Prin încheierea pronuntata la data de 14 septembrie 2012 de Judecatoria Videle s-a constatat, în raport de disp. art. 300/2 alin. 2 Cpp., ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva a inculpatului G.P. au încetat, dispunându-se revocarea arestarii preventive si punerea de îndata în libertate a inculpatului.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca prin încheierea nr. 42/R/20.06.2012 a Tribunalului Teleorman s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului G.P. pentru o perioada de 29 de zile , masura fiind verificata conform art. 300/1 Cpp. si mentinuta.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat aratând ca, autoritatile trebuie sa aiba în vedere la mentinerea masurii arestarii preventive toate argumentele pentru si împotriva îndeplinirii cerintei privind o necesitate de interes public care sa justifice o îndepartare de la regula impusa de art. 5, cu acordarea respectului cuvenit principiului prezumtiei de nevinovatie.
Potrivit jurisprudentei CEDO, Curtea a expus 4 motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventiva a unui acuzat suspectat ca a comis o infractiune: pericolul ca acuzatul sa fuga, riscul ca acuzatul, odata, repus în libertate, sa împiedice aplicarea justitiei, sa comita noi infractiuni, sa tulbure ordinea publica.
Pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract, ci trebuie sa se bazeze pe probe faptice. A apreciat instanta de fond ca, desi planeaza indicii serioase privitoare la vinovatia inculpatului, acest aspect, precum si gravitatea infractiunii pentru care este cercetat, nu pot justifica o detentie îndelungata, perioada de arest preventiv de 3 luni fiind suficienta pentru realizarea scopului acestei masuri, masura care nu trebuie sa serveasca pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate.
Tribunalul Teleorman a admis recursul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Videle, a casat încheierea, mentinând arestarea preventiva a inculpatului.
Din probatoriul administrat pâna în prezent, în faza de urmarire penala si în fata instantei de judecata, reiese ca exista indicii temeinice, astfel cum sunt acestea definite de disp. art. 68/1 Cpp., ca inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat si ulterior trimis în judecata, fiind îndeplinite cerintele prev. de art. 143 Cpp.
În ceea ce priveste conditiile cerute de art. 148 alin. 1 lit. f Cpp. retinute de instanta la luarea masurii arestarii preventive a inculpatului subzista, atât sub aspectul conditiei cuantumului pedepsei, cât si sub aspectul existentei pericolului concret pentru ordinea publica.
De altfel, cu privire la „pericolul concret pentru ordine publica”, doctrina si jurisprudenta constanta din România, si îndeosebi a Înaltei Culti de Casatie si Justitie, au cristalizat acest concept, iar o jurisprudenta constanta satisface exigentele de previzibilitate a legii, stabilindu-se ca prin “pericol concret pentru ordinea publica” trebuie înteleasa inclusiv reactia colectiva fata de infractiunea savârsita care, prin rezonanta sa, afecteaza echilibrul social firesc, creeaza o stare de indignare, de dezaprobare, de temere si insecuritate sociala, stimuleaza temerea ca justitia nu actioneaza suficient de ferm împotriva unor manifestari infractionale de accentuat pericol social si poate încuraja alte persoane sa comita fapte asemanatoare.
Totodata, valorile sociale încalcate de catre inculpat au vizat exercitiul autoritatii de stat si integritatea fizica a organelor de politie, al caror rol a fost acela de a restabili ordinea si linistea publica, prin faptele sale, inculpatul aducând atingere prestigiului de care trebuie sa se bucure organele statului.
Mai mult de atât, având în vedere faptul ca inculpatul nu a recunoscut faptele, atât el cât si celalalt inculpat judecat în stare de libertate, schimbându-si de mai multe ori declaratiile, se apreciaza ca exista pericolul real de a zadarnici aflarea adevarului daca ar fi lasat în libertate, prin influentarea martorilor.
Conduita anterioara buna a inculpatului concretizata în lipsa antecedentelor penale, faptul ca provine dintr-o familie organizata nu pot constitui elemente esentiale care sa justifice temeinicia revocarii masurii arestarii preventive, aceste elemente s-au avut în vedere si la momentul luarii acestei masuri si au existat pe tot parcursul procesului penal, urmând eventual, a fi avute în vedere la individualizarea pedepsei daca se va dispune condamnarea inculpatului.
În raport de data arestarii preventive a inculpatului, 20.06.2012 si data pronuntarii încheierii recurate, 14.09.2012, nu se poate sustine ca aceasta masura preventiva a fost prelungita peste limite rezonabile, avându-se în vedere si gravitatea faptei pentru care inculpatul este judecat.
