu luarea unei masuri preventive.
Indiciul este un element care poate da indicaţie sau poate fi revelator asupra unui fapt si asupra vinovatiei persoanei care l-a comis. Indiciul rezulta din , ori este relevat de stări, circumstanţe sau împrejurări ce au legătura necesara sau intamplatoare cu faptul penal.
Potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. temeiul arestarii preventive il pot constituie „date”, informatii care sa obiecteze motivele pentru care se banuieste ca persoana fata de care s-a dispus masura a savarsit o infractiune.
In aceasta situatie, organele judiciare au obligatia sa detina si sa invoce o explicatie credibila si intemeiata”, pentru dispunerea masurii. Datele care consti¬tuie temeiul masurii preventive trebuie sa conduca la banuiala sau presupunerea ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o infractiune.
Instanta europeana a analizat respectarea conditiei prevazute de legislatiile interne, sub forma unor banuieli legitime, plauzibile, verosimile care sa justifice arestarea unei persoane, apreciind ca aceste conditii presupun existenta unor fapte sau a unor informatii de natura a convinge un observator obiectiv ca per¬soana in cauza a putut comite infractiunea pentru care este arestat( cauza Varga impotriva Romaniei) .
Aceste precizari sunt determinate de temeiurile diferite pentru rezolvarea celor doua situatii.
Astfel, potrivit legislatiei noastre, pentru luarea masurilor preventive este necesara constatarea conditiilor aratate, pe cand condamnarea se dispune daca instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat [art. 345 alin. (2) C.proc.pen.].
Lipsa inculparii sau al trimiterii in judecata nu implica in mod necesar faptul ca o privare de libertate nu urmareste un scop legitim , care sa fie conform cu art 5 parag. 1 lit c din Conventia Europeana. Existenta unui asemenea scop legitim al privarii de libertate trebuie sa fie analizata independent de realizarea sa, si art 5 par. 1 lit c din Conventie nu presupune conditia ca politia sa fi adunat suficiente probe pentru a putea formula o propunere de puere sub acuzare , fie la momentul arestarii, fie in cursul privarii de libertate( cauza Varga impotriva Romaniei) .
Si prevederile art 5 paragr. 1 lit c din Conventia Europeana impun ca faptele invocate sa poată fi , in mod rezonabil, încadrate intr-unul dintre textele codului penal. Astfel, nu pot exista bănuieli rezonabile daca actele sau faptele reţinute contra unui deţinut nu constituie o infracţiune la momentul la care s-au produs( in niciun caz nu se poate solicita arestarea preventiva a unei persoane pentru o fapta care la momentul comiterii nu era prevăzuta de legea penala, insa ulterior, in baza unei modificări legislative , fapta a fost incriminata, iar in baza acestei incriminări sa se solicite arestarea preventiva, întrucât se opune in mod categoric principiul legalităţii infracţiunilor si pedepselor, introducându-se aleatoriul in ceea ce priveşte instituţia răspunderii penale si a masurilor procesuale ( cauza Lukanov împotriva Bulgariei, 1997) .
Condiţia prev. de art. 143 alin 1 Cpp este întrunita in prezenta cauza, indiciile temeinice in sensul contribuţiei directe si nemijlocite specifice autoratului la savarsirea infracţiunii de viol rezultând din : declaraţia parţii vătămate conform căreia in data de 29.05.2012, in timp ce se întorcea de la câmp, unde vizitase o cultura de lucerna, s-a întâlnit cu inculpatul , pe drumul DJ 606B, despre care considera ca se afla sub influenta băuturilor alcoolice. Au discutat despre diverse lucruri, după care inculpatul a exercitat constrângere fizica asupra sa pentru a întreţine raporturi sexuale; fisa de constatări preliminare prin care s-a statuat ca partea vătămata prezintă leziuni, printre altele, si la nivelul coapsei drepte 1/3 mediu intern, care s-au putut produce in conditiile unui raport sexual cu forţa;
In urma procedeului probatoriu constând in cercetarea la fata locului , conform art. 129 Cpp, s-au constata urmele infracţiunii , fiind surprinse, in cadrul unor fotografii judiciare , zonele cu vegetaţie culcata la pamant, chiar langa drumul unde partea vătămata a susţinut ca s-a întâlnit cu inculpatul.
Declaraţia parţii vătămate este susţinuta prin declaraţiile martorului P I M, care i-a observat persoanl pe inculpat si partea vătămata cum discutau pe drumul DJ 606 B, langa Fantana “La Livezi”, chiar rugându-l pe inculpat sa il transporte la locuinţa sa, dar acesta a refuzat, dar si prin declaraţiile martorului B V care a observat-o pe aceasta, după incidentul reclamat, cum era speriata, dar totodată se coroborează conform art 75 Cpp si cu declaraţiile inculpatului, prin care a recunoscut fapta de care este acuzat.
Aceste fapte si împrejurări care rezulta din administrarea probelor pana in acest stadiu al procesului penal sunt de natura a crea presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi putut comite infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin 1 Cp asupra parţii vătămate.
Cu privire la conţinutul celei de-a doua condiţie, este firesc ca arestarea preventiva sa se dispună in cazul infracţiunii in care legea prevede ca pedeapsa închisoarea, deoarece privarea de libertate poate fi dispusa justificat pe perioada soluţionării cauzei, daca cel puţin teoretic este posibila pronunţarea unei hotărâri privative de libertate. Codul penal prevede pentru fapta reţinuta in sarcina inculpatului pedeapsa închisorii de la 3 la 10 .
Conform prevederilor art 148 alin 1 lit f Cpp , măsura privativa de liberate se poate dispune daca exista indicii potrivit cărora inculpatul a savarsit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lăsarea sa in libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publica.
Starea de pericol pentru ordinea publica (art. 148 lit. f) C. proc. pen.) – spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective – presupune o rezonanta a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumita stare de indignare, de dezaprobare publica, o anumita stare de insecuritate sociala. Intr-adevar, lasarea in libertate a celui in cauza ar prezenta un pericol pentru ordinea publica, faptele purtand o evidenta atitudine de sfidare a autoritatii publice menite sa vegheze la ordinea si linistea publica, sa asigure ordinea si linistea publica, autoritate pentru care opinia publica manifesta respect si consideratie.
Retinerea existentei pericolului concret pentru ordinea publica se intemeiaza pe modalitatile concrete in care inculpatul este acuzat ca a comis infractiunea: inculpatul a mai fost condamnat pentru aceasta infractiune, sub forma tentativei la infractiunea de viol, prev de art 20 Cp rap la art 197 Cp, ceea ce denota indiciile unei specializari infractionale, care in viitor ar fi constituit o potentiala stare de pericol pentru normala desfasurare a relatiilor sociale; varsta inaintata a victimei, locul public in care s-ar fi comis presupusa infractiune, ceea ce denota cutezanta din partea autorului, sfidarea normelor elementare de convietuire sociala.
In mod corect a retinut instanta de fond ca, prin însăşi fapta presupus săvârşită, s-a încălcat o valoare fundamentală, respectiv aceea a inviolabilităţii persoanei, violul însuşi fiind o faptă foarte gravă, iar cel ce săvârşeşte o asemenea faptă prezintă întotdeauna pericol social, iar necesitatea si proportionalitatea masurii dcurge din coroborarea datelor privind persoana inculpatului, cu antecedente penale in comiterea aceleiasi infractiuni, persoana victimei – lipsita de posibilitati de aparare eficiente, imprejurarile faptei.
Retragerea plangerii penale de catre partea vatamata, ceea ce a condus la pronuntarea solutiei de incetare a urmaririi penale , si punerea in libertate a inculpatului, conform art 10 alin.1 lit.h C.p.p. şi art.242 C.p.p., art.245 alin.3 C.p.p., art.246 C.p.p., art.11 pct.1 lit.c rap.la art.10 lit.h C.p.p nu determina ramanerea fara obiect a caii de atat a recursului exercitat impotriva încheierii Judecatoriei Filiasi, întrucât privarea de libertate este si ramane o realitate juridica, arestarea preventiva se întemeiază pe o hotărâre judecătoreasca , ce nu trebuie sustrasa controlului judiciar numai pentru ca ulterior , si exclusiv pentru motive ulterioare si independent de existenta faptei si a indiciilor temeinice, conform art. 68/1 Cpp, au intervenit împrejurări care atrag in mod obligatoriu, indiferent de vreo apreciere din partea organului judiciar, soluţia încetării urmăririi penale si punerii de indata in libertate, ca urmare a încetării de drept a privării de libertate.
Pentru aceste motive, în baza art. 385 ind.15 al.1 lit.b CPP se va respinge recursul declarat de recurentul-inculpat P C I, ca nefondat, iar în temeiul art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi virată din fondurile ministerului justiţiei în contul baroului de Avocaţi Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art 385 ind.15 al.1 lit.b CPP respinge recursul declarat de recurentul-inculpat P C I, fiul lui E şi L, , încheierii din Camera de Consiliu din data de 30 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr.762/230/2012, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi virată din fondurile ministerului justiţiei în contul baroului de Avocaţi Dolj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2012
