Verificarea masurii arestului preventiv în urma desfiintarii hotarârii de condamnare si trimiterea cauzei spre rejudecare
art.3001 Cod procedura penala devine incident numai în cazul sesizarii primare, initiale prin rechizitor. Pentru situatia în care instanta a fost sesizata printr-o alta modalitate complementara, în speta desfiintare cu trimitere spre rejudecare, temeiul de drept în baza caruia se pune în discutie starea de arest a inculpatului este dat de art.3002 si art.160b Cod procedura penala, judecata desfasurându-se în sedinta publica
decizia penala nr. 199/R/ 13 aprilie 2010 din dosar nr. 5183/55/2010
Prin încheierea din 06.04.2010 a Judecatoriei Arad, în baza art. 3001 raportat la art.160b Cod procedura penala s-a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului SM.
Pentru a hotarî astfel prima instanta a retinut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Arad, emis la data de 18.12.2009 în dosar nr. 7713/P/2009, înregistrat la aceasta instanta la data de 21.12.2009, a fost trimis în judecata, în stare de arest, inculpatul SM, cercetat sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calificat în stare de recidiva mare postexecutorie, prev. si ped. de art. 208 al. 1, art.209 al.1 lit.g, i Cod penal, cu aplicarea art. art.37 al.1 lit.b Cod penal.
S-a retinut în sarcina acestuia ca în data de 30.11.2009 a patruns prin escaladare si spargerea geamului exterior în locuinta partii vatamate, de unde a încercat sa sustraga mai multe bunuri, moment în care a fost surprins de catre partea vatamata, care tocmai revenise în imobil. Inculpatul si-a însusit totusi o esarfa în valoare de aproximativ 100 de lei si a încercat sa paraseasca locul faptei, dar a fost prins si retinut la scurt timp de catre doi martori alertati de catre partea vatamata. Fapta savârsita de inculpat întruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prevazuta de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Cauza a fost solutionata prin sentinta penala numarul 5/11.01.2010 a Judecatoriei Arad. Prin decizia penala nr.69/04.03.2010 a fost casata sentinta mentionata si s-a dispus rejudecarea cauzei de catre Judecatoria Arad unde cauza a fost reînregistrata la data de 31.03.2010.
Analizând temeinicia si legalitatea masurii arestarii preventive, conform art 300 ind 1 Cod procedura penala, prima instanta a constat ca inculpatul a fost retinut de unul dintre martori în apropierea locului faptei, martor care pornise în urmarirea faptuitorului iar asupra acestuia a fost gasita o esarfa cu privire la care persoana vatamata sustine ca îi apartine, si considera ca aceste indicii sunt suficiente pentru a justifica banuiala ca inculpatul ar fi comis aceasta fapta.
Analizând situatia inculpatului, instanta a constat ca pentru infractiunea de furt calificat prevazuta de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 de ani, fiind întrunita conditia prevazuta de art. 148 lit. f) teza a I-a Cod procedura penala. Sub aspectul conditiei prevazute de art. 148 lit. f) teza a II-a – pericolul pentru ordinea publica – instanta a constat ca, din fisa de cazier judiciar rezulta ca inculpatul a comis numeroase fapte penale contra patrimoniului fiind condamnat anterior în multiple rânduri pentru infractiuni de furt calificat si ca fapta cu privire la care i se aduc acuzatii în prezenta cauza a fost comisa prin mijloace care dovedesc o perfectionare a tehnicii infractionale, bara telescopica gasita la locul faptei putând asigura accesul în orice locuinta, procurarea acesteia dovedind intensitatea rezolutiunii infractionale a faptuitorului hotarârea acestuia în comiterea unor astfel de fapte pentru a obtine cele necesare subzistentei, neavând alte mijloace, împrejurari fata de care instanta considera ca exista probe care sa justifice ca lasat în libertate inculpatul ar putea comite infractiuni. Contractele de munca depuse la dosar sunt încheiate pe perioade determinate, respectiv pe perioada 22.07.2008-20.10.2008 si 06.07.2009-20.11.2009, facând dovada ca inculpatul a lucrat câte trei sau patru luni pe an, perioada în care nu putea obtine veniturile necesare subzistentei sale pentru întreg anul. În concluzie, instanta a apreciat ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 148 lit. f) Cod procedura penala.
Împotriva încheierii din 06.04.2010 a declarat recurs în termen inculpatul, invocând cazul de casare prevazut de art. 3859 alin.1 pct.4 Cod procedura penala, sens în care a solicitat admiterea recursului casarea încheierii si punerea de îndata în libertate întrucât judecata a avut loc în camera de consiliu.
Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate cât si sub toate aspectele de fapt si de drept, tribunalul constata ca acesta este fondat.
Din analiza coroborata a dispozitiilor art.3001 alin.1 Cod procedura penala si art.160b Cod procedura penala rezulta ca art.3001 Cod procedura penala devine incident numai în cazul sesizarii primare, initiale prin rechizitor. Pentru situatia în care instanta a fost sesizata printr-o alta modalitate complementara, în speta desfiintare cu trimitere spre rejudecare, temeiul de drept în baza caruia se pune în discutie starea de arest a inculpatului este dat de art.3002 si art.160b Cod procedura penala, judecata desfasurându-se în sedinta publica. În cauza, Judecatoria Arad a fost sesizata prin decizia penala nr.69/4.03.2010 a Tribunalului Arad, decizie prin care sentinta penala de condamnare a fost desfiintata dispunându-se rejudecarea cauzei de catre Judecatoria Arad. La termenul din 6.04.2010, judecatoria, în camera de consiliu a dispus mentinerea arestarii preventive a inculpatului, în baza art.3001 Cod procedura penala raportat la art.160b. În aceste conditii se constata ca în mod gresit instanta si-a întemeiat solutia pe aceste texte de lege si nelegal a mentinut starea de arest a inculpatului aplicând procedura reglementata deart.3001 Cod procedura penala, sedinta desfasurându-se în camera de consiliu, recursul declarat de inculpat fiind fondat. Fata de aceste motive, tribunalul în baza art. 38515 pct.2 lit.c) Cod procedura penala raportat la art.3859 pct.4 Cod procedura penala va admite recursul declarat de inculpatul SM, împotriva încheierii din 6.04.2010 pronuntata în dosar nr. 5183/55/2010 al Judecatoriei Arad, va casa încheierea primei instante si va dispune rejudecarea de catre Judecatoria Arad pentru cazul de casare „sedinta de judecata nu a fost publica”. În rejudecare, prima instanta va desfasura judecarea cauzei cu respectarea art.3002 procedând conform art.160b Cod procedura penala urmând ca judecata sa se desfasoare în sedinta publica.
Asupra cererii de punere de îndata în libertate, tribunalul retine:
Masura arestarii preventive a fost mentinuta prin decizia penala nr.69/04.03.2010 a Tribunalului Arad, ocazie cu care instanta de apel a analizat în ce masura se mai mentin temeiurile ce au dus la luarea masurii arestului preventiv. Conform art.160b Cod procedura penala „În cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive”. În cauza, verificare acestei masuri trebuie sa aiba loc pâna la data de 2.05.2010 sub sanctiunea intervenirii dispozitiilor art.140 alin.1 lit.a) Cod procedura penala privind încetarea de drept a masurilor preventive. În conditiile în care nu a expirat termenul prevazut de art.160b Cod procedura penala cererea de punere de îndata în libertate nu este întemeiata si în consecinta va fi respinsa.