Recurs. Casarea integrală a hotărârii atacate şi reţinerea spre rejudecare
Prin încheierea penală din 22 ianuarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 2480/2006 Tribunalul Mureş a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului P. B. şi punerea de îndată în libertate a acestuia.
Instanţa a apreciat că în acest moment procesual nu se mai poate reţine existenţa unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, arătându-se că, fără a nega că acest pericol a existat, a fost concret şi actual, la data luării măsurii preventive şi la o anumită perioadă după această dată, în prezent, datorită trecerii timpului, acest pericol s-a atenuat, în sensul că nu se mai regăsesc condiţiile ce ţin de actualitate şi concreteţe. S-a apreciat că acest pericol ce rezidă de fapt în reacţia de temere a comunităţii, în starea de nelinişte şi insecuritate, îl regăsim în perioada de timp apropiată săvârşirii faptei, când ecoul şi rezonanţa negativă ale acesteia sunt vii şi prezente în memoria comunităţii.
S-a apreciat că la această atenuare şi chiar dispariţia pericolului concret pentru ordinea publică, contribuie şi faptul că inculpatul a petrecut mai mult de 6 luni în stare de arest preventiv, perioadă de timp care a constituit un avertisment suficient cu privire la importanţa valorilor sociale protejate de legea penală şi la necesitatea respectării acesteia.
S-a mai apreciat că doar gravitatea faptei de săvârşirea căreia este acuzat inculpatul, doar acest element nu poate sta la baza conturării sau dovedirii unui pericol concret şi actual pentru ordinea publică, acest aspect fiind reflectat în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta imputată, prima instanţă având în vedere şi faptul că, la menţinerea ori nu a unei măsuri preventive atât de grave cum este arestarea preventivă, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 136 alin.1 Cod procedură penală, ce ţin de necesitatea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, apreciindu-se că în prezenta cauză nu s-a conturat nici un element din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar impieta în vreun fel asupra desfăşurării în condiţiuni optime a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, care a solicitat casarea încheierii atacate şi menţinerea stării de arest preventiv faţă de inculpatul P. B.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi, din oficiu, în integralitatea sa, instanţa de control a admis recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că inculpatul a săvârşit infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, g, alin.3 lit. h, cu aplicarea art. 41 şi 75 lit. c Cod penal, şi, ca atare, sunt îndeplinite dispoziţiile art. 143 Cod procedură penală.
Cât priveşte îndeplinirea dispoziţiilor art. 148 lit.f Cod procedură penală, instanţa de control consideră că acestea sunt îndeplinite. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită depăşeşte 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din modalitatea săvârşirii infracţiunii ( pe timp de noapte, împreună cu alţi 5 inculpaţi, atragerea în câmpul infracţional a unui minor, prejudiciul produs, constând într-o pagubă de 3636 euro), trecutul infracţional al inculpatului care prin faptul că deşi abia a trecut de vârsta majoratului, a mai săvârşit anterior comiterii acestei fapte un număr de 17 infracţiuni de furt calificat, dovedind astfel că acest inculpat şi-a făcut o îndeletnicire din a fura.
Ca atare, nu s-a putut susţine că pericolul concret pentru ordinea publică s-a atenuat, atâta vreme cât acest inculpat este binecunoscut în comunitatea din care provine, ca fiind un om cu preocupări infracţionale. De asemenea, nu s-a putut pune semnul egalităţii de tratament juridic, între acest inculpat şi ceilalţi inculpaţi care au personalităţi diferite.
Cât priveşte termenul rezonabil, acesta trebuie apreciat în funcţie de complexitatea cauzei şi de împrejurările concrete care intervin la soluţionarea acesteia, astfel că amânarea cauzei, chiar dacă nu e imputabilă acestui inculpat, nu poate fi considerată un criteriu de apreciere a termenului rezonabil în care se poate găsi un inculpat în stare de arest preventiv.
