Conciliere prealabilă. Pronunţarea pe excepţia prematurităţii acţiunii. Consecinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 3331 din 17 decembrie 2004, Judecătoria Vaslui (Ghintuială Mihaela) a respins ca prematură acţiunea formulată de reclamanta S.C. „TERMICA” S.A. Vaslui împotriva pârâtei Asociaţia de Proprietari Vaslui, reţinându-se că reclamanta nu a îndeplinit procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 720 ? din Codul de procedură civilă. S-a constatat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu îndeplinesc cerinţele concilierii prealabile.
Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr. 254 din 18 martie 2005 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare reţinând că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza pe calea unei excepţii, fără să aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar.
Instanţa de recurs a constatat că reclamantul a făcut dovada cu procesul-verbal de conciliere directă între părţi cât şi prin concilierea autentică în faţa instanţei de judecată în cadrul procedurii privind somaţia de plată, a respectării cerinţelor legale referitoare la concilierea directă, dovezi care nu au fost analizate de instanţa de fond, hotărârea pronunţată fiind nelegală.
În acelaşi sens a fost pronunţată şi sentinţa civilă nr. 1921 din 19.08.2004 a Judecătoriei Vaslui (Trif Carmen), care a fost casată prin decizia civilă nr. 55 din 21 ianuarie 2005 a Tribunalului Vaslui şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.