2.TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE, TREBUIE APRECIAT ÎN „CONCRETO” ŞI NU ÎN „ABSTRACTO”.
Prin încheierea din 8.03.2007, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 54/110/2005(2924/2005) s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpaţi şi în baza art. 300/2 Cod pr.penală raportat la art. 160/b al.3 Cod pr.penală, s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor M.T.O. şi M. G.T.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele :
Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii preventive luată împotriva inculpaţilor M.T.O. şi M.G.T., instanţa a apreciat că în raport de faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, modalitatea în care au acţionat, valoarea mare a prejudiciului nerecuperat, lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Tot astfel, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar faţă de aceste considerente s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor au impus în continuare privarea de libertate a celor doi inculpaţi.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen inculpaţii. Recursurile nu au fost motivate în scris.
Oral, cu ocazia dezbaterilor inculpaţii personal şi prin apărător ales au criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie.
În esenţă, aceştia au invocat următoarele motive:
– hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a cererii de revocare a măsurii arestării preventive;
– s-a comis o eroare gravă de fapt atunci când s-a reţinut că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive;
În acest sens inculpaţii au invocat faptul că atunci când au plecat din ţară, nu era formulată nici o plângere împotriva lor şi că durata arestului preventiv a depăşit un termen rezonabil.
S-a mai arătat că în cauză nu s-a admis efectuarea unei noi expertize contabile.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Verificând încheierea recurată atât din prisma motivelor de recurs invocate de inculpaţi cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea, a constatat că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Prima instanţă a motivat în mod implicit soluţia cu privire la cererea de revocare a măsurii arestării preventive.
Din moment ce cele două instituţii juridice(menţinerea şi revocarea) sunt antinomice, rezultă că motivele care au stat la baza menţinerii stării de arest preventiv constituie totodată şi motive de respingere a cererii de revocare a măsurii arestării preventive.
De altfel, conform art.141 al.1 Cod pr.penală încheierea prin care prima instanţă a respins cererea de revocare a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac. Legea nu face nici o distincţie, astfel că, este lipsit de importanţă faptul că prima instanţă s-a pronunţat prin aceeaşi încheiere atât asupra revocării arestării preventive, cât şi asupra menţinerii stării de arest preventiv.
Cazurile în care se dispune arestarea preventivă a inculpatului prev. de art. 148 Cod pr.penală sunt enumerative şi nu cumulative.
Aceasta înseamnă că este necesar şi suficient să existe doar unul dintre cazurile prevăzute de acest articol de lege pentru a se putea dispune luarea sau menţinerea arestului preventive.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv în baza art.148 al.1 lit.c,d,e,f, şi h Cod pr.penală. Prin modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 a dispărut doar unul dintre aceste temeiuri respectiv cel reglementat de art. 148 al.1 lit. f Cod pr.penal care se referea la starea de recidivă a inculpatului.
Celelalte temeiuri se regăsesc şi în noua reglementare, respectiv în art. 14 al.1 lit.a,b,c şi f Cod pr.penală.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat cu certitudine că în cauză subzistă cel puţin unul dintre aceste temeiuri şi anume cel prev. de art. 148 al.1 lit.f Cod pr.penală(„inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”).
Pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor, modalitatea de acţiune, întinderea prejudiciului, persoana inculpatului Moldovan Gabriel Tiberiu(este recidivist) şi nu în ultimul rând din gradul de pericol social al faptelor.
Condiţiile prev. de art. 160/b al.3 Cod pr.penală nu sunt cumulative, ci alternative, întrucât legiuitorul a folosit vocabula”sau” şi nu „şi”.
Aceasta înseamnă că instanţa poate dispune menţinerea arestării preventive chiar dacă nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului.
Este suficient ca temeiurile care au determinat arestarea să impună în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În ceea ce priveşte termenul rezonabil al arestării preventive Curtea, a reţinut că acesta nu se apreciază in abstracto, ci in concreto, de la caz la caz.
În cauza pendinte nu se poate reţine că arestarea preventivă a inculpaţilor este excesivă, disproporţionată, în condiţiile în care dosarul este deosebit de complex, iar cercetarea judecătorească a ajuns aproape de final la prima instanţă de judecată.
Necesitatea efectuării unei noi expertize contabile în cauză constituie o problemă de fond care urmează a fi analizată de prima instanţă, şi/sau eventual de către instanţele de apel şi recurs.
Hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică, Curtea a respins în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală ca nefondate recursurile.
Decizia penală nr.198/2007.
