TITLU:
1. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Tulburarea folosinţei locuinţei. Diferenţiere
2. Plângere împotriva soluţiei procurorului. Condiţii. Plângere formulată la prim-procuror după sesizarea instanţei de judecată. Consecinţe
C. pen., art. 271 alin. (2), 320
C. proc. pen., art.278, 2781
REZUMAT:
1. Fapta unei persoane de a refuza respectarea, în mod constant, până la efectuarea executării silite, prevederile unei hotărâri judecătoreşti, în sensul permiterii accesului reclamantului la subsolul imobilului la acoperiş şi la folosirea utilităţilor imobilului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tulburarea folosinţei locuinţei prevăzută de art. 320 Cod penal, dacă lipseşte posesia, „folosinţa locuinţei locatarilor”, ci pe cele ale infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prevăzute de art. 271 alin. 2 Cod penal: „împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti”.
Înfăptuirea justiţiei este de neconceput fără executarea hotărârilor judecătoreşti, infracţiunea prevăzută de art.271 Cod penal având ca obiect juridic special relaţiile sociale care asigură autoritatea hotărârilor judecătoreşti, iar ca obiect juridic secundar relaţiile sociale referitoare la drepturile persoanelor care se realizează prin hotărâri judecătoreşti. În forma prevăzută la alineatul 2 se cere sub aspectul elementului material împiedicarea unei persoane, prin orice mijloace, acţiuni sau inacţiuni, de a folosi o locuinţă, o parte din locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti, iar forma de vinovăţie este cea a intenţiei, directă sau indirectă.
2. Dacă plângerea împotriva ordonanţei procurorului a fost formulată la instanţa de judecată mai înainte de a fi formulată şi depusă la prim procuror conform dispoziţiilor art. 278 şi art. 2781 Cod procedură penală, această împrejurare nu atrage inadmisibilitatea cererii, ci în conformitate cu dispoziţiilor art. 2781 alin. 13 Cod procedură penală trebuie trimisă organului judiciar competent, respectiv prim procurorului parchetului din care făcea parte procurorul care a dat soluţia contestată. Întrucât până la dezbaterea plângerii în faţa instanţei de judecată, petentul a formulat şi depus plângere şi la prim procuror, care a şi soluţionat-o, instanţa de judecată nu mai avea temei să dispună însă înaintarea plângerii la prim procuror.
(Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, Decizia nr. 1731/R din 18.12.2009, definitivă)
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE: ANDONE-BONTAŞ AMALIA
JUDECĂTOR: VOICA VALERICA
JUDECĂTOR: RADU ADINA ADRIANA
CONSIDERENTE:
Prin sentinţa penală nr. 1934/23.10.2009 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti – Secţia Penală în dosarul nr. 5274/4/2009, în baza art.2781 alin.8 lit.b Cod procedură penală, s-a admis în parte plângerea formulată de petentul P.S. în contradictoriu cu intimaţii M.L. şi M.S..
S-a desfiinţat în parte Ordonanţa nr.5032/P/2006 din 25.03.2009 şi Ordonanţa nr.2325/II-2/2009 din 30.07.2009 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
S-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti în vederea începerii urmăririi penale faţă de M.L. şi M.S., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. 2 Cod penal.
S-a menţinut soluţiile pronunţate sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 288, art. 291, art. 320 Cod penal.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
S-a respins formulată de intimaţi, cu privire la obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată făcute de aceştia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 14.05.2009 a fost înregistrată pe rolul instanţei plângerea formulată de petentul P.S. în contradictoriu cu intimaţii M.L. şi M.S., împotriva Ordonanţei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti cu nr.5032/P/2006 din 25.03.2009 şi a Ordonanţei prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti cu nr.2325/II-2/2009 din 30.07.2009.
În motivare, petentul arată că măsurile procurorului sunt nelegale şi netemeinice, fiind omise înscrisurile oficiale privind situaţia juridică a subsolului şi faptelor comise de învinuiţi. În ordonanţă este constatat eronat că a declarat că învinuiţii îi împiedică folosinţa subsolului şi mansarda imobilului.
În realitate, a făcut plângere pentru că învinuiţii îi împiedică folosinţa subsolului imobilului, blocându-i toate utilităţile de apă curentă şi canalizare din subsolul imobilului care este proprietate comună, aşa cum este dispus în toate hotărârile judecătoreşti rămase definitive, irevocabile şi executorii, şi nu proprietatea privată a învinuiţilor. Dintr-o gravă eroare d-na procuror a constatat că subsolul imobilului este proprietatea exclusivă a familiei M.. De asemenea, a constatat că „petentul nu are autorizaţie de construire privind lucrările de modificare a instalaţiilor interioare şi astfel nu poate efectua modificarea utilităţilor existente în subsolul imobilului în cauză”.
În realitate, pentru lucrări interioare de utilităţi nu trebuie autorizaţie de construire, conform Legii nr.50/1991.
D-na procuror nu a avut în vedere cel puţin faptul că prin sentinţa civilă nr.2834/2005 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti definitivă, irevocabilă şi executorie pusă în executare silită (deci nu mai trebuie autorizaţie de construire), s-a dispus:
„obligă pârâţii-reclamanţi să-i permită necondiţionat reclamantului-pârât execuţia lucrărilor de apă şi canalizare ce deservesc apartamentul proprietatea sa, conform proiectului nr. 2694/29.07.2003″,
„obligă pârâţii-reclamanţi să înceteze actele de tulburare şi a folosinţei proprietăţii comune şi de împiedicare de către reclamantul-pârât a utilităţilor de apă curentă şi canalizare”,
„obligă pârâţii-reclamanţi să-i lase liber şi neîngrădit dreptul de acces şi de folosinţă a curţii, a subsolului tehnic cu instalaţii de apă curentă şi canalizare atât în curte, cât şi în subsolul tehnic al imobilului”.
Această hotărâre judecătorească era mai mult decât suficientă pentru ca procurorul să constate lipsa de folosinţă a imobilului de la achiziţia sa din ianuarie 2003 până la data de 26.09.2008, dată când s-a efectuat executarea silită a montării instalaţiilor de apă şi canalizare, iar un imobil în Bucureşti nu poate fi folosit fără apă curentă şi canalizare.
Învinuirea privind săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals este dovedită prin faptul că în aceeaşi sentinţă civilă nr. 2834/2005 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti este dispus:
„dispune rectificarea parţială a cărţii funciare aferente proprietăţii pârâţilor – reclamanţi (fam. M.) din strada Haralambie, parter, sector 4 pentru subsolul imobilului, în sensul înscrierii dreptului de coproprietate forţată şi perpetuă al reclamantului – pârât (P.S.) şi al pârâţilor reclamanţi asupra subsolului”,
„constată că boxele 1 şi 6, astfel cum au fost identificate prin raportul exp. tehnic numit în cauză aflat la fila 92 şi 288 din dosar, se află în proprietate comună forţată şi perpetuă a părţilor”.
Ca urmare a acestei dispoziţii s-a rectificat cartea funciară, conform încheierii nr. 151588/18.02.2008 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti Sector 4.
În concluzie, subsolul este proprietate comună, nu proprietate privată a familiei M., cum prin fals învinuiţii au declarat sub semnătură proprie.
Aceasta dispoziţie a instanţei de judecată a fost necesară deoarece prin declaraţie în fals şi uz de fals învinuiţii declaraseră la întabularea proprietăţii lor private că sunt proprietari privaţi şi ai subsolului imobilului, fapt inexact, dovedit cu aceste hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.
În realitate însă subsolul era proprietate comună, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 2834/2005 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, unde este dispus ca boxele din subsol nr.1 si 6 sunt proprietate comună.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 4837/04.10.2004 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă s-a dispus că:
„recunoaşte dreptul de coproprietate şi de folosinţă exclusivă al reclamantului-pârât asupra a două boxe aflate la subsolul imobilului, în suprafaţă de 2 mp, respectiv 4,5m”.
Hotărârile judecătoreşti rămase definitive în baza cărora Judecătoria Sector 4 Bucureşti a dispus prin sentinţa civilă nr.4837/2004 că subsolul şi boxele de la subsol sunt proprietăţi comune sunt următoarele:
– sentinţa civilă nr. 4363/1971 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti rămasă definitivă prin decizia civilă nr.775/28.03.1972 a Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă în care este dispus:
„dispune eliberarea de către pârâţi a boxelor în suprafaţă de 2mp si 4,5mp aflate în subsolul imobilului, pentru a fi folosite de reclamanţi, dispunând şi demontarea uşii de placaj instalată de pârâţi la intrarea scării ce duce spre subsolul imobilului, unde se găsesc boxele”,
– sentinţa civilă nr. 3445/20.09.1971 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3002/13.12.1971 a Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civilă.
Aceste hotărâri judecătoreşti au fost puse în executare silită în anii 1970, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti anexate în copie plângerii penale, apoi învinuiţii au blocat din nou subsolul în anii 2001-2003 până în 26.09.2009, astfel că nu au respectat aceste hotărâri judecătoreşti rămase definitive prin care se dispusese că subsolul imobilului este proprietate comună.
Prin urmare petentul a solicitat:
a) admiterea plângerii;
b) desfiinţarea ordonanţei din 25.03.2009;
c) aplicarea în mod corect şi întocmai a dispoziţiilor din articolele codului penal;
d) despăgubirea păgubitului de către făptuitori, pentru împiedicarea folosinţei în forma continuată de la data adjudecării apartamentului din februarie 2003, până în 26.09.2008 (data executării silite, conform procesului verbal de executare silită al executorului judecătoresc Casagranda Stana Anton ca daune materiale), cu suma de minimum 30.500 euro, echivalentul în lei, (reprezentând chiria minimă lunară de 500 euro din luna octombrie 2004 până în luna septembrie 2009),
e) aducerea în stadiu anterior de funcţionare a utilităţilor, a folosirii de păgubit a uşii de serviciu, folosinţa boxelor atribuite petentului şi instalaţiilor de apă curentă şi canalizare.
La termenul de judecată din 14.10.2009 instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării plângerii, invocată de intimaţi, ca neîntemeiată.
De asemenea, instanţa a constatat că plângerea nu poate fi considerată ca inadmisibilă pe motiv că petentul s-a adresat instanţei înaintea momentului în care prim-procurorul s-a pronunţat asupra plângerii formulate împotriva soluţiei procurorului de caz. Petentul a formulat plângere în faţa instanţei înainte ca prim-procurorul să se pronunţe, în scopul de a evita împlinirea termenului de decădere prevăzut de art. 2781 alin. 2 Cod procedură penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că prin Ordonanţa nr. 5032/P/2006 din 25.03.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, menţinută ulterior prin Ordonanţa nr. 2325/II-2/2009 din 30.07.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a dispus, în temeiul art. 242 Cod procedură penală, art. 262 pct. 2 lit. a rap. la art. 11 pct. 1 lit. b şi art. 10 lit. d Cod procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor M.L. şi M.S. sub aspectul infracţiunii de tulburarea folosinţei locuinţei, prev. de art.320 Cod penal.
În temeiul art. 228 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.L. şi M.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 288 Cod penal, art. 291 Cod penal şi art. 271 Cod penal
Procurorul a reţinut că: prin rezoluţia din 16.11.2007, confirmată prin Rezoluţia nr. 5032/P/2007 din 19.11.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sus-numiţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea folosinţei locuinţei, prev. de art.320 Cod penal
În fapt, la data de 14.06.2006, a fost înregistrată plângerea formulată de numitul P.S., cu privire la faptul că învinuiţii M.L. şi M.S. îl împiedică pe petent de patru ani de zile să folosească subsolul imobilului situat în str. General Haralambie nr. 43, sector 4, că au intabulat acest subsol al imobilului în urma unei declaraţii false şi de asemenea nu respectă hotărârile judecătoreşti rămase definitive ce privesc natura juridică a imobilului în cauză.
Partea vătămată a declarat că învinuiţii împiedică folosinţa subsolului imobilului, prin blocarea accesului în subsol şi mansarda imobilului.
Din înscrisurile existente la dosar a rezultat că subsolul şi mansarda imobilului din adresa menţionată sunt proprietatea exclusivă a familiei M. cu drept de acces pentru numitul P.S., în timp ce curtea imobilului este proprietate indiviză.
Din declaraţia învinuiţilor reiese că petentul nu are autorizaţie de construcţie pentru lucrările de modificare a instalaţiilor interioare şi astfel nu poate efectua modificarea utilităţilor existente la subsolul imobilului în cauză. De asemenea, învinuiţii precizează că intabularea imobilului s-a realizat în baza actelor de proprietate, având la bază certificate de moştenitor reale.
Prin Ordonanţa nr. 334/P/2005 din 17.01.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuiţii M.L. şi M.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 320 Cod penal şi aplicarea faţă de aceştia a unei amenzi în cuantum de 500 RON fiecare şi cheltuieli judiciare în cuantum de 200 RON fiecare.
În conformitate cu prevederile art. 2781 Cod procedură penală, ulterior respingerii de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 a plângerii formulate de învinuiţi, aceştia s-au adresat Judecătoriei Sector 4 cu plângere. Prin sentinţa penală a Judecătoriei Sector 4 nr. 2310 din 27.07.2006 s-a respins plângerea numitului P.S. ca inadmisibilă, iar plângerea învinuiţilor M.L. şi M.S. ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte blocarea uşii de acces în subsolul imobilului de către cei doi învinuiţi, s-a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburarea folosinţei locuinţei, prev. de art. 320 Cod penal sub aspectul laturii subiective, întrucât fapta trebuie să fie săvârşită cu vinovăţie fie sub forma intenţiei directe, fie sub cea a intenţiei indirecte.
În fapt, învinuiţii au învederat că au încercat să-1 împiedice pe numitul P.S. să efectueze lucrări de modificare substanţială a instalaţiilor de apă şi gaze, lucrări pentru care de altfel, numitul P.S. nu a obţinut autorizaţiile necesare de la societăţile APA NOVA şi DISTRIGAZ. De asemenea, proiectul pe care partea vătămată dorea să-1 demareze presupunea străpungerea unui zid de rezistenţă al imobilului, aspect cu care învinuiţii nu au putut fi de acord, motiv pentru care au blocat accesul în subsolul imobilului.
În ceea ce priveşte faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, s-a constatat că din materialul de urmărire penală rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. a Cod procedură penală, deoarece nu există dovezi în sprijinul afirmaţiilor petentului privind săvârşirea infracţiunilor menţionate, iar din cercetările efectuate nu au reieşit date sau indicii temeinice care să ateste că faptele descrise în actul de sesizare ar exista în materialitatea lor, certificatele de moştenitor în baza cărora s-a realizat intabularea nefiind false.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins plângerea formulată împotriva Ordonanţei.
Prim-procurorul a reţinut că învinuiţii au avut ca reprezentare psihică împrejurarea că îl împiedică pe petent să efectueze lucrări de modificare a instalaţiilor de apă şi gaze, lucrări oricum neautorizate de APA NOVA şi DISTRIGAZ. Mai mult, s-a avut în vedere şi faptul că demersul pe care petentul P.S. îl iniţiase cu privire lucrările respective presupunea penetrarea unui zid de rezistenţă al imobilului astfel că învinuiţii au blocat accesul în subsol tocmai pentru a împiedica acest lucru. Astfel, în mod corect s-a constatat că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, în speţă intenţia.
Cu privire la săvârşirea de către M.L. şi M.S. a infracţiunilor prev. de art. 288 Cod penal, art. 291 Cod penal şi art. 271 Cod penal, în cauză nu au rezultat date sau indicii temeinice cu privire la existenţa faptelor în materialitatea lor. Faptul că instanţa de judecată a dispus rectificarea parţială a cărţii funciare pentru subsolul imobilului în sensul înscrierii dreptului de coproprietate forţată şi perpetuă al petentului P.S. şi al numiţilor M.L. şi M.S., nu poate proba săvârşirea nici uneia dintre infracţiunile arătate, fără ca acest aspect să se coroboreze şi cu alte probe care să sprijine învinuirea.
Instanţa de fond a apreciat că plângerea petentului este întemeiată numai în parte.
Astfel, faptele intimaţilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tulburarea folosinţei locuinţei prev. de art. 320 Cod penal, ci în opinia instanţei, infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal: „împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Cât priveşte infracţiunile de fals (fals material în înscrisuri oficiale sau fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals), în mod corect s-a constatat că acestea nu există în materialitatea lor, neexistând acţiuni de falsificare a unui înscris oficial sau a unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, ori de folosire a unui astfel de înscris în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Cât priveşte însă infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, instanţa a apreciat că există indicii temeinice desprinse din materialul probator administrat, din care rezultă că intimaţii s-ar face vinovaţi de săvârşirea acesteia.
Înfăptuirea justiţiei este de neconceput fără executarea hotărârilor judecătoreşti, infracţiunea prevăzută de art.271 Cod penal având ca obiect juridic special relaţiile sociale care asigură autoritatea hotărârilor judecătoreşti, iar ca obiect juridic secundar relaţiile sociale referitoare la drepturile persoanelor care se realizează prin hotărâri judecătoreşti.
În forma prevăzută la alineatul 2 se cere sub aspectul elementului material împiedicarea unei persoane, prin orice mijloace, acţiuni sau inacţiuni, de a folosi o locuinţă, o parte din locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti, iar forma de vinovăţie este cea a intenţiei, directă sau indirectă, aceste elemente constitutive fiind întrunite în cauză.
Instanţa a avut în vedere hotărârile judecătoreşti aflate la dosarul cauzei, care au putere de lucru judecat, şi întreg materialul probator administrat, din care rezultă următoarele aspecte:
Prin sentinţa civilă nr.2834/09.05.2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.10247/2004 (filele 263-281 d.u.p.) s-a dispus:
„Admite în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât P.S. în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi M.S. şi M.L..
„Admite în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât P.S. în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi M.S. şi M.L..
Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi M.S. şi M.L. în contradictoriu cu reclamantul-pârât P.S..
Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi M.S. şi M.L. în contradictoriu cu reclamantul-pârât P.S..
Constată că imobilul-teren situat în Bucureşti, str. Nicolae Haralambie nr.43, sector 4 este în coproprietatea părţilor, reclamantului-pârât revenindu-i cota ideală şi abstractă din dreptul de proprietate asupra terenului de 1/3, respectiv 42,421 mp din suprafaţa totală de 127,265 mp.
Constată că imobilul-teren situat în Bucureşti, str. Nicolae Haralambie nr.43, sector 4 este în coproprietatea părţilor, reclamantului-pârât revenindu-i cota ideală şi abstractă din dreptul de proprietate asupra terenului de 1/3, respectiv 42,421 mp din suprafaţa totală de 127,265 mp.
Constată că boxele nr.1 şi 6, astfel cum au fost identificate prin rap. exp. th. întocmit în cauză aflat la fila 92 şi 288 dosar, se află în proprietatea comună forţată şi perpetuă a părţilor.
Constată că boxele nr.1 şi 6, astfel cum au fost identificate prin rap. exp. th. întocmit în cauză aflat la fila 92 şi 288 dosar, se află în proprietatea comună forţată şi perpetuă a părţilor.
Obligă pârâţii-reclamanţi să-i lase liber şi neîngrădit dreptul de acces şi de folosinţă a curţii, a subsolului tehnic cu instalaţiile de apă curentă şi canalizare aflate atât în curte cât şi în subsolul tehnic al imobilului.
Obligă pârâţii-reclamanţi să-i lase liber şi neîngrădit dreptul de acces şi de folosinţă a curţii, a subsolului tehnic cu instalaţiile de apă curentă şi canalizare aflate atât în curte cât şi în subsolul tehnic al imobilului.
Obligă pârâţii-reclamanţi să înceteze actele de tulburare a posesiei şi a folosinţei proprietăţii comune şi de împiedicare a folosinţei de către reclamantul-pârât a utilităţilor de apă curentă şi canalizare.
Obligă pârâţii-reclamanţi să înceteze actele de tulburare a posesiei şi a folosinţei proprietăţii comune şi de împiedicare a folosinţei de către reclamantul-pârât a utilităţilor de apă curentă şi canalizare.
Obligă pârâţii-reclamanţi să demonteze uşile de placaj instalate la intrarea principală (menţiune rectificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 28.07.2005, pârâţii-reclamanţi fiind obligaţi la demontarea uşilor aflate pe scara de serviciu).
Obligă pârâţii-reclamanţi să demonteze uşile de placaj instalate la intrarea principală (menţiune rectificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 28.07.2005, pârâţii-reclamanţi fiind obligaţi la demontarea uşilor aflate pe scara de serviciu).
Obligă pârâţii-reclamanţi să-i permită necondiţionat reclamantului-pârât execuţia lucrărilor de apă şi canalizare ce deservesc apartamentul proprietatea sa, conform proiectului 694/29.07.2003.
Obligă pârâţii-reclamanţi să-i permită necondiţionat reclamantului-pârât execuţia lucrărilor de apă şi canalizare ce deservesc apartamentul proprietatea sa, conform proiectului 694/29.07.2003.
Obligă pârâţii-reclamanţi să-i predea reclamantului-pârât un rând de chei de la uşa scării de serviciu.
Obligă pârâţii-reclamanţi să-i predea reclamantului-pârât un rând de chei de la uşa scării de serviciu.
Obligă pârâţii-reclamanţi să refacă zidul despărţitor aflat în spatele bibliotecii pe cheltuiala acestuia, iar în caz de refuz, autorizează reclamantul-pârât să refacă acest zid pe cheltuiala pârâţilor-reclamanţi.
Obligă pârâţii-reclamanţi să refacă zidul despărţitor aflat în spatele bibliotecii pe cheltuiala acestuia, iar în caz de refuz, autorizează reclamantul-pârât să refacă acest zid pe cheltuiala pârâţilor-reclamanţi.
Obligă pârâţii-reclamanţi să asigure reclamantului-pârât accesul la acoperiş pentru a efectua reparaţiile necesare bunei întreţineri a imobilului.
Obligă pârâţii-reclamanţi să asigure reclamantului-pârât accesul la acoperiş pentru a efectua reparaţiile necesare bunei întreţineri a imobilului.
Dispune rectificarea parţială a cărţii funciare aferente proprietăţii pârâţilor-reclamanţi din str. Haralambie nr.43, parter, sector 4 pentru subsolul imobilului, in sensul înscrierii dreptului de coproprietate forţată şi perpetuă al reclamantului-pârât şi al pârâţilor-reclamanţi asupra subsolului.”
Dispune rectificarea parţială a cărţii funciare aferente proprietăţii pârâţilor-reclamanţi din str. Haralambie nr.43, parter, sector 4 pentru subsolul imobilului, in sensul înscrierii dreptului de coproprietate forţată şi perpetuă al reclamantului-pârât şi al pârâţilor-reclamanţi asupra subsolului.”
Instanţa a reţinut în esenţă că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat al Raionului Nicolae Bălcescu din Bucureşti la data de 05.05.1960, numiţii M.S. si M.L. au vândut numiţilor E.I. şi E.E. apartamentul situat la parterul imobilului din Bucureşti, str. General Haralambie, nr.43, raionul Nicolae Bălcescu, compus din două camere, hol, vestibul, un oficiu, bucătărie, cămară şi WC, împreuna cu 1/3 cota indiviză de teren aferentă construcţiei de 42,421 mp., din suprafaţa totală terenului de 127,265 mp.
Acest apartament intrase în proprietatea numitei M. Spira prin cumpărare conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 27529/29.07.1938 si transcris sub nr.13408/1938 de Tribunalul Ilfov-Secţia Notariat, iar de pârâtul-reclamant M.L. prin moştenire de la defunctul său tată M.P., conform certificatului de moştenitor nr. S 108/1958 eliberat de Notariatul de Stat al raionului Nicolae Bălcescu, fiecare deţinând cota de 1/2. Conform certificatului de moştenitor menţionat de pe urma defunctului M.P., decedat la data de 22.01.1958, a rămas, printre alte bunuri succesorale, jumătate parte indiviză din imobilul situat în Bucureşti, str. General Haralambie, nr.43, raionul Nicolae Bălcescu, compus global din 127,265 m.p. (teren 63, 632 m.p. masa succesorală) şi jumătate din construcţia aflată pe acest teren, care a fost dobândit prin moştenire legală de M.L., în calitate de fiu.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8535/06.05.1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 4, numiţii E.I. şi E.C.F. au vândut numitului N.V. apartamentul situat la parterul imobilului situat în Bucureşti, str. General Haralambie, nr.43, sector 4, fost raion Nicolae Bălcescu, format din 2 camere, hol, vestibul, un oficiu, bucătărie, cămară şi WC, împreună cu 1/3 cota indiviză de teren aferentă construcţiei de 42,421 m.p. din suprafaţa totala a terenului de 127, 256 m.p.
Prin actul de adjudecare din data de 14.02.2003 întocmit de Biroul Executorului judecătoresc Popescu Sofica în dosarul de executare nr.349/2002, adjudecatarul P.S. a dobândit prin vânzare la licitaţie publică de la debitorul N.V. imobilul situat în Bucureşti, str.General Haralambie, nr.43, parter, sector 4, compus din 2 camere, hol, vestibul, un oficiu, bucătărie, cămară şi WC, împreună cu 1/3 cota indiviză de teren aferentă construcţiei de 42,421 m.p. Acest act de adjudecare a fost înscris în Cartea Funciară nr.17876 N prin încheierea nr.10534/14.05.2003.
Apelul declarat împotriva sentinţei a fost respins prin decizia civilă nr.2057A/20.12.2006 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, sentinţa rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr.530R/09.10.2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Apelul declarat împotriva sentinţei a fost respins prin decizia civilă nr.2057A/20.12.2006 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, sentinţa rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr.530R/09.10.2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Intimaţii M.S. şi M.L. nu au respectat în mod constant de-a lungul timpului, cel puţin până la efectuarea executării silite, prevederile acestei hotărâri, prin mai multe acte materiale, respectiv i-au împiedicat petentului P.S. accesul la subsol, i-au împiedicat folosirea utilităţilor; de asemenea, nu i-au permis accesul la acoperiş, nu i-au predat cheile de la uşa scării de serviciu. În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere hotărârile judecătoreşti aflate la dosar.
Prin încheierea din 21.03.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.1030/4/2008, M.L. şi M.S. au fost obligaţi la plata unei amenzi civile în favoarea statului până la executarea obligaţiei de a-i preda creditorului P.S. un rând de chei de la uşa scării de serviciu a imobilului.
Prin încheierea din 21.03.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.1030/4/2008, M.L. şi M.S. au fost obligaţi la plata unei amenzi civile în favoarea statului până la executarea obligaţiei de a-i preda creditorului P.S. un rând de chei de la uşa scării de serviciu a imobilului.
Prin încheierea din 28.07.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.6228/4/2008, M.L. şi M.S. au fost obligaţi la plata unei amenzi civile în favoarea statului până la executarea obligaţiei de a permite creditorului P.S. execuţia lucrărilor de apă şi canalizare ce deservesc apartamentul proprietatea sa.
Prin încheierea din 28.07.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.6228/4/2008, M.L. şi M.S. au fost obligaţi la plata unei amenzi civile în favoarea statului până la executarea obligaţiei de a permite creditorului P.S. execuţia lucrărilor de apă şi canalizare ce deservesc apartamentul proprietatea sa.
Prin încheierea din 19.12.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.8694/4/2008, reţinându-se refuzul debitorilor M.S. şi M.L. de a executa obligaţia prevăzută în sentinţa civilă nr.2834/2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, de a permite creditorului P.S. accesul la acoperiş pentru a efectua reparaţiile necesare întreţinerii imobilului, au fost obligaţi la plata unei amenzi civile în favoarea statului până la executarea obligaţiei.
Prin încheierea din 19.12.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.8694/4/2008, reţinându-se refuzul debitorilor M.S. şi M.L. de a executa obligaţia prevăzută în sentinţa civilă nr.2834/2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, de a permite creditorului P.S. accesul la acoperiş pentru a efectua reparaţiile necesare întreţinerii imobilului, au fost obligaţi la plata unei amenzi civile în favoarea statului până la executarea obligaţiei.
Prin încheierea din 04.05.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.2092/4/2009 creditorul P.S. a fost autorizat să aducă la îndeplinire, pe cheltuiala debitorilor, obligaţia debitorilor M.L. şi M.S. de a-i permite accesul la acoperişul imobilului pentru a efectua reparaţiile necesare.
Prin încheierea din 04.05.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.2092/4/2009 creditorul P.S. a fost autorizat să aducă la îndeplinire, pe cheltuiala debitorilor, obligaţia debitorilor M.L. şi M.S. de a-i permite accesul la acoperişul imobilului pentru a efectua reparaţiile necesare.
Faţă de aceste aspecte, petentul a depus la organele de cercetare penală mai multe plângeri, inclusiv în anul 2009, solicitând tragerea la răspundere penală a învinuiţilor.
Fiind audiat, M.L. a declarat că a hotărât împreună cu celălalt intimat să monteze un lacăt pe uşa de acces la subsol, lacăt a cărui cheie era doar în posesia lor, poziţie susţinută şi de intimatul M.S..
Astfel, instanţa de fond a apreciat că, motivaţia oferită de intimaţi nu poate fi acceptată, aceştia oferind o serie de pretexte cum ar fi faptul că petentului nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra subsolului, că petentul ar fi dorit să facă instalaţii neautorizate, că boxele nu erau menţionate în actul de adjudecare, că Apa Nova nu îi dăduse petentului aprobare pentru modificarea instalaţiei de apă.
Faţă de aceste considerente, în baza art.2781 alin.8 lit.b Cod procedură penală, instanţa a admis în parte plângerea formulată de petentul P.S. în contradictoriu cu intimaţii M.L. şi M.S..
A desfiinţat în parte Ordonanţa nr.5032/P/2006 din 25.03.2009 şi Ordonanţa nr.2325/II-2/2009 din 30.07.2009 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
A trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în vederea începerii urmăririi penale faţă de M.L. şi M.S., sub aspectul infracţiunii prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal.
Având în vedere Decizia nr. 48/04.06.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr.574 din 30 iulie 2008, instanţa de fond a constatat că nu se poate pronunţa soluţia prevăzută de art. 2781 alin.8 lit. c Cod procedură penală cu privire la această infracţiune, deci nu poate reţine cauza spre judecare, având în vedere că procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.
Se va proceda în cadrul urmăririi penale la audierea completă a petentului (părţii vătămate) P.S. şi a intimaţilor (învinuiţilor) M.L. şi M.S. sub aspectul infracţiunii care face obiectul dosarului, se va efectua o cercetare la faţa locului, se va administra proba cu înscrisuri şi orice alte probe pertinente şi utile cauzei.
Vor fi menţinute soluţiile pronunţate sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 288, art. 291, art. 320 Cod penal.
Faţă de soluţia pronunţată, instanţa a respins cererea formulată de intimaţi, cu privire la obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată făcute de aceştia (onorariu apărător ales).
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs petentul P.S. şi intimaţii M.S. şi M.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul petent P.S. a precizat că recursul vizează doar dispoziţiile privind menţinerea soluţiilor pronunţate de parchet in cele doua ordonanţe referitor la infracţiunile prevăzute de art. 288, art. 291 si art. 320 Cod penal şi cheltuielile judiciare, precum şi despăgubirea sa cu suma de 23.500 euro reprezentând lipsa totală de folosinţă pe perioada octombrie 2004-septembrie 2008.
În motivarea recursului său, recurentul petent P.S. a precizat, în esenţă, că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că intimaţii l-au lipsit de folosinţa imobilului in formă continuată de la adjudecare din ianuarie 2003 până in septembrie 2008 până când intimaţii au fost executaţi silit (sub motivul fals ca sunt proprietarii privaţi ai subsolului, subsolul fiind intabulat pe numele lor prin declaraţia falsa data la intabulare), conform procesului-verbal de executare silită întocmit de executorul judecătoresc Casagranda-Stana Anton (fila 394), împrejurare ce rezultă din înscrisurile administrate în cauză (ordonanţa procurorului, sentinţe civile pronunţate între părţi şi proiectul vizat de APA NOVA). Această lipsire de folosinţa a fost efectuată în formă continuată peste cinci ani si jumătate si a fost efectuată deliberat de intimaţi, intimaţii cunoscând prevederile legale, întrucât intimatul M.L. este avocat cu o vechime de peste 50 ani; referitor la fals si uzul de fals, instanţa în mod nelegal a menţinut soluţia procurorului având în vedere faptul că intimaţii când au întabulat subsolul imobilului au declarat în fals (fila 147) si au semnat că sunt proprietarii privaţi exclusivi ai subsolului, iar prin aceasta declaraţie falsă au reuşit întabularea subsolului ca proprietate privata. De asemenea, instanţa de fond nu a avut in vedere absolut nici una din hotărârile judecătoreşti ramase definitive (SC 3445/1971 rămasa definitiva prin DC 3002/1971 si SC 4363/1971, rămasa definitiva prin DC 775/1972), prin care s-a judecat si dispus ca subsolul este proprietate comuna al celor doi proprietari (familia Păun si M.), deci se rezolvase situaţia juridica a subsolului, ca proprietate comuna din anii 1970.
În motivarea recursurilor, recurenţii intimaţi M.L. şi M.S. au precizat, în esenţă, că instanţa de fond nu a fost legal sesizată, întrucât cererea formulată şi depusă la instanţă era inadmisibilă, deoarece împotriva Ordonanţei din 25.03.2009 dată de procurorul petentul P.S. a formulat două plângeri: una depusă în data de 14.05.2009 la Judecătoria sector 4 iar cealaltă depusă în data de 26.05.2009 la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. În atare situaţie, plângerea depusă la instanţă trebuie respinsă ca inadmisibilă, deoarece nu a fost respectată succesiunea procedurală prevăzută de lege, fiind intro¬dusă mai înainte de a se adresa cu plângere la prim procuror; faptele sesizate în acest dosar au mai fost cercetate în dosarul penal nr. 334/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti şi chiar dacă instanţa de fond a dat o altă încadrare faptelor, ele au fost definitiv judecate în dosarul amintit (334/P/2005) prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a Sentinţei penale nr. 2310/27.07.2006, dosar penal nr. 3417/4/2006 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, fiind aplicabile disp. art. 10 lit. j coroborat cu art. 278/1 alin. 11 din Cod procedură penală; instanţa de fond a admis plângerea deşi aceasta era tardivă. Astfel, petentul P.S. a formulat plângere împotriva Ordonanţei din 25.03.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti şi a fost depusă în data de 14.05.2009 la Judecătoria Sector 4 Bucureşti, iar plângerea împotriva Ordonanţei din 30.07.2009 dată de Prim procu¬ror Mihai Betelie al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti a fost depusă la data de 16.09.2009 la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Potrivit art. 278/1 alin. 2 C.pr.pen. în cazul in care Prim procu¬rorul parchetului nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin.1 la instanţă curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile. Adică de la data formulării plângerii la prim-procuror şi data formulării plângerii la instanţă să nu fi trecut mai mult de 40 de zile .
În cazul de faţă Prim procurorul Parchetului nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile de la primire .
Plângerea formulată de petentul P.S. la Prim procuror datează din 26.05.2009, iar la instanţă a fost depusă plângere împotriva soluţiei Primului procuror la data de 16.09.2009. Deci au trecut mai mult de 40 de zile de la formularea primei plângeri.
Se mai invocă faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor probe aflate la dosar (respectiv contractul de vânzare-cumpărare a parterului către soţii E. care prevede doar coproprietatea asupra a 1/3 din teren; contractul de vânzare-cumpărare către N.V. care are aceleaşi prevederi; expertiza privind bunurile soţilor E. din 1980, expertiza pentru bunul ipotecat şi expertiza pentru licitaţie; sentinţa civilă nr. 4656 din 30.06.2009 şi rapoartele de expertiza din dosarul nr. 10773/4/2009 privind coproprietatea asupra podului şi modul de acces la acoperiş; normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 care prevăd menţionarea expresă în contract a boxelor şi valoarea lor; convenţia prin care propunem lui P.S. accesul la subsol pentru modificarea instalaţiei de ape; schiţele A şi B din proiectul propus de P.S. prin care se preconizează efectuarea de modificări a instalaţiei de apă numai la parterul imobilului şi nu la subsol, contractul de abonament la SC APA NOVA SA în care figurează şi P.S. încă din 15.10.2003), greşita încadrare juridică dată de confuzia între o vilă duplex pentru o singură familie şi un imobil pe etaje şi apartamente, confuzia între coproprietate drept real, legal şi servitute, drept personal, contractual şi confuzia creată de instanţă între coproprietate cu drept de folosinţă în comun şi servitutea personală de folosinţă exclusivă, a permis petentului P.S. o serie de abuzuri de drept asupra subso¬lului imobilului a podului şi mansardei, precum şi greşita aplicare a legii prin nesocotirea elementelor constitutive ale proprietăţii depline; dreptul de folosinţa, de percepere a fructelor şi de dispoziţie, ca dezmembrăminte ale proprietăţii înstrăinarea primelor două neavând ca urmare pierderea proprietăţii nudului proprietar, nesocotirea art.136 Constituţie şi Declaraţia universală a drepturilor omului privind garantarea proprietăţii, neretroactivitatea noilor legi privind proprietatea imobiliară referitor la o vânzare din 1960, nesocotirea obligaţiei de aprobare din partea coproprietarilor – colocatarilor pentru modificări la părţile comune din imobil, nesocotirea cuantumului contribuţiei colocatarilor la cheltuielile comune.
De asemenea, se mai arată că hotărârea cuprinde erori grave de fapt, dat fiind faptul că imobilul e considerat a fi pe etaje si apartamente, în realitate fiind vorba de o vilă duplex pentru o singură familie, ca atare se aplică prevederile art. 969 C.civ. referitor la regimul contractual şi nu normele privitoare la construcţiile pe etaje şi apartamente, petentul-intimat P.S. nu a dobândit parterul imobilului prin act de vânzare-cumpărare de la fostul proprietar, ci prin licitaţie publică, care are alt regim juridic subrogarea nefiind posibilă decât in condiţii speciale pe care petentul nu le îndeplineşte.
Ca ultim motiv de recurs se invocă nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin.1 pct. 12 Cod procedură penală: nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni. Astfel, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare folosinţei locuinţei sau de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti sub aspectul laturii subiective, întrucât fapta trebuie să fie săvârşită cu vinovăţie fie sub forma intenţiei directe, fie sub cea a intenţiei indirecte. Or, învinuiţii au învederat că au încercat să-1 împiedice pe numitul P.S. să efectueze lucrări de modificare substanţială a instalaţiilor de apă şi gaze, lucrări pentru care de altfel, numitul P.S. nu a obţinut autorizaţiile necesare de la societăţile APA NOVA şi DISTRIGAZ. De asemenea, proiectul pe care dorea să-1 demareze presupunea străpungerea unui zid de rezistenţa al imobilului, aspect cu care învinuiţii nu au putut fi de acord, motiv pentru care au blocat accesul în subsolul imobilului.
Faţă de cele de mai sus, se solicită admiterea recursului nostru şi schimbarea în parte a sentinţei penale nr. 1934/20 oct. 2009 în sensul menţinerii Ordonanţei nr.5032/P/2006 din 25.03.2009 şi Ordonanţei nr. 2325/II-2/2009 din 30.07.2009 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti şi obligarea petentului P.S. la plata cheltu¬ielilor de judecată făcute de intimaţii M.S. şi M.L., precum şi la cheltuielile judiciare avansate de stat.
Examinând sentinţa penală recurată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Tribunalul constată ca fiind nefondate recursurile pentru următoarele considerente:
Dat fiind faptul că în cauză au fost invocate şi motive de recurs care ar atrage casarea sentinţei penale şi respingerea plângerii fără a analiza fondul cauzei, motive prioritare în analiză în raport cu cele prin care se critică soluţia pe fondul său, Tribunalul va proceda mai întâi la verificarea acestor critici.
Astfel, cât priveşte nelegala sesizare a instanţei atrasă de faptul că cererea formulată şi depusă la instanţă era inadmisibilă, deoarece împotriva Ordonanţei din 25.03.2009 dată de procuror, petentul P.S. a formulat două plângeri: una depusă în data de 14.05.2009 la Judecătoria sector 4, iar cealaltă depusă ulterior, în data de 26.05.2009, la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, invocată de intimaţii recurenţi, Tribunalul, în acord cu instanţa de fond, constată că aceasta este nefondată.
Astfel, plângerea împotriva ordonanţei procurorului a fost formulată la instanţa de judecată mai înainte de a fi formulată şi depusă la prim procuror conform disp. art. 278 şi art. 2781 Cod procedură penală, însă această împrejurare nu atrăgea inadmisibilitatea cererii, ci în conformitate cu disp. art. 2781 alin. 13 Cod procedură penală trebuia trimisă organului judiciar competent, respectiv prim procurorului parchetului din care făcea parte procurorul care a dat soluţia contestată.
Întrucât până la dezbaterea plângerii în faţa instanţei de judecată, petentul a formulat şi depus plângere şi la prim procuror, care a şi soluţionat-o (plângere şi soluţie înaintată instanţei împreună cu dosarul de urmărire penală necesar soluţionării plângerii formulate şi depuse pe rolul instanţei) instanţa de judecată nu mai avea temei să dispună înaintarea plângerii la prim procuror. În atare situaţie nu se poate reţine că plângerea formulată la instanţa de judecată este inadmisibilă.
Cât priveşte susţinerea recurenţilor intimaţi referitoare la tardivitatea plângerii, Tribunalul constată că este nefondată.
Astfel, ordonanţa nr. 5032/P/2006 emisă la data de 25.03.2009 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti a fost comunicată petentului P.S. la data de 28.04.2009 (fila 11 dosar fond), iar plângerea împotriva acesteia a fost formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti la data de 14.05.2009, mai înainte ca prim procurorul să se pronunţe pe plângerea cu care fusese sesizat, respectiv la data de 30.07.2009 prin ordonanţa nr. 2325/II-2/2009 s-a dispus respingerea plângerii formulate de petent.
În atare situaţie, Tribunalul, în acord cu instanţa de fond, reţine că au fost respectate de către petent termenele prev. de art. 2781 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, iar critica adusă hotărârii sub acest aspect este nefondată.
Nici susţinerea recurenţilor intimaţi în sensul că faptele sesizate în acest dosar au mai fost cercetate în dosarul penal nr. 334/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti şi chiar dacă instanţa de fond a dat o altă încadrare faptelor, ele au fost definitiv judecate în dosarul amintit (334/P/2005) prin rămâ¬nerea definitivă şi irevocabilă a Sentinţei penale nr. 2310/27.07.2006, dosar penal nr. 3417/4/2006 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, fiind aplicabile disp. art. 10 lit. j coroborat cu art. 278/1 alin. 11 din Cod procedură penală, nu poate fi reţinută de Tribunal întrucât în cele două dosare faptele au fost săvârşite, respectiv epuizate la date diferite şi nu se constată nici identitate de infracţiuni.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 2310/27.07.2006 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2346/R/03.10.2006 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală, s-a constatat temeinicia şi legalitatea ordonanţei nr. 334/P/2005 din data de 17.01.2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimaţilor pentru săvârşirea infr. prev. de art. 320 alin. 1 Cod penal şi aplicarea unei amenzi administrative conform art. 181 Cod penal, reţinându-se că fapta de tulburare a folosinţei locuinţei a fost comisă în perioada februarie 2003-iulie 2006 (momentul pronunţării sentinţei penale). Or, în prezenta cauză faptele pentru care petentul se plânge sunt altele, respectiv infracţiunile de fals, uz de fals, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, iar infr. prev. de art. 320 Cod penal vizează o altă perioadă de săvârşire, respectiv perioada de la rămânerea definitivă a sentinţei penale anterioare şi până în septembrie 2008 când s-a executat silit hotărârea civilă şi a încetat tulburarea folosinţei locuinţei, situaţie în care nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. j Cod penal, aşa cum susţin recurenţii intimaţi.
Cât priveşte cazul privind greşita încadrare juridică invocat de către recurenţii intimaţi, Tribunalul reţine că acesta nu este incident în cauză, întrucât nici măcar nu s-a început urmărirea penală în cauză cu privire la infracţiunea pentru care s-a admis plângerea. Încadrarea juridică a faptelor reclamate se va efectua pe parcursul urmăririi penale, dacă aceasta va fi începută, după administrarea probatoriului, astfel că în această fază a actelor premergătoare nu se poate vorbi de o încadrare greşită a faptei, ci de indicii de săvârşire a unei fapte penale care urmează a fi corespunzător încadrată juridic ulterior, după începerea urmăririi penale.
Cât priveşte celelalte motive invocate de către recurenţii intimaţi, respectiv instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor probe aflate la dosar, greşita aplicare a legii, faptul că hotărârea cuprinde erori grave de fapt şi fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, precum şi motivele invocate de recurentul petent vor fi analizate de tribunal cu ocazia verificării temeiniciei hotărârii recurate.
Astfel, sub aspectul temeiniciei sentinţei penale recurate, Tribunalul reţine că instanţa de fond, în motivarea soluţiei pronunţate, a făcut o corectă şi completă analiză a materialului probator administrat în cauză în raport cu dispoziţiile legale incidente în speţă, stabilind în mod corect situaţia de fapt.
În acord cu prima instanţă, Tribunalul reţine că prin sentinţa civilă nr.2834 din 09.05.2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 10247/2004 s-a dispus:
Intimaţii M.S. şi M.L. nu au respectat în mod constant de-a lungul timpului, cel puţin până la efectuarea executării silite, prevederile acestei hotărâri, prin mai multe acte materiale, respectiv i-au împiedicat petentului P.S. accesul la subsol, i-au împiedicat folosirea utilităţilor; de asemenea, nu i-au permis accesul la acoperiş, nu i-au predat cheile de la uşa scării de serviciu, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti civile aflate la dosar.
În atare situaţie, Tribunalul reţine, în acord cu instanţa de fond, că faptele intimaţilor ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal: „împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Întrucât în cauză, la acest moment, din actele premergătoare şi probele administrate, nu rezultă incidenta vreunuia dintre cazurile prev. de art. 10 Cod procedură penală care să împiedice punerea în mişcare a acţiunii penale, în mod corect s-a dispus desfiinţarea în parte a ordonanţei procurorului şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii M.L. şi M.S. sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal.
Totodată se constată că instanţa de fond a respectat dispoziţiile Deciziei nr. 48/04.06.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în recurs în interesul legii, precum şi ale art. 2781 alin. 8 lit. b Cod procedură penală, arătând motivele pentru care a trimis cauza procurorului şi a indicat faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce mijloace de probă.
Astfel fiind, Tribunalul constată ca fiind nefondate criticile recurenţilor intimaţi care vizau faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor probe aflate la dosar, greşita aplicare a legii, faptul că hotărârea cuprinde erori grave de fapt şi fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Cu privire la săvârşirea de către intimaţii M.L. şi M.S. a infracţiunilor prev. de art. 288 Cod penal, art. 291 Cod penal, în acord cu instanţa de fond, Tribunalul reţine că în cauză nu au rezultat date sau indicii temeinice cu privire la existenţa faptelor în materialitatea lor, neexistând acţiuni de falsificare a unui înscris oficial sau a unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, ori de folosire a unui astfel de înscris în vederea producerii unei consecinţe juridice. Faptul că instanţa de judecată a dispus rectificarea parţială a cărţii funciare pentru subsolul imobilului în sensul înscrierii dreptului de coproprietate forţată şi perpetuă al petentului P.S. şi al intimaţilor M.L. şi M.S., nu poate proba săvârşirea nici uneia dintre infracţiunile arătate, fără ca acest aspect să se coroboreze şi cu alte probe care să sprijine învinuirea. Pe de altă parte, întabularea unui imobil se face în baza actelor de proprietate şi nu în baza unei declaraţii date de solicitant astfel cum se susţine de către petent.
Mai mult decât atât, şi dacă s-ar constata că fapta ar exista în materialitatea ei, începerea urmăririi penale nu ar mai fi posibilă întrucât în cauză este incident cazul de împiedicare de punere în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 lit. g Cod procedură penală, intervenirea prescripţiei răspunderii penale, întrucât faptele de fals şi uz de fals ar fi fost săvârşite cu ocazia întabulării, respectiv la data de 26.06.2003.
Cât priveşte infracţiunea prev. de art. 320 Cod penal, Tribunalul constată că în mod corect s-a dispus scoaterea învinuiţilor M.L. şi M.S. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, dat fiind faptul că pe de o parte această infracţiune presupune existenţa unei posesii „folosinţa locuinţei locatarilor”, ceea ce în speţă lipseşte (petentul a început să folosească subsolul imobilului în litigiu abia după punerea în executare silită a hotărârii civile), iar pe de altă parte lipseşte elementul subiectiv – respectiv intenţia astfel cum corect a reţinut şi procurorul.
Cu privire la motivul de recurs formulat de către recurenţii intimaţi privind cheltuielile judiciare, Tribunalul reţine că instanţa de fond în mod corect a respins cererea de obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare faţă de faptul că plângerea petentului a fost admisă, chiar şi în parte şi faţă de dispoziţiile art. 193 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 274-276 Cod procedură civilă.
Faţă de considerentele expuse anterior, Tribunalul constată ca nefondate recursurile declarate de recurentul petent P.S. şi de recurenţii-intimaţi M.S. şi M.L., sentinţa penală recurată fiind legală şi temeinică.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Tribunalul va respinge ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-petent P.S. şi de recurenţii-intimaţi M.S. şi M.L. împotriva sentinţei penale nr. 1934/23.10.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 5274/4/2009.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penal va obliga pe fiecare recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Faţă de soluţia ce urmează a se pronunţa pe recursurile declarate de recurenţii intimaţi şi faţă de disp. art. 193 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 274-276 Cod procedură civilă va respinge cererea recurenţilor-intimaţi de obligare a recurentului-petent la plata cheltuielilor judiciare, ca neîntemeiată.
DISPOZITIV:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-petent P.S. şi de recurenţii-intimaţi M.S. şi M.L. împotriva sentinţei penale nr. 1934/23.10.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 5274/4/2009.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Respinge cererea recurenţilor-intimaţi de obligare a recurentului-petent la plata cheltuielilor judiciare, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.12.2009.
