Asupra recursului de faţă constată că:
La data de 3 decembrie 2009 reclamantul M M din C, a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti, solicitând admiterea acţiunii formulate şi în consecinţă să dispună plata celei de-a doua tranşe a compensaţiilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr.16/15.12.2006 a Comisiei Judeţene Braşov de Aplicare a Legii nr.290/2003, actualizate conform legii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Acţiunea reclamantului a format obiectul dosarului iniţial nr. 894/64/2009 al Curţii de Apel Braşov.
În acest dosar instanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 84/F/22.04.2010 a Curţii de Apel Braşov.
Prin această hotărâre s-a dispus admiterea acţiunii reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti, ce a format obiectul dosarului nr. 894/64/2009 a ÎCCJ.
În acest dosar instanţa de recurs a pronunţat Decizia nr. 800/10.02.2011 a ÎCCJ Bucureşti prin care s-a dispus admiterea recursului pârâtei şi casarea sentinţei civile atacate cu nr. de mai sus şi trimiterea cauzei spre competenţă soluţionare la Tribunalul Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată în urma soluţionării contestaţiei în anulare din dosarul cu nr. 1551/1/2011 a ÎCCJ (Decizia nr. 2443/29.04.2011) la Tribunalul Braşov sub nr. 4704/64/2012. În acest dosar instanţa de fond în rejudecare pe fond după casare a pronunţat sentinţa civilă nr. 4803/CA/19.09.2012 a Tribunalului Braşov.
Prin această hotărâre s-au dispus următoarele:
S-a admis acţiunea reclamantului M M în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 Bucureşti şi, în consecinţă:
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 Bucureşti a fost obligată să dispună plata celei de-a doua tranşe a compensaţiilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr.16/15.12.2006 a Comisiei Judeţene B de Aplicare a Legii nr.290/2003, actualizate conform legii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la împlinirea termenului de 30 de zile după data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri judecătoreşti.
De asemenea, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 Bucureşti a fost obligată să plătească reclamantului suma de 3500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Din probele administrate în cauză rezultă că prin Hotărârea nr.16 din 15.12.2006 a Comisiei judeţene Braşov de Aplicare a Legii nr.290/2003 au fost acordate compensaţii băneşti în sumă totală de 137.759,61 lei RON pentru bunurile abandonate în anul 1944 în Basarabia, oraşul Chişnău, str. …, reprezentând casa de locuit cu terenul aferent, despăgubiri acordate numitului M V, tatăl reclamantului, refugiat care a formulat cererea iniţială de acordare a despăgubirilor, înregistrată cu nr.2197/19.03.2004. Din înscrisurile de stare civilă rezultă legătura de rudenie de gradul 1 dintre titularul defunct menţionat în hotărâre şi reclamant, alături de reclamant figurând ca moştenitoare şi M M. Reclamantul a solicitat pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, la data de 18.06.2007, plata compensaţiilor, conform prevederilor legale aplicabile, depunând Hotărârea 16/2006 împreună cu documentele anexe ale acesteia. HG nr.1120/2006 conţine normele metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003, norme pe baza cărora este detaliată procedura de plată a compensaţiilor stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene, stabilindu-se că plata se face eşalonat în două tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi, tranşa 1 fiind de 40% din sumă, iar tranşa 2 restul sumei, anume 60%. În cauză, instituţia pârâtă a plătit prima tranşă în data de 20 iulie 2007, prin virament bancar în contul pus la dispoziţie de reclamant. În privinţa celei de-a doua tranşe, instituţia pârâtă a refuzat să mai facă plata, motivând că documentaţia depusă de reclamant este incompletă, împrejurare care ar împiedica plata celei de-a doua tranşe şi care ar afecta valabilitatea hotărârii nr.16/2006 a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr.290/2003.
Din demersul de plată a primei tranşe a compensaţiilor stabilite prin Hotărârea nr.16/2006 emisă de Comisia judeţeană Braşov de specialitate se desprinde concluzia, neinfirmată de pârâtă cu probe pertinente şi concludente, că la momentul efectuării plăţii pentru prima tranşă, în luna iulie 2007, pârâta a verificat şi validat întreaga documentaţie anexată hotărârii comisiei judeţene, astfel că hotărârea a intrat în circuitul civil, şi-a produs efectele juridice prevăzute de lege, nu a fost contestată ori revocată de autoritatea publică abilitată de legea specială (Legea nr.290/2003), fiind aşadar aplicabile la starea de fapt din cauză prevederile art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Din interpretarea logică şi sistematică a acestui text de lege rezultă că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral poate revoca actul administrativ emis numai dacă acesta nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice. Raţionamentul juridic este valabil pentru orice act administrativ unilateral, cu prerogativa logică a dreptului revocării actului pentru orice autoritate publică de pe verticala de deasupra autorităţii emitente, cum este cazul pârâtei ANRP faţă de Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr.290/2003.
Dimpotrivă, în cauză s-a constatat că pârâta a dat forţă juridică efectivă, a pus în practică hotărârea comisiei judeţene menţionată mai sus, plătind prima tranşă a compensaţiilor, pas care obligă instituţia publică pârâtă să urmeze restul etapelor din procedura de acordare a compensaţiilor băneşti aşa cum a fost aceasta stabilită de legiuitor. Dacă ANRP apreciază că Hotărârea nr.16/2006 nu a fost emisă cu respectarea procedurilor legale, atunci pârâta ar fi trebuit să urmeze procedura legală de obţinere a revocării unui act administrativ unilateral care a produs consecinţe juridice, anume procedura revocării pe cale judecătorească prevăzută de art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004. Însă, după cum reiese din probatoriul cauzei, instituţia pârâtă a ales varianta de a refuza să mai execute restul obligaţiilor sale legale de plată a compensaţiilor în integralitatea lor, anume tranşa a doua în cuantum de 60%, astfel încât refuzul său apare ca fiind un refuz discreţionar şi abuziv, fără acoperire legală, ceea ce determină concluzia că acţiunea reclamantului este întemeiată, neexistând impediment legal pentru acordarea/plata celei de-a doua tranşe a compensaţiilor stabilite prin Hotărârea nr.16/2006 a Comisie Judeţene Braşov de aplicare a Legii nr.290/2003.
Potrivit dispoziţiilor HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii 290/2003, suma cu titlu de compensaţii urma a fi achitată reclamantului eşalonat, în două tranşe.
Textul legal mai sus evocat trebuie interpretat în sensul că plata va fi efectuată în limita sumelor aprobate, însă pe parcursul celor 2 ani, termen prevăzut de lege, iar nu că plata poate fi făcută peste acest termen oricând în funcţie de sumele alocate, aşa cum neîntemeiat susţine pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în întâmpinare.
Instanţa a reţinut că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este tocmai o instituţie a Statului Român care trebuie să asigure respectarea hotărârilor emise în aplicarea legii nr. 290/2003 şi plata despăgubirilor băneşti stabilite prin aceasta, în caz contrar respectivele hotărâri consfinţind drepturi teoretice şu iluzorii şi nu concrete şi efective.
Faţă de aceste aspecte, instanţa a reţinut că nu poate fi primită apărarea pârâtei, ca instituţie a Statului Român care asigură respectarea hotărârilor emise în aplicarea legii nr. 290/2003, în sensul lipsei fondurilor băneşti.
Având în vedere argumentele menţionate, instanţa a admis cererea astfel cum a fost formulată iar temeiul art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004, a constatat că este întemeiat şi petitul referitor la obligarea instituţiei pârâte la plata unor penalităţi de 10 pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, ca sancţiune legală în cazul neplăţii celei de-a doua tranşe legal cerută de către reclamant.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanţa a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006 Bucureşti – Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului declarat şi modificarea sentinţei civile atacate în totalitate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive de recurs privind nelegalitatea acestei hotărâri:
Instanţa şi-a motivat sentinţa considerând că, din demersul de plată a primei tranşe a compensaţiilor stabilite prin Hotărârea nr. 16/2006 emisă de Comisia Judeţeană B se desprinde concluzia, neinfirmată de pârâtă cu probe pertinente şi concludente, că la momentul efectuării plăţii pentru prima4ranşă, în luna iulie 2007, pârâta a verificat şi validat întreaga documentaţie anexată hotărârii comisiei Judeţene, astfel că hotărârea a intrat în circuitul civil, şi-a produs efectele juridice prevăzute de lege, nu a fost contestată sau revocată de autoritatea publică abilitată de lege.
În temeiul art. 299 şi următoarele, art. 304 pct. 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, se consideră Sentinţa civilă nr. 4803/CA/2012 pronunţată în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2012 de către Tribunalul Braşov, ca fiind netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:
În fapt, în data de 15.12.2006 Instituţia Prefectului Judeţului B – Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamantului M M Hotărârea nr. 16.
Prin Hotărârea nr. 16/2006 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 137.759,61 lei compensaţii băneşti pentru bunurile autorului M V abandonate şi sechestrate în oraşul Chişinău, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
Astfel, odată cu emiterea H.G. nr. 1120/2006. privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. la art. 17 au fost stabilite atribuţiile A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Se poate constata că, deşi A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, ierarhic superior comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti de aplicarea Legii nr. 290/2003, nu avea din punct de vedere legal nici o posibilitate să intervină împotriva hotărârilor emise fără respectarea prevederilor Legii nr. 290/2003.
Deoarece s-a constatat că, la nivelul întregii ţări, sunt numeroase hotărâri emise pe baza Legii nr. 290/2003 care nu respectă: prevederile legale, iar solicitările adresate Instituţiilor Prefectului din întreaga ţară de reanalizare a acestora s-au dovedit ineficiente, Serviciul pentru Aplicarea Legi nr. 290/2003 a propus modificarea prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1120/2006.
În speţa în cauză, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P. a solicitat Instituţiei Prefectului Braşov comunicarea unui document din care să rezulte motivele care au fost avute în vedere atunci când au pronunţat Hotărârea nr. 16/2006, ce îi are ca beneficiari pe reclamantul Munte Ml şi petenta M M. Aspectele care urmau a fi lămurite punctual erau privitoare la dovada filiaţiei faţă de autorul M V, dovada refugiului autorului şi dovada calităţii de proprietar a acestuia.
Din analiza “Referatului” întocmit de Comisia Judeţeană Braşov pentru Hotărârea 16/2006, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P., a constatat că Hotărârea nr. 16/2006 a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii nr. 290/2003 deoarece nu a fost făcută dovada proprietăţii bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri. Recurenta şi-a întemeiat această constatare pe următoarele considerente:
Deoarece nu deţineau “acte doveditoare” pentru a confirma dreptul de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri, petenţii au apelat la prevederile art. 2 alin (4) teza II şi (5) din H.G. şi 1120/2006, ce permite solicitanţilor „în situaţia imposibilităţii dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea autentificate. Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedeşte prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se ia dosar copii ale corespondentei purtate cu diferite instituţii din România, Ucraina şi Republica Moldova, abilitate să producă aceste documente (adeverinţe sau certificate de arhivă), precum şi traducerea acestora, după caz”. în acest sens au fost depuse la dosar: declaraţii pe proprie răspundere însoţite de declaraţiile a 2 martori şi dovada demersurilor efectuate către Arhiva Naţională a Republicii Moldova.
Având în vedere că Arhiva Naţională a Republicii Moldova nu a putut să confirme că autorul M V a deţinut în proprietate bunurile pentru care s-au solicitat despăgubiri, în condiţiile prevăzute de art. 2 alin (5) din HG 1120/2006, reclamantul M M sau petenta M M trebuiau să iniţieze o corespondenţă şi cu primăria localităţii de unde s-a refugiat autorul şi în care se află bunurile abandonate, respectiv Primăria localităţii Chişinău. Această instituţie este într-adevăr abilitată să producă unul din următoarele documente: chitanţă de plată a impozitelor, extrase din cărţile de imobil, planuri şi autorizaţii de construcţie, rapoarte de expertiză, eţc.:
Astfel, Comisia Judeţeană V a emis Hotărârea nr. 16/2006, fără a respecta prevederile Legii nr. 290/2003.
Aceste aspecte au fost transmise reclamantului M M, prin adresa nr. 8567 din 23.10.2009.
Însă, reclamantul în loc să iniţieze demersuri pentru a-şi completa dosarul au ales să depună prezenta cerere de chemare în judecată împotriva A.N.R.P.
Având în vedere că Legea nr. 290/2003 urmăreşte acordarea unor măsuri reparatorii pentru beneficiarii acesteia; fondurile alocate pentru plata despăgubirilor provin de la bugetul de stat; dispunerea plăţii în baza unei hotărâri ilegale ar prejudicia bugetul de stat;
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, a solicitat instanţei, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 16/2006 emisă de Comisia Judeţeană Braşov de aplicare a Legii nr. 290/2003.
În cazul în care se va aprecia că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere, a solicitat, în subsidiar, micşorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit căruia „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Recurenta a invocat faptul că acordarea unor cheltuieli de judecată de 3.500 lei este neîntemeiată şi faţă de obiectul cauzei.
Aceste aspecte nu vizează o împotrivire din partea recurentei pârâte la acţiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată
Nu în ultimul rând, a precizat că, în sentinţa recurată, nu sunt indicate probele în baza cărora au fost acordate cheltuielile de judecată.
Prin urmare, a apreciat că, faţă de obiectul pricinii, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care a solicitat reducerea lor corespunzătoare.
Astfel, în temeiul art. art. 299 şi urm., art. 304 pct. 9. art. 3041 Cod procedură civilă a solicitat admiterea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 4803/CA/19.09.2012 pronunţată de Tribunalul Braşov şi modificarea sentinţa atacata în sensul respingerii acţiunii formulată în fond de reclamantul M M, ca fiind neîntemeiată.
Recursul a fost declarat în termen legal şi scutit de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.
Faţă de recursul declarat în cauză intimatul reclamant M M a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele expuse pe larg în întâmpinare la filele 12 – 15 dosar recurs.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului sentinţa civilă nr. 4803/19.09.2012 a Tribunalului Braşov, prin prisma criticilor de recurs formulate de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti – Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003, şi faţă de prevederile acestei legii incidente în cauză şi prevederile HG nr. 1120/2006 de aplicarea acesteia, faţă de prevederile Legii nr. 554/2004 şi având în vedere prevederile art. 304 Cod procedură civilă, constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregului material probator de la dosar, raportat la obiectul cauzei, obiectul acţiunii reclamantului constând în obligarea pârâtei să dispună plata celei de-a II tranşă a compensaţiilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 16/15.12.2006 a Comisiei Judeţene Braşov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate conform legii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere şi cu cheltuieli de judecată ocazionate cu acest proces, văzând dispoziţiile Legii nr. 290/2003, ale Hotărârii nr. 1120/2006 de aplicare a legii HG nr. 57/2008 care de fapt nu se aplică în speţă (întrucât pârâta a efectuat plata I – a tranşe) raportat la considerentele sentinţei civile atacate, şi ţinând cont de criticile recurentei privind nelegalitatea sentinţei civile atacate, instanţa de recurs constată că în mod corect şi legal a reţinut instanţa de fond situaţia de drept şi de fapt dedusă judecăţii, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, conform cu probele de la dosar.
În ceea ce priveşte criticile de recurs instanţa reţine că în fapt recurenta a formulat două critici esenţiale privind nelegalitatea hotărârii atacate şi anume:
1. Hotărârea nr. 16/15.12.2006 emisă de Comisia Judeţeană B este nelegală deoarece la baza emiterii sale nu stă şi corespondenţa purtată cu primăria Chişinău, în opinia sa, aceasta fiind singura instituţie din Republica Moldova abilitată să producă unul din documentele care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului abandonat. În atare situaţie, susţinut că întrucât recurenta-pârâtă, pentru că despăgubirile acordate conform Legii nr. 290/2003 provin din fondurile alocate de la bugetul de stat, efectuarea unor plăţi în temeiul unei hotărâri ilegale ar prejudicia bugetul de stat, motiv pentru care a solicitat instanţei a se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate a sus-menţionatei hotărâri; iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii reclamantului
Astfel, în subsidiar, respectiv în situaţia în care se apreciază că nu se impune respingerea capătului său de cerere privind nelegalitatea Hotărârii nr. 16/15.12.2006, recurenta-pârâtă solicită micşorarea cheltuielilor de judecată admise de prima instanţă, pe care le apreciază ca fiind prea mari faţă de „obiectul cauzei”. În plus, după cum se susţine, „nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată” – aspect ce „nu vizează o împotrivire … la acţiune”. Pe de altă parte, se mai arată, „nu sunt indicate probele în baza cărora au fost acordate cheltuielile de judecată”.
În drept a invocat incidenţa prevederilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, art. 3041 Cod procedură civilă şi art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă cu privire la recucerea cheltuielilor de judecată ca şi cuantum raportat la obiectul cauzei şi faptul că acesta se achită de pârâtă, fără a avea buget alocat în acest sens.
Cât priveşte critica de la pct. 1, referitor la chestiunile de fond, în sensul că acţiunea reclamantului ar fi neîntemeiată şi nelegală instanţa de recurs reţine că această critică dezvoltată pe larg de recurentă este nelegală atât în ce priveşte faptul că reclamantul nu ar fi depus întreaga documentaţie pentru obţinerea titlului de creanţă şi că hotărârea Comisiei Judeţene Braşov ar fi nelegală, deoarece din probele de la dosar rezultă contrariul. Astfel, instanţa de recurs constată, că acest aspect nu a fost atacat în dosarul de fond de pârâtă.
Hotărârea nr. 16/15.12.2006 a Comisiei Judeţene B de Aplicare a Legii nr. 290/2003 este definitivă.
Mai mult s-a şi făcut executarea ei, fiindu-i plătită reclamantului prima tranşă din compensaţiile cuvenite conform legii sus menţionat.
În ce priveşte lipsa disponibilităţilor din buget, aspecte invocate de recurentă şi volumul mare de cereri în acest sens, procedura de urmat, aceste aspecte (critici de recurs), nu pot fi reţinute de instanţă, având în vedere data emiterii titlului de creanţă, şi prevederile Legii nr. 290/2003 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1120/2006 de aplicare a acesteia, care prevede plata în tranşe într-un termen de 2 ani consecutiv.
Or, în speţă recurenta nu s-a conformat prevederilor legale nici până la data acţionării în judecată iniţial, nici până la pronunţarea hotărârii de fond la 19.09.2012 şi nici până la declararea recursului la data de 16.10.2012.
Ca atare, se justifică cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei să dispună plata celei de a II-a tranşă, sumă ce va fi actualizată conform legii.
În esenţă, critica de la pct. 1 din recurs va fi înlăturată ca nelegală. Cât priveşte excepţia de nelegalitate invocată direct în recurs, a actului ce a stat la baza titlului de creanţă nu mai poate fi analizată acum în recurs.
Referitor la a II-a critică de recurs, întemeiată pe prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanţa văzând obiectul cauzei, prestaţia avocatului ales în cauză, termenele – mai multe la număr din anul 20120, 2011, 2012, 2013/13.04.2013-, data pronunţării prezentei, apărarea formulată de reclamant – prin avocat în toate fazele procesuale în cele 5 dosare (ataşate la prezentul dosar), constată că şi această critică de recurs cu privire la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la fond nu este justificată şi va fi înlăturată ca nelegală.
În concluzie pentru considerentele expuse se vor înlătura toate criticile de recurs, iar recursul se va constata ca nefondat.
În ce priveşte apărarea formulată de reclamant în recurs prin întâmpinare, aceasta va fi reţinută ca justificată şi legală în sensul respingerii recursului.
În baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia civilă nr. 2152/23.04.2013, dosar civil nr. 4704/62/2012- redactat – judecător IM
