Verificarea legalităţii şi oportunităţii măsurii arestării preventive. Discuţii în contradictoriu. Absenţă. Consecinţe.
C. proc. pen., art. 160b, art. 3002
Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin.1 Cod procedură penală, în cursul judecăţii instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Chiar dacă textul de lege nu prevede în mod expres, având în vedere principiile generale care guvernează judecată într-o cauză penală, instanţa poate efectua aceste verificări abia după ce s-au purtat discuţii în contradictoriu cu privire la chestiunea legalităţii şi a temeiniciei măsurii arestării preventive.
Orice cerere a părţilor trebuie să aibă o rezolvare din partea instanţei de judecată, inclusiv cererile inculpatului vizând revocarea măsurii arestării preventive.
Instanţa nu poate reţine temeiuri noi ale arestării preventive, fără ca, în prealabil, acestea să fi fost discutate în contradictoriu.
La data de 30 martie 2011 în dosarul nr. 2483/96/2010/a6 Tribunalul Harghita a pronunţat încheierea penală nr. 1 prin care a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulate de inculpatul S.N. iar în baza art. 3002 Cod procedură penală a menţinut măsura arestării preventive faţă de acelaşi inculpat.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanţă a reţinut următoarele: referitor la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul S.N., tribunalul a găsit-o neîntemeiată. Potrivit afirmaţiilor făcute în şedinţa publică de către inculpat, acesta a cunoscut emiterea mandatului de arestare preventivă de către Tribunalul Bucureşti, acesta nu s-a predat autorităţilor ci a ales să trăiască în continuare în Marea Britanie, sustrăgându-se astfel atât arestării, cât şi cercetării penale ce se desfăşura.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că punerea în libertate a inculpatului prezintă riscul ca acesta să fugă. Potrivit afirmaţiilor sale, familia sa, incluzând copiii, locuieşte în continuare în Marea Britanie.
Instanţa a constatat că există cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală şi se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Faţă de aspectele reţinute, tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului care a solicitat egalitate de tratament cu ceilalţi inculpaţi. S-a apreciat că inculpatul S.N. nu are o situaţie similară celorlalţi, el sustrăgându-se arestării şi cercetării penale. Totodată, durata detenţiei preventive a acestui inculpat s-a apreciat ca fiind semnificativ mai mică, mandatul de arestare fiind confirmat la 3 martie 2011, neimpunându-se concluzia depăşirii unui termen rezonabil.
Tribunalul a avut în vedere şi încercarea de inducere în eroare a instanţei prin concluziile apărătorului inculpatului care a afirmat, neîntemeiat, că inculpatul s-a predat de bună-voie autorităţilor şi că nu a ştiut despre existenţa mandatului de arestare emis pe numele său.
Împotriva acestei hotărâri în termenul legal prevăzut de art. 160 indice b alin.4 Cod procedură penală a declarat recurs inculpatul care critică hotărârea atacat.
Sub aspectul nelegalităţii hotărârii atacate inculpatul arată că, nu s-a pus în discuţia părţilor verificarea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului precum şi faptul că nu s-a pronunţat asupra cererii de revocare a arestului preventiv iar în privinţa netemeinciei hotărârii atacate inculpatul o critică arătând că ceilalţi inculpaţi au fost puşi în libertate el fiind singurul arestat în prezenta cauză.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs şi în conformitate cu dispoziţiile art. 385 indice 6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă, la termenul din 30 martie 2011 a avut de soluţionat o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul S.N., asupra căreia s-a şi pronunţat prin dispozitivul încheierii atacate.
Tot prin această hotărâre, instanţa a dispus în baza art. 300 indice 2 Cod procedură penală, menţinerea arestului preventiv a inculpatului S.N., fără ca acest aspect să fie pus în discuţia părţilor.
Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin.1 Cod procedură penală în cursul judecăţii instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia, arestării preventive.
Chiar dacă textul de lege nu prevede în mod expres acest lucru, având în vedere principiile generale care guvernează judecată într-o cauză penală, acest aspect trebuie pus în discuţia părţilor şi abia apoi, după ce acestea formulează concluzii, instanţa se pronunţă asupra acestei chestiuni de drept motivat.
În speţă, instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin.1 Cod procedură penală, astfel că prin aceasta s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută, reglementată de art. 197 alin.1 şi 4 Cod procedură penală.
Inculpatul S.N., prin avocat a solicitat revocarea măsurii arestului preventiv. Instanţa de fond a pus în discuţie această cerere, însă nu s-a pronunţat în nici un fel asupra acesteia, astfel că şi din acest punct de vedere hotărârea instanţei de fond este nelegală.
Un al treilea aspect care conferă nelegalitate hotărârii pronunţate este faptul că instanţa de fond a reţinut un alt temei de arestare, respectiv prevederile art. 148 lit. a Cod procedură penală fără ca acest aspect să fie pus în discuţia părţilor, asupra temeiului iniţial prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală nefăcând nici o referire.
Potrivit art. 160b alin.3 Cod procedură penală când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Aşadar, atunci când instanţa apreciază că sunt temeiuri noi care justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului trebuie puse în discuţia părţilor, conform regulilor generale care reglementează judecata în cadrul procesului penal şi abia apoi acestea pot fi reţinute sau înlăturate.
Procedând în alt mod, instanţa a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate, întrucât nu i-a dat posibilitatea inculpatului să se apere cu privire la aspectele invocate. Nulităţile invocate mai sus nu pot fi înlăturate decât numai prin anularea încheierii pronunţate, şi prin trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Faţă de aceste considerente, nu se impune a se analiza şi celelalte temeiuri de netemeinicie invocate de inculpat prin avocat ales, astfel că în baza art.38515 pct.2 lit. c Cod procedură penală, Curtea urmează să admită recursul inculpatului şi să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va pune în discuţia părţilor toate cererile formulate în cauză, iar dacă apreciază că se impune verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului, va pune în discuţia părţilor şi această chestiune de drept, precum şi dacă consideră că temeiurile de drept privind arestarea inculpatului s-au schimbat, va pune în discuţia părţilor noile temeiuri şi numai după aceasta se va pronunţa motivat asupra fiecărei cereri.
Notă: Cazurile de casare cu trimitere spre rejudecare sunt expres şi limititiv prevăzute de art. 38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen., între care nu se numără şi nulităţile relative care se comportă ca nulităţile absolute, prevăzute de art. 197 alin. 1 şi 7 C. pr. pen., cum sunt cele trei identificate în speţă. Întrucât, recursul, ca a doua şi ultimă cale de atac, devoluează integral pricina, însă în limita chestiunilor care se judecă, în prezenta cauză, viciile semnalate în recurs puteau fi remediate în faţa acestei instanţe, fără casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare.
