Infracţiuni de corupţie l.78/2000


Dosar nr. 1055/308/2013

Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

PENAL

SENTINŢA PENALĂ Nr. 32/2014

Şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE Doina Volanschi

Grefier Nicoleta Casianov

PROCUROR  DNA : MIHAI  RADU  CRISTIAN

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P.I.  şi pe parte civilă AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ  PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpatul asistat de av.Păun Ion, lipsă fiind reprezentantul părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru agricultură.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care :

Se constată că s-au comunicat din partea Primăriei Vânători fişele de post a numiţilor Micle Mariana şi Micle Gheorghe şi din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Târgu Mureş precizare în scris cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice.

Av. Păun Ion având cuvântul cu privire la cererea de schimbarea încadrării juridice formulată de reprezentantul DNA- Serviciul Teritorial Tg.Mureş precizează că este de acord cu aceasta.

Av. Păun Ion solicită în probaţiune, având în vedere H. C. L.  nr.58/16.12.2008 prin care s-a dispus ca suprafeţele de păşuni care nu vor fi închiriate pot fi date în folosinţă gratuită păstorilor localnici  pentru a se  vedea scopul urmărit de către legiuitorul local al  Consiliul Local, să se solicite să se depună la dosar expunerea de motive a acestei hotărârii a Consiliului Local, de asemenea se verifice dacă  la Vânători Consiliul Local a adoptat o  hotărâre cu nr.9/2011 prin care a instituit o taxă pentru întocmirea dosarului de către specialistul primăriei, alături de reprezentantul APIA, să se comunice Primăria Vânători dacă a încasat această taxă pentru întocmirea dosarului, în  probele solicitate fiind utile cauzei.

Reprezentantul Parchetului DNA arată că nu sunt utile probele solicitate, motiv pentru care solicită a fi respinse.

Instanţa, apreciază ca inutilă cauzei  cererea de suplimentare a probatoriului, motiv pentru care o respinge.

Reprezentantul DNA – Serviciul Teritorial Tg.Mureş şi apărătorul inculpatului precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat şi probe de solicitat, instanţa acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul DNA – Serviciul Teritorial Tg.Mureş, având cuvântul, solicită să se dispună condamnarea inculpatului P.I.  pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 17 lit. c din Legea nr.78/2000, modificată, rap. la art.290 Cod penal şi art.41 alin.2 Cod penal, două acte materiale, participaţie improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetul administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art.31 alin.2 Cod penal rap. la art.18 ind.1 alin.1 din Legea nr.78/2000, modificată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal ( 3 acte materiale), ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal. Solicită menţinerea măsurii asiguratorii, dispusă prin Ordonanţa din data de 01.04.2013, în temeiul dispoziţiilor art.267 alin.4 Cod procedură penală şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Av. Păun Ioan, având cuvântul, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună achitarea inculpatului în temeiul  dispoziţiilor art.10 lit. d rap. la art.11 pct.2 lit. a din Cod procedură penală, având în vedere că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Se reţine în sarcina inculpatului că a semnat contractul de comodat în fals, s-a făcut dovada în cauză că atât cât Pal Emeric, tatăl inculpatului, cât şi inculpatul se gospodăresc împreună. În temeiul art.1533 Cod civil, este cert şi dovedit în cauză că între tatăl inculpatului şi inculpat a existat un mandat, mandat care poate fi expres sau tacit, având în vedere gradul de rudenie tată – fiu precum şi necontestarea de către Pal Emeric a faptului că acel contract a fost semnat de fiul său, coroborat cu faptul că inculpatul a semnat contractul de comodat cu semnătura lui şi nu a contrafăcut semnătura precum şi cu faptul că actul adiţional la contractul de comodat este semnat chiar de către titularul contractului de comodat Pal Emeric, nu sunt în prezenţa falsului în înscrisuri sub semnătură privată. Se află  în aceea ipoteză dacă inculpatul contrafăcea semnătura titularului contractului, dar având în vedere regulile mandatului şi faptul că nu se neagă că se gospodăresc împreună, că s-a ştiut de acest contract, acuza în ce priveşte falsul în înscrisuri sub semnătură privată nu subzistă. În ce priveşte cea de-a doua acuză participaţia improprie la prezentarea de documente false sau inexacte în vederea obţinerii pe nedrept a subven?iilor din fondurile europene, nu există elementele constitutive ale acestei fapte în general, cu privire specială la lipsa de intenţie; s-a făcut dovada că inculpatul a avut animale şi că are animale, a organizat acel păşunat, că a întreţinut păşunea, că inculpatul şi-a îndeplinit toate obligaţiunile de Agromed, inculpatul a întocmit dosarul şi l-a depus la APIA pe consultanţa organului statului; această hotărâre deşi a fost respinsă de instanţă, ea poate fi consultată şi s-a dispus să  se  plătească o taxă de fiecare pentru întocmirea unui dosar. Având în vedere faptul că inculpatul a făcut toate acestea ca urmare a iniţiativei unui factor statal nu i s-a constatat unui fapt administrativ teritorial este factor constitutiv statal, fiind în această situaţie atât la încheierea contractului de comodat cât şi la depunerea documentelor şi dosarului la  APIA,  lipseşte intenţia; inculpatul se află în prezenţa unor erori obstacol, se află în prezenţa unor legi care organizează această materie a subven?iilor de la APIA, toate probele şi toate argumentele converg la lipsa de intenţie, chiar dacă ar fi vreun element care trebuia fi suplinit privind procedura de acordare a subven?iilor APIA acesta trebuia să fi cerut de organele statului, de aceea solicită achitarea inculpatului.

Inculpatul având cuvântul arată că nu se consideră vinovat, a fost la toate organele publice să i se elibereze un contract pentru a i se da în administrare o păşune pentru lucra şi a pus toată bunăvoinţa, toată silinţa să predea păşunatul, să-l folosească 5 ani şi la început a fost încurcat şi s-a retras din activitate după 3 ani fără să fie forţat, a executat ceea ce i-au spus cei de la Primărie, îi pare rău unde a ajuns, nu a fost niciodată în situaţia aceasta şi nu a crezut că va răspunde  pentru  că a semnat în locul tatălui său, acesta fiind şi bolnav .

INSTANŢA

Prin rechizitoriul din 11.04.2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tg. Mureş a fost trimis în judecată inculpatul P.I.  pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. c din Legea 78/200 modificată, rap. la art. 290 C.p. şi art.41 alin.2 C.pen ( 2 acte materiale), constând în aceia că în data de 30.04.2009, a semnat în locul tatălui său Pal Emeric contractul de comodat pentru păşunat nr.14 încheiat cu făptuitorul Toşa Ioan, primar al Com. Vânători ( în prezent decedat) în calitate de împuternicit al Consiliului Local având ca obiect suprafaţa de 49,66 ha păşune comunală, pe  o durată de 4 ani, în care, în mod nereal s-a menţionat că Pal Emeric  are calitate de pastor de oi, capre, vite, ales de crescătorii de animale din satul Şoard, iar ulterior, la data de 17.05.2010, a semnat, în locul tatălui său, actul adiţional la contractul nr.11 din 30.04.2009, şi infracţiunea de participaţie improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor, în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art.31 alin.2 C.p. rap. la art.18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000  modificată, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., ambele cu aplicarea art.33 lit. a C.pen. ( 3 acte materiale), constând în aceea că, având la baza contractul de comodat cu nr.14/30.04.2009, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale în anul 2009, 2010 şi 2011 l-a determinat pe tatăl său, Pal Emeric, să semneze, fără vinovăţie, cererile unice de plată pe suprafaţă, înregistrate la A.P.I.A – Centrul Local Sighişoara sub nr.MS-32676/15.05.2009, nr. MS – 31872/17.05.2010 şi nr. MS-36750/29.05.2011, prin care a solicitat subvenţii pentru suprafaţa de 49,13 h, păşune primită în folosinţă cu titlu gratuit de la Primăria comunei Vânători, cereri în care a făcut menţiuni nereale, obţinând pe nedrept suma totală de 160.111,92 lei.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: contractul de comodat pentru păşunat nr.14/30.04.2009 ( vol.I-f.92-95, vol. – f.27-30, 70-73, 105, 108), Actul adiţional nr.1635/17.05.2010 ( vol. , f. 96), adeverinţa nr.1360/27.04.2009 ( vol. 2, f.13), adeverinţa nr.1300/22.04.2010 ( vol. 2, f.78 ) documentele din dosarele A.P.I.A ( vol. 2, f.3- 159), declaraţiile olografe date de P.I.  ( vol. 1  f.58-64), Dumbravă Dorin ( vol. 1- f.66-74), Bologa Emil ( vol. 1, f.3-5), declaraţiile învinuiţilor P.I.  ( vol.1, f.88-91, 131), Dumbravă Dorin ( vol. 1, f.101-103, 133), martorilor Dayka Gavril ( vol. 1, f-112-113), Simo Tiberiu Levente ( vol. 1, f. 115-116), etc.

În faza de cercetare judecătorească instanţa a procedat la ascultarea inculpatului ( f.27), martorilor Dayka Gavril ( f.84), Simo Tiberiu Levente (f.85)Dumbravă Dan ( f.86), Micle Mariana ( f. 87), Şanta Constantin ( f. 105), Marcu Florin ( f. 106(, Raţ Maria Carmen ( f. 107), Bologa Emil ( f. 108), Moraru Vasile ( f. 111).

La cererea instanţei Primăria Vânători a comunicat copii după registrul agricol şi rolul fiscal din anii 2009, 2010, 2010 cu privire la inculpatul P.I.  şi tatăl acestuia Pal Emeric (F.35-83), hotărârile Consiliului Local al comunei Apold în perioada 2008-2011 privind folosirea păşunilor comunale ( f. 97-104), fişele de post ale numiţilor Micle Mariana şi Micle Gheorghe ( f. 116-124).

În şedinţa publică din 20.12.2013 Reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului în sensul  înlăturării art. 17 lit. c din Legea 78/2000 în privin?a infracţiunii de fals in înscrisuri sub semnătură privată, având in vedere inexistenţa scopului cerut de acest articol, urmând ca infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată să aibă ca şi încadrare juridică doar art. 290 Cp. cu aplic art. 41 al.2 C.p.

Inculpatul prin apărător a precizat că este de acord cu această cerere .

Iniţial, astfel cum rezultă din declaraţia olografă din data de 20.08.2010, inculpatul a declarat că se ocupă cu creşterea animalelor, în prezent având 3 vaci, iar cu un an în urmă un număr de 9 capete bovine. Păşunea satului Vânători a fost scoasă la licitaţie însă nu s-a prezentat nimeni. Astfel a discutat cu conducerea primăriei şi au căzut de acord să încheie contract de comodat pentru păşunat nr.14 din 30.04.2009 pe o perioadă de 4 ani. Suprafaţa de teren ce i-a fost pusă la dispoziţie prin acel contract a fost de 49,66 ha. Singura lui obligaţie era aceia de a curăţa păşunea de mărăcine, fără nicio taxă către primărie. A depus actele la APIA Mureş pentru obţinerea subvenţiei pentru cele 49,66 ha şi a încasat-o pentru anul 2009. El ştia că pentru 49,66 ha ar trebui să primească circa 40.000 lei. În cont a primit 13.000 lei şi nu ştie dacă a treia rată a intrat sau nu în cont. Niciodată primarul Toşa Ioan sau alt funcţionar din Primăria Vânători nu i-a spus că va trebui să predea o sumă de bani din această subvenţie către primărie sau către vreun funcţionar. De altfel, nici nu ar fi fost de acord să predea vreun ban către Primăria Vânători, pe care nu îl datorează. Până în prezent nu a încheiat vreun contract de sponsorizare a Primăriei Vânători şi nici nu are de gând să facă aşa ceva. Pentru anul 2010 nu a primit încă nici un ban de la APIA Mureş ( f.52-53, vol.1).

Inculpatul a fost din nou ascultat la 8.02.103 ocazie cu care a declarat că la adresa lui de domiciliu mai locuieşte şi tatăl lui Pal Emeric, în vârstă de 80 de ani. De mai mulţi ani, atât el cât şi tatăl s-au ocupat şi cu creşterea animalelor. Anual au avut un număr fluctuant de animale ierbivore, respectiv vaci, cai, oi, neavând capre. Media anuală de animale pe care le-a avut el personal a fost de 78 capete bovine, 1-2 cai, 2-3 oi. Tatăl lui a avut până în 2010, 1 cal, 2 vaci. Nici el şi nici tatăl lui nu au fost niciodată cioban ori ciurdar al satului Vânători şi nici în alt sat din comuna Vânători. Animalele lui şi ale tatălui nu au fost păzite de către ciurdarul satului Vânători, care s-a schimbat an de an, fiind date la păşunat peste vară pe păşunea satului. El a făcut parte din comisia zoopastorală a satului Vânători formată de 5-6 membri, comisie ce trebuia să coordoneze lucrările de curăţire a păşunii comunale, să verifice programul de păşunare amenajare a adăposturilor pentru vaci şi oi. Ciurdarul satului era plătit de fiecare proprietar de animale pentru paza animalelor.

Inculpatul a  declarat, de asemenea, că din 2009 de când păşunea comunală i-a fost dată lui spre folosinţă, conform contractului de comodat nr.14/30.04.2009, proprietarii de animale nu au mai plătit nicio taxă de păşunat pentru animalele lor. Animalele pe care el şi tatăl lui le-au avut le-au declarat în fiecare an la registrul agricol al Primăriei Vânători, precum şi la medicul veterinar. De la APIA el a solicitat subvenţii atât pentru animale, cât şi pentru terenuri. Tatăl lui nu a solicitat niciodată subvenţii de la APIA nici pentru animale, neavând număr suficient de animale şi nici pentru terenuri.

Întrucât în 2009 a depus dosarul la APIA pentru subvenţii, pentru terenul propriu lui şi în arendă, intenţionând să solicite subvenţii, şi pentru păşunea comunală care i-a fost dată pentru curăţare, dl. primar Toşa Ioan i-a spus că vor încheia contract de comodat nr.14/30.04.2009 pe numele tatălui, deoarece şi el locuieşte la aceeaşi adresă. Contractul este încheiat pe numele tatălui, el l-a semnat la final şi tot el a semnat şi actul adiţional nr.1635 din 17.05.2010. Tatăl lui a semnat cererea unică de plată pe suprafaţa 2010 depusă la APIA, cererea nr. MS 32676 depusă la 15 mai 2009, cererea de subvenţie APIA pentru păşunea comunală pe anul 2010, însă el nu a avut nicio implicare în obţinerea acestor subvenţii şi a semnat cererile de subvenţii la rugămintea lui deoarece contractul era încheiat pe numele lui. A obţinut subvenţiile APIA pentru păşunea comunală în anii 2009, 2010, 2011, nemaisolicitând subvenţii pentru acea păşune în anii 2012, 2013, banii folosindu-se pentru curăţarea păşunii. În 2012 a fost chemat la Primăria Vânători, unde i s-a spus că contractul de comodat nr.14/2009 nu este legal şi se consideră nul de către d-l secretar Dumbravă Dorin, lucru cu care el a fost de acord. Nici el, nici tatăl lui nu au încheiat vreun contract cu proprietarii de animale din Vânători ori din alt sat, au discutat verbal în acest sens, dar membrii comisiei zoopastorale nu au fost de acord şi au spus ca el să se ocupe de curăţarea păşunii şi lucrările să meargă în continuare aşa cum au fost înainte. Adeverinţele de la Primăria Vânători le-a cerut verbal, iar după obţinerea lor le-a depus la APIA, chiar dacă au fost emise pe numele tatălui lui. Nimeni de la Primăria Vânători nu i-a spus că din subvenţiile de la APIA obţinute pentru păşunea animală, trebuie să doneze vreo sumă de bani primăriei sau să dea cuiva vreo sumă de bani. În 2010 a auzit  discutându-se prin sat, că el şi numiţii Santa Constantin şi Deac Mihai Radu, vor trebui să dea o sumă de bani Primăriei Vânători din subvenţiile obţinute de la APIA pentru păşunile comunale, însă el nu a participat la şedinţa Consiliului Local Vânători din 19.09.2010, nu a făcut nicio adresă prin care să-şi exprime vreo intenţie de a face vreo donaţie şi nu a discutat acest lucru nici cu Santa Constantin ori Deac Mihai şi nici cu nimeni altcineva. Chiar a păstrat o parte din subvenţia APIA în cazul în care Primăria Vânători i-ar fi cerut să dea ceva bani, dar ulterior nimeni nu i-a cerut nimic ( f. 58-64).

Inculpatul a mai susţinut că începând din anul 2011, pe numele tatălui lui, a cumpărat un nr. de 156 de oi cu crotaluri şi a vândut vacile pe care le avea. Oile le are şi în prezent, fiind înregistrate la registrul agricol şi la medicul veterinar ( f. 61).

În continuarea declaraţiei, inculpatul a arătat că a semnat în locul tatălui contractul de comodat pentru păşunat nr.14 din 30.04.2009 şi actul adiţional nr.1635 din 17.05.2010, deoarece erau ultimele zile în care se putea depune cerere de subvenţie la APIA şi cineva din primărie, nu mai ştie cine anume, i-a spus că poate să semneze contractul în locul tatălui, deoarece locuiesc la aceeaşi adresă. Contul în care APIA  a virat subvenţiile a fost deschis la BCR SA Sighişoara pe numele tatălui, iar el a avut împuternicire bancară. În 2009, tatăl a mers cu el la APIA Sighişoara, unde a semnat cererea de subvenţie şi alte documente.

În anii ulteriori el i-a dus acasă cererile şi celelalte acte, pe care tatăl lui le-a semnat. Tatăl nu ştia ce acte semnează, şi a avut încredere totală în el. Nici el, nici tatăl lui nu au fost aleşi niciodată păstori de animale nici în Vânători, nici în alte localităţi.

Tatăl lui are 80 de ani, nu vede bine, nu înţelege prea bine limba română şi are doar câteva clase. Ca urmare nu a înţeles bine ce documente a semnat către APIA.

Inculpatul a declarat, de asemenea, că a discutat despre clauzele contractului de comodat cu d-l primar Toşa Ioan. Îşi asumă întreaga responsabilitate a consecinţelor încheind contractul de comodat nr.14/2009, precum şi obţinerea ulterioară a subvenţiilor de la APIA pentru suprafaţa de 49,66 ha de păşune primită spre folosinţă de la Primăria Vânători ( f. 63, 64).

Ascultat fiind la 29.03.2013 la DNA Serviciul Teritorial Tg.Mureş în calitate de învinuit P.I.  a declarat următoarele :

În primăvara anului 2009 a primit un telefon de la Primăria comunei Vânători, fără să mai ştie cine l-a sunat şi i s-a spus  să meargă la primărie pentru a discuta despre acordarea folosinţei păşunii comunale din satul Vânători. Până atunci  nu a cerut nici verbal şi nici în scris Primăriei Vânători să-i acorde spre folosinţă vreo păşune, nu a avut cunoştinţă despre faptul că ar fi avut loc vreo licitaţie privind închirierea vreunei păşuni şi nu a participat la vreo astfel de licitaţie.

La Primăria Vânători, domnul primar Toşa Ioan, i-a spus că  va trebui să cureţe păşunea, aceasta va fi păşunată de către vitele locuitorilor satului Vânători şi pentru curăţarea păşunii  va primi nişte bani, nu a înţeles prea bine de modul va primi acei bani, fiind posibil să fi fost vorba despre o fundaţie. Având nevoie de bani şi putând să efectueze lucrările de curăţare a păşunii, a fost de acord să încheie un contract în acest sens. I-a spus domnului primar Toşa că pe terenul arabil pe care îl are în proprietate depus deja cererea şi actele aferente la APIA Sighişoara în vederea obţinerii de subvenţii. A mers imediat la APIA Sighişoara, unde i s-a spus că nu mai poate depune  o altă cerere de subvenţie, deoarece depusese una deja, de fapt că nu se poate adăuga la dosarul de subvenţie o cerere nouă pentru păşune.

A revenit la Primăria Vânători, unde i-a spus domnului primar acest lucru şi dânsul i-a atenţionat  spunându-i că se poate încheia acest contract şi pe numele tatălui său deoarece locuiesc la aceeaşi adresă. Astfel, a dat datele de identitate ale tatălui său şi reprezentanţii primăriei au redactat contractul de comodat pentru păşunat nr.-14 din 30.04.2009, care a fost încheiat între Toşa Ioan în calitate de împuternicit al Consiliului Local şi Pal Emeric în calitate de păstor de oi, capre, vite ales de către crescătorii de animale din satul Şoard. Întrucât a discutat cu reprezentanţii primăriei despre acest contract, a semnat în locul tatălui său, fără a citi cu amănunţime ceea ce s-a scris în el. Cei de la Primăria Vânători l-au intitulat „ Contract de comodat pentru păşunat”, deşi ştiau că în realitate nici tatăl lui, Pal Emeric şi nici inculpatul, nu a fost aleşi niciodată în calitate de păstor de animale, nici în satul Şoard şi nici în altă localitate. I-a atras atenţia domnului primar Toşa Ioan şi domnului secretar Dumbravă Dorin, că tatăl lui nu are calitate de păstor de animale, însă ei i-au spus că nu este nicio problemă şi că acest contract se încheie astfel pentru ca să nu fie nicio problemă pentru păşunat şi fără acest contract inculpatul nu  putea fi plătit pentru lucrările de curăţare pe care le va efectua pe păşunea comunală.

Inculpatul a mai declarat că în data de 15.05.2009,  împreună cu tatăl lui au mers la APIA Sighişoara unde s-a completat cererea unică de plată pe suprafaţă 2009, înregistrată sub nr. MS-32676, iar tatăl său doar a semnat acea cerere.

Tatăl lui este în vârstă de 80 ani, are patru sau cinci clase, nu cunoaşte bine limba română şi  nici nu a ştiut ce acte semnează. A făcut acest lucru deoarece el i-a cerut să semneze această cerere.

Tot pe numele tatălui  său Pal Emeric, a deschis  şi un cont la BCR – Sucursala Sighişoara, iar tatăl său i-a dat o împuternicire bancară prin care  să scoată şi să folosească cum crede  banii acordaţi de APIA, ca subvenţie pentru păşunea comunală. Pentru terenul agricol pe care îl care în proprietate  şi pentru care a solicitat subvenţii de la APIA, are un cont deschis la BCR Sighişoara, pe numele său.

În anii 2010, cei de la APIA Sighişoara au observat că în contractul de comodat anexat cererii este trecută localitatea Şoard în loc de localitatea Vânători şi i-a atras atenţia în acest sens. Prin urmare a mers la Primăria Vânători, unde le-a spus acest lucru, nu mai reţine cu cine anume a discutat, cert este că s-a încheiat Actul adiţional nr. 1635/17.05.2010, pe care l-a semnat în locul tatălui său la poziţia „ Comodatar”.

În luna noiembrie 2011, a discutat cu cei de la APIA despre faptul că contractul de comodat nr.14/2009 a fost încheiat pe o durată de 4 ani, iar prevederile legale ale APIA  privind acordarea subvenţiilor pentru condiţii de agromediu sunt de 5 ani, a mers la Primăria Vânători unde le-a spus acest lucru, şi astfel a fost întocmit  Actul adiţional nr.3760 din 14.11. 2011, care a fost semnat de către primarul Toşa Ioan, avizat de către secretarul Dumbravă Dorin şi vizat de contabila şefă Raţ Carmen. Acest act adiţional l-a dus acasă şi i-a cerut tatălui său să-l semneze şi el.

Aflând despre aceste încurcături, în anul 2012, nu a mai solicitat subvenţii APIA pentru păşunea comunală, iar reprezentanta APIA Sighişoara, doamna Todoran Corina, i-a spus că trebuie ca tatăl lui să completeze o cerere de subvenţie pentru suprafaţa de 1 hectar.

Anterior, cu  Adresa nr.1014 din 08.05.2012, Primăria comunei Vânători, l-a chemat pe tatăl său la sediul primăriei pentru a proceda la rezilierea contractului de comodat, care s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale. A mers la Primăria Vânători, însă reprezentanţii primăriei nu au găsit modalitatea şi temeiul juridic în baza căruia să rezilieze contractul de comodat nr.14/2009.

În susţinerea cererilor de subvenţie pentru păşunea comunală, pe anii 2010 şi 2011, a mers la Primăria Vânători unde, verbal, a solicitat emiterea unor adeverinţe, pe care apoi le-au depus la APIA Sighişoara. Adeverinţa nr.1300/22.04.2010 a fost semnată de secretarul Dumbravă Dorin şi viceprimarul Dajka Gavril şi nu ştie cine a semnat adeverinţa cu nr. 1636/17.05.2010. Pentru anii 2009, 2010 şi 2011, a încasat subvenţii de la APIA pentru păşunea comunală, banii i-a folosit pentru curăţarea păşunii, plătind câţiva zilieri, a cumpărat utilaje agricole ( presă, greblă, cositoare, un tractor ), a construit un saivan pentru oi  şi a cumpărat 156 de oi, pe care le-a înregistrat pe numele tatălui său. A făcut acest lucru, deoarece legislaţia APIA prevedea că persoana care solicită subvenţii pentru o păşune comunală, să aibă animale cu care să păşuneze acea păşune.Pentru cumpărarea oilor, a folosit şi banii obţinuţi din vânzarea celor 4 vaci pe care le-au avut.

După cum a arătat, tatăl lui nu a avut nicio implicare în încheierea contractului de comodat pentru păşunat nr.14/2009, în încheierea actelor adiţionale, în solicitarea şi obţinerea de subvenţii APIA pentru păşunea comunală. A semnat unele acte la cererea inculpatului, având încredere totală în el.

Inculpatul a precizat de asemenea faptul că a avut totală încredere în reprezentanţii Primăriei comunei Vânători, în speţă, în dl. primar Toşa Ioan şi dl. secretar Dumbravă Dorin şi a semnat contractul de comodat pentru păşunat nr. 14/2009, după ce aceştia l-au convins că totul este legal.Nimeni, niciodată, nu i-a spus că din banii obţinuţi de la APIA pentru păşunea comunală va trebui să doneze o parte Primăriei comunei Vânători. A auzit acest lucru discutându-se prin sat şi la DNA- Târgu Mureş, a aflat că a fost emisă şi o hotărâre de Consiliul Local în acest sens.

Nici inculpatul, nici tatăl său nu au deţinut 40 de bovine în acelaşi timp.

La 08.04.2013 inculpatul a precizat, în continuarea declaraţiei, că nici el şi nici tatăl lui nu au predat nicio sumă de bani Primăriei comunei Vânători. Nimeni niciodată nu i-a cerut vreo sumă de bani ca urmare a încheierii acestui contract de comodat. O singură dată l-a abordat Deac Mihai şi i-a spus că s-ar putea să trebuiască să plătească, dacă le rămâne ceva, la Primăria Vânători, însă nimeni nu l-a cerut nimic în acest sens. Intenţia lui a fost una bună, aceia de a curăţa păşunea comunală de mărăcini şi de a creşte animale pentru a face ceva şi pentru comunitatea lor. Consideră că nu a greşit cu nimic, tot ceea ce a făcut a făcut cu bune intenţii şi a muncit foarte mult pentru curăţarea acestor păşuni ( f.131).

Audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a declarat că nu se consideră vinovat de acuzaţiile aduse. Nici el şi nici tatăl lui nu au fost aleşi păstori de animale, dar această problemă a ridicat-o când s-a încheiat contractul şi a discutat cu dl. primar Toşa, care i-a spus că nu e treaba lui şi el trebuie să efectueze lucrările de curăţire, întrucât oamenii fiind în vârstă nu le pot efectua. Nu s-a plătit taxa de păşunat după încheierea contractului. A semnat contractul, în numele tatălui, întrucât la dosarul pentru terenul lui agricol nu se putea adăuga o cerere nouă, iar reprezentanţii APIA şi ai primăriei i-au spus că orice membru din familie poate prelua contractul  în numele lui, motiv pentru care l-a menţionat pe tatăl lui în contract, locuind cu acesta în aceeaşi curte gospodărindu-se împreună şi având acordul lui verbal . A citit contractul înainte de a-l suna, a cerut lămuriri în legătură cu denumirea contractului şi i s-a spus că este vorba despre o acordare cu titlu gratuit. Primarul Toşa i-a spus că orice membru al familiei poate prelua contractul, de faţă fiind şi alţi angajaţi ai primăriei Micle Mariana,. Dumbravă Dorin. A semnat cu semnătura lui contractul.

Inculpatul a mai declarat că în 2009 avea 4 vaci, tatăl una de asemenea câte un cal, fiecare la fel şi în 2010. În 2011 tatăl a vândut calul, el a cumpărat 156 de oi, a vândut 3 vaci cu lapte, tatăl o vacă. Animalele păşunau pe păşunea comunală împreună cu vacile sătenilor. Doar în 2010 reprezentanţii APIA Sighişoara i-au atras atenţia că trebuie să aibă animalele lui pe care trebuie să păşuneze. Atunci când a semnat el contractul de comodat, existau celelalte semnături pe el, a avut încredere totală în reprezentanţii primăriei ( f.27).

Din materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

La 30.04.2009 s-a încheiat contractul de comodat pentru păşunat nr.14 între Toşa Ioan, primar al comunei Vânători, în calitate de împuternicit al Consiliului Local denumit în continuare „ împuternicit” , şi Pal Emeric, în calitate de păstor de oi, capre, vite, ales de către crescător de animale din satul Şoard, denumit în continuare ca păstor de animale, contractul având ca obiect punerea  la dispoziţia păstorului de animale a suprafeţei de 49,66 ha, păşune aflată în administrarea Consiliului local al comunei Vânători constituită din tarlalele parcelele ( punctele cadastrale) T 28 PS 728 -0,85 ha, T 28 PS 751-32,92 ha, T 28 PS 750-15,89 ha, pentru o perioadă de 4 ani, începând cu anul 2009 până în anul 2012 inclusiv.

Contractul a fost semnat de către Toşa Ioan, în calitate de împuternicit al Consiliului Local al Comunei Vânători, iar în locul numitului Pal Emeric a semnat fiul acesteia  inculpatul P.I.  ( f. 54-55). De asemenea consilierul  juridic Simo Tiberiu l-a vizat.

La 15.05.2009 s-a înregistrat sub nr.32676  la APIA – Centrul Local Sighişoara cererea unică de plată pe suprafaţă 2009 a numitului Pal Emeric pentru acordarea de subvenţii pentru 49,13 ha Pal Emeric s-a deplasat la APIA împreună cu fiul său şi la solicitarea acestuia a semnat cererea.

La această cerere s-au anexat în copie conform cu originalul contractul de comodat şi adeverinţa nr. 1360/27.04.2009, semnată de secretarul primăriei Dumbravă Dorin şi de o persoană în locul primarului Toşa Ioan menţionându-se în cuprinsul său că Pal Emeric figurează în evidenţe, registrul agricol al comunei Vânători, localitatea Vânători, vol. 1, poziţia 100 cu teren agricol în folosinţă, cu următoarele blocuri fizice BF 455+37,39, BF 437-11,83 ha şi deţine un contract de comodat pentru păşunea Lazuri şi pe această suprafaţă păşunează un nr. de 38 capete bovine, ai căror proprietari sunt cetăţeni din localitatea Vânători ( vol.2 , f.14).

APIA – Centrul Agricol Sighişoara a plătit prin decizia de plată în avans nr.1642444/23.10.2009 suma de 10316,76 lei, prin decizia nr.3237172/10.05.2010, 41105,72 lei pentru 49,3 ha, atât pe schema de plată unică pe suprafaţă, cât şi pentru măsuri de agromediu ( vol.2, f 14-19).

La contractul de comodat nr.14/30.04.2014 s-a încheiat ulterior act adiţional, înregistrat sub nr.1635/17.05.2010, semnat din partea Primăriei comunei Vânători de către primarul Toşa Ioan, iar în locul lui Pal Emeric, inculpatul P.I. , act avizat juridic de către secretarul Dumbravă Dorin şi vizat de către contabilul şef Raţ Carmen, convenindu-se de comun acord să se menţioneze satul Vânători, în loc de Şoard, trecut din eroare ( f. 96).

La APIA – Centrul Local Sighişoara s-a înregistrat sub nr. MS 31872/17.05.2010 prin care Pal Emeric a solicitat subvenţii, pentru 49,13 ha păşune, menţionând în mod nereal că deţine 40 de bovine. Contractul de comodat nr.14/2009, în copie cu menţiunea „ conform cu originalul” şi semnat de Dumbravă Dorin, precum şi adeverinţa nr.1300/22.04.2010, purtând semnăturile acestuia ca secretar şi ale viceprimarului Dayka Gavril, în locul primarului Toşa Ioan, s-au depus în susţinerea cererii în cuprinsul adeverinţei fiind menţionat ca Pal Emeric, figurează înscris în evidenţele registrului agricol al comunei Vânător, loc. Vânători , vol.1 poz.100 cu teren agricol în folosinţă cu următoarele blocuri fizice BF 455-37,30 ha, BF 437-11,83 ha, că deţine un contract de comodat pentru păşunea lazuri şi pe această suprafaţă păşunează un nr. de 40 de capete bovine ai căror proprietari sunt cetăţeni din loc. Vânători ( vol.2 f.49-69).

Acelaşi contract de comodat cu semnătura lui Dumbravă Dorin s-a anexat şi la cererea unică de plată pe suprafaţă 2011 înregistrata la APIA – Centrul Local Sighişoara sub nr. MS -36750 la 23.05.2011, prin care Pal Emeric a solicitat subvenţii, pentru 49,13 ha păşune, menţionând că deţine 160 de ovine.

Prin decizia de plată în avans nr.1627142/2010. 2011, APIA- Centrul Local Sighişoara a plătit 8541,96 lei şi prin decizia nr.2459770/18.12.2011, 46209,90 lei ( vol. 2 , f. 91-95).

În cauză, existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului nu poate fi pusă sub semnul îndoielii .

Astfel, potrivit prevederilor anexei 1 punctul V1, lit. b şi c din Ordinul M.A.D.M.R nr.226/2003 : „ Crescătorii de animale individuale sau asociaţi pot încheia contracte de păşunat pentru a obţine dreptul de folosinţă asupra unei suprafeţe din pajiştea comunală. Contractul de păşunat se încheie, până la data de 15 martie a fiecărui an, de către primarul localităţii, şi crescătorul de animale, în baza hotărârii consiliului local al comunei, oraşului, respectiv municipiului pe durată de folosinţă, de minimum 10 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia.

Art.5 alin.2 din Ordinul M.A.D.R 246/2008 prevede „ Consiliile locale pot atribui spre folosinţă pajiştile comunale prin contract de arendare, contract de concesionare, contract de administrare, contract de închiriere crescătorilor de animale persoane fizice sau juridice, precum şi formele asociative ale crescătorilor de animale legal constituite, care desfăşoară activităţi de creştere a animalelor.

Conform art.36 alin.2 lit. c şi alin.5 din Legea 215/2001 Consiliul local „ hotărăşte darea în administrare, concesionare sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei….. şi hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei… în condiţiile legii”.

Analizându-se contractul de comodat nr.14 se constată că s-a încheiat la 30.04.2010, deci ulterior datei limită stabilită prin lege, primarul Toşa Ioan  l-a semnat în calitate de împuternicit al Consiliului Local dar nu s-a făcut dovada existenţei unui astfel de mandat. De asemenea, legislaţia nu prevede posibilitatea ca păşunile comunale să fie date în folosinţă cu titlu gratuit.

Instanţa reţine că la art. IV, art.10-29 din contract s-au stipulat de comun acord obligaţiile păstorului de animale.

Pal Emeric nu a avut niciodată această calitate, chiar inculpatul recunoscând acest lucru şi, de asemenea, faptul că el a semnat în locul tatălui contractul.

Din adresa nr.1054/01.04.2013 a Primăriei comunei Vânători rezultă că nu deţine procese verbale sau alte acte conform cărora numitul Pal Emeric a fost ales păstor de animale în localitatea Vânători. În cuprinsul aceleaşi adrese s-au menţionat numele persoanelor care, din informaţiile obţinute de la comisia zoopastorală ( care reprezintă pe crescătorii de animale) din Vânători, au fost aleşi păstori de animale, bovine în anii 2008-2012, printre aceştia nefigurând şi numitul Pal Emeric ( vol.2, f.161).

Referitor la contractul de comodat nr.14/30.04.2009 martorul Dayka Gavril a precizat, în declara?ia dată în faza de urmărire penală, că  nu a participat la încheierea lui. Din punctul său de vedere contractul este nelegal, deoarece nu au fost scoase la licitaţie alături de alte păşuni comunale nu a existat o hotărâre a Consiliul Local în ce priveşte darea lor în folosinţă către aşa-zisul păstor de animale, motiv pentru care a şi refuzat să elibereze adeverinţe  necesare la APIA în vederea obţinerii de subvenţii pentru acea păşune. Iniţial a crezut că este vorba de inculpat, dar apoi a constatat că în contract a fost trecut tatăl lui Pal Emeric, care are  vârsta de 75-80 ani şi este  plecat în Ungaria la tratament. El nu cunoaşte că P.I.  să fi fost ales vreodată păstor de animale în satul Vânători şi nici în alte sate ale comunei Vânători şi nici tatăl acestuia nu a fost ales în această calitate, fiind şi nu au în vârstă.

Martorul a declarat, de asemenea, că a semnat actul adiţional nr.1635/17.05.2010, în locul primarului Toşa Ioan, care i-a spus la telefon să facă acest lucru. Actul fusese semnat de către contabilul şef, de secretar şi nu a văzut contractul de comodat şi nici nu l-a citit înainte de a semna actul adiţional. Tot el a semnat adresa nr.1014/08.05.2012 prin care Pal Emeric a fost invitat la primărie pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului de comodat pentru păşunat, pe motiv că au fost încălcate prevederile legale la data încheierii lui., Inculpatul a venit la primărie, s-a spus despre ce este vorba, nu ştie dacă acesta a înţeles, a plecat de la primărie şi nu a dat niciun răspuns.

După ce adeverinţa nr.1300/22.04.2010 a fost semnată de secretarul Dumbravă şi a primit acceptul verbal al d-lui Toşa Ioan de a semna în locul lui, a semnat şi el acest act. Din punct de vedere al formei, această adeverinţă este diferită de alte adeverinţe, emise de Primăria Vânători, nu este semnată de agentul agricol care în mod normal trebuie să o întocmească, dar a semnat – o având încredere că este legală , deoarece era semnată de legalitate de către secretarul Dumbravă Dorin. Nu-şi aminteşte care angajat al Primăriei i-a adus la semnat şi nici cine a întocmit-o. Exemplarele contractelor de comodat din arhiva primăriei sunt semnate de legalitate de către dl. Simo Tiberiu, însă pe exemplarul prezentat de către P.I. , recunoaşte semnătura d-lui secretar Dumbravă Dorin în locul semnăturii lui Simo Tiberiu ( vol. 1, f. 112, 113).

Şi în faţa instanţei martorul a confirmat că nu ştie nimic în legătură cu contractul de comodat pentru păşunea nr.14/30.04.2004, în perioada în care s-a încheiat acest contract fiind doar consilier. În ianuarie 2012 a citit şi a studiat amănunţit contractul. Niciuna dintre semnăturile de pe contract nu –i aparţin şi recunoaşte semnăturile primarului Toşa Ioan şi ale secretarului Dumbravă Dorin.

Martorul a precizat de asemenea, că nu ştie dacă inculpatul se gospodăreşte împreună cu părinţii. Acesta este un om gospodar, crescător de animale, dar nu poate preciza numărul de animale pe care inculpatul le are în gospodărie ( f. 84).

Martorul Dumbravă Dorin a declarat la 29 martie 2013 că îşi recunoaşte semnătura de la poziţia „ Vizat juridic, consilier Simo Tiberiu” . De asemenea, a avizat actele adiţionale nr.1635/17.05.2010, nr.3760/14.11.2011, a semnat adresa nr.1014/08.05.2012 către Pal Emeric, adeverinţele nr.1300/22.04.2010, 1360/27.04.2009. Contractul de comodat nr.14/2009 a fost încheiat după o licitaţie publică din 24.03.2009 P.I.  a fost chemat telefonic la Primăria Vânători de către d-na inginer Micle Mariana, întrucât acesta a fost coleg de muncă la Gaz cu dl. primar Toşa Ioan. El nu a participat la discuţiile cu au avut loc, dar de la colega lui doamna Micle Mariana, a aflat că domnul primar Toşa Ioan vrea să dea în folosinţă păşunile comunale la anumiţi oameni, cu scopul ca aceştia să solicite subvenţii APIA  şi o parte din aceste subvenţii să fie donate apoi Primăriei Vânători. Tot de la doamna Micle Mariana, cunoaşte faptul că anterior numitului P.I. , la Primăria Vânători au fost chemaţi numiţii Palade Alexandru şi Cojocar Mircea, ambii din localitatea Archita, dar care nu au fost de acord să încheie contracte de comodat cu Primăria Vânători. După câte îşi aminteşte, chiar i-au văzut pe cei doi intrând şi ieşind, pe rând, din biroul primarului Toşa Ioan. La discuţiile privind condiţiile de încheiere a contractului de comodat, dintre primarul Toşa Ioan şi cei trei aşa – zişi păstori de animale ( mai puţin Santa Constantin), a asistat doamna Micle Mariana şi temporar, doamna Raţ Carmen, care intra şi ieşea din biroul primarului.Ca urmare, nu cunoaşte împrejurările concrete în care s-a redactat şi încheiat contractul de comodat nr.14/2009.

Este posibil ca exemplarul prezentat de DNA- Serviciul Teritorial Târgu Mureş să îi fi fost adus la semnat împreună cu alte documente, iar el l-a semnat mecanic, fără să studieze conţinutul.

Despre Actul adiţional nr.3760 din 14.11.2011, îşi aminteşte că doamna Raţ Carmen, i l-a adus la birou, i-a cerut să-l semneze în mare grabă pentru că urma să vină la spital la Târgu Mureş, unde era internat domnul primar Toşa Ioan.A întrebat-o pe doamna Raţ Carmen ce este cu acest act şi dânsa i-a răspuns că ea l-a întocmit din dispoziţia primarului, cu scopul ca beneficiarii acestor contracte de comodat să nu piardă condiţiile de agromediu de la APIA, caz în care ar fi trebuit să restituie o parte din subvenţiile APIA acordate.

Deşi prin Adresa nr.1014 din 08.05.2012, către domnul Pal Emeric, s-a intenţionat să se  rezilieze contractul de comodat pentru păşunat încheiat, nu a făcut acest lucru până în prezent, deoarece a constatat că în Actul adiţional nr.3760 din 14.11.2011, s-a menţionat că efectele contractului încetează în data de 30.04.2013.

Adeverinţele cu nr.1360 din 27.04.2009 şi nr.1300 din 22.04.2010, sunt semnate de el, nu sunt semnate de agentul agricol, deşi au fost redactate în calculatorul agentului agricol, doamna Micle Mariana. Este sigur de acest lucru, deoarece numărul şi data înregistrării sunt scrise de doamna Micle Mariana. Aceste adeverinţe i-au fost eliberate domnului P.I. , la cererea verbală a acestuia, fiindu-i necesare la APIA, cuprinzând blocurile fizice şi numărul de bovine care vor păşuna pe păşunea comunală.

Îi pare rău că din neatenţie, naivitate şi încredere în colegi, a semnat acele acte, fără a le verifica.

Martorul a mai precizat faptul că potrivit prevederilor Legii nr.215/2001, art.117 – Atribuţiile secretarului, el nu avea datoria legală de a viza pentru legalitate aceste acte, însă a făcut acest lucru din inerţie.

Afirmaţia lui privind faptul că o parte din subvenţiile obţinute de la APIA de către cetăţenii care au încheiat contractele de comodat pentru păşunat cu Primăria comunei Vânători, trebuie donate Primăriei Vânători, este susţinută de Hotărârea nr. 47 din 19 august 2010 a Consiliului Local Vânători, hotărâre care a fost introdusă pe ordinea de zi de către primarul Toşa Ioan, cu 5 minute înainte de începerea şedinţei, fără a avea proiect de hotărâre, raportat de specialitate şi manifestarea de voinţă a celor care urmau să facă donaţiile. După şedinţa Consiliului Local din 19 august 2010, la câteva zile, l-a văzut pe numitul Santa Constantin cu o pungă din nailon, de culoare albă, în care nu ştia ce avea, dar a bănuit că avea o sumă de bani pe care a dat-o numitei Raţ Carmen. Această bănuială a lui a fost împărtăşită şi de colegii lui, viceprimar Dayka Gavril şi Micle Mariana.

În adunarea publică din satul Archita, de la finele anului 2009, domnul primar Toşa Ioan s-a exprimat public, felicitându-l pe Santa Constantin pentru donaţia făcută din care s-a cumpărat autoturismul Dacia Logan, aflat în proprietatea Primăriei comunei Vânători. El nu a participat la această adunare, dar i-au spus acest lucru numiţii Harinco Zoltan şi Cojocaru Cornel.

Martorul a mai declarat că  P.I.  şi Pal Emeric nu au fost aleşi niciodată păstori de oi, vite sau capre, în localităţile Vânători, Şoard sau altă localitate.

Cu ocazia ascultării în faza de cercetare judecătorească, martorul a declarat că nu a avut ca atribuţii completarea registrului agricol. În perioada 2009 -2011 compartimentul fond funciar agricol şi celelalte compartimente din primărie erau subordonate d-nei contabil Raţ Maria Carmen. Secretarul nu avea nici o persoană în subordine, lucru constatat  de corpul de control în martie 2009. Proiectele de hotărâre privind acordarea păşunilor erau redactate de el fiind ajutat de o colegă mai tânără Boian Andreea.

Din câte îşi aminteşte hotărârea care a stat la baza organizării licitaţiei şi acordării păşunilor a fost întocmită în decembrie 2008, în această hotărâre era prevăzut ca suprafeţele considerate excedentare să fie atribuie unor persoane care deţin animale şi care doresc dezvoltarea exploataţiilor zootehnice.

Terenul care face obiectul contractului de comodat nr.14 din 30.04.2009 nu a făcut obiectul vreunei licitaţii, nu a redactat el modelul de contract de comodat. În ce priveşte contractul de comodat 14/30.04.2009 apare semnătura lui în locul domnului consilier Simo Tiberiu, contractul i-a fost adus la semnat de către o persoană din primărie. Exemplarul aflat în păstrare la primărie este semnat de Simo Tiberiu, acest contract a fost prezentat la organul de urmărire. Ambele acte adiţionale aflate la filele 96-97 din dosarul de urmărire vol. I sunt semnate de mine, i-au fost aduse la semnat de d-na contabilă Raţ Mariana,  îşi aminteşte că  d-na Raţ i-a cerut să semneze un act repede, şi anume din noiembrie 2011, motivând că trebuie să plece urgent la spital la domnul primar. S-au mai încheiat contract de comodat cu Şanta Constantin şi Deac Mihai, în aceeaşi perioadă. E posibil să existe contracte încheiate şi cu alte persoane. Într-o şedinţă extraordinară din 15 martie 2011 s-a adoptat o hotărâre privind tarifele în legătură cu dosarele APIA, d-na Micle nu era nominalizată personal sau nici o altă persoana. Din câte îşi mai aminteşte în fişa postului d-nei Micle erau menţionate ca atribuţii eliberarea adeverinţelor, completarea datelor din registrul agricol şi faptul că acorda consultantă în legătură cu subvenţiile, nu îşi aminteşte dacă termenul exact este de consultanţă. Nu ştie cine a adus modelul contractului de comodat şi nici cine l-a redactat. Cunoaşte familia inculpatului, se gospodăresc împreună cu părinţii, întotdeauna a deţinut animale, bovine dar nu cunosc numărul lor. El personal nu a fost pe păşunea respectivă şi nu ştie dacă s-au făcut lucrări de întreţinere, dar din discuţiile cu colegii a aflat că s-au făcut lucrările de întreţinere şi de îmbunătăţire.

La 2.04.2013 a fost ascultat martorul Simo Tiberiu, care a declarat că în  perioada mai 2009 – ianuarie 2010 a fost angajat la Primăria comunei Vânători în funcţia de consilier personal al d-lui primar Toşa Ioan, fiind chemat să ocupe acea funcţie de către dl. Toşa Ioan în acea funcţie el nu făcea ceea ce trebuia să facă, ci efectua alte activităţi dispuse de dl. primar Toşa Ioan. Acesta nu prea ţinea cont de sfaturile juridice şi nu numai juridice, făcea ceea ce dorea dânsul.

Referitor la contractul de comodat pentru păşunat nr.14/2009 încheiat între Primăria comunei Vânători şi Pal Emeric, nu cunoaşte amănunte, îşi aminteşte vag despre acel contract şi nu ştie cine este numitul Pal Emeric. Semnătura de pe contractul de comodat nr.14/2009, din arhiva primăriei seamănă cu semnătura lui, este posibil să fie semnătura lui şi nu –şi aminteşte în ce împrejurare i-a fost solicitată.

După ce i se prezintă exemplarul contractului de comodat nr.14/2009 predat de către P.I. , a declarat că acest exemplar nu l-a semnat şi nu ştie ale cui sunt semnăturile depuse pe acest exemplar.

Îşi aminteşte că după ce a ajuns la primăria Vânători, au fost discuţii despre alegerea păstorilor de animale pentru păşunatul pe păşunile comunale, dar nu-şi aminteşte numele acelor păstori, nu ştie dacă au fost aleşi sau nu, dar crede că un om în vârstă de circa 75 de ani nu putea să fie ales într-o astfel de calitate.

Nu cunoaşte nimic despre emiterea adeverinţelor necesare a fi depuse la APIA, de acest lucru se ocupa d-na Micle Mariana, care îi cunoştea pe toţi locuitori comunei.

Nu a auzit discutându-se ca din subvenţiile obţinute de la APIA pentru păşunile date în folosinţă cu titlu gratuit unor locuitor ai comunei în baza contractelor de comodat pentru păşunat, o parte să se dea primăriei sub formă de donaţie.

Din punctul lui de vedere, acest contract de comodat pentru păşunat cu nr.14/2009 trebuia să aibă la bază o hotărâre de Consiliu local, deoarece Consiliul local este cel care gestionează patrimoniul public şi privat al unei unităţi administrativ – teritoriale. Fără o astfel de hotărâre de Consiliu local, contractul este nul.

Nu cunoaşte alte date referitoare la încheierea contractului de comodat nr.14/2009 şi nici despre celelalte două contracte de comodat pentru păşunat. Nu crede că a văzut nici un exemplar al contractului de comodat pentru păşunat nr.14/2009, deoarece toate actele văzute de el aveau antetul Primăriei comunei Vânători.

În faţa instanţei martorul a declarat că nu este semnătura lui pe contractul de comodat nr.14/30.04.2009 şi nu ştie din ce motiv a semnat altă persoană în locul lui. Nu ştie nimic în legătură cu împrejurările în care s-a încheiat contractul de comodat 14/30.04.2009. În perioada 01.05.2009-08.01.2010 a fost consilierul personal al primarului Toşa Ioan. Nu –şi aminteşte să fi semnat vreun contract de comodat încheiat de primăriei cu diverse alte persoane. Uneori a ajutat-o pe d-na Micle să descarce pe e-mail, un model de contract de comodat (f. 85).

Martora Micle Mariana a declarat că în perioada în care s-a încheiat contractul de comodat nr.14 din 30 aprilie 2009 avea funcţia de inspector superior la compartimentul agricol în cadrul Primăriei Vânători, nu a încheiat ea contractul de comodat, dar a identificat izlazul din care făcea parte păşunea, acest lucru i-a fost cerut de primarul comunei Toşa Ioan  şefa compartimentului financiar, contabil, administrativ, social şi agricol d-na Raţ Maria Carmen. Din câte îşi aminteşte nu s-a întocmit un referat de specialitate în legătură cu izlazul comunal. Nu a acordat consultanţă inculpatului cu privire la încheierea contractului. În anul 2010 nu a acordat consultanţă inculpatului pentru că nu se cerea acest lucru, în 2012 s-a făcut digitizarea la primărie şi a fost persoana desemnată să digitizeze parcelele. În fişa ei de post figura ca atribuţie şi completarea registrului agricol, dar întrucât registrul nu a fost completat  de către fostul agent agricol în anii 2008, 2009, 2010 mai multe persoane desemnate în acest sens au completat acest registru deplasându-se prin comună sau venind fermierii la sediul primăriei. Martora a precizat că  este scrisul ei pe filele 44, 45, 64 şi 75, reprezentând copiii de pe registrul agricol.

De asemenea, a declarat că adeverinţa nr.1360/27.04.2009 a întocmit-o pe baza contractului de comodat şi ea a semnat în locul domnului primar, întrucât dl. secretar spunea că în lipsa primarului funcţionarul în cel mai înalt grad poate semna în locul primarului.

Adeverinţa nr.1636/17 mai 2010 a întocmit-o tot ea şi este semnătura ei pe această adeverinţă. În ce priveşte adeverinţa 1300/22.04.2010 probabil că tot ea a întocmit – o însă nu  este semnătura ei pe ea, şi faţă de prima adeverinţa diferă nr. de bovine care păşunea pe izlazul respectiv. Adeverinţele s-au eliberat fiindcă pe aceea păşune păşuneau bovinele locuitorilor comunei. Adeverinţele au fost eliberate la cererea primarului Toşa şi pe baza contractului de comodat pe care îl deţinea inculpatul. Nu au fost pe păşune pentru a verifica dacă s-au făcut lucrări de întreţinere.

Nu ştie dacă există o hotărâre de consiliu local prin care să fie însărcinată să dea consultanţă fermierilor. Din câte ştie, în ce priveşte familia inculpatului sunt două case pe curte şi părinţii inculpatului care sunt în vârstă locuiesc acolo. Din 2011 a fost suspendată din funcţie, din câte îşi aminteşte înainte de acest an inculpatul avea bovine dar nu poate preciza numărul lor.

Martorul Şanta Constantin a declarat că şi  el  a avut încheiat un contract la fel ca inculpatul. Domnul secretar şi doamna Micle au stabilit denumirea şi modelul de contract. Îl cunoaşte pe inculpat şi ştie că deţine vaci şi oi dar nu le cunoaşte numărul. Nu ştie dacă se gospodăresc singur sau cu alte persoane. Păşunile pe care le-a primit erau împădurite.

La acelaşi termen de judecată din 15.11.2013 a fost ascultat şi martorul Marcu Florin, din declaraţia căruia se reţine că în perioada în care s-a încheiat contractul de comodat cu inculpatul lucra în calitate de viceprimar, domnul primar i-a spus să treacă pe o listă gospodarii care deţin animale. A întocmit o listă pe care apărea inculpatul şi numiţii Morar Vasile şi Micle Zaharie. I-a dat primarului nr. de telefon a inculpatului şi a luat legătura cu el. După câteva zile P.I.  a venit la primărie şi a discutat cu dl. primar, el nu a fost însă de faţă la discuţii. Păşunea care face obiectul contractului a făcut obiectul unei licitaţii şi nici inculpatul nu a participat la licitaţie, păşunea respectivă nu putea participa la licitaţie pentru că pe ea păşteau animalele cetăţenilor, Nu ştie care era calitatea păşunii, fie singur fie împreună cu alte persoane pe care sigur le plătea curăţind păşunea. Motivul pentru care inculpatul a fost trecut pe lista respectivă a fost că deţinea animale şi locuieşte pe aceeaşi curte cu părinţii. Nu ştie cine a întocmit modelul de contract. Pentru fiecare localitate locuitorii alegeau pastorul animalelor, cel care îngrijea animalele din sat. Inculpatul nu a avut această calitate. Nu ştie dacă tatăl său acea această calitate. Acele persoane alese ca păstori încheiau un contract cu comisia zoopastorală care exista la nivelul fiecărui sat şi primăria lua act de acest contract parafându-l.

Şi martori Raţ Maria Carmen şi Bologa Emil au dat declaraţii, în aceeaşi şedinţă publică.

Primul dintre ei a declarat că  după licitaţia din martie 2008 a rămas un excedent de păşune. Hotărârea consiliului local 58/2008 era în sensul de a se atribui în folosinţa gratuită crescătorilor de animale păşunile de categoria a 3-a cu grad mare de împădurire, cei care le primeau aveau obligaţia să le cureţe pentru a fi transformate în păşuni de categoria a 2-a. Contractul care face obiectul prezentei cauze s-a încheiat în baza hotărâri Consiliului Local. Crescătorii aveau obligaţia să permită ciurdei de animale să păşuneze. Doamna Micle Mariana de la departamentul agricol a stabilit suprafaţa de păşune pentru fiecare sat, iar dl. primar i-a dat în sarcina secretarului primăriei să întocmească modelul de contract de comodat, din câte ştie nu s-a încasat taxa de păşune pe această păşune, inculpatul şi-a îndeplinit obligaţiile, a curăţat păşunea şi a permis animalelor să păşuneze. Crede că primarul a stabilit persoana care să primească păşunea întrucât îndeplinea toate obligaţiile necesare. Inculpatul se gospodăreşte cu tatăl său. Determinarea persoanelor care primeau păşunile se făcea în timpul unor discuţii ale consiliului local. Nu cunoaşte să se fi emis hotărâre în care să se numească persoanele care primesc păşunea în folosinţa gratuită.

Bologa Emil a arătat că contractul  din 30 aprilie 2009 s-a încheiat în împrejurările în care s-a hotărât că suprafeţele rămase după licitaţie să fie atribuite mai multor agricultori din comună care au animale şi care au fost la licitaţie. Crede că a  existat o hotărâre de consiliu local în baza căruia s-a încheiat contractul. Îl cunoaşte pe inculpat este un agricultor de bază. În 2009 inculpatul avea împreună cu tatăl său 6 vite plus tineret plus doi cai, acum are multe oi, crede că aproximativ 105. Inculpatul s-a implicat şi a curăţat păşunea care era foarte împădurită acesta fiind şi motivul pentru care nu a fost scoasă la licitaţie. Din câte ştie că inculpatul a respectat obligaţia de a permite animalelor să treacă şi să păşuneze pe păşune.

Martorul Moraru Vasile, ascultat în faza de cercetare judecătorească, a declarat că în perioada anilor 2009, 2010, 2011 inculpatul se gospodărea pe aceeaşi curte cu tatăl său, avea un grajd unde ţineau toate animalele. Deţineau 6 vaci şi 2-3 viţeluşi, fiecare avea câte un cal. Din 2011 P.I.  a deţinut şi 150 ovine. Oile le-a cumpărat din Dârju, oile le-a văzut la el acasă. Terenul pentru păşunat, înainte de a fi dat inculpatului, arată foarte rău. În anii 2009 şi 2010 inculpatul a curăţat terenul, ştie acest lucru întrucât a fost preşedinte zoopastoral Atât inculpatul cât şi oamenii din sat, animalele pe care le deţineau le păşunau pe acel teren. Toţi locuitorii au fost mulţumiţi de modul în care era întreţinută păşunea. Nu ştie cum a fost atribuită păşunea inculpatului, nu s-a plătit taxă de păşune. Înainte a fi dată inculpatului, pe teren era boscheţi, mărăcini care acopereau cca.50 % din suprafaţă.

Martorii au arătat, aşadar, împrejurările în care s-au încheiat şi semnat contractul de comodat, actul adiţional, adeverinţele depuse în susţinerea cererilor unice de plată, au confirmat faptul că tatăl inculpatului nu a avut calitatea de păstor de animale.

Cât priveşte numărul de animale deţinute, martorii nu au dat date exacte, iar din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că datele menţionate în cuprinsul cererilor unice de plată cu privire la nr. de bovine nu corespunde realităţii.

Nu are relevanţă faptul că inculpatul nu a imitat semnătura tatălui, ci a executat pe contractul de comodat şi pe actul adiţional propria sa semnătură, falsificarea existând şi în această situaţie.

Chiar dacă contractul de comodat s-a încheiat la iniţiativa celor din primărie, responsabilitatea inculpatului care l-a semnat cu privire la datele din cuprinsul acestui act nu este înlăturată.

Nici apărarea inculpatului privind existenţa unui mandat între el şi tatăl său nu este de natură a înlătura vinovăţia inculpatului, neputându-se în nici un caz reţine lipsa intenţiei inculpatului.

Cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Tg.Mureş va fi admisă întrucât la art.17 lit. c din Legea 78/2000 se arată că: „ În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene: c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune”,  iar infracţiunea prev. şi ped. de art.18 ind.1 se găseşte la secţiunea 4 ind.1 din lege, nefiind inclusă în enumerarea limitativă cuprinsă în art.17 alin.1 lit. c, astfel că acest articol nu este incident.

Prin urmare în baza art.334 C.p.p. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P.I.  din infracţiunile de fals în înscrisuri  sub semnătură privată prev. şi ped. de art.17 lit. c din Legea 78/2000 modificată raportat la art.290 C.pen. şi art.41 alin.2 C.pen. (  2 acte materiale ) participaţie împroprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii, false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori, numele lor, în formă continuată, prev. şi ped. de art.31 alin.2 C.p., rap. la art.18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000 modificată, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. ( 3 acte materiale) ambele cu aplicarea art.33 lit. a C.p în infracţiunile sub semnătură privată prev. şi ped.de art.290 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. ( 2 acte materiale ) şi participaţie improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii, false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori, numele lor, în formă continuată, prev. şi ped. de art.31 alin.2 C.p., rap. la art.18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000 modificată, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. ( 3 acte materiale) ambele cu aplicarea art.33 lit. a C.p.

Faptele inculpatului P.I.  care, în data de 30.04.2009, a semnat în locul tatălui său Pal Emeric, contractul de comodat pentru păşunat nr.14 încheiat cu făptuitorul Toşa Ioan – primar al Comunei Vânători ( în prezent decedat), în calitate de împuternicit al Consiliului Local având ca obiect suprafaţa de 49,66 ha păşune comunală, pe o durată de 4 ani, în care în mod nereal s-a menţionat că Pal Emeric are calitate de păstor de oi, capre, vite, ales de crescători de animale din satul Şoard, iar, ulterior, la data de 17.05.2010, a semnat, în locul tatălui său, actul adiţional la contractul cu nr.11 din 30.04.2009 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. şi ped. de art.290 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. ( două acte materiale ).

Fapta aceluiaşi inculpat care, având la bază contractul de comodat cu nr.14/30.04.2009, în baza aceloraşi rezoluţii infracţionale, în anii 2009, 2010 şi 2011, l-a determinat pe tatăl său, Pal Emeric, să semneze, fără vinovăţie, cererile unice de plată pe suprafaţă, înregistrate la A.P.I.A- Centrul Local Sighişoara sub nr. MS 32676/15.05.2009, nr. MS -31872/17.05.2010 şi nr. MS-36750/29.06.2011, prin care a solicitat subvenţii pentru suprafaţa de 49,13 ha, păşune primită în folosinţă cu titlu gratuit de la primăria comunei Vânători, cereri în care a făcut menţiuni nereale, obţinând pe nedrept suma totală de 160.111,92 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art.31 alin.2 Cod penal rap. la art.18 ind.1 alin.1 din Legea nr.78/2000- modificată, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal.

La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului, instanţa va ţine seama de criteriile generale ale Codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol al faptelor săvârşite.

Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirea infracţiunilor, acesta fiind la prima confruntare cu legea penală, determinată instanţa să recunoască în favoarea acestuia această circumstanţă atenuantă, inculpatului urmând a i se aplica pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite.

Pornind de la aceste criterii inculpatul va fi condamnat în baza art.290 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2, art.74 lit. a C.pen combinat cu art.76 lit. e C.pen la ped. de 2 luni închisoare, în baza art.31 alin.2 C.pen. rap. la art.18 ind.1 alin.1 din Legea 78/200 modificată cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., art.74 lit. a C.pen. combinat cu art.76 lit. c C.pen la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b C.pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art.33 lit. a C.pen., art.34 lit. b C.pen. se vor contopi pedepsele de 2 luni, 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Fiind îndeplinite condiţiile legale şi apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, instanţa în baza art.81 C.pen, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale rezultate de 2 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate.

Constatându-se îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale existenţa faptei, existenţa prejudiciului, legalitatea de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, vinovăţiei inculpatului, acesta va fi obligat în baza art.14, 346 C.p.p., art.998 şi urm. Cod civil., art.12 ind.1 alin.1 din OUG 125/2006 la 160.111,90 lei reprezentând creanţă principală, plus dobânzi şi penalităţi prevăzute de legislaţia în vigoare calculate de la data constituirii de parte civilă 07.05.2013 şi până la data plăţii efective a debitului către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

În baza art.20 din Legea 78/2000, art.3574 alin.2 lit. c C.p.p. se va menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa din 01.04. 2013 a DNA – Serviciul Teritorial Tg.Mureş, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.

În baza art.191 alin.1 C.p.p. inculpatul va fi obligat la 1200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea reprezentantului Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul teritorial Tg.Mureş şi-n consecinţă:

În baza art.334 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P.I.  din infracţiunile de fals în înscrisurile  sub semnătură privată prev. şi ped. de art.17 lit. c din Legea 78/2000 modificată raportat la art.290 C.pen. şi art.41 alin.2 C.pen. (  2 acte materiale ) participaţie improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţi, false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori, numele lor, în formă continuată, prev. şi ped. de art.31 alin.2 C.p., rap. la art.18 ind.1 alin.1 din legea 78/2000 modificată, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. ( 3 acte materiale) ambele cu aplicarea art.33 lit. a C.p în infracţiunile sub semnătură privată prev. şi ped.de art.290 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. ( 2 acte materiale ) şi participaţie improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţi, false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori, numele lor, în formă continuată, prev. şi ped. de art.31 alin.2 C.p., rap. la art.18 ind.1 alin.1 din legea 78/2000 modificată, cu aplic. art.41 alin.3 C.pen. ( 3 acte materiale) ambele cu aplicarea art.33 lit. a C.p în infracţiunile sub semnătură privată prev. şi ped.de art.290 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.p.

În baza art.290 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2, art. 74 lit. a C.p. combinat cu art.76 lit. e C.pen.

Condamnă pe inculpatul P.I. , fiul lui Emeric şi Borbala, născut 09.11.1962, născut în sat. Dealu ( com.Dealu), jud. Harghita,  cetăţenia română, studii medii, ocupaţia stivuitorist, locul de muncă SC Cable Team SRL Sighişoara, căsătorit, 2 copii majori, C.I. seria MS nr.284736, eliberat la data de 27.09.2006, cu domiciliul în loc. Vânători ( com. Vânători) nr.108 jud. Mureş,CNP 1621109263493- la ped. de 2 luni închisoare.

În baza art.31 alin.2 C.p. rap. la art. 18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000 modificată cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., art.74 lit. a C.p. combinat cu art.76 lit. c C.pen.

Condamnă pe acelaşi inculpat la ped. de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, C.p. pe o durată de 2 ani.

În baza art.33 lit. a C.pen. , art.34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerilor drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate .

În baza art.14, 346 C.p.p.,art.998 şi următoarele C. civil, art.12 ind.1 alin.1 din OUG 125/2006 obligă inculpatul la 160.111,90 lei reprezentând creanţă principală plus dobânzi şi penalităţi prevăzute de legislaţia în vigoare calculate de la data formulării cererii de constituire de parte civilă 07.05.2013 şi până la data plăţii efective a debitului.

În baza art.20 din Legea 278/2000, art.257 alin.2 lit. c C.p.p. menţine măsura sechestrului asiguratoriu instituit prin Ordonanţa din 01.04.2013 a D.N.A. –Serviciul Teritorial Tg.Mureş asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 160.111,92 lei .

În baza art.191 C.p.p. obligă inculpatul la 1200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2014.

PREŞEDINTE

VOLANSCHI DOINA

Grefier

Casianov Nicoleta

Red.VD

Tehnored.

CN 4 ex,