Prin referatul procurorului de la DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău nr.116D/P/21.09.2012, s-a solicitat luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţii P.I.L., P.D.F. şi Z.C.F., fiecare cercetat pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art.7 alin.1,3 din Legea 39/2003 şi art. 208 alin.1, art.209 alin. 1 lit a,e,g,i, alin.4 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., art.33 lit.a C.pen..
În motivarea referatului procurorului se arată că în perioada noiembrie 2011 – septembrie 2012, au constituit un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni de furt, astfel că, în aceeaşi perioadă, în înţelegere prealabilă, sub coordonarea şi cu participarea activă a inc. G.R., au ajutat sau participat direct la săvârşirea pe raza jud. Neamţ, pe timp de noapte, prin efracţie sau escaladare, de furturi de bunuri din societăţi comerciale şi proprietăţi ale unor persoane fizice şi juridice, respectiv P.E., S.C. A.C. SRL P.N., SC U.C. SRL P.N., Banca Transilvania – punct de lucru P.N., SC A.C. SRL P.N., C.M.G., SC L.C. SRL P.N., I.E., A.D.C., V.I., SC C.P.SRL P.N., SC M. SRL P.N., N.C., B.P. prejudiciul cauza fiind de peste 200.000 lei (numai în cazul părţii vătămate SC C.P.SRL P.N. depăşind 500.000 euro).
Procurorul apreciază că în cauză există indicii temeinice că inculpaţii P.I.L. zis “P.”, P.D.F., zis „C.”, Z.C.F., sunt autorii faptelor de furt calificat în cadrul unei grupări infracţionale organizate, cât şi probe certe că sunt îndeplinite condiţiile luării măsurii arestării preventive, prevăzute de art.148 lit. c şi f C.pr.pen.
Astfel, apreciază că probatoriul administrat în cauză raportat la modul de comitere şi succesiunea faptelor, la multitudinea actelor materiale de furt şi amploarea luată de activitatea infracţională a acestei grupări într-o perioadă relativ scurtă de timp, având în vedere că ultimul act material de furt a fost comis la data de 18.09.2012 (unul din bunurile sustrase din autoturismul părţii vătămate H.A.C. fiind identificat cu ocazia percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpaţilor G.R., V.A., a înv. G.A. şi V.D. din P.N., jud. Neamţ), constituie indicii temeinice că inculpaţii P.I.L. zis “P.”, P.D.F., zis „C.”, Z.C.F., pregăteau comiterea unor noi fapte penale, iar intervenţia organelor statului se impunea pentru stoparea activităţilor infracţionale extinse ale acestei grupări infracţionale, pe componenta comiterii furturilor din locuinţe şi societăţi comerciale.
Se consideră de asemenea că în privinţa tuturor celor 3 inculpaţi sunt îndeplinite atât condiţiile privind pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise de inculpaţi mai mare de 4 ani, cât şi privind faptul că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, faţă de modul concret în care au fost comise infracţiunile – premeditat, după studierea în prealabil a locului faptei în vederea identificării prezenţei camerelor de luat vederi şi a modalităţilor de operare, pe timp de noapte, prin utilizarea unor mijloace de protecţie în vederea evitării identificării pentru atragerea răspunderii penale, respectiv mascaţi cu cagule şi echipaţi cu mănuşi, prin efracţie (a se vedea uneltele specifice identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare la locuinţa inc. G.R.), prin utilizarea unui autoturism care să asigure scăparea autorilor în imediata apropiere a locului faptei, rezultând fără echivoc periculozitatea de care dau dovadă inculpaţii, dezinhibiţia lor în ceea ce priveşte comiterea faptelor.
Faptele de furt calificat comise de inculpaţii P.I.L. zis “P.”, P.D.F., zis „C.”, Z.C.F. în cadrul unui grup infracţional organizat şi condus de inc. G.R., prezintă un grad ridicat de pericol social datorită modalităţilor şi împrejurărilor de săvârşire, datorită caracterului de repetabilitate, datorită frecvenţei comiterii actelor materiale şi nu în ultimul rând datorită prejudiciilor cauzate părţilor vătămate – având în vedere că numai prejudiciul reclamat de partea vătămată SC C. SRL depăşeşte 500.000 de euro (având în vedere că din cadrul acestei societăţi au fost sustrase compinente de cupru şi inox ale unor instalaţii specifice fabricării de băuturi alcoolice, care a fost distrusă şi adusă în stare de neîntrebuinţare).
Comiterea acestor fapte de furt calificat şi existenţa unor indicii de violenţă în vederea asigurării scăpării inculpaţilor (ceea ce ar califica fapta ca infracţiune de tâlhărie în cazul părţii vătămate A.D.C., după verificarea acestor aspecte în cadrul audierii acesteia), denotă periculozitatea inculpaţilor, persistenţa şi perseverenţa infracţională, sfidarea normelor de convieţuire socială prin asigurarea singurelor mijloace de subzistenţă ale membrilor ale familiei inc. G.R. şi ale celorlalţi coinculpaţi P.I.L. zis “P.”, P.D.F., zis „C.”, Z.C.F. din comiterea de fapte antisociale.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
Potrivit dispoziţiilor art. 143 alin.l Cod procedură penală, pentru luarea respectiv prelungirea măsurii arestului preventiv se cere, printre alte condiţii, să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu echivalează cu existenţa unor probe care să justifice trimiterea în judecată a inculpatului şi cu atât mai puţin a celor care ar motiva o condamnare.
Cât priveşte expresia indicii temeinice, potrivit art.68/1 Cod procedură penală, sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.
Din examinarea acestui text rezultă în mod neîndoielnic că acestea nu sunt probe, ci simple presupuneri sau bănuieli bazate pe deducţii logice având ca premise datele existente în cauză.
Există indicii temeinice când din analiza datelor cuprinse în dosarul cauzei se desprinde presupunerea că cel faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta pentru care este cercetat.
Ori în speţă, singurele dovezi pe care se bazează procurorul în propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de cei 3 inculpaţi sunt interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice ale numitului G.R. şi declaraţia acestuia prin care se susţine că acesta a recunoscut comiterea infracţiunilor împreună cu inculpaţii P., P. şi Z. şi a arătat modalitatea de a acţiona.
Instanţa analizând aceste dovezi pe care se întemeiază referatul procurorului, constată că autorizarea convorbirilor telefonice s-a făcut pentru numitul G.R. referitor la comiterea infracţiunii de trafic de droguri şi din aceste convorbiri ar rezulta indicii vagi că această persoană ar săvârşiri şi infracţiuni de furt calificat pe lângă cele legate de droguri.
De asemenea, piesa de bază pe care se întemeiază cererea procurorului este declaraţia lui G.R. (vol.IV dosar urmărire penală), în care însă instanţa constată că recunoaşte foarte puţine dintre actele materiale de furt calificat pe care se presupune că le-ar fi comis împreună cu cei 3 inculpaţi din prezenta cauză.
Mai mult decât atât, chiar în cuprinsul referatului se reţine că la datele de 01.02.2012, 15.02. – 22.02.2012, 14/15.03.2012, 29/30.03.2012, 19-24.04.2012, 3.05.2012, 26/27.07.2012, 30.07. – 01.08.2012, 2.08.2012, 12/13.09.2012, persoane necunoscute sau autori necunoscuţi, au pătruns prin efracţie în domicilii sau sedii ale unor societăţi comerciale de unde au sustras bunuri. Nu există nici un indiciu că aceste acte materiale de furt calificat au fost comise de cei 3 inculpaţi din cauză, ci simple presupuneri ale organelor de urmărire penală.
Dispoziţiile procedurale prevăzute de art.143 cod procedură penală, privind prima condiţie pentru luarea sau prelungirea măsurii arestului preventiv „să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”, este în deplin acord cu dispoziţiile art.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit art.5 paragraful 1 lit.c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privarea de libertate a unei persoane poate fi dispusă „când există motive verosimile de a o bănui că a săvârşit o infracţiune”, adică date, informaţii care să convingă un observator obiectiv, în cazul nostru un judecător, că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârşit faptele pentru care este cercetat.
Ori în prezenta cauză nu numai că nu sunt probe, dar nu există nici indicii temeinice din care rezultă, în mod necesar, presupunerea rezonabilă că vreunul dintre cei 3 inculpaţi a participat la săvârşirea vreunuia dintre actele materiale de mai sus, pentru care este cercetat. Există doar nişte plângeri ale persoanelor vătămate privind comiterea unor furturi şi bănuielile organelor de urmărire penală că cei 3 inculpaţi sunt autorii acestor fapte.
Referitor la celelalte acte materiale de furt calificat – săvârşite la data de 8.11.2011, 16.07. – 20.08.2012, 1/2.09.2012, 4/5.09.2012 şi 18.09.2012 – instanţa apreciază că pentru acestea nu se justifică luarea cele mai aspre măsuri preventive faţă de inculpaţi.
Referitor la incidenţa în cauză a cazurilor prevăzute de art.148 lit.c şi f cod procedură penală – „Există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni” şi că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”. instanţa reţine că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de patru ani (pentru infracţiunea de furt calificat în formă continuată, pedeapsa prevăzută de lege este cea a închisorii mai mare de 4 ani).
În ceea ce priveşte existenţa probelor certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, instanţa constată că acestea nu există.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, detenţia este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto” pentru flecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In acelaşi sens s-a pronunţat şi Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucţionare a cursului justiţiei, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracţiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că , dacă existenţa nici unuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită , detenţia provizorie s-ar putea, totuşi, justifica , in mod excepţional , în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că nu există dovezi privind existenţa vreunui caz dintre cele apreciate, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât şi de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.
Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franţei). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent şi suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Or în prezenta cauză, apreciind în concret necesitatea luării măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţi, instanţa constată nu se impune detenţia provizorie nefiind o infracţiune deosebit de gravă – furt calificat, nefiind îndeplinită şi condiţia privind existenţa pericolul public concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor.
În cauza Calmanovici împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează că, în jurisprudenţa sa, a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei), să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franţei, şi Hendriks împotriva Olandei).
Ori în prezenta cauză susţinerile procurorului că luarea măsurii arestării preventive este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal nu se întemeiază pe probe din care să rezulte vreunul dintre inculpaţi, lăsaţi în libertate ar influenţa buna desfăşurarea a procesului penal.
Pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei). La fel este şi cazul tulburării ordinii publice: el nu poate fi considerat ca relevant şi suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Letellier, citată anterior, § 51).
De asemenea Curtea a constatat încălcarea art. 5 § 1 din Convenţie, atunci când instanţele interne nu au îndeplinit obligaţia prevăzută în dreptul intern, de a preciza, în cazul luării măsurii arestării preventive întemeiate pe art. 148 lit. f C.pr.pen, motivele pentru care lăsarea în libertate a reclamantului ar fi constituit un pericol pentru ordinea publică .
Curtea Europeană a constatat că, chiar şi în absenţa unei jurisprudenţe naţionale care să fie în mod constant coerentă în materie, instanţele interne române au definit de-a lungul timpului criterii şi elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenţei “pericolului pentru ordinea publică”, printre care reacţia publică declanşată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilul personal al acestuia.
Curtea a constat că instanţele interne au obligaţia de a analiza profilul personal al acuzatului şi situaţia sa familială, art. 136 din Cprpen prevăzând că astfel de motive trebuie luate în considerare, printre altele, în alegerea celei mai potrivite măsuri provizorii.
In această privinţă, Curtea reaminteşte că, potrivit art. 5 § 3, autorităţile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanţii în ceea ce priveşte prezentarea sa la proces
Scurta referire, la gravitatea faptelor comise, la modul în care acuzatul se pare că le-ar fi comis şi la calitatea acestora nu poate suplini lipsa de motivare citată anterior, întrucât este capabilă să ridice şi mai multe întrebări decât răspunsuri în ceea ce priveşte rolul acestor elemente în pretinsa existenţă a unui pericol pentru ordinea publică în speţă. în special, Curtea a reamintit că a statuat deja că este de datoria instanţelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv ameninţată dacă acuzatul ar fi lăsat liber (vezi, mutatis mutandis, Letellier). Cunoscând faptul că instanţele interne trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie atunci când analizează necesitatea de a lua sau prelungi arestarea preventivă a unui acuzat, trebuie reamintit faptul că menţinerea în detenţie nu ar putea fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate sprijinindu-se în mod esenţial şi abstract pe gravitatea faptelor comise.
Tribunalul ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului constată că procurorul nu a prezentat fapte concrete în ceea ce priveşte riscurile antrenate în caz de punere în libertate a inculpatului, existenţa pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertatea a inculpatului fiind apreciată în mod abstract, nefiind probe şi nici chiar indicii din care să rezulte o stare de nesiguranţă în rândul opiniei publice ce ar putea fi generată prin lăsarea în libertate a acestuia.
În susţinerea existenţei pericolul concret pentru ordinea publică procurorul a invocat gravitatea faptei, valoarea prejudiciului, caracterul premeditat al faptei, aspecte ce ţin de pericolul social al faptei comise.
Ori, Curtea Europeană a apreciat constant că prin faptul că instanţele nu au prezentat fapte concrete în ceea ce priveşte riscurile antrenate în caz de punere în libertate a părţii interesate şi prin faptul că nu au ţinut cont de măsurile alternative, precum şi prin faptul că au ales să se sprijine în principal pe gravitatea faptelor comise şi să nu analizeze individual situaţia reclamantului, autorităţile nu au oferit motive “relevante şi suficiente” pentru a justifica necesitatea de a-l menţine în arest preventiv în perioada în discuţie.
In consecinţă, nefiind făcută dovada niciunui risc din cele patru constate de Curte ca fiind justificative pentru a dispune luarea măsurii arestării preventive, şi având în vedere profilul inculpaţilor care sunt persoane căsătorite, cu copii minori, cu un domiciliul stabil, tribunalul apreciază că nu există temeiuri pentru a dispune arestarea preventivă, motiv pentru care urmează să respingă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
În ceea ce priveşte temeiul prevăzut de art.148 lit.c cod procedură penală, instanţa apreciază că reţinerea a fost neeficientă pentru atenţionarea inculpaţilor privind conduita ulterioară pe care trebuie să o manifeste şi că astfel vor înceta comiterea oricăror fapte de natură penală.
Instanţa apreciază ca exagerată reţinerea la încadrarea juridică a dispoziţiilor art.7 alin.1,3 din Legea 39/2003, întrucât din întreg probatoriul administrat până în prezent nu rezultă că cei 3 inculpaţi au constituit sau au aderat la un grup infracţional organizat şi că au comis presupusele fapte în cadrul unui grup infracţional organizat. Nu există nici un indiciu sau probă din care să rezulte grupul infracţional organizat cu trăsăturile specifice acestuia – organizare, lider, executanţi, etc. În cauză se prefigurează mai exact alte forme ale participaţiei penale – autori, coautori, complici – reglementate de Codul penal.
Pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, precum şi participarea inculpaţilor, tribunalul în baza art.149/1 al.9 cod pr.penală, va respinge ca nefondată propunerea procurorului DIICOT de luare a măsurii arestului preventiv faţă de cei 3 inculpaţi şi va dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art.145/1 cod procedură penală faţă de inculpaţii P., P. şi Z., cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevaz. de art. 7 al. 1,3 din Legea nr. 39/2003 si de furt calificat 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a,e,g,i, al. 4 C.penal toate cu aplicarea art. 41 al. 2 C.penal si art. 33 lit. a C.penal, pe o perioadă de 30 zile, începând cu 21.09.2012 şi până la 19.10.2012 inclusiv.
Conform art. 145 al. 11si al. 12 C.pr.penală se va obliga fiecare inculpat sa respecte următoarele obligaţii:
– sa se prezinte la organul de urmărire penala ori de câte ori este chemat;
– sa se prezinte la organul de politie desemnat de instanţa cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
– sa nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
– sa nu deţină, sa nu folosească si sa nu poarte nici o categorie de arma;
– sa nu se apropie de coinculpaţii G.R., B.M., V.M., V.A., de numiţii G.A., V.D., G.A., A.G. si F.G., de părţile vătămate P.A., A.D.C., H.A.C. si de martori si sa nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
Potrivit art. 145 al. 22 C.pr.penală se va atrage atenţia fiecărui inculpat că in cazul încălcării cu rea – credinţă a măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau a obligaţiilor ce îi revin, se va lua fata de el măsura arestării preventive.
În baza art. 145 al. 21 C.pr.penală va dispune comunicarea prezentei încheieri fiecărui inculpat, Politiei G., Politiei Municipiului P.N., Direcţiei Generale de Paşapoarte, Jandarmeriei, Politiei Comunitare şi I.G.P.- Politia de Frontiera in vederea asigurării respectării obligaţiilor care revin fiecărui inculpat.
Conform art. 192 al. 3 C.pr.penala cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului .
