Dreptul la apărare, drept fundamental prevăzut de constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Imposibilitatea pârâtului Minister de a
lua cunoştinţă de motivele acţiunii şi de înscrisurile depuse de reclamant pentru a-şi formula apărările necesare.
În data de 11 februarie 2009 a fost înregistrată adresa nr.49719 din 10.02.2009, întocmită de pârâtul minister, prin care această
instituţie, în temeiul art.86 din Codul de procedură civilă, solicita comunicarea copiei acţiunii şi actelor depuse de reclamant, înscrisuri ce erau
necesare în vederea formulării apărării.
Tribunalul nu s-a pronunţat pe această cerere la termenul din 12 februarie 2009 şi a constatat terminată cercetarea judecătorească,
rămânând în pronunţare.
Curtea a constatat că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe cererea de comunicare a acţiunii formulată de minister, mai mult, această
instituţie nu a primit copie de pe acţiune şi de pe înscrisurile depuse de reclamant, astfel că a fost în imposibilitate de a se apăra şi s-a încălcat un
drept fundamental şi anume dreptul la apărare prevăzut de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Din acest punct de vedere, hotărârea pronunţată de tribunal este nelegală, în speţă fiind incidente prevederile art.304 pct.5 din Codul de
procedură civilă.
procedură civilă.
(Decizia civilă nr.1200/R-CM din 26 iunie 2009)
Prin acţiunea înregistrată la data de 27.10.2008, reclamantele D.N., I.L.N. şi B.G., reprezentate de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar M., au
chemat în judecată pe pârâţii Comuna B. – prin Primar, Şcoala B., Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi
Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi:
– pârâţii Şcoala B., Inspectoratul Judeţean Argeş şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2
ore suplimentar;
– toţi pârâţii să plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar faţă de norma didactică pe
perioada octombrie 2001 – 17.08.2003, cu actualizarea sumelor în funcţie de creşterea indicelui de inflaţie, până la data efectuării plăţii;
– să se dispună efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor;
– obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că sunt încadrate în funcţie didactică la Şcoala B.
Potrivit art.45 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic „personalul didactic de predare şi instruire practică cu o vechime în
învăţământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.”
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învăţământul primar se stabileşte pe clasă sau clase simultane şi nu pe ore, fără a se distinge
între tipul de învăţământ sau funcţia didactică de predare şi de instruire practică, art.45 alin.1 instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două
ore săptămânal fără diminuarea salariului impunând două condiţii: o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I.
Au mai arătat reclamantele că drepturile solicitate pentru perioada 2001-2003 nu sunt prescrise întrucât, potrivit art.16 din Decretul 167/1958, privind
prescripţia extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge.
Actul întrerupător de prescripţie este Acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale din Învăţământ la 28 noiembrie 2005, prin care s-a
convenit ca pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004, faţă de calcularea greşită a salariilor personalului didactic, să se stabilească o reglementare
unitară care să înlăture discriminările ce ar apărea între salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie.
Acest acord s-a reflectat în O.U.G. nr.17/2006 cu privire la plata diferenţelor salariale din octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic din
învăţământul de stat.
La data de 20.01.2009, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a sa, având în vedere art.25 din Decretul nr.31/1954 şi art.3 alin.48 din H.G. nr.386/2007 privind organizarea şi funcţionare M.E.F.
În raport de aceste dispoziţii pârâtul a susţinut că este eronată opinia reclamanţilor referitoare la introducerea în cauză a Ministerului Economiei şi
Finanţelor, făcându-se o gravă eroare atunci când se consideră că acest minister poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
În realitate, rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat, pe baza proiectelor
bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum şi a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea
finanţelor publice nr.500/2002, art.19-35.
La data de 12.02.2009, excepţia a fost analizată, iar potrivit art.137 alin.2 Cod procedură civilă, a fost unită cu fondul.
Prin sentinţa civilă nr.329/CM din 16 februarie 2009, Tribunalul Argeş – Secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul
Economiei şi Finanţelor – prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, respingând acţiunea reclamantelor faţă de acest pârât.
A fost respinsă acţiunea faţă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Argeş.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta Şcoala B. să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând
plata cu ora pentru două ore săptămânal, corespunzătoare perioadei octombrie 2001 – 17.08.2003, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de
inflaţie la data plăţii efective.
Pârâta Şcoala B. a fost obligată să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A fost obligată pârâta Comuna B. să vireze pârâtei sus-menţionate fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Cererea formulată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar M. privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost admisă, cu motivarea că această instituţie nu are
calitatea de angajator al reclamantelor şi nu este nici ordonator de credite.
În consecinţă, a fost respinsă acţiunea reclamantelor faţă de acest pârât.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamantele au calitatea de personal didactic, intrând sub incidenţa Legii nr.128/1997 privind statutul personalului
didactic.
Norma didactică de predare – învăţare, de instruire practică şi de evaluare, curentă, a preşcolarilor şi elevilor se stabileşte, potrivit art.43 alin.1
lit.a din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Faţă de prevederile art.43 alin.1 lit.c din lege, norma didactică a preşcolarilor şi elevilor se stabileşte pe grupă sau grupe combinate şi nu pe ore ca
în cazul profesorilor din învăţământul preuniversitar.
Dispoziţiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conţinutul normei didactice, se referă şi la învăţământul preşcolar şi şcolar.
A se vedea în acest sens art.44 pct.1,2 ,3 şi 4 din lege prin care se stabileşte, fără deosebire de tipul de învăţământ, conţinutul normei didactice,
fie se detaliază acest conţinut pentru învăţământul preşcolar şi şcolar.
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învăţământul preşcolar şi şcolar se stabileşte pe grupă sau grupe combinate, şi nu pe ore,
legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1, fără a distinge între tipul de învăţământ sau funcţia didactică de predare şi de instruire practică, că personalul
didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei
didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Punctele 2 şi 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepţii de la norma generală prevăzută la punctul 1.
Că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic, rezultă şi din topografia textelor de lege amintite.
Faptul că personalul didactic care îndeplineşte condiţiile de vechime în învăţământ şi de grad didactic I, cum este şi cazul reclamantelor, beneficiază de
reducerea normei didactice cu două ore săptămânal nu înseamnă reducerea activităţii de predare – învăţare, de instruire practică şi de evaluare cu două
ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, ce presupune efectuarea plăţii drepturilor salariale pentru cele
două ore săptămânale, care depăşesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 şi
art.43 alin.1 lit. a din lege.
Faţă de aceste considerente şi în raport de art.70-72 din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, instanţa a admis
în parte acţiunea.
În temeiul art.269 Codul muncii a fost obligată pârâta Şcoala B. să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore
săptămânal corespunzătoare perioadei octombrie 2001-17.08.2003, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective,
potrivit art.161 pct.4 Codul muncii.
Totodată a fost obligată pârâta Comuna B. să vireze Şcolii B. fondurile necesare achitării acestor drepturi.
În raport de dispoziţiile art.40 alin.2 lit.g din Codul muncii, coroborate cu cele ale art.3 alin.1 din Decretul nr.92/1976, a fost obligată pârâta Şcoala
B. să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Întrucât între reclamante şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş nu există raporturi juridice de muncă, acţiunea reclamantelor faţă de acest pârât a fost
respinsă.
Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, deoarece la dosar nu s-au găsit dovezi în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării care a criticat hotărârea atacată,
în esenţă, pentru motivul de nelegalitate în sensul că ministerul, în calitate de pârât, nu a avut cunoştinţă de obiectul dedus judecăţii şi nu a putut
să se apere corespunzător, deşi dreptul la apărare este garantat şi prevăzut de art.24 alin.1 din Constituţia României.
În dezvoltarea aceluiaşi motiv de recurs s-a arătat că în cauză sunt întrunite prevederile art.304 pct.5 şi art.3041 Cod procedură civilă şi se impune
admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.
În drept, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art.105 alin.2, art.304 pct.5 şi art.3041 Cod
Recursul a fost admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, Curtea reţinând următoarele:
La fond, în data de 11 februarie 2009 (fila 66 dosar) a fost înregistrată adresa nr.49719 din 10.02.2009, întocmită de pârâtul Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Inovării, prin care această instituţie, în temeiul art.86 Cod procedură civilă, solicita comunicarea copiei acţiunii şi actelor depuse
de către reclamantul Sindicatul Preuniversitar Argeşean M., înscrisuri ce erau necesare în vederea formulării apărărilor.
Tribunalul nu s-a pronunţat pe această cerere la termenul din 12 februarie 2009 şi a constatat terminată cercetarea judecătorească, rămânând
în pronunţare.
S-a constatat că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe cererea de comunicare a acţiunii formulată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, mai mult
această instituţie nu a primit copie după acţiune şi copie după înscrisurile depuse de reclamantul Sindicatul Preuniversitar Argeşean M., astfel că a fost în imposibilitate de a se apăra şi s-a încălcat un drept fundamental şi anume dreptul la apărare prevăzut de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Din acest punct de vedere, hotărârea pronunţată de tribunal este nelegală, în speţă fiind incidente prevederile art.304 alin.5 din Codul de procedură
ivilă.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 şi art.315 Cod procedură civilă a fost admis recursul, casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre
rejudecare la instanţa de fond pentru a da posibilitatea recurentului să ia cunoştinţă de motivele acţiunii şi de înscrisurile depuse de reclamantul
Sindicatul Preuniversitar Argeşean M., pentru a-şi putea formula apărările necesare.
