Verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în camera de consiliu după sesizarea instanţei prin rechizitoriu. Temei de drept.


Spre deosebire de verificarea periodică privind arestarea inculpatului, pe care instanţa este obligată să o facă în cursul judecăţii, în conformitate cu prevederile art. 3002 şi art. 160b din Codul de procedură penală, instituţie distinctă, cu o procedură diferită (judecata făcându-se, în acest caz, spre exemplu, în condiţii de publicitate), verificarea impusă de art. 3001 reprezintă o etapă procesuală prealabilă, obligatorie, cu o procedură specifică, expres reglementată, ce reclamă o dezbatere separată, în camera de consiliu, asupra menţinerii arestării preventive. Din analiza minutei, dispozitivului şi a considerentelor încheierii recurate, se constată că judecătorul s-a pronunţat – în mod greşit – în conformitate cu prevederile art. 3002 şi art. 160b din Codul de procedură penală, cu eludarea procedurii obligatorii prevăzute de art. 3001 şi art. 159 alin. 3,4,5 şi 11 din Codul de procedură penală. Prin urmare, încheierea primei instanţe a fost casată în totalitate, cauza fiind trimisă în rejudecare la aceasta.