Revocarea măsurii arestării preventive. Temeiuri (Codul de procedură penală, art.139 alin. 2)
Dispunând revocarea arestării preventive a inculpatului, instanţa trebuie să motiveze că temeiurile care au determinat arestarea au încetat.
Referirile la poziţia procesuală corectă, lipsa antecedentelor penale, cât şi faptul că arestarea de până în acel moment a avut suficient efect preventiv sunt considerente aflate în afara criteriilor prevăzute de lege.
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 742 din 24 octombrie 2007
Prin încheierea de şedinţă din 22 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. 7484/99/2007, a fost admisă cererea formulată de inculpatul G.D., aflat în Penitenciarul Iaşi şi, în baza dispoziţiilor art. 139 alin. 2 C.pr.pen., s-a revocat măsura arestării preventive dispusă prin încheierea din 7 septembrie 2007, cu consecinţa punerii în libertate de sub puterea mandatului de arestare nr. 69/U/2007, dacă nu este arestat în altă cauză.
În pronunţarea încheierii vizând revocarea stării de arest preventiv, instanţa a reţinut următoarele:
Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus cu respectarea condiţiilor de legalitate şi temeinicie.
Analizându-se la solicitarea inculpatului temeinicia măsurii, după ascultarea acestuia, instanţa a reţinut că faţă de împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor, de natura şi gravitatea lor, de importanţa valorilor sociale ocrotite de legea penală şi cărora li s-a adus atingere prin activitatea infracţională, de poziţia procesuală corectă, avându-se în vedere persoana inculpatului care este student, este la primul contact cu legea penală, şi are o bună imagine în comunitatea locală, s-a apreciat că perioada în care acesta a fost arestat preventiv şi-a atins scopul pentru care a fost dispusă, impactul negativ al faptei diminuându-se cu trecerea timpului, neexistând motive, faţă şi de poziţia acestuia că judecarea în stare de libertate ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal sau că securitatea publică ar fi pusă în pericol.
Avându-se în vedere că măsura arestării preventive este o măsură excepţională, instanţa a concluzionat că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri au încetat şi, în baza art. 139 alin. 2 C.pr.pen., se impune revocarea măsurii.
Dispoziţia din încheiere privind revocarea măsurii arestului preventiv a fost recurată în termen legal de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, solicitându-se casarea încheierii şi în urma rejudecării să se dispună respingerea cererii formulate de inculpat.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că inculpatul nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică raportat atât duratei pentru care s-a luat măsura cât şi gravităţii faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Recursul declarat în cauză este întemeiat.
Din examinarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Iaşi rezultă că inculpatul G.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Biroului Teritorial Iaşi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nr. 68/D/P/ din 2 octombrie 2007 pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.2 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. „a” C.pen., reţinându-se în esenţă, că în perioada august – septembrie 2007, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a introdus ilegal din Republica Moldova în România, prin P.T.F. Sculeni, cantitatea totală de 97,2 g canabis (cantitatea de 15,3 g în cursul lunii august şi 81,9 g în ziua de 6 septembrie 2007) fiind comercializată cea dintâi cantitate.
În data de 6 septembrie 2007, ora 1000, a fost surprins în flagrant la P.T.F. Sculeni, în timp ce introducea în România o cantitate de canabis, cu intenţia de a o comercializa pe raza municipiului Iaşi.
Inculpatul a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv prin încheierea de şedinţă din 7 septembrie 2007, fiind emis mandatul nr. 69/U/2007, stabilindu-se ca fiind îndeplinite condiţiile art. 143 şi art. 148 lit. „f” din Codul de procedură penală.
Motivează instanţa prin considerentele încheierii recurate, că temeiurile care au determinat luarea măsurii au încetat, fiind avute în vedere, poziţia procesuală corectă a inculpatului, persoana acestuia care este la primul contact cu legea penală şi perioada arestului preventiv care a condus la diminuarea impactului negativ în societate.
Referitor la existenţa de circumstanţe sau împrejurări de natură să se răsfrângă asupra situaţiei juridice a inculpatului, cum ar fi absenţa antecedentelor penale, vârsta şi statutul acestuia, conduita procesuală cu prilejul audierii în faţa judecătorului, constituie elemente ce vor fi relevate în momentul procesual în care instanţa, ca urmare a finalizării cercetării judecătoreşti, va adopta o soluţie conform art. 345 C.pr.pen.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici motivaţia vizând durata excesivă a arestului preventiv al inculpatului, măsura fiind luată la 7 septembrie 2007 pe o durată de 29 zile.
Instanţa a fost investită prin rechizitoriu la 2 octombrie 2007, iar măsura a fost constatată ca fiind legală şi temeinică în contextul verificării conform art. 300 ind. 1 alin. 1 C.pr.pen., la 3 octombrie 2007.
Potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, principiul general aplicabil în această materie se referă la faptul că „detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile”.
Eliberarea persoanei private de libertate pe durata procedurii presupune analizarea de către organul judiciar a garanţiilor care să asigure prezenţa inculpatului în cauză la judecată.
Sub acest aspect nu este de ignorat faptul că inculpatul are dublă cetăţenie română şi moldovenească şi domiciliul în Bucureşti.
Pe de altă parte cercetarea judecătorească a constat în verificarea regularităţii actului de sesizare şi s-a dispus ascultarea inculpatului.
Probaţiunea nu a fost finalizată fiind încuviinţată audierea a patru martori, din care doi sunt domiciliaţi în Republica Moldova, cât şi a martorului colaborator sub acoperire.
Prin urmare, temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, nu au încetat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat parţial încheierea, iar în rejudecare a fost respinsă cererea inculpatului de revocare a măsurii arestului preventiv.
