Pe rol fiind judecarea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, cerere formulată de inculpatul P.S.O..
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns inculpatul P.S.O., în stare de arest preventiv, asistat de doamna av.G.A., în substituirea av.ales C.A..
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu inculpatul.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Lipsa de procedură cu inculpatul se acoperă prin prezenţa lui în faţa instanţei, adus fiind din Arestul IPJ Mureş.
Doamna av.G.A. depune la dosarul cauzei delegaţia de substituire emisă pe numele ei.
Potrivit art.318 Cod procedură penală s-a procedat la identificarea inculpatului.
Instanţa constată că suntem sesizaţi cu cererea de revocare a măsurii arestării preventive, cerere formulată de inculpatul P.S.O., şi motivată de necompetenţa materială a organului care a efectuat urmărirea penală.
Domnul avocat C.A. arată că nu are cereri de formulat sau excepţii de invocat.
Reprezentanta Ministerului Public nu formulează cereri.
Instanţa pune în discuţie excepţia de necompetenţă materială invocată de către inculpat, prin apărător.
Reprezentanta Ministerului Public invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că în urmă cu o săptămână inculpatul a mai formulat o cerere de revocare a măsurii arestării preventive, cu aceeaşi temei, cerere care a fost respinsă de către instanţă faptul că inculpatul a înţeles să formuleze recurs împotriva încheierii respective, doreşte să precizeze că potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în materie recursul este inadmisibil, astfel că în opinia doamnei procuror încheierea la care a făcut referire este definitivă, sens în care o nouă cerere este inadmisibilă.
Cu privire la excepţia de necompetenţă invocată, reiterează concluziile formulate cu ocazia judecării cererii anterioare, în sensul că la momentul actual procurorul de caz este cel care dă calificarea juridică a faptelor şi stabileşte dacă este sau nu competent, astfel că nimeni, cu atât mai mult apărarea nu poate cenzura încadrarea juridică, sens în care solicită respingerea excepţiei.
D-na av.G. A. depune la dosarul cauzei concluzii scrise cu privire la excepţia de necompetenţă materială a organului de urmărire penală. Susţine cererea de revocare formulată în prezentul dosar.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, în principal solicită respingerea excepţiei, însă pentru a argumenta această solicitare solicită acordarea unui termen de pronunţare, de o zi, pentru ca avocatul titular să se pronunţe cu privire la acest aspect. Învederează instanţei că ea personal nu are cunoştinţă de existenţa unei altei astfel de cereri.
Instanţa aduce la cunoştinţa doamnei avocat că cererile de acest gen se judecă în regim de urgenţă şi nu se poate acorda un termen de o zi, cu atât mai mult cu cât acesta ar cădea pe sfârşitul săptămânii, însă domnul avocat are posibilitatea ca în cursul zilei de azi să depună concluzii scrise.
D-na av.G. A. este de acord, arătând că vor depune concluzii scrise cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat.
Instanţa uneşte excepţiile invocate cu fondul cauzei.
Reprezentanta Ministerului Public şi apărătorul inculpatului învederează instanţei că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii deduse judecăţii.
Reprezentanta Ministerului Public solicită ca instanţa să constate existenţa autorităţii de lucru judecat.
În cazul în care va fi respinsă această excepţie, pe fond, solicită respingerea cererii formulate de către inculpat, prin care s-a invocat excepţia de necompetenţă materială a organului de urmărire penală, pentru motivele arătate anterior, şi anume, astfel cum a mai arătat, în acest stadiu procesual cel chemat să stabilească încadrarea juridică este procurorul de caz şi nici apărarea şi nici măcar instanţa nu poate cenzura încadrarea juridică stabilită.
D-na av.G. A. solicită admiterea cererii formulate şi a se dispune punerea în libertate a inculpatului având în vedere că potrivit art. 139 alin. 2 Cod pr. pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere. Faptele pentru care este cercetat inculpatul şi pentru care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia sunt de competenţa DIICOT astfel că toate actele de urmărire penală efectuate până în prezent sunt lovite de nulitate.
Inculpatul Păcurar Ovidiu Stelian, având cuvântul, arată că acum 7-8 zile a dat o declaraţie la procuror şi a solicitat ca un ofiţer de poliţie să ducă acasă maşina la o adresă respectivă, la o persoană anume, această persoană fiind fosta lui soţie, de la care a divorţat de 10 luni de zile. După ce a dat declaraţia a fost chemată persoana respectivă şi forţată să aducă o altă persoană care a dus maşina. În prezent autoturismul se află în faţa blocului însă este lovit. Se întreabă, dacă procurorul poate face chiar orice vrea, respectiv poate forţa o persoană să ia maşina şi să facă ceva cu ea? Poate procurorul să-i ia bunurile lui pe care le-a cumpărat pe banii lui? Se susţine că a făcut comerţ electronic dar nu se specifică ce anume. Pentru că numitul B.C. a primit un colet el a fost arestat.
Solicită admiterea cererii, invocând netemeinicia încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş, sub dosar nr. 527/102/2010 (Număr în format vechi 1133/2010), inculpatul P.S.O. a solicitat revocarea măsurii arestării preventive dispuse prin Încheierea penală nr.11/C din 12.02.2010 de Tribunalul Mureş, Secţia Penală, în dosarul nr.419/102/2010 (909/2010), în temeiul art.139 alin.2 Cod procedură penală şi punerea sa de îndată în libertate.
În motivarea cererii, a arătat că faptele pentru care a fost arestat preventiv intră în competenţa D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg.Mureş, iar nu a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în conformitate cu prevederile art.12 lit.h din Legea nr.508/2004. prin urmare, toate actele de urmărire penală, inclusiv propunerea de luare a arestării preventive, sunt lovite de nulitate absolută fiind întocmită de un organ de urmărire penală necompetent material.
La termenul de judecată din 26.02.2010, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a organului de urmărire penală, astfel cum a fost invocată de inculpat în cererea formulată şi pe care a unit-o cu fondul cauzei.
La acelaşi termen reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat având în vedere că inculpatul a mai formulat o cerere de revocare a măsurii arestării preventive fondată pe aceeaşi temeiuri, în fapt şi în drept, şi care a fost respinsă prin încheierea penală nr.25 din 22.02.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia penală.
Chiar dacă împotriva acestei încheieri s-a declarat recurs aceasta nu era atacabilă, recursul fiind inadmisibil, conform art.140 ind.3 Cod procedură penală.
Şi această excepţie a fost unită cu fondul cauzei după punerea ei în discuţie.
Analizând cererea de revocare formulată de inculpat, prin prisma prevederilor art.139 alin.2 Cod procedură penală, art.140 ind.3 Cod procedură penală, art.143 Cod procedură penală şi art.149 ind.1 Cod procedură penală, reţinem următoarele:
Examinând excepţia invocată de către inculpat în cuprinsul cererii de revocare prin prisma dispoziţiilor legale precizate şi anume cele stipulate la art.12 alin.1 lit.h din Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T, o apreciem întemeiată. Astfel, articolul indicat menţionează la litera h că sunt în competenţa D.I.I.C.O.T., indiferent de calitatea persoanei, infracţiunile prev. de Legea nr.365/2002 privind comerţul electronic, republicată, dacă sunt săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii sau grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni.
Art.12 alin.2 din acelaşi act normativ precizează că procurorii specializaţi din cadrul D.I.I.C.O.T. efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cazul infracţiunilor precizate la alin.1 al aceluiaşi articol.
Art.14 din aceeaşi lege prevede că dacă în cursul urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti constată că infracţiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre cele atribuite în competenţa D.I.I.C.O.T., au obligaţia de a înainta de îndată dosarul procurorului competent. Aceeaşi obligaţie subzistă şi în sarcina organelor de poliţie.
În speţă, prin ordonanţa din 03.02.2010 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, în dosar nr.381/P/2009 s-a dispus extinderea cercetărilor penale şi începerea urmăririi penale faţă de inculpatul P.S.O. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, aflată în concurs real cu infracţiunea prev. de art.25 din Legea nr.365/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.33 lit.a Cod penal.
Prin urmare, s-a reţinut şi activitatea de asociere şi de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii prev. de art.25 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, între inculpatul P.S.O. şi inculpatul Ilie Bogdan. Începând cu data emiterii ordonanţei 03.02.2010 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş trebuia să uzeze de prev. art.12 alin.1 lit.h şi ale art.14 allin.1 din Legea nr.508/2004 şi să înainteze dosarul procurorului competent material să efectueze în continuare acte de urmărire penală, din cadrul D.I.I.C.O.T., în caz contrar actele deja efectuate fiind anulabile în absenţa confirmării acestora, conform art.268 alin.2 Cod procedură penală, art.45 Cod procedură penală şi art.42 alin.2 Cod procedură penală, de către organul de urmărire penală competent material.
Această cauză de nulitate absolută a actelor de urmărire penală, în absenţa unei astfel de confirmări, subzista şi la momentul formulării propunerii de arestare preventivă a inculpatului P.S.O., inclusiv la momentul admiterii acestei propuneri, respectiv a emiterii mandatului de arestare preventivă.
În cazul de faţă există posibilitatea certă prin urmare ca actele de urmărire penală să fi fost efectuate de un procuror care nu era competent material situaţie care, în lipsa unei confirmări ai acestora până la momentul actual, ar putea antrena nulitatea absolută a acestora conform art.197 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art.332 Cod procedură penală. În această etapă procesuală însă nu putem aprecia cu privire la nulitatea absolută a acestora în concret, fiind sesizaţi cu o cerere de revocare a măsurii arestării preventive, însă considerăm că problema ivită are incidenţă asupra constatării întrunirii sau nu a prevederilor art.143 Cod procedură penală care stabilesc ca şi condiţie a arestării preventive existenţa unor probe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Ori aceste probe sau indicii nu pot rezulta decât din actele aflate la dosarul de urmărire penală, acte anulabile prin prisma dispoziţiilor legale care reglementează competenţa materială a organului de urmărire penală. Prin urmare, nu putem vorbi despre incidenţa acestui temei faptic al arestării preventive cât timp propunerea de arestare preventivă a fost formulată de un procuror necompetent material şi în speţă nu exista o sesizare legală a instanţei competente să judece cauza pe fond, în condiţiile în care actele de urmărire penală efectuate până în prezent şi la aceea dată sunt anulabile şi acţiunea penală nu era pusă în mişcare în mod valabil împotriva inculpatului P.S.O.. Ori tocmai aceste acte au stat la baza analizării dispoziţiilor art.143 Cod procedură penală de către judecătorul delegat.
Raportat la acest aspect putem aminti şi Încheierea penală nr.15/C din 23.09.2008 a Curţii de Apel Tg.Mureş Secţia penală, emisă în dosar nr.459/43/2008, rămasă definitivă şi în considerentele căreia s-au reţinut următoarele: „chiar dacă determinarea încadrării juridice a faptei care formează obiectul acuzaţiei penale în faza de urmărire penală constituie prerogativa procurorului care a pus în mişcare acţiunea penală, cenzurarea competenţei materiale al acestuia se impune a fi realizată şi în cadrul procedurii jurisdicţionale de luare a măsurii arestării preventive reglementată de art.149 ind.1 Cod procedură penală, prin prisma caracterului imperativ a normelor de competenţă materială şi respectiv al principiului conform căruia nulitatea unui act procesual are drept consecinţă lipsirea acestuia de efecte juridice”. Situaţia menţionată cu titlu de exemplu edificator în încheierea indicată a dus la respingerea unei propuneri de arestare preventivă pentru aceleaşi considerente cu cele invocate în prezenta cerere de revocare apreciindu-se că nu a existat o sesizare valabilă pentru luarea măsurii arestării preventive şi că acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în mod valabil.
Pe cale de consecinţă excepţia invocată este admisibilă, admiterea ei ducând în mod direct la admiterea cererii de revocare a măsurii arestării preventive dispuse împotriva inculpatului, această măsură fiind nelegală prin prisma dispoziţiilor art.143 Cod procedură penală raportate la art.12 lit.h din Legea nr.508/2004 şi la art.14 din acelaşi lege, întrucât probele sau indiciile temeinice la care face referire art.143 din Codul de procedură penală rezultă din actele de urmărire penală, acte care la momentul arestării şi în prezent sunt lovite de nulitate absolute fiind întocmite de un organ de urmărire penală necompetent material.
Astfel acestea nu puteau fi luate în considerare la analizarea întrunirii temeiurilor de fapt ale măsurii arestării preventive, dispunerea acestei măsuri făcându-se cu încălcarea prevederilor art.143 Cod procedură penală, în accepţiunea art.139 alin.2 Cod procedură penală, impunându-se, pe cale de consecinţă, revocarea măsurii preventive dispuse şi punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă acesta nu este arestat în alte cauze.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, apreciem că aceasta nu este întemeiată întrucât în speţă chiar dacă inculpatul a mai formulat o astfel de cerere de revocare a măsurii arestării preventive, respinsă printr-o încheiere nesusceptibilă de vreo cale de atac şi fondată pe aceleaşi motive de fapt şi de drept, acesta poate formula o nouă cerere de aceeaşi natură, nefiind vorba despre soluţionarea unei cauze pe fond, ci despre o cerere incidentală care se poate formula oricând în cursul urmăririi penale sau a judecăţii.
Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele arătate vom respinge ca neîntemeiată excepţia invocată de reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S PUN E
Respinge ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, raportat la obiectul cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul P.S.O. (fiul lui Iosif şi Edita, născut la data de 15.07.1964 în Tg. Mureş, domiciliat în Tg Mureş, str. Rodniciei, nr.33/4, jud.Mureş, CNP 1640715264411, în prezent deţinut în Arestul I.P.J.Mureş).
Admite excepţia necompetenţei materiale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
Admite cererea de revocare a măsurii arestării preventive dispusă în sarcina inculpatului P.S.O. ( în prezent deţinut în Arestul I.P.J.Mureş), în baza art.140 indice 3 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.139 alin.2 Cod procedură penală.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului P.S.O. (, în prezent deţinut în Arestul I.P.J.Mureş), dacă acesta nu e arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.13 din 12.02.2010 emis de judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Mureş, Secţia Penală, în baza Încheierii penale nr.11/C din 12.02.2010 pronunţată în dosar nr.419/102/2010 (909/2010).
Prezenta se va comunica locului de deţinere.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, de 5 lei, vor rămâne în sarcina statului, conform art.192 alin.3 Cod procedură penală.
Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalului Mureş şi de la comunicare pentru inculpat.
Pronunţată în şedinţă publică din 26 februarie 2010.
