Recurs. Casarea parţială a hotărârii atacate. Rejudecare în parte
La data de 22 ianuarie 2007, în dosarul nr.643/96, Tribunalul Harghita pronunţă , în cauza privindu-l pe inculpatul K. L. încheierea de şedinţă prin care , admiţând cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul amintit , prin apărătorul său ales, a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului K. L., luată prin încheierea nr.237/7.09.2006 a Tribunalului Harghita şi punerea în libertate a acestui inculpat de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.28/7.09.2006 emis de Tribunalul Harghita.
Pentru a dispune în acest mod , instanţa de fond , la termenului de judecată anterior amintit a reţinut că :
Arestarea inculpatului a fost dispusă prin încheierea penală nr.237 din 7 septembrie 2006 a Tribunalului Harghita .
La acel moment Tribunalul a reţinut că există indicii temeinice că inculpatul face parte dintr-un grup infracţional specializat în traficul de droguri de mare risc provenind din Ungaria. Acest lucru rezultă din transcrierile convorbirilor telefonice în cadrul cărora inculpatul i-a solicitat sursei sale din Ungaria să-l aprovizioneze cu droguri de mare risc, urmând ca marfa primită să fie distribuită unor consumatori din zonă.
Totodată , inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce se afla în autoturismul marca Dacia 1310 al martorului M. Z., transportând o substanţă care , în urma analizei de laborator, s-a stabilit că este amfetamină în cantitate de 7,61 g.
S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere modul de operare cât şi sentimentul de insecuritate care s-ar crea în rândul comunităţii . De asemenea , s-a arătat că în cadrul comunităţii s-ar naşte neîncrederea în actul de justiţie în lipsa unor măsuri prompte împotriva inculpatului .
Instanţa a constatat că , de la data luării măsurii arestării preventive, au intervenit schimbări în legătură cu indiciile privind existenţa faptei . Totodată , nu au fost aduse argumente noi care să motiveze lipsirea de libertate în continuare a inculpatului .
Ţinând seama de dispoziţiile art.11 şi 20 din Constituţia României s-a apreciat că reglementările internaţionale privind drepturile omului sunt direct aplicabile în dreptul intern şi au prioritate faţă de reglementările naţionale. În cauză s-a constatat a fi aplicabile astfel dispoziţiile art.5 paragraful 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor individuale care se interpretează în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului .
Art.5 paragraful 3 din Convenţie instituie garanţia limitei rezonabile a duratei arestării inculpatului . Criteriile pentru care a apreciat asupra limitei rezonabile au fost definite prin jurisprudenţa Curţii. Durata arestării trebuie apreciată prin prisma temeiurilor care impun prelungirea detenţiei şi nu prin raportare la un termen .
În aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenţiei preventive instanţa a avut în vedere principiul enunţat de Curte în cauzele „Neumeister contra Austria” şi „Stasaitis contra Lituaniei”, respectiv existenţa unui interes public real care să prevaleze în faţa regulii generale a judecării în stare de libertate. Astfel , posibilitatea existenţei unor sentimente de indignare în rândul comunităţii , care de altfel nu sun susţinute cu nici un mijloc de probă, s-a apreciat că nu poate justifica menţinerea „ sine die” a arestării . Potrivit jurisprudenţei Curţii , motivele plauzibile de a crede că o persoană a săvârşit o infracţiune nu mai justifică după un timp, în lipsa altor argumente , prelungirea detenţiei.
Instanţa a avut în vedere , în special , faptul că, în urma solicitărilor repetate, DIICOT – Biroul Teritorial Harghita nu a arătat care a fost procedura după care au fost transcrise şi traduse înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpat şi celelalte persoane. Inculpatul a arătat că aceste convorbiri s-au purtat în limba maghiară, fapt verificat de instanţă. În aceste condiţii, convorbirile trebuiau transcrise în limba maghiară urmând a fi traduse de un interpret autorizat.
În lipsa certitudinii acurateţei transcrierilor şi traducerii acestora instanţa a considerat că nu se poate verifica scenariul susţinut de parchet privind existenţa un ei reţele internaţionale de trafic de droguri, a solicitărilor de aprovizionare ale inculpatului şi ale intenţiei sale de a distribui drogurile consumatorilor din zonă. Celelalte probe administrate până în această faţă sa-u constatat că demonstrează transportul de către inculpat a unei sacoşe cu haine pe care acesta nu a deschis-o. Cunoaşterea conţinutului sacoşei de către inculpat s-a apreciat a fi o împrejurare subiectivă care nu poate fi apreciată fără cercetarea conţinutului convorbirilor inculpatului .
Diligenţele sporite în desfăşurarea procedurii a constituit un criteriu avut în vedere de CEDO (hotărârile Contrada impotriva Italiei şi Basfuss împotriva Republicii Cehe) pentru aprecierea asupra limitei rezonabile a duratei arestării . În cauză judecata s-a reţinut a fi întârziată fără culpa inculpatului şi exclusiv prin lipsa de cooperare a organelor de urmărire penală . În aceste condiţii s-a apreciat că menţinerea măsurii arestării preventive ar constitui o încălcare a art.5 paragraful 3 din CEDO prin depăşirea duratei rezonabile a detenţiei preventive.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă , a Tribunalului Harghita, a declarat recurs Parchetul de pe lângă instanţa sus – menţionată care a solicitat ca , în urma admiterii acestei căi de atac. A reformării parţiale a încheierii criticate să se dispună menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv şi, pe cale de consecinţă, să fie eliminate dispoziţiile instanţei de fond de revocare a acestei măsuri preventive şi de punere în libertate a inculpatului Kiss Levente de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.28(7.09.2006 al Tribunalului Harghita .
S-a arătat , în recursul, astfel declarat , că probatoriul administrat în cauză demonstrează că împotriva inculpatului există indicii temeinice ce justifică bănuiala legitimă că acesta ar fi comis două infracţiuni reglementate de dispoziţiile art.2 alin.1 , 2 din Legea nr.143/2000 modificată şi că toate probele ce au fost administrate de către organele judiciare, în faza urmăririi penale s-au realizat cu stricta respectare a drepturilor şi garanţiilor procesuale ce îi reveneau inculpatului. S-a reţinut că faţă de inculpat continuă să subziste temeiurile de drept prevăzute de dispoziţiile art.148 lit. f Cod procedură penală, că termenul rezonabil, în prezenta cauză, trebuie interpretat nu doar prin luarea în considerare a cazuisticii CEDO reţinute în încheierea criticată, dar şi prin realizarea hotărârilor pronunţate de aceeaşi instanţă europeană în cazul Tomaşi vs Franţa, Wemhoff c/a Germania ,Milaşi c/a Italia.
S-a arătat că, în mod greşit, s-a reţinut de către instanţa de fond că ar fi survenit în cauză împrejurări noi ce justifică revocarea măsurii preventive a arestului , iniţial luate faţă de inculpat, cât timp temeiurile iniţiale ce au justificat luarea , şi ulterior prelungirea acestei măsuri nu s-au schimbat şi cât timp soluţionarea cauzei trenează datorită modului în care inculpatul înţelege să-şi abordeze apărarea.
Analizând recursul astfel declarat prin prisma dispoziţiilor art.3859 raportat la dispoziţiile art.136 alin.1,8, 139, 143 alin.1, 148 lit. f Cod procedură penală coroborate cu dispoziţiile art.23 din Constituţia revizuiră a României şi cu dispoziţiile art.5,6 din CEDO s-a constatat că acesta se impune a fi admis, şi a se păşi la reformarea încheierii de şedinţă criticate pentru următoarele considerente :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Harghita , la data de 25.09.2006 , a fost deferit justiţiei, în stare de arest preventiv, inculpatul K. L. sub acuza săvârşirii, în condiţiile concursului real de infracţiuni, a două fapte penale incriminate de dispoziţiile art.2 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000 modificată.
Măsura preventivă a arestului a fost luată împotriva inculpatului în baza dispoziţiilor art.148 lit. f Cod procedură penală , ea fiind ulterior menţinută în baza aceloraşi temeiuri de fapt şi de drept avute în vedere la data de 7 septembrie 2006.
S-a reţinut faptul că, din materialul probator administrat în cauză, până la data de 22 ianuarie 2007, rezultă , fără putinţă de tăgadă, faptul că împotriva inculpatului există indicii temeinice ce justifică presupunerea legitimă că acesta ar fi săvârşit infracţiunile pentru care a fost deferit justiţiei. Faptele reţinute în sarcina inculpatului sunt infracţiuni ce sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani . iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret, actual pentru ordinea publică date fiind circumstanţele reale reţinute drept cadru al comiterii faptelor imputate, caracterul transfrontarier al uneia dintre aceste fapte imputate, natura şi importanţa valorilor sociale vătămate prin aceste acţiuni le inculpatului – integritatea fizică şi psihică a persoanei – , necesitatea ocrotirii membrilor colectivităţii de a deveni subiecte pasive ale unor asemenea activităţi infracţionale , de natura celor pentru care inculpatul a fost deferit justiţiei. Pericolul social prezentat, şi în acest moment procesual de către inculpat- în ipoteza judecării sale în stare de libertate – trebuie analizat şi prin analizarea comportamentului pe care acesta a înţeles să-l adopte în timpul anchetei penale şi al judecăţii , prin analizarea naturii relaţiilor sociale cărora acesta le-a adus atingere.
În opinia acestei instanţe de control judiciar ,aprecierile expuse, în încheierea de şedinţă criticată, de către magistratul investit cu soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpatul K. L., nu au bază legală, deoarece în această speţă nu a fost depăşit termenul imperativ prevăzut de legiuitorul român în dispoziţiile art.159 alin.13 Cod procedură penală şi nici termenul rezonabil de soluţionare a unei cauze de către instanţa de prin grad jurisdicţional, cât timp de la privarea de libertate a inculpatului nu s-a scurs o perioadă mai mare de 6 luni de zile , s-a procedat la administrarea tuturor probelor solicitate de acesta în apărarea sa, iar o parte din adresele emise de către Tribunalul Harghita către organele judiciare conţin informaţii insuficiente pentru a se obţine răspunsul vizat.
În încheierea de şedinţă criticată s-a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la dispoziţiile CEDO, în condiţiile unei greşite interpretări a legislaţiei interne prin raportare la legislaţia europeană şi internaţională în materia drepturilor omului . În speţa de faţă nu se poate aprecia dispoziţiile legale – penale şi procesual penale – ar fi în contradictoriu cu cele din plan european adoptate în domeniul drepturilor omului, cât timp inculpatului i se asigură o deplină exercitare a drepturilor şi garanţiilor procesuale ce îi revin şi termenul rezonabil de soluţionare a cauzei nu a fost sub nici o formă depăşit.
Pe cale de consecinţă , potrivit dispoziţiilor art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală , s-a admis recursul declarat de parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.643/96/2006.
S-a casat parţial încheierea de şedinţă criticată şi rejudecând limitativ :
S-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul K. L. prin apărător .
S-a eliminat din încheierea recurată dispoziţiile referitoare la revocarea măsurii preventive a arestului luate faţă de inculpat prin încheierea penală din 237/07.09.2006 a Tribunalului Harghita şi de punere în libertate a acestui inculpat de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 28/2006 emis de Tribunalul Harghita .
