Constată că prin sentinţa civilă nr. 83/Ap/13.03.2012, Tribunalul Braşov a respins apelul declarat de către apelanta CCIR împotriva sentinţei civile nr.12244/26.10.2011 a Judecătoriei Braşov, pe care a păstrat-o, obligând apelanta la plata către intimata A C.C.I.T.R.R. B a sumei de 2.175 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Raportat la prevederile art. 3 din legea nr. 335/2007 prin care se interzice folosirea denumirii de „cameră de comerţ” de către alte organizaţii decât cele constituite în baza acestei legi, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată în temeiul principiilor de aplicare a legii civile în timp, întrucât nu se invocă şi nu s-a dovedit în speţă că asociaţia intimată a fost înfiinţată cu încălcarea normelor de drept aflate în vigoare la momentul respectiv. Legea nr.335/2007 este un act normativ ulterior, care produce efecte doar pentru viitor şi nu poate modifica un fapt juridic consumat integral la data apariţiei sale, respectiv faptul constituirii asociaţiei intimate şi al înregistrării sale în registrul special (din dispoziţia unei instanţe de judecată ce a verificat îndeplinirea condiţiilor instituite de lege pentru acest demers).
Prin legea nouă se poate reglementa conduita unei persoane juridice constituie anterior, se pot pune în sarcina acesteia noi obligaţii, însă doar referitor la activitatea sa ulterioară, la raporturi, acte şi fapte juridice ce ar urma să apară ulterior intrării sale în vigoare.
Soluţia adoptată de către prima instanţă este susţinută, pe lângă cele de mai sus, de argumente logice impuse de analiza şi interpretarea comparativă a normelor legale anterior citate.
Intimata nu foloseşte denumirea „camera de comerţ şi industrie”, ci doar sintagma respectivă în cadrul denumirii. Aceasta din urmă este în final diferită şi cuprinde menţiunea expresă de „asociaţie”.
În fine, nu se prevede în cuprinsul Legii nr.335/2007 obligaţia persoanei juridice care are cuprinsă în denumire sintagma „camera de comerţ şi industrie” de a-şi modifica denumirea, sub o oarecare sancţiune şi nici o altă obligaţie, astfel după cum se prezintă situaţia în ceea ce priveşte Legea nr.183/2004, indicată pentru similitudine de situaţie de către apelantă. Respectiva lege impune entităţilor cărora li se adresează şi care au fost înmatriculate anterior intrării sale în vigoare efectuarea anumitor demersuri pentru păstrarea denumirii ce cuprinde anumite cuvinte sau sintagme, pentru folosirea cărora este nevoie de acordul scris al Secretariatului General al Guvernului sau al prefectului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C C I R, iar prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, soluţia atacată este criticată pentru greşita interpretare a prevederilor legale aplicabile, precum şi a principiilor privind neretroactivitatea şi aplicarea imediată a legii civile noi. Astfel, în opinia recurentei, instanţele de fond au nesocotit principiul aplicării imediate a legii civile noi în sensul că, prin soluţia atacată au fost ignorate prevederile imperative ale art. 3 din legea nr. 335/2007 prin care se interzice folosirea denumirii de „cameră de comerţ” de către alte organizaţii decât cele constituite în baza acestei legi.
Intimata pârâtă A CCITRR nu a formulat întâmpinare iar prin concluziile puse odată cu dezbaterile pe fond asupra cauzei a solicitat respingerea recursului pentru considerentele avute în vedere de către primele instanţe.
Recursul este fondat.
Hotărârea instanţei de fond, menţinută în apel, este dată cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 335/2007, legea camerelor de comerţ din România, şi cu interpretarea eronată a principiului neretroactivităţii legii civile.
Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 335/2007, se prevedea în mod imperativ interdicţia de a se utiliza denumirea de „cameră de comerţ”, de către alte organizaţii decât cele constituite cu respectarea prevederilor acestei legi.
Totodată, prin dispoziţiile art. II din Legea nr. 39/2011, de modificare a Legii nr. 335/2007, se prevede obligaţia camerelor bilateral constituite în temeiul OG nr. 26/2000 de a prezenta Camerei de Comerţ şi Industrie a României toate documentele care să ateste îndeplinirea condiţiilor de organizare şi funcţionare prevăzute de Legea nr. 335/2007, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.
În aplicarea acestor noi prevederi legale, imperative, reclamanta a notificat pârâta (fila 5 din dosarul de fond) punându-i în vedere obligaţia de a renunţa la sintagma „Camera de Comerţ, Industrie” , însă pârâta nu a prezentat documentele care să ateste îndeplinirea condiţiilor Legii nr. 335/2007.
Deşi pârâta a dobândit personalitate juridică anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 335/2007, în baza art. 49 din acest act normativ avea obligaţia de a-şi schimba statutele proprii, corespunzător dispoziţiilor legii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.
Respectarea prevederilor imperative a art. 46 şi 49 din Legea nr. 305/2007 şi ale art. II din Legea nr. 39/2011, nu aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât prin această lege se modifică, pentru viitor o stare de drept născută anterior, respectiv pârâta este obligată să-şi modifice denumirea doar pentru viitor, pentru a putea face aplicabilă legea nouă şi a înlătura supravieţuirea legii vechi.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 cod procedură civilă, recursul reclamantei va fi admis, iar acţiunea reclamantei va fi admisă în parte, în sensul obligării pârâtei la înlăturarea din denumirea asociaţiei a sintagmei „Camera de Comerţ”, respingându-se cererea de înlăturare din denumirea asociaţiei a cuvântului „industrie” , întrucât prevederile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 305/2007 nu se referă la acest cuvânt.
Va fi respinsă şi cererea de acordare de daune cominatorii, întrucât, potrivit art. 5803 cod procedură civilă şi a deciziei nr. 3/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii, amenda civilă prevăzută de acest text de lege poate fi aplicată debitorului unei obligaţii cu caracter personal, doar în cadrul procedurii execuţionale.
În baza art. 274 cod procedură civilă, intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată parţiale, proporţional pretenţiilor admise, reprezentând taxele de timbru aferente acestor pretenţii.
