Recurs arestare preventiva, decizia penala 5/R/25.01.2012
Opinie separata
Arestarea preventiva a unei persoane, este o masura atat de grava incat este justificata numai in ultima instanta, atunci cand alte masuri mai putin severe au fost analizate şi s-a constatat ca sunt insuficiente pentru a proteja interesul public.
Prin decizia penala 5/R/25.01.2012 cu opinie majoritara a fost respins recursul declarat de inculpatul ON.
Contrar opiniei majoritare exprimata in acest dosar, apreciez ca in cauza nu se impune arestarea preventiva a inculpatului.
Inculpatul ON este cercetat pentru infractiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e, al. 2 lit. b Cod Penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod Penal, sanctionata cu inchisoare de la 3 ani la 15 ani.
Cat priveşte cea de de-a doua teza, care impune existenta probelor, ca lasat in libertate inculpatul prezinta pericol concret pentru ordinea publica, apreciez ca din probele de la dosar, nu rezulta ca aceasta exigenta este intrunita.
Pornind de la criteriile dezvoltate in jurisprudenta in sustinerea argumentului pericolului pentru ordinea publica, apreciez gravitatea potentialei fapte comise de catre inculpatul ON, existand presupunerea rezonabila, ca la data de 21.01.2012, in jurul orelor 10.15, in timp ce se deplasa pe b-dul 15 Noiembrie, profitand de neatentia persoanei vatamate UAD care işi deszapezea autoturismul aflat in parcarea imobilului nr. 90, avand depozitate bagajele langa acesta, i-a sustras o poşeta de culoare vişinie ce continea cartea de identitate, actele autoturismului, permisul de conducere, carduri bancare, doua telefoane mobile, unul marca Nokia 7270 şi altul Nokia 2700 şi suma de aproximativ 200 lei, prejudiciul reclamat fiind de 900 lei.
Cu toate acestea, avand in vedere circumstantele factuale retinute, nu este atinsa periculozitatea sociala de natura sa sustina aprecierea necesitatii apararii ordinii publice, in sensul reprimarii infractiunilor de acest gen, pentru a nu intretine opiniei publice sentimentul de insecuritate şi pentru a evita repetarea unor astfel conduite de catre alte persoane, aflate pe aceleaşi pozitii de necesitate.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat, in cazul tulburarilor aduse ordinii publica ca, daca un asemenea motiv poate fi luat in calcul potrivit art. 5, in circumstante exceptionale, şi in masura in care dreptul intern recunoaşte aceasta notiune, acesta nu poate fi considerat relevant şi suficient, decat daca se bazeaza pe fapte de natura sa indice ca eliberarea detinutului ar tulbura cu adevarat ordinea publica (Letellier impotriva Frantei 26 iunie 1991, seria A, nr. 707, pct. 51, cauza Dumont Maliverg impotriva Frantei,Hotararea din 31 mai 2005, pct.65-66).
Nu in ultimul rand, luarea masurii arestarii preventive presupune şi aprecierea asupra caracterului necesar al privarii de libertate pentru interesul bunei desfaşurari a procesului penal, sau cu privire la proportionalitatea masurii cu gravitatea acuzatiei penale formulata impotriva inculpatului şi scopul urmarit prin dispunerea sa.
In jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat constant necesitatea detentiei raportat la infractiunea sau infractiunile comise de acuzat, şi totodata, existenta unei proportionalitati a detentiei, raportat la alte masuri mai putin stringente (cazul Saadi contra Regatului Unit, Hotararea din 14.05.2006, Vrencev contra Serbiei, Hotararea 2361/05 din 23.09.2008, Ladent contra Poloniei, Hotararea din 18.03.2008).
In acelaşi timp, s-a subliniat ca arestarea preventiva a unei persoane, este o masura atat de grava incat este justificata numai in ultima instanta, atunci cand alte masuri mai putin severe au fost analizate şi s-a constatat ca sunt insuficiente pentru a proteja interesul public (Witold Litwa c Poloniei, Hotararea 2662/95 din 4.06.2000, Hilda Hafsteinsdottir c Islandei, Hotararea din 8.06.2004, Enharn c. Suediei Hotararea din 25.01.2005).
Examinand, situatia inculpatului, chiar daca acesta nu are o locuinta, fiind o persoana care locuieşte pe strada, chiar daca nu are o stabilitate financiara, deoarece lucreaza sporadic atunci cand gaseşte ceva de lucru, in restul timpului traieşte din mila unor persoane care ofera alimente de pomana, chiar daca a fost condamnat in anul 2008 pentru o fapta de furt cu suspendarea executarii pedepsei, de la acea data pana in prezent nu a mai comis fapte penale, in considerarea prev. de art. 136 alin. 8 Cod procedura penala, art. 143 alin. 1 Cod procedura penala, cat şi fata de dispozitiile art. 149 alin. 12 raportat la art. 146 alin. 111 Cod procedura penala, apreciez ca luarea masurii restrictive de libertate a obligarii de a nu parasi localitatea Braşov, in conditiile art. 145 Cod procedura penala este in masura, prin impunerea obligatiilor generale şi a celei speciale vizand interdictia de a lua legatura direct sau indirect cu partea vatamata şi martorii din dosar, sa raspunda in mod eficient imperativului bunei desfaşurari a urmaririi penale fiind necesara lamurirea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept.
